Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

Anul trecut, imediat după ce s-a realizat canonizarea și punerea în rândul sfinților a Cuviosului Porfirie Kafsokalivitul, s-a săvârșit Sfânta Liturghie lângă înfricoșătoarea Golgotă, în Sfânta Biserică a Învierii din Ierusalim.
Erau prezenți închinători din Grecia. În acel grup de pelerini era și o demonizată din Attika, care stătea liniștită, în rugăciune.
La cuvintele: „Ale Tale dintru ale Tale...”, pe femeie a apucat-o criza. A început să facă spume la gură, urla și la cuvintele „Mai ales pe Preasfânta Curată...”, a început să țipe și să râdă drăcește, spunând: „Ah,... uite la ei, la toți! Nu ne ajungea micuțul, Episcopul Nectarie Kefalas (după numele din lume – Anastasie Kefalas, n.trad.) din Eghina, ne-a fost adăugat acuma și acesta, Porfirie din Omonia, din Policlinica din Atena... să ne ardă și acesta acuma! Ah, vai de noi, ah...ah...!”.
Aceasta s-a întâmplat în Ierusalim, la o săptămână după ce se săvârșise canonizarea Sfântului Porfirie cel Nou.
‒ Mărturia Arhimandritului Ignatios Kazakos, stareț al Sfintei Mănăstiri a (Câmpului) Păstorilor, de lângă Ierusalim

[cristiboss56]

O fată tânără a mers pentru a fi operată la Spitalul din Simferopol. Starea sănătății ei era foarte gravă, iar operația grea și primejdioasă.
Doctorița, care urma s-o opereze pe bolnavă, a chemat-o pe mama ei și i-a spus:
– Operația este foarte grea și primejdioasă. Nu pot să vă garantez nimic. Nu știu dacă fiica dumneavoastră va ieși vie de aici.
Nu exista altă soluție. Tânăra a fost dusă în sala de operație. Pe tot timpul operației, mama bolnavei stătea în curtea spitalului și cu lacrimi în ochi se ruga Sfântului Luca Doctorul și Sfântului Pantelimon, ca să o ajute pe bolnavă să iasă cu bine de sub bisturiu.
La un moment dat, înaintea ochilor mamei s-a desfășurat un fapt minunat: peretele spitalului a devenit transparent, ca sticla, și se putea vedea limpede sala de operație. Pe masa de operație era fiica ei, iar în jurul ei erau doctorița și colegii medici ai acesteia. Lângă ei, stătea infirmiera care ținea instrumentele pentru operație.
Iar ceea ce este și mai minunat a fost că
lângă doctoriță i-a văzut pe Sfinții Doctori la care se rugase. În partea stângă stătea Sfântul Pantelimon cu o lumânare aprinsă în mână, iar în partea dreaptă stătea Sfântul Luca, iar acesta din când în când lua instrumentele de la infirmieră și le dădea doctoriței.
Mama bolnavei a rămas nemișcată de uimire. A simțit că rugăciunea ei a fost auzită. Când operația s-a sfârșit, doctorița a ieșit bucuroasă și entuziasmată. A chemat-o pe mama bolnavei și i-a spus:
– Am mers foarte bine. Neașteptat de bine!
Atunci, mama fetei i-a povestit doctoriței faptul minunat pe care-l trăise. Doctorița a rămas mută de uimire. Și-a făcut semnul Crucii și a mărturisit:
– Acum am înțeles. În vreme ce operam și avea nevoie de vreun instrument, nu apucam să-i spun infirmierei să mi-l dea, ci numai când gândeam de ce instrument aveam nevoie, că îl și aveam în mână!
Sursa : http://www.marturieathonita.ro

[cristiboss56]

Să strigăm, să-L rugăm pe Dumnezeu pentru noi și pentru morții noștri, și să știți că morții noștri, când ne rugăm neîncetat, se apropie tot mai mult de Dumnezeu și ajung în cele din urmă în slavă, câtă vreme nu o refuză.
În fiecare sâmbătă, la mănăstiri, se săvârșesc două Liturghii. Una în
katholicon și cealaltă la cimitir. În fiecare sâmbătă, mănăstirea citește foarte multe nume de adormiți, cerând de la Dumnezeu să-i așeze în slava Lui. În toate mănăstirile se face, sâmbătă de sâmbătă, panihida pentru toți morții.
Un ieromonah citea într-o zi o mulțime de nume și, obosind, s-a întrebat: „Oare se mântuiesc cei pe care îi pomenesc? Simt ei ceva? Oare cerul simte că eu mă rog acum pentru cei care au plecat de pe pământul văzut? Sunt ajutați oare cei morți?”.
În acel moment, fiind obosit, s-a sprijinit de strana sa, și-a închis puțin ochii și, între somn și veghe, într-o stare de priveghere a minții, dar și de oboseală a trupului, și-a ridicat ochii sus, și vede, vede... oh, oh! Ce se petrece acolo? Nenemăratele duhuri ale celor adormiți și, împreună cu ele, și sfinții, și îngerii. Iar înaintea tronului lui Hristos stătea, cu preafrumoasa ei haină, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu chipul ei luminos arăta către duhuri, Îl privea pe Hristos și spunea: „Fiul meu și Dumnezeul meu, eu mijlocesc pentru toți aceștia! Primește glasurile Sfintei Tale Biserici!”. Și atunci, monahul a auzit cum toți morții au început să cânte: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce esti plină de har (...), că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”. Nu numai că L-ai născut pe Hristos, Mântuitorul nostru, ci și te rogi zi și noapte pentru noi. Glasul lor s-a făcut ca un glas al adâncurilor, „ca un vuiet de ape multe” (Apoc. 1, 15), iar glasul lor a fost luat pe aripile îngerilor și s-a răspandit în tot cerul și în tot pământul, și a ajuns până acolo unde stătea monahul. În loc de tâmpine, în loc de organe muzicești, îngerii iși loveau aripile și cântau: „Că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”.
Mântuitorul nostru acesta este, dragii mei! Vă doresc ca El să vă dăruiască în fiecare zi experiența iubirii Lui mântuitoare, să vă umple casele de multe binecuvântări. Să intre El în inimile voastre și fâlfâitul Lui să fie astfel, încât să puteți spune: „Născătoarea de Dumnezeu L-a născut pe Hristos, dar și eu Îl am înlăuntrul meu pe Mântuitorul sufletelor noastre”.
(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul )

[cristiboss56]

Unei bătrâne din localitatea Mâneciu, Prahova, i-a murit cumnata; ea, însă mereu dădea Litrughii și parastase (sărindare) la biserici și mănăstiri pentru sufletul ei.
Într-o noapte, tocmai pe când se pregătea să dea la biserică un nou pomelnic pentru cea răposată, visează că intră în biserică să asculte Sfânta Liturghie și să dea pomelnicul pentru morți. Iar în ușa diaconească a Sfântului Altar vede pe cumnata ei că îi face semn cu mâna și-i zice:
- Vino, să-ți spun ceva! Toate scrisorile pe care mi le-ai trimis, le-am primit și îți mulțumesc, că mult m-ai ajutat!
Apoi, deșteptându-se bătrâna din somn, și-a dat seama cât de necesare sunt rugăciunile pentru cei morți.
O altă mărturisire asemenea
Un creștin din București, evlavios, ne mărturisește următorul fapt: „Am avut doi prieteni buni, unul profesor și celălalt funcționar la ambasadă. Într-un an au murit amândoi, unul în accident de avion și celălalt răpus de boală. M-am gândit deci, cum aș putea ajuta mai bine pe prietenii mei, plecați dintre noi.
Și am plătit pentru amândoi 40 de sărindare (parastase) la biserică. Cine știe dacă i-o mai fi pomenit cineva. Măcar cu atât să-i ajut și eu.
După ce s-au împlinit cele 40 de slujbe, i-am visat în aceeași noapte pe amândoi. Cum m-au văzut, m-au salutat, fluturând cu recunoștință din mână, apoi fiecare m-a sărutat și așa s-au dus”.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan )

[cristiboss56]

Micuțul Anastasie s-a născut la doar șase luni și jumătate. Când doctorii l-au băgat la incubator, abia dacă respira. După părerea lor, era imposibil să trăiască. Și astfel micul copil se lupta singur între viață și moarte, fără să-i fi dat cineva importanță, având în vedere că nu existau speranțe. O asistentă credincioasă și milostivă era însă mâhnită pentru sărmanul copil și s-a gândit să-l ajute cu armele credinței. Avea ulei sfințit de la candela Maicii Domnului „Varnakovas” și a mers și l-a uns. Astfel, Anastasie a intrat și el sub acoperământul protector al Născătoarei de Dumnezeu. Băiețelul care era pe jumătate mort, în puțin timp, învingând toate prevederile doctorilor, s-a înviorat, s-a înzdrăvenit și într-adevăr a înviat!
Doctorii s-au mirat. Nu știau cărui fapt să datoreze această revenire. Credincioasa asistentă însă, plină de bunătate, știa ‒ și împreună cu ea, și noi, cărora ne-a povestit cu multă admirație despre puterea vindecătoare pe care o are untdelemnul binecuvântat al Maicii Domnului, atunci când este folosit cu credință.
(Minunile Maicii Domnului în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Varnakovas, Mitropolia Fokidos )

[cristiboss56]

A venit odată acasa la mine, în vizită, fratele meu, părintele Varlaam, și mi-a zis: ‒ Mergem să ne închinăm la Sfântul Nectarie în Eghina?
‒ Cine este acest sfânt? Nu-l cunosc.
În vremea aceea nu era foarte cunoscut, pentru că nu era recunoscut în mod oficial de către Patriarhia Ecumenică. Se întâmpla în anul 1952. Am mers la mănăstire și ne-am uimit de minunile ce auzeam că se întâmplă. Atunci trăia și ultima ucenică a Sfântului Nectarie, monahia Nectaria.
Pe 8 septembrie 1965, am căzut din neatenție de la înălțime și m-am lovit la brațul stâng. Am mers la spital pentru două zile. Atunci îl rugam pe Sfântul Pantelimon să mă ajute. Duminică seara mi‑a spus doctorul universitar că a doua zi, luni, mă va opera, pentru că braţul îmi era fracturat. În acea seară m-am rugat și am simțit foarte intens harul Sfântului Pantelimon și al Sfântului Nectarie. Spuneam: «Sfinte Pantelimon și Sfinte Nectarie, să-i luminați pe doctori să reușească intervenția chirurgicală». În acest fel mă sfătuise o asistentă credincioasă. În noaptea respectivă, pe la ora 2.00-3.00, aud pe cineva că bate la ușa salonului meu. Eu dormeam împreună cu un alt bolnav. Am auzit pașii Sfântului Nectarie. Însă nu-l vedeam cu ochii mei trupești. A venit aproape de mine și mi-a zis: «Ilie, nu văd cauza pentru care vrei să te operezi». Am deschis ochii și nu am văzut nimic. Nici că ușa se deschisese, nici că a venit lângă mine. Atunci mi-am spus în sinea mea: «M-am rugat Sfântului Pantelimon care a fost doctor. Nu a fost un purtător de rasă, în timp ce acesta ce l-am văzut acuma purta rasă și cruce pe piept, cu culion și barbă căruntă. Aaa, seamănă cu icoana Sfântului Nectarie ce o am în salonul meu, icoană ce am luat-o de la mănăstirea sa, în 1952».
În ziua următoare m-au dus să mă opereze, dar injecțiile pentru anestezie nu își făceau efectul. Când m-au legat și doctorul își punea mănușile pentru a mă opera, în acel moment am înțeles că mâna mea era sănătoasă. Minunea se săvârșise deasupra patului de operație, înainte ca doctorul să înceapă operația. Atunci i-am spus medicului:
‒ Domnule profesor, așteptați puțin. Cred în știința dumneavoastră, dar cred și într-o știință mai înaltă care se numește Biserica și acolo sunt Dumnezeu și sfinții care fac minuni. Eu de ieri seară m-am rugat la doi Sfinți, Pantelimon și Nectarie, și aceștia mi-au spus că nu este nevoie să mă operez. Vă rog să mă lăsați să merg acasă. Și când veți găsi timp, să mergeți în Eghina să vă închinați la Sfântul Nectarie și să vedeți acolo câte minuni face în fiecare zi. Iar când va fi nevoie să operați, să-l invocați în rugăciunea voastră pentru a vă ajuta.
Doctorul însă era necredincios și nu a dat importanță vorbelor acelea. Atunci unul dintre ucenicii marelui profesor a spus:
‒ Domnule profesor, niciodată nu s-a întâmplat un astfel de lucru. Să vină cineva bolnav să se opereze și să plece neoperat.
Un alt ucenic, care mă adusese în sala de operație, mi-a spus:
‒ Trebuie să te operezi pentru că la radiografie mâna ta arăta că a fost ruptă.
I-am spus:
‒ Aveți și voi necredința profesorului vostru? Să credeți că se întâmplă minuni. Minunea aceasta s-a întâmplat pe patul de operație, înainte ca doctorul să-și înceapă treaba sa.
După trei zile a venit profesorul doctor și mi-a spus să merg să scot o radiografie. I-am spus:
‒ M-a vindecat Sfântul Nectarie, nu mă mai doare deloc.
‒ Nu, te doare și nu vrei să recunoști. Mergem la radiologie ca să vezi să mâna ta este ruptă și trebuie să o operăm.
‒ Să mergem, dar eu nu vreau să văd radiografia. Dacă o văd înseamnă că nu cred minunii Sfântului Nectarie.
Au ieșit radiografiile și fractură nu exista. Doctorii s-au mirat. Doar unul, al doilea în grad, a spus:
‒ Ai un sfânt care te ajută și finalmente ai scăpat de operație.
După șase zile am ieșit din spital cel mai sănătos posibil. Mulțumesc Domnului și sfinților Lui. Îi iubesc și îi chem în rugăciunile mele pe toți sfinții. Multora dintre ei le citesc chiar în camera mea paraclisele: către Sfântul Gheorghe, către Sfânta Anastasia Romana, către Sfântul Nectarie, către Sfinții Arhangheli și alții”.
Minune relatată de monahul Iosif Grigoriatul (1915-2008)

[cristiboss56]

Aţi amintit mai înainte că l-aţi cunoscut pe Sfântul Porfirie şi mă întrebam dacă aţi putea să ne povestiţi vreo întâmplare legată de dânsul. Vă pot relata propria mea întâlnire cu Părintele Porfirie, prin care am cunoscut darul său. L-am vizitat de mai multe ori pe Părintele. Odată, am stat în Sfântul Munte timp de două luni. Inima mi-era foarte îndurerată şi mă rugam neîncetat pentru o anumită problemă. La Atena o vizitasem pe sora mea care îmi spusese că nu poate avea copii. Niciodată nu am păstrat legătura cu familia mea şi, în general, nu mă gândesc prea mult la ei. Dar atunci această veste m-a zguduit, m-a mâhnit aşa de tare, încât am început să mă rog cu toată puterea pentru sora mea. Plecând din Sfântul Munte, l-am rugat pe un prieten de-al meu să vină cu mine la Părintele Porfirie. Când am ajuns acolo, Părintele era bolnav la pat. Am intrat să luăm binecuvântare, iar el m-a întrebat:
‒ Ai ceva să-mi spui?
‒ Da, părinte, am răspuns eu, sunt foarte mâhnit din pricina surorii mele care locuieşte la Atena.
Dar nu i-am spus care era problema, sau cu ce se ocupa sora mea.
‒ Da, nu poate avea copii, a zis Bătrânul, dar spune-i că este ceva psihologic. Dacă se linişteşte, va avea unul.
Nici măcar nu-i spusesem că este căsătorită. Am rămas fără grai.
M-am întors la Atena şi i-am zis surorii mele: „Dacă acest om al lui Dumnezeu a vorbit astfel, fără ca eu să-i fi spus ceva despre tine, ba chiar a făgăduit că vei avea un copil, înseamnă că aceasta este voia lui Dumnezeu. Mergi să iei binecuvântarea lui!”. Un alt prieten de-al meu a ajutat-o să ajungă la Părintele Porfirie, care a binecuvântat-o, şi ea a născut o fetiţă după 12 ani de căsnicie fără rod. Din această întâmplare se poate vedea totul: darul străvederii, al proorocirii şi minunea lui Dumnezeu. L-am vizitat de mai multe ori pe Părintele, dar aceasta a fost singura dată când şi-a descoperit darul străvederii şi al înainte-vederii. Însă am auzit foarte multe întâmplări minunate despre dânsul. Cred că fiecare om din Grecia are ceva de povestit despre Părintele Porfirie.
(Arhimandrit Zaharia Zaharou )

Fericita situatie. Dincolo de darurile minunate ale Parintelui si de rodul lucrarii lui Dumnezeu prin ele, mie povestea asta imi aminteste de o alta.
O cunostinta foarte apropiata, o tanara cu o viata zbuciumata a trecut anii trecuti prin mai multe experiente limita. Numai Mila Domnului a facut ca tanara sa nu piara, in cateva randuri... Cunoscind-o foarte bine si vazind ce se petrece cu ea am insistat sa o vada un psiholog, desi gandul meu era mai degraba la un psihiatru. In cele din urma a avut parte si de o internare si de tratament de durata si de o cura psihanalitica (fata facea tot posibilul sa isi depaseasca limitele si boala), insa viata ei nu se imbunatatea.
Printre altele, aflase de la medici ca e complet sterila si ca nu are cum sa faca vreodata copii. Veste care a nefericit-o inca mai mult... Ajunsese intr-un hal!... Ma minunam de puterea ei de viata, de rezistenta organismului. A incercat si sa se "cuminteasca", a inceput sa frecventeze bisericile, si-a gasit duhovnic, facea ascultare. Se mai linistise. Dar nu ramanea insarcinata. Si anii treceau...
Intr-o zi m-a sunat sa imi spuna ca nu mai poate. Daca am vreo solutie sa i-o dau acum, ca maine va fi poate prea tarziu. I-am dat un numar de telefon. O femeie medic psihiatru si psihoterapeut a acceptat sa o vada.
Dupa cateva luni, tanara ma suna ca sa imi spuna ca se simte mai bine, ca a inteles multe lucruri nebanuite, ca se casatoreste si ca ... este gravida!
Luna viitoare fetita ei va implini, cu Mila Domnului, un an.

Da, "problemele psihologice" pot aduce infertilitate. Rezolvarea lor, insa, poate aduce chiar si prunci pe lume.

[cristiboss56]

Este trecut cu mult de miezul nopţii. Pe insulă, luminile se sting una câte una. Doar la părintele Dimitrios, casa este plină. Împreună cu mulţi dintre credincioşii săi, părintele pregăteşte câte un băgăjel cu cele trebuincioase la un drum: o pătură, apă, hrană şi puţine medicamente. Telefonul sună. Un credincios care are locuinţa foarte aproape de plajă anunță că a sosit o nouă barcă. Sunt şi copii, sunt și câteva femei sunt însărcinate. Autorităţile elene încep verificările. Părintele şi credincioşii săi sunt şi ei prezenţi. „Nu cunoaştem limba arabă, nici ei pe cea greacă. Ne înţelegem, însă, prin limbajul ajutorării. Zâmbesc când văd pachetul. Poate este singurul şi primul zâmbet după mult timp”… „Sunt plecaţi de multe zile la drum. De multe ori, durează şi câte două zile, până când vor primi ceva pe cale oficială. Ce linişte am putea noi să avem, în calitate de creştini, ştiind că aceşti oameni suferă de foame?”
Acestea sunt doar câteva crâmpeie prezentate de către marile agenţii de presă europene. În multe locuri din Europa, bisericile și organizațiile caritabile creștine sunt profund implicate în eforturile de întrajutorare a refugiaților și a migranților. În Grecia, Biserica Ortodoxă joacă un rol proeminent, implicarea văzându-se în mod practic, la nivel de comunitate parohială şi chiar la nivel personal al creştinilor.
BBC Midle Est, la început de martie 2016, prezenta implicarea parohiilor din insula Lesbos în ajutorarea migranţilor din Siria, Irak şi Afganistan. Conform statisticilor, 135.000 de refugiați au ajuns pe insulă doar în luna noiembrie a anului 2015. În acest sens au fost înfiinţate asociaţii cu profil caritabil, precum Filoxenos şi Aghlaia – instituţii în sânul cărora activează sute de voluntari, creştini ortodocşi.

[cristiboss56]

Tămăduiri ale Părintelui Porfirie :
„Odată, a venit la mine o măicuță căreia îi ieșise pe mână ceva ca o nucă. Când mi-a arătat-o, i-am spus:
‒ Vino să te duc la Profesor (pe atunci eram la Policlinică).
‒ Dar eu n-am venit pentru Profesor, ci pentru sfinția voastră, îmi spuse ea.
I-am făcut, așadar, semnul Sfintei Cruci pe frunte, pe mână și am trimis-o înapoi la mănăstire. S-a făcut bine.
Altădată, în timp ce spovedeam o credincioasă, am văzut cu ochii minții că avea cancer la sân. Am întrebat-o:
‒ Te simți bine? Că mi se pare că ai ceva.
‒ Aveți dreptate, Părinte, dar mă rușinez să vă spun.
‒ Du-te acum sus la medicul X., din partea mea, să te consulte. După ce te consultă, vino înapoi să-mi spui.
Când s-a întors, avea într-adevăr cancer, așa că au trimis-o să facă și alte analize, urmând să fie operată peste trei zile.
Venind așadar din nou la mine, am pus-o să îngenuncheze împreună cu mine.
‒ Spune în tine rugăciunea, i-am zis. Iar eu o voi spune în sinea mea.
Apoi am făcut asupră-i semnul Sfintei Cruci și am trimis-o să facă ce i-au spus medicii.
Când, după trei zile, s-a dus să se opereze, nu mai avea nimic. Nu mai era nici tumoarea, nici nimic.
Văzând acestea, foarte tulburat, medicul a coborât la mine la Paraclis și m-a întrebat:
‒ Ce i-ai făcut, Părinte, acestei femei, de s-a vindecat? Dacă nu aș fi simțit tumoarea cu propria mea mână și dacă nu aș fi văzut-o cu ochii mei acum câteva zile, n-aș fi crezut.
Bătrânul Porfirie continuă:
‒ Multe lucruri văd ochii mei. Foarte multe minuni. Harul lui Dumnezeu lucrează pentru credința oamenilor.
Să crezi că se fac minuni și astăzi, fiindcă Hristos rămâne Același, neschimbat, și ieri și azi și în vecii vecilor! ”