Este crestineste sa iei chirie?

[DragosP]

Atenția cui?

[Yasmina]

În prealabil postat de Annyta

Cât timp îl primim în casă pe cel sărac? O zi, o săptămână, un an, toată viaţa? ("Un anotimp, un an, un timp"...?)

Părerea mea, păcătoasă de altfel, este că o perioadă prea lungă de astfel de într-ajutorare devine agasantă. Cel ajutat ar trebui şi el, între timp, să se pună pe picioare şi să găsească o soluţie... Desigur, nu luăm pielea de pe om cu cruzime, dar nici noi nu putem trăi întreţinând la nesfârşit pe cineva... Sfinţii care şi-au împărţit averea, au făcut-o o dată şi apoi s-au retras la mănăstire sau în pustie. Sau au trăit foarte modest... Câţi dintre noi putem face asta în zilele noastre? Concret, ca să-mi duc viaţa cu serviciul aferent, am nevoie de un anumit confort. Dacă renunţ la confort/ la serviciu, nu mai am cu ce să ajut (după inima mea - în limite mai strâmte). Deci despre ce vorbim?
Să ne rugăm să ne îmblânzească Dumnezeu şi să ne scoată în cale oameni care ne ajută la nevoie, sau/ şi care nu profită de noi cu orice ocazie. Să ne curăţească mintea şi inima ca să putem judeca drept.

Annyta si eu mi-am pus intrebarile acestea.
Din nefericire,mi-a fost dat sa cunosc persoane apropiate mie care nu s-au ridicat niciodata din starea saracacioasa,pt ca nu au cu ce(cum se zice).Nu au vointa,nu isi doresc nimic de ele insasi,probabil ca in adancul persoanei lor se privesc ca nevolnice sau intotdeauna ii gasesc vinovati pe altii,niciodata nu recunosc ca sunt perfect vinovate pt starea in care se afla ci se plang pe unde apuca ca au ajuns acolo din cauza ca altii nu s-au ingrijit de ele.
Ba chiar si-au facut o anumita onorabilitate din statutul de cersetor fals.

Sunt atat de ocupate sa-si planga zilnic de mila,incat nu vad cat de aproape este iesirea din problema,pt ca au o anumita dependenta de vulnerabilitatea lor.

Iar oamenii astia se intind pe generatii intregi.
Stii care este senzatia?Ca ai de carat bolovani grei in spate,ani intregi-adica atatia ani cat traiesc pe acest pamant.Si este teribil de greu

Iar sansa acestor cazuri, sunt tocmai oamenii pragmatici,calculati care chibzuiesc sa aiba si pt ei cat si pt altii.

Milostenia se va intinde cat elasticul dar se va rupe sub oarece greutate.


Revenind la discutia si intrebarile tale,eu as fi tentata sa spun ca milostenia se distribuie sub forma temporara si nu a unei alocatii pe viata.

[Yasmina]

În prealabil postat de DragosP

Atenția cui?

Atentia centrului.

[adam000]

În prealabil postat de Yasmina

Nu au vointa,nu isi doresc nimic de ele insasi,probabil ca in adancul persoanei lor se privesc ca nevolnice sau intotdeauna ii gasesc vinovati pe altii,niciodata nu recunosc ca sunt perfect vinovate pt starea in care se afla ci se plang pe unde apuca ca au ajuns acolo din cauza ca altii nu s-au ingrijit de ele.
Ba chiar si-au facut o anumita onorabilitate din statutul de cersetor fals.

Sunt atat de ocupate sa-si planga zilnic de mila,incat nu vad cat de aproape este iesirea din problema,pt ca au o anumita dependenta de vulnerabilitatea lor.

Iar oamenii astia se intind pe generatii intregi.

Yasmina, ce descrii tu aici suna a oameni a caror nevoie este una de dragoste si atentie cumva. Practic ei se exprima, cer ceea ce au nevoie (ca cei din jur sa se ingrijeasca de ei). Ias asta inseamna a avea grija, a ocroti, a le pasa = un fel de atribute ale dragostei crestine. Este ceva sufletesc ceea ce ei cer, nu ceva material (alocatie, milostenie cu bani). Deci de ce sa le dai bani (lucruri materiale) daca este ceva sufletesc ceea ce cer?
De asmenea este de observat ca o persoana care cere dragoste catre cei din jur, e prea preocupata de asta ca sa mai ofere dragoste catre cei din jur - astfel, intre generatii, daca parintii cer dragoste copilului dar nu ii ofera, normal ca si copilul o sa creasca cu o lipsa de dragoste (cu o frustrare), cu vreun sentiment ca nu s-a ingrijit nimeni de el (ca parintii i-au cerut in loc sa ii dea), iar mai tarziu va avea si el la randul lui aceeasi mentalitate de victima care cere dragoste si posibil sa faca la fel copiilor sai (pt ca va cere si el la randul sau de la toti din jur).
Nu sint psiholog (Cezar ne-ar putea lumina cu explicatii stiintifice), insa din exterior si de la distanta, asa imi pare.
Poate mai bine le dai acel lucru sufletesc pe care il cer (un altfel de milostenie - una nu materiala, ci ocrotirea incurajarii, care poate le-a lipsit - ca vor putea sa isi depaseasca problema? / dragostea catre aproapele?) si poate asa rupi cercul asta vicios (daca hranesti cu dragoste macar copii sa creasca fara lipsa asta, atunci poate opresti intinderea pe generatii?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Priceputu,prietene,cand eram la Ierusalim am mers pe acele strazi pe unde spune traditia ca a mers EL spre Golgota.Nu puteam sa nu ma gandesc ca acele dale vechi de piatra sunt dalele pe unde a calcat EL, Mantuitorul. Calcam si eu pe le dar doar calcam,nu si traiam.In jurul meu,oameni asemeni mie vindeau, cumparau, radeau,se rugau,fotografiau,se iubeau sau erau tristi,singuri sau impreuna cu altii,stateau sau mancau,se nasteau sau poate mureau.Multe dintre aceste lucruri le faceau probabil si cei din acele clipe,cand EL a trecut pe langa ei,ducandu-si crucea.Lumea nu s-a oprit in loc,timpul a curs,prioritatile fiecaruia au mers si ele inainte.Si totusi EL a trait,a existat,Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului si,dupa cum spunea Isaia ,, dupa ce Isi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samanta de urmasi”.M-am simtit groaznic de ipocrit,un alt fariseu care vorbeste despre ce nu traieste.Ce as fi facut daca ar fi stat in fata mea,cum voi sta eu in fata Lui intr-o zi,as fi putut sa mint,sa spun ca sunt ce nu sunt?Cum credeti ca va fi clipa cand veti sta in fata Lui? Credeti ca atunci vor conta toate justificarile noastre,toate scuzele noastre,toate prioritatile si tot ce este,in realitate,mai important pentru noi decat EL?Eu sunt un las pentru ca in momentul cand cineva ca EL,fara de pacat,Fiul intrupat,EL prin care toate s-au facut,a murit efectiv pentru mine,a suferit si a murit,nu a mimat si nu a dat nimic la o parte din tot ce eu as fi aruncat cu oroarea lasitatii, fata de un asemenea Mantuitor eu ramin rece sau poate,cu generozitate, il strecor si pe EL pe undeva prin viata mea. Frate,prietene, intelegi ce spun,chiar cu patima? Este ceva mai important decat EL si tot ce a spus EL si a trait EL,tot ce trebuie sa facem,exista o ratiune pentru noi,pentru existenta noastra,in afara de asta? Exista vreun pret de care ar trebui sa fugim pentru a-l afla pe EL,cum spunea Andrei lui Petru(Noi l-am gasit pe Mesia)si Filip lui Natanael(Vino si vezi!).

Am momente de antipatie teribila la adresa mea, poate parea o angoasa ce nu ar trebui aruncata in public dar nu prea ma intereseaza deloc asta,sunt obosit sa fiu un ipocrit si fata de mine si fata de EL.Se apropie Floriile,cand EL, un tanar cu ochii in lacrimi,intra calare pe un magarus in Ierusalim.Ce a simtit oare EL in acele clipe,cand vedea cat de multi erau langa EL si stia ca totusi va ramine singur,cand vedea cum il aclama si cu toate acesta stia ca il vor vinde sau parasi,cand le vedea entuziasmul si stia ca vor veni clipele singuratice de agonie,cu lepadare in jurul Sau?EL,care nu avea nimic in lumea asta si care nu facuse nici un rau nimanui ci doar bine,EL care a dat totul,urma sa suporte tot raul din lume,toata parasirea,toata singuratatea, lepadarea si in final moartea.Ma urmaresc cuvintele lui Holtzmann:

,,In timp ce cursul vietii lui Isus se repezea spre tragicul ei final, un final ce fusese prevazut si vestit de Isus insusi,cu o claritate din ce in ce mai mare,ca singurul posibil sfarsit dar si ca singurul demn de EL,si care era necesar intrucat fusese decis de insusi sfatul lui Dumnezeu,ura fariseilor si indiferenta oamenilor nu lasat,incat de la inceput,nici o alta posibilitate.Iar acesta ura nu putea fi adusa la deplinatatea ei decat de durerea cu care Hristos a demascat tot ceea ce aceasta ura avea la temelia ei:inimi lipsite de iubire,o moralitate decazuta,o ipocrita aroganta si o laudaroasa expunere a unor virtuti false. Intre asemenea oponenti de neimpacat era cert ca ruptura va deveni in curand ireparabila.Era lesne de prevazut ca, inca din Galilea,doar o mica minoritate l-ar fi insotit in fata pericolului unei asemenea rupturi.Un singur lucru ar fi putut devia sentinta mortii care se profila inca din stadiile incipiente:o serie de demonstratii de sustinere,fara dubii,din partea multimii.Ca sa poata provoca asemenea reactii Isus ar fi trebuit,chiar si pentru moment,sa ia asupra Sa ideile populare sau sa se puna pe EL insusi in serviciul lor.Refuzul Sau de a avansa,fie si un pas,in acesta inselatoare directie,dar care dpdv lumesc ar fi fost justificata fiind poate si singura viabila pentru ei,este una dintre cauzele pentru tot ce a urmat”.

Urasc din toata fiinta mea clipele cand fac pe desteptul,pe cultul,pe traitorul,pe smeritul,pe generosul,cand mimez in mici masuri ce ar trebui sa fie viata in deplinatatea ei.In realitate nu fac decat sa mai dau o dara de vopsea falsa la idolul meu preferat,eu insumi.In fine,scuza violenta si amaraciunea,sunt doar niste ganduri aruncate intr-o mare de viata virtuala, suntem poate straini,nu inseamna nimic,cum apar asa dispar.Mi-as dori ca inainte sa plec din lumea asta pentru o clipa,o singura clipa macar, sa-L pot iubi macar putin din cat ar merita,o traire adevarata in gand si in fapta, prin care sa nu arat ca ma rusinez de EL,asa cum fac in realitate prin rodul actiunilor mele.O zi buna,am o perioada cum a avut Ioan Cezar,de tristete si revolta crancena la adresa mea,vorbesc mult si nu traiesc nimic din ce a spus EL.Asta este adevarul,nimic altceva,trebuia odata si odata sa stau in fata cu acesta realitate,nu vreau sa ma consolez cu ceva,vreau sa stau putin mai mult fata in fata cu ea, pana, poate,va incepe sa cada ce trebuie sa cada. Intrucat stiti ce a iesit la Ioan cand s-a revoltat,eu plec din timp inainte sa mai spun altceva :) Paste minunat,sus sa aveti inimile la Invierea Lui si Domnul sa va aiba in grija Sa pe toti, sa ne vedem cu bine cand va mai fi asta.

Păi, Pelerinule, nu c-aş voi să te amărăsc încă mai mult, însă trebuie să îţi reamintesc ceea ce tu ştii, poate, mai adânc decât mine: nu e posibilă nici o Înviere fără o moarte în prealabil. Moarte totală, definitivă, ireparabilă. Fără regret, mai ales asta! Fără pic de regret!! Ci dimpotrivă, cu bucurie, cu fericire deplină, cu nici o scamă potrivnică înlăuntrul dorinţei.
Dar oamenii, noi oamenii, stăm în umbra morţii şi ne temem groaznic de ea, supunîndu-ne astfel încă mai mult ei.

"Îndrăzniţi!..." a spus Cineva care se pricepea bine la moarte. Şi, implicit, la Viaţă!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Yasmina, ce descrii tu aici suna a oameni a caror nevoie este una de dragoste si atentie cumva. Practic ei se exprima, cer ceea ce au nevoie (ca cei din jur sa se ingrijeasca de ei). Ias asta inseamna a avea grija, a ocroti, a le pasa = un fel de atribute ale dragostei crestine. Este ceva sufletesc ceea ce ei cer, nu ceva material (alocatie, milostenie cu bani). Deci de ce sa le dai bani (lucruri materiale) daca este ceva sufletesc ceea ce cer?
De asmenea este de observat ca o persoana care cere dragoste catre cei din jur, e prea preocupata de asta ca sa mai ofere dragoste catre cei din jur - astfel, intre generatii, daca parintii cer dragoste copilului dar nu ii ofera, normal ca si copilul o sa creasca cu o lipsa de dragoste (cu o frustrare), cu vreun sentiment ca nu s-a ingrijit nimeni de el (ca parintii i-au cerut in loc sa ii dea), iar mai tarziu va avea si el la randul lui aceeasi mentalitate de victima care cere dragoste si posibil sa faca la fel copiilor sai (pt ca va cere si el la randul sau de la toti din jur).
Nu sint psiholog (Cezar ne-ar putea lumina cu explicatii stiintifice), insa din exterior si de la distanta, asa imi pare.
Poate mai bine le dai acel lucru sufletesc pe care il cer (un altfel de milostenie - una nu materiala, ci ocrotirea incurajarii, care poate le-a lipsit - ca vor putea sa isi depaseasca problema? / dragostea catre aproapele?) si poate asa rupi cercul asta vicios (daca hranesti cu dragoste macar copii sa creasca fara lipsa asta, atunci poate opresti intinderea pe generatii?

De unde până unde ideea că explicaţiile ştiinţifice luminează?...:)
Şi mai ales eu, care m-am tot chinuit să arăt că nu explicaţiile ajută ci relaţia concretă, faţă către faţă... Precum, în alt plan, nu discuţiile despre Dumnezeu ajută (sau poate că ajută cumva, dar nu rezolvă, nu vindecă), ci relaţia concretă, faţă către Faţă...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

,,In timp ce cursul vietii lui Isus se repezea spre tragicul ei final, un final ce fusese prevazut si vestit de Isus insusi,cu o claritate din ce in ce mai mare,ca singurul posibil sfarsit dar si ca singurul demn de EL,si care era necesar intrucat fusese decis de insusi sfatul lui Dumnezeu,ura fariseilor si indiferenta oamenilor nu lasat,incat de la inceput,nici o alta posibilitate.Iar acesta ura nu putea fi adusa la deplinatatea ei decat de durerea cu care Hristos a demascat tot ceea ce aceasta ura avea la temelia ei:inimi lipsite de iubire,o moralitate decazuta,o ipocrita aroganta si o laudaroasa expunere a unor virtuti false. Intre asemenea oponenti de neimpacat era cert ca ruptura va deveni in curand ireparabila.Era lesne de prevazut ca, inca din Galilea,doar o mica minoritate l-ar fi insotit in fata pericolului unei asemenea rupturi.Un singur lucru ar fi putut devia sentinta mortii care se profila inca din stadiile incipiente:o serie de demonstratii de sustinere,fara dubii,din partea multimii.Ca sa poata provoca asemenea reactii Isus ar fi trebuit,chiar si pentru moment,sa ia asupra Sa ideile populare sau sa se puna pe EL insusi in serviciul lor.Refuzul Sau de a avansa,fie si un pas,in acesta inselatoare directie,dar care dpdv lumesc ar fi fost justificata fiind poate si singura viabila pentru ei,este una dintre cauzele pentru tot ce a urmat”.

Îţi mulţumesc, Pelerinule, pentru aceste cuvinte postate.
Un discurs simplu despre asumarea Crucii fără şovăire.
Suflet curat, făr de păcat.

[AlinB]

În prealabil postat de adam000

Yasmina, ce descrii tu aici suna a oameni a caror nevoie este una de dragoste si atentie cumva. Practic ei se exprima, cer ceea ce au nevoie (ca cei din jur sa se ingrijeasca de ei). Ias asta inseamna a avea grija, a ocroti, a le pasa = un fel de atribute ale dragostei crestine.
Este ceva sufletesc ceea ce ei cer, nu ceva material (alocatie, milostenie cu bani). Deci de ce sa le dai bani (lucruri materiale) daca este ceva sufletesc ceea ce cer?

Stiu exact la ce persone se refera Yasmina, dar chiar si trecand peste, presupunem ca n-as sti nimic, am intalnit personal alte cazuri asemanatoare - cei pentru care ajutorul capata astfel de dimensiuni patologice, nu de iubiri abstracte si idealiste au nevoie ci de lucruri concrete, materiale, la care de fapt se rezuma "dragostea" care o pot intelege.

Unii mai destupati (alte cazuri decat cele enuntate de Uasmina) desigur, pot filosofa si in termeni de "iubire" despre nevoile lor, dar realitatea e alta - au nevoie de niste chestii concrete, materiale sau chiar daca sunt mai putin materiale (in intelesul comun) gen securitate, tot despre nevoile lor este vorba.
Si pot pune o eticheta numita "iubire" la toate nevoile lor, dar in realitate nu despre asta e vorba.

Poate mai bine le dai acel lucru sufletesc pe care il cer (un altfel de milostenie - una nu materiala, ci ocrotirea incurajarii, care poate le-a lipsit - ca vor putea sa isi depaseasca problema? / dragostea catre aproapele?) si poate asa rupi cercul asta vicios (daca hranesti cu dragoste macar copii sa creasca fara lipsa asta, atunci poate opresti intinderea pe generatii?

Cred ca poti intelege ca nu de lucruri sufletesti, abstracte au nevoie ci lucruri concrete materiale, mai mult, exact ce cer, cand cer, si cat de repede se poate altfel te trezesti cu pozne din partea acestor cautatori de "iubire".

Nu sint psiholog (Cezar ne-ar putea lumina cu explicatii stiintifice)

N-as zice ca psihologia e tocmai stiinta. Poate mai degraba o forma de arta. :)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

N-as zice ca psihologia e tocmai stiinta. Poate mai degraba o forma de arta. :)

Măgulitor,
parţial aşa şi este,
însă-i mult până departe...:)

[adam000]

Pelerinule,
momente de-astea de revolta la adresa noastra insotite mai mult sau mai putin de autocritica elocvent-patimasa... cu totii am avut (cred; si poate inca mai avem din cand in cand)

insa in esenta, in spatele poleielii frumos (auto)sclipicioase, suna ceva de genul: "cum, EU, cel care ar fi trebuit (am vrut sa devin) perfect credincios (sa simt ceva acolo, macar sa se apropie, cat de cat, de o dragoste de Dumnezeu) si MIE (dar chiar tocmai MIE) sa nu-mi iasa????????
Oooooh! (asa ceva e incredibil; greu de suportat)


eh... cand ne trec aceste accese de mandrie ranita....

abea atunci...

... o sa poti sta in fata Lui Dumnezeu (cu sinceritate si dezumflat de mandrie) si sa zici:
da Doamne, asta sint: lipsit.
Nu am dragoste. De nici un fel. Da-mi-o Tu!
Miluieste-ma!

... si abea atunci (cand va incepe rugaciunea cu El), in urma unui incredibil de sincer dialog simplu, in rugaciune, o sa vina El la tine (!), sa mangaie si sa te indrepte, si mai ales sa-ti dea... si o sa simti in suflet sa mergi la spovedit