Suntem vreodata indreptatiti sa discriminam, maltratam aproapele?

[anita]

În prealabil postat de Yasmina

Am intrebat-o ce va face cu copilul in timp ce urmeaza atatea cursuri pregatitoare pt cariera? Bunicii se vor ocupa de el...Toate detaliile sunt pregatite,toti asteapta sa le dea ea semnalul ca si dirijorul orchestrei.
Nici sexul copilului nu este intamplator,a tinut un regim special si a urmat sedinte de acupunctura sa fie sigura ca naste un baiat nu o fata!
Sa mai continui ?...

Oricum sper ca nu am fost destul de mult offtopic :)

Nu cred ca exista o reteta pt sexul copilului.
Am aflat de la o maicuta din manastire ca in momentul conceperii arhanghelul Gavriil merge la Dumnezeu care stabileste sexul copilului.

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

Un rezumat nu poate surprinde mare parte din material.
Te invit la o vizionare :-) Sâmbătă/ duminică...

Ce material e ala de 3 ore si50 min? In timpul asta ajungem pana la locul cu pricina si ne si intoarcem:), si asa ziceau pe site ca au nevoie de oameni (de ambele genuri), cred ca si economisti :)

În prealabil postat de fallen

Ce material e ala de 3 ore si50 min? In timpul asta ajungem pana la locul cu pricina si ne si intoarcem:), si asa ziceau pe site ca au nevoie de oameni (de ambele genuri), cred ca si economisti :)

Vorbește un părinte, posibil părintele Calistrat, de față cu mai multe maici, despre diverse aspecte ale vieții creștine:

Are și exemple de fete pe care le-a îndrumat către mănăstire, ele nu au rămas acolo, din diferite motive, dar experiența le-a folosit (cu regretabile excepții).

Deci nu ai unde să te duci, că folosul materialului e să asculți ce zice părintele.

Și mai vorbește și o maică, Maria Bălan...

[Mihailc]

În prealabil postat de AlinB

Nu, dimpotriva, este o gandire normala, este normal, civilizat, moral, sa ajuti pe cei care ti-au dat un start bun in viata, in mare parte datorita lor esti ceea ce esti astazi iar asta vine si o datorie morala la pachet.

In plus faptul ca se faceau mai multi copii in urma cu 100 ani sa zicem, se datora faptului ca natiunile fiind preponderent civilizatii agrare o buna perioada de timp, aveau nevoie de forta de munca in gospodarie si cel mai ieftin era sa ti-o produci singur, nu sa o angajezi contra cost, serviciile medicale erau slabe si nu toti supravietuiau, etc.

Multi nu inteleg realitatile astea si mai ales faptul ca extrema cealalta, de acum, cu putini copii, s-a produs tocmai din cauza modificarii acestor conditii, acum exista asistenta medicala, asistenta sociala, pensii, etc. copiii au devenit o problema, nu mai sunt de nici un ajutor.

In plus, s-a produs si o mutatie fatala in mentalitatea parintilor, nu doar sa aiba cat mai putini copii, dar acestia sa nu fie solicitati, pusi la munca, ba dimpotriva, parintii sa le faca rost de cat mai multe lucruri in viata, daca se poate chiar masina si casa iar copiii sunt crescuti nu doar ca si cand n-au nici o responsabilitate in viata, in general, dar nici macar fata de cei care le-au pus toate la picioare.

Dacă aşezăm lucrurile într-o ordine corectă, pot spune că sunt de acord, cel puţin parţial, cu dezvoltarea ta, cu observaţia că modesta mea contribuţie la acest topic trebuie înţeleasă în propriul ei sistem de referinţă, altfel survine riscul erorilor de interpretare. Ca să mă fac mai bine înţeles, mă refeream la un steriotip mentalitar cu origini în viaţa instinctuală a noastră, adică a acelor mecanisme biopsihice pe care le avem în comun, întâi cu mamiferele, apoi cu toate fiinţele vii în diverse grade de complexitate. Combinaţia dintre instinctul matern/patern şi instinctul de supravieţuire plus prelucrarea lor în straturile superficiale ale conştiinţei produc aceste scheme de gândire rudimentară, consimţite îndeobşte şi transformate în norme/valori pentru anumite comunităţi, mai mult sau mai puţin omogene din punct de vedere etnic.
Că există o reciprocitate în economia "obligaţiilor morale" dintre copii şi părinţi, nici nu mai încape în discuţie. Îmi pun doar întrebarea: pe ce se bazează ea? Fiindcă mi se pare dubioasă, din perspectivă creştină, orice considerare a omului (şi cu atât mai grav, a propriului copil) drept mijloc pentru satisfacerea nevoilor mele elementare (cum ar fi asigurarea anticipată a îngrijirii la vârste înaintate). Copilul este scop în sine, o fiinţă asemănătoare, prin moştenirea genetică, cu mine, dar şi în mod esenţial diferită, o persoană unică şi irepetabilă care îşi va configura partea ei de destin într-un mod nu întotdeauna pe gustul meu. Eu am datoria, izvorâtă din iubire nu din necesitate, să-i asist responsabil şi participativ etapele naşterii sale ca ipostas de sine stătător, iar apoi să mă bucur dezinteresat de felul cum îşi administrează propria libertate, eventual să-i fiu de folos ulterior la nevoie. De bătrâneţea mea, dacă va fi cazul, se îngrijeşte Dumnezeu în conlucrare cu mine, nu am dreptul să pretind nimic de la copilul meu.

În prealabil postat de anita

Nu cred ca exista o reteta pt sexul copilului.
Am aflat de la o maicuta din manastire ca in momentul conceperii arhanghelul Gavriil merge la Dumnezeu care stabileste sexul copilului.

Asta e tare de tot. Si maicuta cu pricina de unde stie?

În prealabil postat de Mihailc

Dacă aşezăm lucrurile într-o ordine corectă, pot spune că sunt de acord, cel puţin parţial, cu dezvoltarea ta, cu observaţia că modesta mea contribuţie la acest topic trebuie înţeleasă în propriul ei sistem de referinţă, altfel survine riscul erorilor de interpretare. Ca să mă fac mai bine înţeles, mă refeream la un steriotip mentalitar cu origini în viaţa instinctuală a noastră, adică a acelor mecanisme biopsihice pe care le avem în comun, întâi cu mamiferele, apoi cu toate fiinţele vii în diverse grade de complexitate. Combinaţia dintre instinctul matern/patern şi instinctul de supravieţuire plus prelucrarea lor în straturile superficiale ale conştiinţei produc aceste scheme de gândire rudimentară, consimţite îndeobşte şi transformate în norme/valori pentru anumite comunităţi, mai mult sau mai puţin omogene din punct de vedere etnic.
Că există o reciprocitate în economia "obligaţiilor morale" dintre copii şi părinţi, nici nu mai încape în discuţie. Îmi pun doar întrebarea: pe ce se bazează ea? Fiindcă mi se pare dubioasă, din perspectivă creştină, orice considerare a omului (şi cu atât mai grav, a propriului copil) drept mijloc pentru satisfacerea nevoilor mele elementare (cum ar fi asigurarea anticipată a îngrijirii la vârste înaintate). Copilul este scop în sine, o fiinţă asemănătoare, prin moştenirea genetică, cu mine, dar şi în mod esenţial diferită, o persoană unică şi irepetabilă care îşi va configura partea ei de destin într-un mod nu întotdeauna pe gustul meu. Eu am datoria, izvorâtă din iubire nu din necesitate, să-i asist responsabil şi participativ etapele naşterii sale ca ipostas de sine stătător, iar apoi să mă bucur dezinteresat de felul cum îşi administrează propria libertate, eventual să-i fiu de folos ulterior la nevoie. De bătrâneţea mea, dacă va fi cazul, se îngrijeşte Dumnezeu în conlucrare cu mine, nu am dreptul să pretind nimic de la copilul meu.

Splendid spus! Pasajul asta trebuie sa il pun sub nas anumitor persoane, parinti de fata. Bine, avind in vedere ca sunt niste taranoi (in limbajul meu: tarani de oras, usor manelizati si "descucareti") va trebui sa le traduc ce scrii; deh, e cam cum ar fi sa ceri unor Homo erectus sa inteleaga niste comenzi de terminal.

În prealabil postat de AlinB

Nu, dimpotriva, este o gandire normala, este normal, civilizat, moral, sa ajuti pe cei care ti-au dat un start bun in viata, in mare parte datorita lor esti ceea ce esti astazi iar asta vine si o datorie morala la pachet.

In plus faptul ca se faceau mai multi copii in urma cu 100 ani sa zicem, se datora faptului ca natiunile fiind preponderent civilizatii agrare o buna perioada de timp, aveau nevoie de forta de munca in gospodarie si cel mai ieftin era sa ti-o produci singur, nu sa o angajezi contra cost, serviciile medicale erau slabe si nu toti supravietuiau, etc.

Multi nu inteleg realitatile astea si mai ales faptul ca extrema cealalta, de acum, cu putini copii, s-a produs tocmai din cauza modificarii acestor conditii, acum exista asistenta medicala, asistenta sociala, pensii, etc. copiii au devenit o problema, nu mai sunt de nici un ajutor.

In plus, s-a produs si o mutatie fatala in mentalitatea parintilor, nu doar sa aiba cat mai putini copii, dar acestia sa nu fie solicitati, pusi la munca, ba dimpotriva, parintii sa le faca rost de cat mai multe lucruri in viata, daca se poate chiar masina si casa iar copiii sunt crescuti nu doar ca si cand n-au nici o responsabilitate in viata, in general, dar nici macar fata de cei care le-au pus toate la picioare.

Sa ii ajute, da. Eu ii ajut pe ai mei, desi nu mai locuiesc de multa vreme cu ei. Sa ii slugareasca, cum se intimpla in familii din ceea ce eu, cu spiritul meu nitel cam rautacios si mizantrop, numesc "civilizatia preoraseneasca" (nu rurala, atentie!), asta nu. Cunosc un cuplu din astia, in care "mama" sa ii zic asa, isi lovea fiica cu picioarele (care fiica numai panarama nu era, dimpotriva) pentru cele mai mici greseli, inclusiv la virste de peste 20 de ani. Si, trebuie sa adaug,fiica in cauza e ceva gen "o ia vintul", ca si constitutie. Si huiduma aceea violenta mai si statua public ca "faci copii ca sa ai ajutor la batrinete".
In ce ii priveste pe ai mei, m-au crescut foarte spartan (si bine au facut!). Si da, ce sunt acum se datoreaza lui Dumnezeu, in mare masura si prin ei (sesizezi nuanta, in raport cu ce ai scris?).

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Adica la manastire trebuie sa put, sa imi crape pielea si sa ma umplu de bube? Se poate face dus macar odata pe saptamana, ca-n armata? Banuiesc ca da, acum depinde in ce varf de deal e manastirea. Insa daca e o obste mare de femei, in special, ma tem ca e si acolo o "batalie" crancena de ambitii si orgolii, mai ales intre cele de varsta medie. Duhovnicul unor prieteni cica a plecat definitiv in mt. Atos, in urma unui conflict cu maica stareta, se pare, de la o manastire de langa Buc. Ar fi interesant de stiut daca maicile s-ar simti indreptatite sa ma discrimineze pe motiv ca as fi mai slab pregatita, mai putin rezistenta (la frig, foame, sete, somn, munci) si mai pacatoasa ca ele...

Sunt sigur ca daca ai sa vii cu atitudinea asta, sigur au sa ti se deschida multe usi la manastire.
Era prin unele locuri obiceiul (tare bun de altfel) ca cel care vroia sa intre in manasitire, sa asepta la poarta pana era primit.
Si unii asteaptau cu zilele, postind (negru) pana sa fie primiti si dormind pe unde apucau.
Tu crezi ca ai putea sa astepti mai mult de cateva ore?

P.S. Pai de ce a plecat el din cauza conflictului cu maica stareta?
Doar nu era calugar intr-o manastire de femei.
Cel mult putea fi duhovnicul ei, trimis acolo din ascultare, putea sa ceara numirea altcuiva si gata, nu era obligat cu nimic sa mai calce in manastirea respectiva, putea sa ramana in manastirea lui, nu sa fuga tocmai in Athos, sau a facut-o doar ca sa fie sigur ca acolo nu mai ajunge femeia dupa el?

[fallen]

Sincer, n-am nici cea mai vaga idee de ce ar fi plecat, asa inopinant, acel parinte tocmai in sf munte, tocmai acum inainte de Pasti (adica atunci). Era duhovnicul colegei mele si alor ei, il stiau de la Radu-Voda si mersesera dupa el la manastirea(de maici) unde slujea acum, scria si la o revista. Cat despre mine, intr-adevar, nu stiu cat as rezista la poarta manastirii, probabil m-as duce invartindu-ma drept la stim noi cine (ala de pe pustii). Nici atitudinea ta nu mi-e de mare ajutor, sa stii. Eram convinsa ca nu ma va mai convinge nimeni vreodata sa fac vreun avort si ai venit tu (cred ca impins de necuratul) zicand ca ba da, ma va convinge, si am inceput sa ma indoiesc de taria convingerii mele... Mai ales ca acum s-a intamplat sa se si imbolnaveasca, sa nu mai poata sa care, ori ar fi trebuit sa car io pana lepadam, ori m-ar fi convins el si ai lui sa pun capat sarcinii ca sa pot cara. Bine ca nu s-a intamplat, cred ca Dumnezeu a stiut ca nu era momentul...dar eu tot sunt terifiata de ce s-ar fi putut intampla... Cred ca este foarte nedrept sa fi nevoit sa alegi intre un sot/sotie, mai ales bolnav, si copilul ce urmeaza sa vina...cam cum era pe vremuri cand erau femeile in travaliu si sotii si medicii trebuiau sa aleaga pe cine salveaza si pe cine sacrifica...

[fallen]

Daca cineva dintr-o familie se imbolnaveste pe neasteptat de ceva acut, urgent, iar altcineva apropiat (sot/ie, fiu/fiica, frate, sora) se stie deja afectat de o tulburare psihica anxioasa sau depresiva, si ca sa nu intre in panica si sa poata suporta socul, isi ia medicatia prescrisa si se linisteste, poate mai mult decat e cazul si decat reusesc ceilalti membri ai familiei, ba poate chiar adoarme cand ceilalti vegheaza si se framanta de grija celui aflat in pericol, il pot acuza acestia din urma de nesimtire si egoism??? Ce facem cand la serviciu sau chiar acasa nu sunt de acord cu diagnosticul si medicatia prescrisa noua, nici chiar cu faptul ca am indraznit sa ne adresam unui specialist (fara consimtamantul sau "binecuvantarea" lor, eventual)? (adica cu alte cuvinte au impresia ca ne prefacem bolnavi ca sa ne sustragem de la indatoriri sau sa mascam lipsa de pregatire si profesionalism)