|
#221
|
|||
|
|||
Citat:
Eliberarea lor din Egipt a constituit un motiv în plus pentru care izraeliții să cinstească Sabatul, totuși chiar cuvintele poruncii a patra arată spre originea Sabatului la creațiune (Exod 20,8-11) ca motiv pentru porunca de aici de „a păzi ziua de Sabat și a o sfinți”. Trebuie să-ți reamintesc că forma în care a rostit Dumnezeu cele Zece Porunci pe Sinai este cea dată în Exod 20, nu în Deutronom 5. După cum arată și numele ei, cartea Deutronom este o recapitulare a diferitelor legi transmise lui Israel la Sinai, cu explicații suplimentare date de Moise într-o încercare de a imprima în popor importanța păzirii cu credincioșie a tot ce le fusese poruncit să facă. Dacă amintirea eliberării din Egipt în legătură cu porunca a patra urmează să fie luată ca limitând păzirea ei, în principiu, la cei care au fost astfel eliberați – Israelul literal – atunci principiile Celor Zece porunci ca întreg aparțin numai iudeilor, pentru că atât aici (Deutronom 5,6), cât și în Exod 20,2, Dumnezeu prezintă Legea Sa ca fiind întemeiată pe faptul că îi scosese din țara Egiptului. După cum Israelul literal a fost eliberat din robia Egiptului, tot așa poporul lui Dumnezeu de astăzi a fost eliberat de robia păcatelor (Romani 6,16-18). Sabatul devine astfel pentru creștin o aducere aminte nu numai despre Creațiune, ci și despre restatornicirea chipului lui Dumnezeu în propria inimă și minte. Sabatul este astfel un „semn” al sfințirii (Ezechiel 20,12), al răscumpărării și al Creației. Foarte frumos, dar eu zic s-o țină bină că în curând o să cadă (împreună cu prăbușirea întregului Babilon). |
#222
|
|||
|
|||
Parerea mea e ca ne pierdem timpul cu acesti rataciti cu mintea si impietriti cu sufletul. De cand le aducem argumente scripturistice si patristice ei continua sa ne contrazica cu cele mai aberante raspunsuri (atunci cand ni le mai iau in seama pe ale noastre). La Judecata nu vor avea raspuns si nici scuze ca nu au stiut sau auzit de invatatura ortodoxa.
__________________
Om rational este cel ce ingaduie sa fie indreptat. Iar cel ce nu ingaduie sa fie indreptat e neom caci s-a pogorat pe sine in randul dobitoacelor. (Sf. Antonie cel Mare) |
#223
|
|||
|
|||
... aberante raspunsuri).
|
#224
|
||||
|
||||
La judecata
La judecata vor fi alaturi de cei drepti (de fapt sunt alaturi-caci judecata se face si aici de oameni care traiesc cu adevarat in Dumnezeu si in Biserica lui Iisus Hristos, dar necunoscuti de lume) care vor depune marturie prin viata lor ce va fi etalonul pe care ceilalti nu l-au urmat. Oare nu mai sunt sfinti in aceasta lume si la acest moment? Eu zic ca sunt; caci daca n-ar fi, Dumnezeu, Iisus Hristos ar incepe Judecata Universala. Judecata nu se face prin vorbe ci prin imagini! Imaginile vietilor celor care il urmeaza pe Iisus Hristos si sunt in Iisus Hristos, se confunda (prin traire) cu EL si care vor fi "capetele de acuzare". Iar ei, acesti sfinti, sunt o tribuna vie de unde se predica cuvintele adevarate pt cei care sunt prea preocupati de succes (succesul egoului lor) de asigurarea unei stabilitati materiale, dar care nu rezolva catusi de putin echilibrul si siguranta trairii, desfasurata intr-un cadru auster, unde nu este decat mult "zgomot" dar putina traire adevarata in Duhul lui Hristos... Ce folos ai ca stii "totul" despre Hristos, despre legi (legile divine), daca nu esti in Hristos, daca nu implementezi legile care dau viata in viata acestei lumi si te consumi pt a face preponderenta "legea" ta, in fapt "legea" celui rau. Eu cred ca vom fi surprinsi cei in viata, de inutilitatea faptelor noastre, a trairii noastre in momentul cand se va arata intreaga cunoastere si viata reala, cea din inceputuri si vesnica. Iar cei care isi sustin pledoariile cu asa inversunare sa se gandeasca daca sunt mladite ale Pomului Vietii sau sunt doar altoi implementati fortat si care nu se prind, pt ca sunt respinsi de pom.... Viata noastra se consuma in 2 dimensiuni: cea spirituala, alaturi de Hristos si in Biserica si cea materiala. Viata noastra spirituala , ca mladite in Pomul Vietii, este prezenta in aceasta lume care a fost corupta si traieste sub pedeapsa Legii dar si in cea absoluta, eterna, viabila, mergand din treapta in treapta spre desavarsire... Sa nu uite nimeni ce spune Iisus Hristos: "Acum se face judecata acestei lumi!" Si cine o face? In primul rand Iisus Hristos dar si cei ce sunt alaturi de EL , nascuti sau nenascuti! Caci Bisrica este mai mult partea nevazuta decat cea vazuta. Iar Ea transcede materialul si exista din momentul Creatiei impreuna cu tot ce este spiritual, coexistand in planurile spiritual (etern) si material (vremelnic). Ea apare graduat in viata fiecarui crestin, om, in functie de momentul nasterii fiecaruia si fiecare traieste sau nu in ea; aici si in dimensiunea spirituala. Acum este momentul incercarii celei mari, momentul in care fiara este in libertate pt un timp si vrea sa uzurpeze "tronul" Celui este Stapan in Ceruri si peste toata Creatia.
Citat:
__________________
Cu noi este Dumnezeu, Intelegeti neamuri si va plecati Caci cu noi este Dumnezeu Last edited by marioad24; 06.10.2009 at 20:35:00. |
#225
|
|||
|
|||
Citat:
|
#226
|
||||
|
||||
Am spus ca nu mai postez, dar nu m-am putut abtine, cred ca am gasit solutia.
Am citit un banc nu demult, si inspirat de el si revelat supernatural am ajuns sa inteleg. Dar prima data bancul: Un evreu se duce la sinagoga si se roaga, cerand solutie pentru fiul sau, care a trecut de la iudaism la crestinism. Deodata, se aude o voce ca de tunet: -Tu te plangi Mie? Si Eu am patit la fel! Deci, nu va mai certati. Opriti-va: Iisus era evreu. Pana la urma urmei, nu S-a odihnit el in mormand de sabat? A murit vineri si a inviat duminica. Daca nu era sabatul invia pe loc. edit: tin ca in acest post sa ii multumesc lui Danut7 ca a pus in joc unele materiale care cam voiam sa le citesc. Daca ar da linkuri ar fi si misto. Eu reamintesc iarasi de cartea aceea, 75 questions your instructors pray you won't ask. Recomand oricarui adventist sa o citeasca si sa vina apoi sa sustina cu o tarie la fel de mare ca acum de tinerea sabatului. Mentionez ca aceasta carte nu cuprinde nimic blasfemiator, ofensator, jignitor, sau contrar oricarei religii (adventista, ortodoxa sau etc). E doar o carte cu 75 de intrebari din Biblie si atat. O gasiti in format pdf la primul rezultat google. Multumesc.
__________________
Vine mosul pe carare, Cu cojocul in spinare. http://www.youtube.com/watch?v=Q4027l_BsDE&NR=1 - it's supposed to be funny like me! Last edited by moshu; 06.10.2009 at 20:57:11. |
#227
|
|||
|
|||
Citat:
Iti returnez intrebarea ca am auyit ca tu tii Pastele. Probabil esti sub legea veche... |
#228
|
||||
|
||||
eu intreb doar ata
Eu intreb doar atat: Ce zi (asa cum o percepem noi in material) poate fi mai importanta decat cea in care Fiul lui Dumnezeu Atottiitorul parte a Sfintei Treimi, a inviat din morti, revenind la demnitatea si la deplina putere de Dumnezeu?
Citat:
__________________
Cu noi este Dumnezeu, Intelegeti neamuri si va plecati Caci cu noi este Dumnezeu |
#229
|
|||
|
|||
Citat:
Citez din " Invatatura de credinta ortodoxa-Catehismul ortodox": Porunca a patra este aceasta: "Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau; sa nu faci in acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramane la tine. Ca in sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt intr-insele, iar in ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvantat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o" (Ies. 20, 8-11). Sa va dea Dumnezeu putere si intelepciune in respectarea acestei porunci scrisa pe piatra, de Insusi Dumnezeu. P.S. Gasiti aici "Catehismul ortodox" (cu indemnul de respectare a celor 10 Porunci): http://www.crestinortodox.ro/carte-8...ece-porunci-38 |
#230
|
|||
|
|||
Porunca zice : sase zile iar a saptea e odihna.
Nu spune care a saptea. Vad ca vis orbi rau , eu v-am lasat. Imi pare rau de tine, condor ca ai fost ortodox si ai ajuns intr-o secta foarte urita.Esti orb complet.Vam lasat si sunt de parere ca trice.... nu are ce cauta pe forumul asta , foloseste un limbaj provocator si se rezuma mai mult la a ataca Biserica cu insulte.Rog adminii sau moderatori sa se sesizeze in cazul acestui uitlizator.Au fost alti sectanti care au fost mai pasnici decat trice... acesta si au ajuns banati.Nu e locul acestui om pe forumul nostru.Sa mearga pe forum adventist si sa zica acolo ce vrea si sa se certe cu cine vrea.Gata v-am lasat pentru acum adventistilor. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Despre nașterea din nou, din Duhul Sfânt și despre Botez | Savonarola | Sfinti Parinti (Patrologie) | 15 | 20.07.2013 13:28:48 |
Limba ebraica a VT. Aplicatie pentru cuvantul Sabat. | AdrianAamz | Din Vechiul Testament | 9 | 08.02.2011 10:02:02 |
Petre Tutea despre Dumnezeu si despre atei | tigerAvalo9 | Generalitati | 34 | 02.12.2010 15:37:16 |
Despre ziua de sabat a adventistilor | Iustin32 | Secte si culte | 747 | 04.06.2009 15:32:12 |
|