![]() |
![]() |
|
#2351
|
||||
|
||||
![]()
Chemarea strabunilor.
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#2352
|
||||
|
||||
![]()
Sectoarele Cultură și patrimoniu religios, respectiv Teologic-educațional ale Patriarhiei Române organizează în perioada 21 ianuarie - 21 mai 2013 Concursul național „Icoana ortodoxă - lumina credinței“.
Acesta se adresează pictorilor iconari adulți care doresc să se înscrie la una sau ambele secțiuni: pictură al fresco și pictură în tehnica mozaic, ambele în stil neobizantin, informează "Ziarul Lumina". Motivul organizării concursului, precizează organizatorii, îl reprezintă abordarea diversă a picturii bisericești din ultimii ani și influența artei bisericești în viața credincioșilor. În acest context, Patriarhia Română dorește crearea unui cadru propriu de afirmare a artiștilor iconari valoroși pentru promovarea artei bisericești autentice în societatea românească și, în același timp, păstrarea tradițiilor religioase și culturale autentice. „A doua ediție a Concursului național «Icoana ortodoxă - lumina credinței» are tematica Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar artiștii iconari se pot înscrie la una sau la ambele secțiuni ale concursului, dar respectând condițiile de participare pentru fiecare secțiune în parte. Se propune realizarea unui fragment frescă pe suport fix (elemente ușoare tip fagure), dimensiunea maximă 1,60 mp, format la alegere, adică poate să fie și rotund. Pentru sec-țiunea a doua se propune o lucrare în mozaic, dimensiuni de maxim 1 mp, format la a-legere“, a precizat pictorul restaurator Dan Mihai Ivanovici, consilier patriarhal al Sectorului Cultură și patrimoniu religios. Doritorii trebuie să depună lucrările, semnate pe verso, în colțul din dreapta jos, în perioada 15-26 aprilie 2013, la adresa: Patriarhia Română, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25, sector 4, București, cu mențiunea „Pentru Concursul național «Icoana ortodoxă - lumina credinței»“. Împreună cu lucrarea/lucrările se vor trimite formularul de înscriere, un portofoliu cu reproduceri color a cel puțin 20 de lucrări ale autorului, în format A4, copie după certificatul de botez, recomandare de la duhovnic și o fotografie a concurentului pe CD. Lucrările vor fi depozitate într-un spațiu special amenajat, unde doi delegați vor acoperi cu etichete numele autorilor, iar evaluarea lor va fi realizată de o comisie formată din cinci specialiști în domeniul artei bisericești. Membrii juriului vor ține cont de încadrarea în tematica concursului, ermeneutica liturgică, acuratețea culorilor și tehnica de execuție. Fiecare evaluator va puncta pe fișa de evaluare individua-lă fiecare lucrare, apoi punctele fiecărui evaluator se vor cumula. În perioada 29-30 aprilie vor fi anunțate rezultatele concursului, iar cei opt câștigători (câte patru la fiecare secțiune) vor fi premiați la vernisajul expoziției în Sala „Europa Christiana“ de la Palatul Patriarhiei, organizată în ziua praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena din 21 mai 2013. În ceea ce privește premiile, câș-tigătorul premiului I va primi 5.000 lei, al II-lea 4.000 lei, al III-lea 3.000 lei, iar al IV-lea 2.000 lei. Expoziția „Icoana ortodoxă -lumina credinței“ va fi deschisă publicului în perioada 21 mai - 7 iunie 2013. Pentru alte detalii despre concursul național puteți apela urmă-torul număr de telefon al Sectorului Cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române: 021.210.07.12. Doritorii trebuie să depună lucrările, semnate pe verso, în colțul din dreapta jos, în perioada 15-26 aprilie 2013, la adresa: Patriarhia Română, Aleea Dealul Mitropoliei nr. 25, sector 4, București, cu mențiunea „Pentru Concursul național «Icoana ortodoxă -lumina credinței»“
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2353
|
||||
|
||||
![]() ![]() Vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpașu a fost pomenit, ieri, 7 februarie 2013, în mai multe biserici parohiale și de mănăstire din județul Botoșani, cu prilejul împlinirii a 98 de ani de la nașterea Preafericirii Sale, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. Părintele Petru Fercal, protopop misionar al Protopopiatului Botoșani, alături de un sobor de preoți, a săvârșit ieri Parastasul pentru fostul patriarh al României în Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ din parohia Victoria, ctitorie a Preafericitului Teoctist. După cum ne-a relatat pr. Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoșani, slujbe de pomenire au fost săvârșite la mănăstirile Vorona și Sihăstria Voronei, dar și în alte parohii ale protoieriei. „Preafericitul Teoctist este pomenit în mod deosebit la fiecare Sfântă Liturghie în parohiile protopopiatului nostru, atât de slujitorii sfintelor altare, cât și de credincioși“, a spus pr. protopop Lucian Leonte. Tot ieri, PF Teoctist Arăpașu a fost pomenit în cadrul slujbei Parastasului, oficiată în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ din Moinești, cu prilejul întâlnirii preoților Protoieriei Moinești cu Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Fostul întâistătător al Bisericii noastre, în perioada 1986-2007, s-a născut în satul Tocileni - Victoria, județul Botoșani, pe 7 februarie 1915 și a trecut la cele veșnice la 30 iulie 2007.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2354
|
||||
|
||||
![]()
sursa: interfax-religion.com
Agenția Interfax a relatat cum o schimonahie ortodoxă vestită în Rusia a primit Medalia pentru credință și fapte bune, de la administrația districtuală. Pustnica trăiește în pustie din 1988 în provincia Kemerovo, și se numește Agafia Lykova. Autoritățile au ajuns la ea cu elicopterul, aducând alături de medalie, alimente, faină, fructe etc. Agafia este singura supraviețuitoare a unei familii care s-a mutat în taigaua siberiană în 1937 și nu a avut niciun contact cu restul lumii până în 1978. Ea a cerut să îi fie trimise niște semințe de ceapă, precum și niște pânză, pentru a-și înlocui haina care are peste 20 de ani. De asemenea, a spus că i-ar fi folositoare câteva animale. Ea a avut un țap, care a murit de bătrânețe, iar pustnica a cerut unul. Ea se hrănește doar cu ierburi și cu lapte de capră, de la cele două capre ale sale. Ea își petrece viața în post și rugăciune, departe de orice civilizație, fără nicio utilitate modernă.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2355
|
||||
|
||||
![]()
Tăcerea statelor occidentale față de ororile din Kosovo, suferite de un popor crucificat, trezit străin în inima țării lui, este suspectă și vinovată.
În luna ianuarie 2013, regiunea Kosovo, separată unilateral de Serbia prin auto-proclamarea independenței, a fost teatrul unei serii de profanări și vandalisme ale Bisericilor și cimitirelor creștine. Conform unui comunicat al serviciului de presă al Episcopiei de Ras și Prizren, din cadrul Bisericii Ortodoxe a Serbiei, Biserica Sfânta Treime construită în secolul al 19-lea în satul Babliak, a fost profanată. În 1999, ea a fost incendiată de extremiștii albanezi. În mai puțin de 10 zile, vandalii au distrus în regiune peste 100 de morminte sârbe ortodoxe. În 19 ianuarie 2013, în ziua Teofaniei, o mulțime agresivă de partizani ai mișcării „Autodeterminare” a asediat Mănăstirea ortodoxă de la Dakovica. Numai prezența trupelor KFOR a împiedicat ca această mănăstire să fie vandalizată. În 31 ianuuarie 2013, alți vandali au profanat Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Strpce, iar în 1 februarie Biserica Sfinții Petru și Pavel. Alte câteva biserici au fost furate, profanate sau incendiate. De asemenea, capela ortodoxă a cimitirului de la Milochevo a fost incendiată. În timp ce țările occidentale și Statele Unite salută secesiunea unilaterală a regiunii Kosovo de Serbia, lovitura de boomerang a acestei recunoașteri nu va întârzia să apară. Kosovo este inima istoriei poporului sârb, centrul spiritualității și credinței sârbe, iar rana din inima sârbilor prin această sfâșiere a teritoriului lor suveran este imensă. Acest lucru încurajează extremismul sârb și dă apă la moară facțiunilor extremiste albaneze care atacă zilnic pe sârbii minoritari care însă trăiesc acolo dintotdeauna. Fantoma secesionsmului bântuie prin Europa și poate deveni pandemică într-o eră a haosului și a dispariției sistematice a valorilor naționale sub presiunea consumismului secular. Spiritul de separație este dat de duhul dezbinător (diabolos – dezbinătorul) care divide oamenii și-i învrăjbește unii împotriva altora, împotriva lor inșiși și a tuturor împotriva lui Dumnezeu. Într-o societate fragilizată moral de patimi, isterizată de criza economică programată, debilitată de imagini frapante și îndopată de ideologie consumistă prin media, oamenii nu mai simt apartenența la un neam, la o limbă sau la o națiune. Patriotismul, arborat în America pretutindeni, este o valoare pe cale de expirare în Europa, acolo unde granițele au fost dinamitate din rațiuni economice. Spania se confruntă cu nostalgiile secesioniste ale Cataloniei. Francezii din Alsacia vorbesc alsaciană, adică un dialect german get beget. Polonezii din Gdansk locuiau în Danzig înainte de marele război. Și realitatea continuă la nesfârșit. Tăcerea statelor occidentale față de ororile din Kosovo, suferite de un popor crucificat, trezit străin în inima țării lui, este suspectă și vinovată. Protectorii drepturilor omului se indignează de vreo afirmație hazardată a unui politician, însă nu văd tragediile naționale. Avocații anti-discriminare supraveghează nimicurile și ignoră genocidul. Asociațiile umanitare, setate să anihileze orice valoare tradițională, continuă și stimulează acest război nevăzut, purtat de la facerea lumii, împotriva veșniciei oamenilor de către urzitorul tuturor războaielor de pe pământ.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2356
|
||||
|
||||
![]()
Peste 250 de elevi din toată țara se află zilele acestea la Galați pentru a-și vota reprezentanții în Consiliul Național al Elevilor.
Adunarea Generală a Consiliului a avut loc astăzi, 8 februarie 2013, la Casa de Cultură a Studenților din Galați, potrivit TRINITAS TV. Alături de elevi s-au aflat Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, care a transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Numărul mare de participanți a fost semnul că acest Consiliu Național este funcțional, nu este doar o organizație formală, iar invitarea Bisericii sigur o interpretăm ca un semn al interesului și al atașamentului tinerilor elevi față de valorile culturale și creștine tradiționale din România“, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Misiunea C.N.E. este reprezentarea elevilor în forurile decizionale și asigurarea un mediu propice dezvoltării personale și profesionale a lor prin susținerea voluntariatului și acțiunilor pliate pe nevoile și interesele lor. Întrunirea Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor se va încheia pe 10 februarie.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2357
|
||||
|
||||
![]()
sursa: persecution.org
Ostilitatea anti-creștină în Egiptul frământat de atâtea revolte în aceste zile este pretutindeni. Milioanele de creștini din această țară sunt intimidați de către autorități și de grupările extremiste, amenințați, discriminați și chiar uciși pentru credința lor. Acum, doi băieți vor fi judecați pentru insultarea islamului și Coranului, relatează cotidianul Morning Star News. Cazul urmează după ce o mamă și cei 7 copii ai ei au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru că s-au reconvertit la creștinism. Interzicerea convertirilor sub amenințarea temniței și a morții a rămas singura armă folosită împotriva celor care caută un Dumnezeu al iubirii. Astfel, toți cei care cred în Hristos sunt acuzați de blasfemie împotriva islamului. Urmează apoi un întreg registru de bătăi, răpiri, convertiri cu forța la islam, violuri și violență asupra creștinilor care trăiesc aici dintotdeauna. În Beni Suef doi copii sunt judecați pentru că au arătat „dispreț față de religia islamică”. Cei doi copii sunt Nabil Naji Rizq și Mina Atallah, doi băieți creștini de 9 și 10 ani, care au fost arestați în septembrie pentru că se jucau în gunoi, acolo unde un acuzator a afirmat că erau bucăți din paginile Coranului. Cei doi au fost acuzați că au rupt ei înșiși pagini din cartea islamului. Copiii au fost eliberați în octombrie, însă așteaptă judecata. Sute de protestatari musulmani au mărșăluit pe străzi, amenințând cu moartea pe creștinii blasfemi și împiedicându-i să se ducă la lucru. Copii nu fac diferența între Coran, Biblie sau oricare altă carte, a spus un avocat al apărării. Zeci de mii de creștini copți au părăsit Egiptul de la revoluția de anul trecut și alte câteva sute de mii trăiesc în teroarea de a fi amenințați cu moartea pentru credința lor în Hristos.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2358
|
||||
|
||||
![]() ![]() Mesaj adresat cu ocazia întronizării Patriarhului Antiohiei și al întregului Orient Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia întronizării Preafericitului IOAN al X-lea, Patriarhul Antiohiei și al întregului Orient, Damasc, 10 februarie 2013: Preafericirea Voastră Părinte Patriarh IOAN al Antiohiei și al întregului Orient, preaiubit frate în Hristos Domnul și coliturghisitor , Alegerea Preafericii Voastre ca Patriarh al Antiohiei și al întregului Orient a fost primită de ierarhii, clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, cu mare bucurie duhovnicească. Prin lucrarea harului Preasfântului Duh, prin care toate cele bune se împlinesc, Vi s-a încredințat spre păstorire poporul dreptcredincios din cuprinsul venerabilei Patriarhii apostolice a Antiohiei - Biserică binecuvântată cu mulțime de mari sfinți martiri, ierarhi, monahi, teologi și misionari. Suntem încredințați, Preafericirea Voastră, că bogata experiență pe care o aveți în mediul teologic academic, la Universitatea din Balamand, și pe plan internațional, ca păstor al credincioșilor ortodocși de limbă arabă din Europa, Vă va fi de mare folos în contextul încercărilor dificile prin care trec în această perioadă creștinii din Orientul Mijlociu. De-a lungul secolelor, relațiile frățești dintre Bisericile noastre Ortodoxe surori s-au dezvoltat permanent, mai ales în vremurile dificile din istoria acestora. Bunele relații frățești au consolidat mărturia comună, manifestată în unitatea dogmatică, canonică și de cult, precum și solidaritatea, prin cooperarea practică, mai ales în păstrarea și promovarea identității spirituale și culturale a creștinilor ortodocși de limbă arabă. De aceea, este de datoria noastră să continuăm și să aprofundăm în prezent aceste legături dintre Bisericile noastre Ortodoxe surori, mai ales în această perioadă de profunde și rapide transformări din societatea contemporană. De-a lungul vremii, creștinii ortodocși din cuprinsul Patriarhiei Antiohiei au avut mult de suferit, dar au rezistat și au păstrat cu fidelitate credința primită de la Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Suntem încredințați că dacă promovăm constant „unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4, 3), Dumnezeu ne va ajuta să dăm împreună mărturie creștină de pace și cooperare spre binele comun. De aceea, ne rugăm Domnului Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) și „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să Vă dăruiască ajutorul Său în slujirea atât de importantă și plină de responsabilitate ca Întâistătător al Patriarhiei Antiohiei și a întregului Orient și în călăuzirea pe calea mântuirii a poporului care Vi s-a încredințat spre păstorire. La acest început de drum al slujirii patriarhale a Preafericirii Voastre, Vă felicităm și Vă dorim ani mulți și binecuvântați! Cu frățească dragoste în Iisus Hristos și aleasă prețuire, † DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2359
|
||||
|
||||
![]()
sursa: www.interfax-religion.com
Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii i-a îndemnat pe clerici să desfășoare o activitate misionară mai intensă în rândul utilizatorilor de internet. Patriarhul Kiril al Moscovei și al întregii Rusii i-a îndemnat pe clerici să desfășoare o activitate misionară mai intensă în rândul utilizatorilor de internet. „Misiunea Bisericii poate și trebuie să fie răspândită în mare măsură pe internet. Blogurile, rețelele de socializare, toate acestea oferă noi posibilități pentru mărturisirea credinței creștine. Dacă nu putem fi prezenți și pe internet, acest lucru ar însemna să admitem că suntem neputincioși și nu vrem să ne ajutăm frații”, a declarat patriarhul în cadrul Consiliului Episcopilor din Moscova. De asemenea, Patriarhul Rusiei a declarat că, „acum când mass-media socială manifestă un interes aparte față de biserică, deși nu e mereu unul de bun augur, este de datoria clericilor să se folosească de aceste mijloace pentru a putea răspândi printre generațiile tinere adevărul despre Hristos și despre viața oamenilor Bisericii. Este o sarcină importantă, cere multă strădanie și ne implică pe noi toți.” De asemenea, el și-a exprimat îngrijorarea cu privire la numărul minciunilor despre biserică care pot fi găsite pe internet. „Totodată, există și persoane din mediul internetului care răspândesc informații adevărate despre viața bisericii, împart povești personale cu privire la cuvântul lui Dumnezeu cel mântuitor, dar numărul cinicilor, instigatorii și falșii informatori este, de cele mai multe ori, mult mai mare și toate aceste lucruri sunt rezultatele vizibile ale muncii inamicului neamului omenesc.”
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2360
|
||||
|
||||
![]()
Papa Benedict al XVI-lea va părăsi funcția sa în 28 februarie 2013, la orele 8.00 p.m., a spus purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, citat de telegraph.co.uk.
Unele surse eclesiale au afirmat că papa are probleme serioase de sănătate, suferind de mai multe boli și având o vârstă înaintată, 85 de ani. Pontiful roman a avut dificultăți în a rosti un discurs la sfârșitul anului trecuzt, ceea ce a dus la speculații asupra unei retrageri din funcție. În noiembrie anul trecut el a spus că este frumos să fii bătrân, și că valoarea unei societăți este dată de felul în care își tratează bătrânii. Într-adevăr, în ultimii ani, Papa Benedict a vorbit deseori despre valoarea inestimabilă a liniștirii în rugăciune, despre pacea minții, despre retragerea sufletului în comuniune cu Dumnezeu, ceea ce arăta starea sa de spirit. În același timp, Biserica Romano-Catolică este frământată de mai multe tulburări majore, printre care scandalul abuzurilor preoților catolici, scurgerile de informații de la Vatican și altele. Pontiful roman a fost foarte afectat de către aceste probleme, ceea ce i-a afectat și sănătatea. Pe de altă parte, la vârsta venerabilă de 85 de ani, după o carireră maximală în Biserică și o lucrare misionară și teologică consistentă, pacea unei mănăstiri și rugăciunea de pregătire a sufletului pentru judecată sunt necesare unui om care trăiește tainele credinței. Zbaterea urbei și a lumii, multitudinea de oficii și îndatoriri, sutele de invitați și oaspeți zilnic, povara uriașă de pe umerii unui ierarh primat, toate acestea au nevoie de o sănătate de fier. În vechime, ierarhii făceau paretisis (se retrăgeau din tron) la împlinirea unei vârste, retrăgându-se în tihna unei chinovii și apropiindu-se de întâlnirea cu Dumnezeu. Era semnul unei maturități duhovnicești, puterea de aprofundare a tainelor vieții, lumina unei senectuți înțelegătoare și dorul după Liturghia raiului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|