Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

A gândi cu dragoste la Dumnezeu este cea mai mare nevoinţă! Este primul lucru pe care îl cere Dumnezeu de la noi! Care este întâia poruncă? Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din toată puterea ta, din toată tăria, din tot sufletul. „Păi, cum să Te iubesc, Doamne, dacă sunt păcătos!?!. Cum îmi , pui chiar ca început şi temelie această cerere? Tu nu ştii că dragostea stă, în Scara Sfântului Ioan Scărarul, la urmă de tot?”. „Da, ştiu. Dar tu iubeşte-Mă, n-am spus ca Ioan Scărarul, ci iubeşte-Mă din tot sufletul tău, din sufletul tău aşa cum este el. Eu nu îţi cer să Mă iubeşti ca Arhanghelii Mihail şi Gavriil, nu-ţi cer să Mă iubeşti ca Preasfânta şi Preacurata Mea Maică, nu-ţi cer să Mă iubeşti acum ca un sfânt, ci doar atât: să Mă iubeşti din toată vârtutea cugetului tău şi a sufletului tău, aşa cum este el, căci celelalte ştiu Eu să le adaug, să le înmulţesc, şi, dacă vei păstra acest cuget pururea întins spre Mine, din neputinţa ta Eu pot să-l cresc şi să-l desăvârşesc până la dragostea cea pe care o vedem la sfinţi!”. Aşa că datori suntem să cugetăm la iubirea Dumnezeiască, chiar dacă suntem păcătoşi, pentru că doar din această iubire îi putem ierta pe ceilalţi.

Extras din Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, p. 28-29

[cristiboss56]

Sf. Serafim de Virita este unul dintre sfintii rusi cei mai iubiti, vazatori cu duhul si facatori de minuni, din secolul trecut (1866-1949)


“Macar o data in viata trebuie sa aprindem o lumanare pentru cei pe care noi i-am jignit, i-am inselat, le-am furat ceva sau nu le-am intors datoriile”.

Numaidecat sa te rogi pentru vrajmasi, caci daca nu te rogi e ca si cum ai turna gaz pe foc si flacara se mareste din ce in ce mai mult.

“Cat de des ne imbolnavim numai din aceea ca nu ne rugam inainte de masa si nu chemam binecuvantarea lui Dumnezeu asupra mancarii.

“Nici o picatura din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugaciunea mamei are mare putere“

“Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati.

„Domnul este puternic sa ridice lucratori ai Sai daca Îl vom ruga. Hai sa ne rugam si sa cerem, si atunci si din pietre Domnul îi va ridica pe alesii Sai!“.

[Marcel_Ionut]

“ Daca vrei sa fii un fiu credincios si ravnitor al bisericii Ortodoxe, atinge-ti telul prin implinirea poruncilor evanghelice legate de aproapele. Nu indrazni sa-l lauzi ! Nu indrazni sa-l inveti ! Nu indrazni sa-l lovesti si sa-l mustri ! Acestea nu sunt fapte ale credintei, ci ale ravnei lipsite de judecata, ale parerii de sine, ale trufiei “ Sf Ignatie Briancianinov



„ Sa nu urasti pe pacatos, caci cu totii suntem pacatosi. Daca tu pentru Dumnezeu te pornesti impotriva lui ( a pacatosului ), atunci varsa pentru el lacrimi. Dar pentru ce il urasti? Uraste pacatele lui, iar pentru el roaga-te, si prin aceasta te vei asemana lui Hristos, care nu S-a maniat asupra celor pacatosi, ci se ruga pentru ei. Nu vezi, oare, cum a plans El pentru Ierusalim? Si noi, in multe prilejuri, suntem batjocoriti de diavol, care ne batjocoreste si pe noi? Pentru ca omule, urasti pe pacatos ? Pentru ca nu-i asa de drept ca tine? Dar unde este dreptatea, daca nu ai dragoste? De ce n-ai plans mai bine, pentru el, ci il gonesti? Oarecare, ce gandesc despre sine ca judeca sanatos despre faptele pacatosilor si se manie pe ei, lucreaza astfel din nesocotinta „ ( Cuvantul 90 ) Sf Isaac Sirul



„ Ravna Dumnezeiasca este foc, dar care nu aprinde sangele ! Ea stinge in aceasta aprinderea, aducandu-l intr-o stare de tihna „ ( Filocalia rom. Vol 7, Convorbirea Preacuviosului Maxim Capsocalivitul cu Preacuviosul Grigorie Sinaitul ).

[cristiboss56]

Cuviosul Porfirie
Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii.””Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de semnele sale, fiindca sa stiti ca atata timp cat Il avem pe Hristos cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic.”
“Iubiti-l pe Hristos . Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos, tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui”.
“De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra în împaratia cerurilor”.
“Manastire poate fi si casa ta, numai sa vrei. Nu e cu nimic diferita de o manastire. Este de-ajuns sa faci ce-ti spun. Nu locul face manastirea, ci felul in care vietuiesti. Du-te acum, roaga-te si fii rabdator in toate”.
“Sa nu incerci sa arunci relele din tine in exterior ci, mai bine, deschide-ti poarta sufletului spre a primi Lumina care este Hristos, si-atunci se vor risipi si negurile ce s-au instapanit in tine”.
“Fii atent cum te nevoiesti. Nevoieste-te cu smerenie si nu asa cum faci tu, cu incrancenare. Incet-incet fiule, si cu smerenie. Altminteri pacatuiesti”, imi spunea Bunicutul.
“Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa, trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de El”.
“Ascultarea aduce smerenia; smerenia discernamantul; discernamantul aduce vederea cu duhul, iar aceasta din urma aduce inaintevederea”.
“Trebuie sa-ti spui mereu acestea: “Doamne, cei ce se indeparteaza de Tine se pierd.” Noteaza-ti aceste cuvinte, ca sa le tii minte, caci sunt pline de inteles.”
“Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre Hristos.”

[cristiboss56]

Aşadar, ce anume eşti, o, Dumnezeule al meu, Te întreb ce anume eşti, dacă nu Domnul Dumnezeu? Dar cine ar putea să fie Domn, în afară de Domnul, sau cine ar putea să fie Dumnezeu, în afară de Dumnezeul nostru?
O, Tu, Preaînaltule, Preabunule, Preaputernicule, Atotputernicule, Preamilostive, Preadreptule, Preatainicule şi Preaprezentule! Tu, Cel Preafrumos şi Cel Preatare! Tu, Care eşti statornic şi de necuprins! Tu, Cel neschimbat, Care le schimbi pe toate! Tu, Care nu eşti niciodată nou şi niciodată vechi! Tu, Cel Care le înnoieşti pe toate şi Care pe cei trufaşi îi readuci la vechea lor stare, şi ei nici măcar nu ştiu! Tu, Cel întotdeauna activ şi întotdeauna paşnic; Tu, Cel Care mereu aduni, dar Care nu ai nevoie de nimic; Tu, Cel Care aduci şi Care umpli! Tu, Cel Care ocroteşti; Tu, Cel Care naşti şi hrăneşti, şi duci totul pînă la capăt, căutînd atunci cînd Ţie nimic nu-Ţi lipseşte!

Tu iubeşti şi nu devii pătimaş; eşti gelos şi eşti în siguranţă; Te căieşti şi totuşi nu regreţi; Te mînii, dar eşti liniştit; Tu schimbi lucrările mîinilor Tale şi totuşi, planul nu Ţi-l schimbi; Tu primeşti ceea ce găseşti şi niciodată nu arunci nimic de la Tine; Tu, Care nu eşti niciodată sărac, dar care Te bucuri de cîştiguri; Care nu eşti niciodată avar, dar Care ceri totuşi dobînzi; Tu, Căruia i se dă din belşug, ca să nu pretinzi datorii, şi totuşi, cine posedă ceva şi acel ceva nu este al Tău? Tu dai înapoi datoriile, fără să rămîi cuiva dator; dai înapoi datoriile, nepierzînd nimic. Şi ce am mai putea spune, o, Dumnezeule al meu, Tu, viaţa mea, Tu, Dulcele meu cel Sfînt? Sau ce ar mai putea să spună cineva, cînd ar încerca să vorbească despre Tine?….
Sf.Augustin –Confesiuni

[cristiboss56]

În scrierile duhovniceşti ortodoxe sunt amintite cele cinci faze ale drumului de la gând la patimă. Astfel, Filotei Sinaitul spune că „întâi este atacul (momeala), apoi însoţirea, pe urmă consimţirea (învoirea), apoi robirea, pe urmă patima îmbibată de obişnuinţă şi continuitate. Iată biruinţa luptei dusă împotriva noastră. Aşa stabilesc şi Sfinţii Părinţi“ (Ibidem, p. 117). La rândul său, Sfântul Marcu Ascetul spune că „atacul (momeala) este o mişcare fără imagini a inimii, care e prinsă îndată de cei încercaţi ca într-o strungă“ (Despre legea duhovnicească, p. 248). Potrivit părintelui Dumitru Stăniloae, începutul ispitei presupune „prima răsărire a gândului simplu că am putea săvârşi cutare faptă păcătoasă, înfăţişându-se în faţa minţii ca o simplă posibilitate. El încă nu e păcat, pentru că noi încă nu am luat faţă de el nici o atitudine. E parcă în afară de noi, nu l-am produs noi“ („Ascetica şi mistica“, Bucureşti, 1992, p. 84). Dacă mintea nu îşi întoarce „privirea“ de la această momeală, urmează negreşit însoţirea cu ea, care „stă în convorbirea cu ce s-a arătat, fie cu patimă, fie fără patimă. Consimţirea este învoirea bucuroasă a sufletului cu ceea ce s-a arătat. Robirea este ducerea silnică şi fără voie a inimii sau amestecarea hotărâtă şi nimicitoare a celei mai bune stări a noastre cu lucrul respectiv. Iar patima este ceea ce se află cuibărit de multă vreme cu împătimire în suflet. Dintre toate, prima e fără păcat, a doua, nu întotdeauna; a treia, după starea celui ce luptă. Iar lupta e pricină sau de cununi, sau de pedepse“ (cf. Filotei Sinaitul, „Capete despre trezvie“, p. 117).

[cristiboss56]

Omul a fost copilul lui Dumnezeu, ascultator, smerit, avea bucurie deplina cand era cu Dumnezeu.

Totul era Dumnezeu si miscarea lui era indreptata spre Acela. Nu arunca nici macar o privire spre sine. Privea spre Dumnezeu, il fixa pe Dumnezeu, inainta spre Acela, il iubea, cugeta la El.

El s-a mandrit si, din pricina egoismului sau, din evlavios si smerit fata de Dumnezeu a devenit obraznic, impertinent, semet. Realitatea de astazi si duhul actual marturisesc faptul ca fiecare om este pregatit sa se semeteasca. Desigur, gasim indreptatiri pentru aceasta: „il vom lasa pe celalalt sa fie mai tare decat noi, sa ne nedreptateasca”?

Ceea ce ne face sa ridicam capul cu obraznicie, sa pierdem din suflet evlavia, cucernicia, zdrobirea de inima, smerenia, pocainta, nadejdea si credinta in Dumnezeu, este tocmai lucrarea demonica.

Sa ne apropiem de Dumnezeu asa cum se cuvine si sa cerem mila Lui. Şi Dumnezeu ne-o va da. Acesta nu Şi-a intors si nu-Şi va intoarce, niciodata, fata Sa de la noi. Nu ne va lipsi de mila Sa.
Parintele Simeon Kraiopoulos

[cristiboss56]

Sunt un miracol al bunatatii lui Dumnezeu!



Fă-ţi timp să te întrebi mai des: cărei înţelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ţine constant în viaţă şi îl direcţionează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toţi oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conştiinţei, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui şi osândirea răului?
Dumnezeule Atotputernic, Preaînţelept şi Atotbun! Tu ţii mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, şi nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit!
Fă-mă să-Ţi pot săruta mereu, cu credinţă vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătăţii, înţelepciunii şi atotputerniciei Tale?!
Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătăţii lui Dumnezeu, al înţelepciunii şi atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine un mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia…



Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naştere la toate ispitele şi necazurile şi vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic îşi va face sufletul îngeresc împodobit cu frumuseţe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfăşurat şi de îndată vei auzi: Fă-ţi ordine în casă căci vei muri şi nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism şi voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări şi împrăştiate ca gunoiul şi vom fi lăsaţi cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleaşi şi cresc, aşa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-şi aminteşte vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă şi uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugaţi-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie şi de umilinţă.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem)

[cristiboss56]

Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță. Astăzi este cea mai frumoasă zi din viața ta. Și mâine mai frumoasă ca cea de astăzi. Și poimâine. Și tot așa. Zilele devin săptămâni, săptămânile se transformă în luni, iar lunile în ani și, chiar fără să-ți dai seama, ajungi în Vârf. Nu uita că schimbările pozitive se întâmplă lent, pas cu pas, delicat, frumos. Marile salturi pozitive ale lumii au fost făcute prin pași mărunți, constanți, care au rezistat testului timpului. Profunzimea ființei tale caută liniștea. Zgomotul exterior îl auzim în viața cetății. Zgomotul interior sunt gândurile. Citește! Roagă-te! Contemplă o icoană! Privește natura! Spală mintea și învață de la natură ce înseamnă liniștea. În acea baladă dulce va vorbi Dumnezeu… Și mie, și ție.

[cristiboss56]

Când ai o soţie care nu se roagă, nu merge niciodată la biserică, atunci trebuie să te îngrijorezi. Şi dacă nici tu nu te rogi, atunci tuturor le va fi frică de voi. Dar dacă amândoi vă rugaţi, nu vă veți teme de nimeni: Hristos vă va lumina. Hristos nu a despărțit pe nimeni. Când El vede mâinile ridicate în rugăciune, inima Sa iartă. El recunoaște fiul loial şi umil, recunoscând suflarea Sa într-un „vas de lut”, liber, docil şi gata pentru a zbura spre El. Cum ar putea El să nu se grăbească în ajutor, El, care S-a răstignit pentru duşmanii Lui, El, care s-a rugat pentru cei care I-au pironit mâinile, cum ar putea să nu-i asculte pe copiii lui smeriți şi credincioşi, care cerșesc cu mâinile ridicate? ”

Theofilos Kanavos, Mitropolit al Gortinei şi Megalopolisului