Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

În prealabil postat de fallen

Care ar putea fi explicatia? Ca unul e credincios iar altul nu si Dumnezeu vrea sa-l ajute pe cel credincios sa scape dintr-o relatie nepotrivita? De ce nu se intampla asta inainte de casatorie? Daca cel credincios reuseste sa-l aduca pe celalalt in fata altarului, inseamna ca intr-adevar il iubeste si ii vrea mantuirea si a facut tot ce era omeneste in acest sens. Dar de ce dusmanul nu accepta infrangerea si il cheama inapoi chiar si dupa ce si-a pus cununiile?

Nu cred că e uşor de găsit o explicaţie la problema pe care o ridici, dragă fallen. Ce ştiu este că, cel puţin de când te apuci de credinţă, viaţa devine o luptă permanentă, pe care o porţi în primul rând cu sufletul tău, care e asaltat de tot felul de încercări, dintre care cele mai grele vin din partea celor pe care-i îndrăgeşti cel mai mult. Pentru că pe nimeni, în afară de Dumnezeu, nu-l primeşti în cea mai profundă intimitate a inimii. Dacă nu-l primeşti acolo cred că nu trăieşti Taina. Iar dacă l-ai primit, viaţa ta devine viaţa lui şi viaţa lui devine viaţa ta; trăieşti prin el, trăieşte prin tine. Însă din cauza asta şi atunci când te răneşte - cu un cuvânt, o atitudine, un păcat - te doare mult mai tare. Iar despărţirea (care poate fi precedată de nenumărate despărţiri petrecute anterior în suflet) devine sfâşietoare şi nu poţi s-o simţi altfel decât ca pe un păcat capital împotriva unităţii către care tindeaţi şi pe care poate o şi realizaserăţi cândva.
Cred că tocmai unitatea asta, care te poate duce până la Dumnezeu, o urăşte cel mai mult diavolul, şi face tot posibilul să o distrugă, ispitind în fel şi chip. Pentru ea trebuie luptat, iar lupta e cu adevărat pe viaţă şi pe moarte.
Dar în lupta asta e obligatoriu ca soţii să rămână în permanenţă aliaţi, să fie conştienţi că sunt mereu asaltaţi de gânduri de reproş, să le respingă de fiecare dată, să taie răul de la rădăcină. Ăsta e un război similar cu al monahilor, cred, chiar dacă ispitele sunt altele. Nu e mai puţin dramatic. Şi nu poate fi câştigat decât rămânând împreună în harul lui Dumnezeu.
Cei ce reuşesc să iasă biruitori din asta vor putea gusta, poate spre capătul acestei vieţi, din vinul cel din urmă, mai bun decât cel dintâi.

[Ekaterina]

Parintele Emilian Simonopetritul spune: "Trebuie sa constientizam ca daca dam gres in casatorie, am dat gres mai mult sau mai putin si in viata duhovniceasca. Daca reusim in casatorie, am reusit si in viata duhovniceasca. Reusita sau esecul, sporirea sau naruirea incep in viata duhovniceasca cu casatoria".

[Floare alba]

În prealabil postat de fallen

http://www.librariasophia.ro/carti-C....-so-8140.html

O are cineva? A citit-o?
Poate ne este de ajutor....

Da. Este un studiu amplu asupra casatoriei. Pentru mine nu este ceva nou (iertati-mi lipsa de modestie), insa mi-a facut o deosebita placere sa o citesc caci mi-a intarit inca o data convingerile. Este usor de citit si o recomand tuturor, casatoriti sau necasatoriti.
Va redau cateva pasaje care mie mi-au placut.

"Unirea a doi oameni, unire care, desigur, nu se intampla de la sine, este o reusita continua, rezultata dintr-o influenta reciproca a celor doi, care sunt hotarati sa adanceasca legatura lor, transformand problemele in oportunitati.

Hranirea si intarirea unui sot de catre celalalt nu este doar o datorie a convietuirii in casatorie. Este si o poarta deschisa pentru ca sotii sa se implice intr-un proces ziditor in care se implinesc progresiv calitatile daruite de Dumnezeu celor doua existente. Este un mod in care isi implinesc si nevoia lor fundamentala, omeneasca de a iubi si de a fi iubiti.
Unirea nu este ceva ce se poate realiza o data pentru totdeauna, ci trebuie sa fie hranita pe intregul parcurs al casatoriei.

Toate ideile cuprinse in aceasta carte au putina insemnatate pentru sotii care vor neglija rugaciunea unuia pentru celalalt. In realitate, multe dintre aceste idei si sfaturi, mai ales schimbarile pe care trebuie sa le faca sotii, nu se pot realiza fara rugaciune, caci doar Dumnezeu ii poate schimba pe oameni sau casnicia lor, daca oamenii I-o cer. Aceasta nu se face prin mestesuguri invatate din carti. Imbunatatirea casatoriei presupune cu siguranta schimbari din partea ambilor soti, si prefaceri adanci ale caracterului, ale personalitatii celor doi, lucru care este foarte greu, daca nu cu adevarat imposibil dupa masuri omenesti. Dar cu harul lui Dumnezeu se pot intampla, necesitand intotdeauna timp si mult efort.

Dragoste cea adevarata incepe atunci cand cineva se daruieste pe sine insusi celuilalt.
Dar ce inseamna sa te daruiesti pe tine insuti? Inseamna sa dai din timpul tau, din talentul tau, din lucrurile tale, din cunostintele tale, din puterea ta, din bucuria ta sau din tristetea ta. Felul acesta de daruire este foarte greu pentru omul care nu s-a maturizat si care a ramas la un stadiu de pruncie narcisista. Omul acesta simte ca a da din ceea ce are este o pierdere. Cand da ceva, o face asteptand ceva in schimb. Multe casatorii se constituie intr-un continuu schimb intre soti, schimb ce nu este intotdeauna echitabil.
Insa cel ce iubeste cu adevarat se da pe sine cu bucurie. Nu da ca sa primeasca ceva la schimb, ci doarece daruirea este expresia vietii lui si a bogatiei personalitatii lui, si, deoarece da pe de o parte de bunavoie, pe de alta parte din larghetea inimii lui, dragostea sa este creatoare, ziditoare."

În prealabil postat de Ekaterina

Parintele Emilian Simonopetritul spune: "Trebuie sa constientizam ca daca dam gres in casatorie, am dat gres mai mult sau mai putin si in viata duhovniceasca. Daca reusim in casatorie, am reusit si in viata duhovniceasca. Reusita sau esecul, sporirea sau naruirea incep in viata duhovniceasca cu casatoria".

http://tainacasatoriei.wordpress.com...or-casatoriti/

În prealabil postat de N.Priceputu

Cred că tocmai unitatea asta, care te poate duce până la Dumnezeu, o urăşte cel mai mult diavolul, şi face tot posibilul să o distrugă, ispitind în fel şi chip. Pentru ea trebuie luptat, iar lupta e cu adevărat pe viaţă şi pe moarte.
Dar în lupta asta e obligatoriu ca soţii să rămână în permanenţă aliaţi, să fie conştienţi că sunt mereu asaltaţi de gânduri de reproş, să le respingă de fiecare dată, să taie răul de la rădăcină. Ăsta e un război similar cu al monahilor, cred, chiar dacă ispitele sunt altele. Nu e mai puţin dramatic. Şi nu poate fi câştigat decât rămânând împreună în harul lui Dumnezeu.
Cei ce reuşesc să iasă biruitori din asta vor putea gusta, poate spre capătul acestei vieţi, din vinul cel din urmă, mai bun decât cel dintâi.

Se intampla insa ca intre soti sa existe si diferente, unul o poate lua inainte, ca sa zic asa, altul ramane in urma pe ici, pe colo. Sunt momente-cheie, acestea. Egoismul isi arata coltii...
Insa dragostea sterge mereu diferentele, care, in fond, sunt doar aparente, cand cei doi sunt sufleteste/duhovniceste "un singur trup".

[tabitha]

În prealabil postat de ioan cezar

cei doi sunt sufleteste/duhovniceste "un singur trup".

Wow ! Ditamai paradoxul..

În prealabil postat de mirela.t

Wow ! Ditamai paradoxul..

Aparent...:) Figurile pe care ni le fac cuvintele...

[tabitha]

În prealabil postat de ioan cezar

Aparent...:) Figurile pe care ni le fac cuvintele...

Pai da' lamureste-ne un pic cum vine asta. :) Ca eu una n-am mai auzit de un singur "trup" sufletesc/ duhovnicesc. Si nici nu cred ca se poate, dragule. Ar fi un trup dihotomic si deloc dumnezeiesc, huh? Mult prea polarizat, in majoritatea casniciilor, zic si eu.

În prealabil postat de mirela.t

Pai da' lamureste-ne un pic cum vine asta. :) Ca eu una n-am mai auzit de un singur "trup" sufletesc/ duhovnicesc. Si nici nu cred ca se poate, dragule. Ar fi un trup dihotomic si deloc dumnezeiesc, huh? Mult prea polarizat, in majoritatea casniciilor, zic si eu.

Mirela, credeam ca glumesti...
Te rog, mai cugeta un pic, dincolo de aspectul formal al termenilor.
(Uite, ca hint, vorbim de "trupul mistic" al Bisericii, al carui Cap este Hristos. O fi doar trup, cata vreme Dumnezeu e Duh?...:))

Simplu spus asa cum imi vine acum la indemana, ma refer la comuniunea de interese, sentimente, aspiratii, poveri, necazuri, fericiri etc. Asta-i "trupul" comun. Unitatea familiei.
Ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta. Unirea aia, trupul acela, cand toate ale vietii sunt comune si sotii isi poarta unii altora nevoile, cu dragoste. Trupul dragostei lor, inmiresmate de harul care se coboara in Taina Nuntii, Mirela... Dragostea lor, poftim, e un singur trup! Ma refer deci la unitate, cu sensul de organism unic, indivizibil: asta-i cuplul. Ca si cum ar fi un nou individ, individul sui-generis numit "noi". Prin Taina Nuntii, tocmai asta ia nastere! (similar cu nasterea din nou, in duh, la Botez)

Fireste, nu ma refeream la organele anatomice, valeu, asta deja e monstru...:) O fi visul vreunui geneticican frustrat, nicidecum al meu, birrrr...

[tabitha]

Am eu impresia sau ai dat-o un pic (cam mult) la întors ? :) Dar nu m-ai convins !