Sfintii inchisorilor

[Fani71]

În prealabil postat de AlinB

Bunicuta are niste probleme care nu reuseste sa le rezolve altfel asa ca se mai usureaza si ea pe Internet din cand in cand..

Nu mi se pare nici prea crestinesc nici prea politicos raspunsul tau.

[AlinB]

Doar realitatea, care nu e prea frumoasa nici ea.

Sau poate sufera de lipsa de atentie, ca o data la cateva zile tot mai intra pe cate un topic si mai zice cate o prostie, poate poate..

În prealabil postat de AlinB

Doar realitatea, care nu e prea frumoasa nici ea.

Sau poate sufera de lipsa de atentie, ca o data la cateva zile tot mai intra pe cate un topic si mai zice cate o prostie, poate poate..

Nu e bine sa ii judeci pe altii dupa propria ta persoana, AlinB.
Spre deosebire de tine, pe mine chiar ma preocupa tacerea in care sunt invaluiti Sfintii inchisorilor si incerc sa atrag atentia asupra lor pe acest topic. Pe cat posibil. Dar in loc sa trezesc interesul unora, ma lovesc permanent de zidul rece si neintelegator numit AlinB, care are ce are cu legionarii. Dar ce ai cu Sfintii?!? Asta nu inteleg: cum de poate cineva sa fie atat de indiferent la suferinta a zeci de mii sau chiar sute de mii de oameni, torturati, injositi, omorati, incat sa ii vorbeasca si dupa moarte de rau. Ce ti-au facut acestia tie, omule?!?

[sophia]

Lasati-l in pace pe Alin.
Ramaneti la firul discutiei si poate imi raspundeti mie, la subiect.

In istoria torturilor, Pitestiul detine o macabra intaietate. Aici s-au aflat fata in fata demonizatul Eugen Turcanu cu cel numit de atunci "sfântul închisorilor". Avertizat de un gardian mai uman, Valeriu Gafencu se astepta la proba marii lepadari de trecut care i se pregatea.

Intr-adevar, seful reeducarii a navalit curand in celula lui, intovarasit de doi batausi, solizi, cerandu-i sa nu mai faca "pe Apostolul Hristos aici, unde toti au devenit atei prin vointa mea". I s-a raspuns ca toate sunt trecatoare in aceasta lume in care cel ce-i vorbeste este doar o unealta a diavolului. I s-a mai adaugat urmatoarea precizare:

"Eu sunt pregatit pentru moarte de cand am descoperit cel mai mare adevar al lumii, dragostea lui Iisus Hristos care a rabdat toate loviturile, toate jignirile, pentru a ne aduce noua credinta adevarata, a ne aduce dragostea netarmurita fata de noi, oamenii, de a rasplati jignirile, loviturile, schingiuirile si moartea, spunand: "Iarta-l, Doamne, ca nu stie ce face!"

Dupa ce seful l-a izbit cu pumnul pe neasteptate, ceilalti tortionari l-au batut cu palmele, cu pumnii si cu picioarele, intrebandu-se la sfarsit daca mai traieste. Altii l-au ridicat de jos, iar Turcanu a racnit: "Vrei sa traiesti? Injura-L pe Hristos!"
Fermitatea credintei nu s-a lasat asteptata:

"Nici pentru o mie de vieti nu fac ce-mi ceri tu, Iisus este Dumnezeul cel vesnic. Iarta-i, Doamne, ca sunt doar unelte!"
Dupa pumnul primit de la Turcanu, sangele a tasnit din gura lui Valeriu, care s-a prabusit pe dusumele. Cand s-a ridicat din genunchi cu ultimele forte, el s-a inchinat si a rostit o rugaciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, primeste pe pacatosul Valeriu in imparatia Ta si tuturor railor da-le lumina din marea Ta bunatate."

A fost transportat imediat la infirmerie, dar nu a murit atunci.
De pe urma acelor groaznice maltratari la care s-au adaugat frigul, foamea ai alte lipsuri, Valeriu Gafencu s-a ales cu o tuberculoza la plamani si cu reumatism generalizat. Transferat la Targu Ocna, desi nu se putea tine pe picioare, acest om sfant hranea cu lingura pe bolnavii tintuiti pe patul suferintei si le curata scuipatorile. Prin incurajari ca sa nu cada in deznadejde, prin practicarea milei si a smereniei crestine, el ii hranea si sufleteste. Celor care il cainau pentru torturile reeducarii de la Pitesti, el le dadea pilda Mantuitorului Hristos. Nici pe drumul Golgotei, nici pe cruce, acesta nu S-a vaitat si nu a protestat.

Valeriu a plecat ochii si mi-a spus linistit:
" In noaptea asta am privegheat. Asteptam sa vina cantecul frumos. Il cantam in minte. Il desluseam din cerurile inalte din care cobora. Cam greu pentru mine, caci nu cunosc notele muzicale si trebuie sa o fac dupa ureche. Eram deci treaz, lucid si senin, cand deodata am vazut ca am in mana fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de intamplare, am ridicat ochii si la capul patului meu am vazut-o pe Maica Domnului, imbracata in alb, in picioare, vie, reala. Era fara Prunc. Prezenta ei mi se parea materiala. Maica Domnului era aievea langa mine. Eram fericit. Uitasem totul.Timpul parea nesfarsit.

Ea mi-a spus: "Eu sunt dragostea ta! Sa nu te temi. Sa nu te indoiesti. Biruinta va fi a Fiului meu. El a sfintit locul acesta acum, pentru cele viitoare. Puterile intunericului cresc si inca vor mai inspaimanta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu asteapta pe oameni sa se intoarca la credinta. Azi sunt mai cutezatori fiii intunericului decat fiii luminii. Chiar de vi se va parea ca nu mai este credinta pe pamant, sa stiti ca totusi izbavirea va veni, dar ca prin foc si prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici insa este multa credinta si am venit sa va imbarbatez. Indrazniti, lumea e a lui Hristos."

Apoi Maica Domnului a disparut si am ramas coplesit de fericire. M-am uitat in mâna, dar nu mai aveam nici o fotografie.

(Ambele citate sunt din "Intoarcerea la Hristos" de Ioan Ianolide)

Am citit zile acestea Actul de canonizare a Cuv. Siluan Athonitul. Mi se pare deosebit de sugestiva introducerea cu caracter general facuta de Patriarhul ecumenic Dimitros I la acest act de canonizare, expunandu-ni-se astfel motivele pentru care se fac canonizarile:

"Este in mod firesc si extrem de folositor pentru Biserica, in totalitatea ei, de a cinsti dupa plecarea lor din aceasta viata pe cei care s-au distins in practicarea virtutilor cand traiau in trup, de a-i onora si de a-i praznui prin slujbe anuale si cantari de lauda; caci cinstirea adusa celor care au trait in mod virtuos se rasfrange asupra lui Dumnezeu Insusi, care este izvorul a toata virtutea in oameni, dupa cum ne invata Grigore Teologul. Iarasi, slavirea faptelor bune indeamna si impinge pe lenesi si nepassatori sa dobandeasca mai multa virtute si ii face sa tinda mai mult spre bine pe cei care deja isi indreapta catre ea ostenelile."

În prealabil postat de windorin

Sfantul Simeon Noul Teolog si-a cinstit duhovnicul ca sfant, inca inainte de a fi recunoscut drept sfant de catre Biserica. Duhovnicul sau era Sfantul Simeon Evlaviosul. Nimic nu l-a putut impiedica pe Sfantul Simeon Noul Teolog sa-si cinsteasca duhovnicul, nici chiar exilul. I-a pictat icoana si i-a scris si un acatist. Insa aceasta este o exceptie. Intru sfintenia sa, el si-a recunoscut duhovnicul.

Dintr-o teama duhovniceasca si pedagogica, nici un crestin nu are voie sa cinsteasca drept sfant un om, inainte ca acela sa fie recunoscut de catre Sfantul Sinod. Cu toate ca Sinodul doar recunoaste (si verifica) ceva deja existent in evlavia si cintea poporului.

[COLOR=darkred]Ce ar fi daca fiecare ar considera drept sfant o persoana draga sau care lui ii pare sfanta? Teoretic, nimic rau, caci nu e rau a cinsti drept sfant orice om de pe fata pamantului. Raul apare insa acolo unde este luat drept model, intru toate, un om care nu e sfant, cu toate ca asa pare unora.[/COLOR]

Parintele Sofronie, fiul duhovnicesc al Sf. Siluan, se refera tocmai la cele de mai sus:

"Cum scrie un teolog din Grecia, suntem obisnuiti sa ne rugam staretului Siluan ca unui sfant, dar acest act oficial al Bisericii, al Patriarhului ecumenic, ne da acum putinta de a o face, nu numai in inima noastra si in taina, ci si in mod deschis, public."

Iata, deci, ca nu este interzis ca cineva sa se roage in particular la cel, pentru care are evlavie, chiar inainte de canonizare.
Dar sa vedem mai departe ce spune Pr. Sofronie in interviu:

"La sfarsitul anilor '70 - in 1977 sau 1979 - Mitropolitul De Harkov, Inalt Prea Sfintitul Nicodim, editase o slujba completa a Sf. Siluan, ca si un Acatist; el a devenit apoi Mitropolit de Lvov si in aceasta calitate el a primit la Lvov anul trecut pe Patriarul ecumenic, i-a oferit o icoana a Staretului si i-a propus sa procedeze impreuna, intr-un act comun, la canonizarea Staretului. Parintele Siluan, fiind calugar de Muntele Athos, era sub ascultarea Constantinopolului; tinea de Patriarhul ecumenic si de Sfantul Sinod al marii Biserici sa purceada la acest act oficial."

Iata, deci, din nou putem vedea, cum atat Acatistul Sfantului, cat si icoana sa sunt facute inaintea canonizarii, de cei, care au evlavie la Sf. Siluan.
Pentru cei, care inca mai au indoieli cu privire la Acatistul Sfintilor inchisorilor, precedentul a fost creeat.

În prealabil postat de AlinB

Se vede ca ai fost repetenta la istorie.
Dar ai internet, n-ai nici o scuza pentru ignoranta acum.
Mai vezi ce au facut mult slavitii tai legionari.

Repetenta la istorie nu am fost, caci nu am fost repetenta, dar am citit carti despre acea perioada a anilor aproape nelimitati de detentie acordati celor care au fost elevi sau studenti si care in vremea copilariei mele au suferit caineste, unii dintre ei au murit in chinuri, din cauza unui regim nedrept. Daca ii stimez pentru ceva, atunci ii stimez pentru rezistenta in fata dusmanului omului, comunismul, care nu este altceva decat o ideologie satanica. Tocmai acestei ideologii satanice ii iei apararea cu atitudinea ta, AlinB.

[AlinB]

Tanti, daca muti discutiile de pe alte topice aici, macar muta-le in totalitate nu cita tu doar ce-ti convine ca sa vii cu raspunsurile tale stereotipe ca la scoala de partid.