Cea mai buna postare

[cristiboss56]

florin.oltean75
Senior Member
Data înregistrării: 23.03.2011
Locaţie: Ardeal
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.756



Citat:
În prealabil postat de Corinusha
florin oltean, deci practic noi suntem aici pe pamant asa de flori de mar si cei cu adevarat credinciosi, care L-au lasat pe Dumnezeu in inima lor (ce inseamna de fapt asta?), nu fac nimic, ca face Dumnezeu in locul lor?!
Nu cred ca asta ai vrut sa zici (sper!!!), dar ceva de genul se intelege...ma rog, asa ceva inteleg eu din postarea ta, ceea ce nu mi se pare corect deloc din nici un punct de vedere.

"Dumnezeu in inima" se simte in piept ca o prezenta - "Tu" - care aduce mare mangaiere, mare usurare, lumina curata, innamorare care radiaza atat inlauntru cat si in afara. Ii spunem "Duhul". Este ca un fior de iubire, ca o strafulgerare.

Duhul nu obstructioneaza eul, nu il ingradeste ci il "dezleaga", il elibereaza.

Inima omului este ca un vas care, in urma nevointelor spirituale incepe sa se umple de Duh.

Prin Duhul, toate cate se arata mintii par cu desavarsire curate.

Nu mai este simtita nicio greutate, nicio necuratie. Omul se simte ca si ridicat de la pamant in aer, intr-o plutire duioasa.

Mintea este atrasa in piept unde petrece in unire intima cu acest Duh, intr-o relatie de afectiune reciproca, dezmierdare, interpatrundere Eu-Tu.

Acest Duh intregeste toate perceptiile mintii. O face clara si unitara.

Mintea devine subtire, limpede si linistita retragandu-se in centrul ei - adancul inimii-simtirii.

Perceptia evolueaza minunat de la secventialitate si partialitate la integralitate si plinatate.

Cele ale lumii care inainte pareau reale, concrete, puternice - prin Duhul apar ca fiind falsitati, minciuni, fumuri.

Duhul ne ia in stapanirea Sa, ne vindeca perceptiile strambe, ne face puternici. Se simte ca o mare Putere care ne sustine si ne hraneste din interior.

-------

Mintea noastra tace si incepe sa "vorbeasca" Duhul.

Pentru ca Duhul este in adancul simtirii, cu acest Duh putem exprima si cuvintele rugaciunilor zilnice.

Suflul cuvintelor nu isi mai are originea in mintea noastra ci in Duhul dumnezeiesc din inima.

Graim rugaciunea nu de la noi, ci cu Duhul.

Lasam Duhul sa vorbeasca, El sa patrunda tainicele intelesuri ale rugaciunii / contemplatiilor, lasam Duhul sa ni le arate.

La inceput ne nevoim noi insine, cu intelegerea, cu rugaciunea si fapta, insa, cu timpul, lasam Duhul sa lucreze toate virtutile.

[cristiboss56]

crinrin
Senior Member Data înregistrării: 15.11.2014
Locaţie: nu mai sunt o frunza-n vant; am prins radacini, fara buletin
Religia: Ortodox
Mesaje: 130

--------------------------------------------------------------------------------

Citat:
În prealabil postat de hasoj1 Vezi mesajul
"Intelepciunea" umana este demna de ascultat uneori. Mai ales acolo unde nu poate fi contrariata. Recunosc ca nu sunt tocmai un crestin ascultator, fapt pentru care imi cer scuze, pentru ca nu ma multumesc numai cu un raspuns din sfera bibliei.

Pai bine, dar aici, inainte de toate, suntem crestini. Daca nu te multumesti cu adancul de necruprins al Cuvantului, smerindu-te, de ce nu mergi sa stai de vorba cu niste specialisti in domeniu?

Nu contest ca stiinta omeneasca a ajuns aproape de culmile care-i sunt permise, dar ea nu e totul - e doar o picatura intr-un ocean. Iar pe mine una si aceasta picatura ma smereste, pentru ca le iau pe toate de-a gata, gratie stradaniilor geniilor, a oamenilor de stiinta si a eforturilor din domeniul cercetarii. (in acatistul "Slava Lui Dumnezeu pentru toate" citeam ca operele geniilor Il marturisesc pe Dumnezeu, chiar si fara de voie...)

E frumos ca vrei sa stii si sa intelegi, ai tot dreptul. ("Toate sa le incercati, tineti ce este bine..") Numai sa nu te poticnesti de pragul asta.

Daca maine ai muri, crezi tu ca sufletului ingrozit in ceasul mortii i-ar mai pasa de distante si de varsta pamantului sau a universului?! Sau oare ai epuizat efortul de-a te cunoaste pe tine insuti, in primul rand, apoi sa cercetezi stiinta mantuirii sufletului?

"Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide."

Dar ce spun eu aici, nu ma lua in seama...

[Dalian]

În prealabil postat de vlad90

Biserica greco-catolica este un cal troian introdus de papa pe la 1700 in Rasarit pentru a-i supune pe ortodocsi.

Cea mai buna si mai corecta definitie

[cristiboss56]

Pelerin spre Rasarit
Senior Member
Data înregistrării: 24.05.2012
Religia: Protestant
Mesaje: 1.339


Pt crincrin
Excelent textul ales. Evreii si samaritenii se urau de moarte. Tinand cont de reactia celor doi ucenici este posibil ca lor sa nu le fi suras ideea de prima data. De ce sa treaca printr-un loc pe care-l dispretuiau si unde erau urati, si asta inca de pe timpul parintilor lor? Totusi, tinand cont de faptul ca Mantuitorul era cu ei, au trimis mesageri.Samaritenii, care nu-i suportau pe cei din Galilea in particular si pe evrei in general i-au trimis la plimbare refuzand accesul si probabil si batjocorindu-i putin. Doar nu era sa le faca viata usoara unor evrei.Cert este ca dupa intoarcerea trimisilor celor doi ucenici, Iacov si Ioan li s-a urcat sangele in vene de nervi. Adica dupa ce ca samaritenii erau niste ticalosi, cum isi permit sa-L refuze pe Mesia, sa-L insulte in asemenea mod ? Las ca vad ticalosii aia. Si ii intreaba pe Mantuitor daca nu este de acord sa coboare putin foc din cer si sa-i prajeasca pe nenorociti.Ca doar o meritau nu-i asa? Raspunsul Mantuitorului insa este tulburator: nu le da explicatii istorice, nu cauta argumente pro si contra ci le arata lor, ucenicilor, ce ii anima pe ei de fapt: setea de razbunare, in urma unui conflict istoric, care acum isi gasise momentul perfect de realizare si nu oricum: ploaie de foc si incinerare generala in chinuri. Evident meritata in opinia celor doi ucenici setosi de putin sange si de putina dreptate ,,umana" si care uitasera de chemarea lor, in favoarea unor resentimente ,,traditionale". Insa Mantuitorul pur si simplu pleaca in alt sat. Nimic altceva, nici un repros, nici o amenintare, nici o razbunare. Doar a plecat, mai grav decat toate la un loc, pt sufletul acelor oameni. Inca o data felicitari pt textul ales.

[cristiboss56]

florin.oltean75
Senior Member
Data înregistrării: 23.03.2011
Locaţie: Ardeal
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.762





Rugaciunile compuse de altii sunt ca niste margaritare pe care le descoperim atunci cand le citim si reflectam la sensul lor.

Sunt trairi care initial nu sunt ale noastre.

Prin cugetare si staruinta in rugaciune noi insine incepem sa ne aprindem de focul acestor trairi.

Le achizitionam, le facem proprietatea noastra launtrica.
-----

Rugaciunile altora sunt ca niste seminte aruncate in inima noastra.

Exprimarea lor vocala si mentala este ca si prinderea radacinilor.

Exprimarea acestor trairi spirituale cu alte cuvinte, cu cuvintele noastre, este ca si cresterea arborelui - Din acelasi trunchi (duh) se ramifica o coroana bogata de exprimari personalizate, functie de experienta noastra, pregatirea noastra intelectuala, context familial, cultural, social.

---

Cuvantul Lui Dumnezeu nu este doar spre a fi citit mecanic, ci pentru a fi exprimat intr-un mod personal cu vorba si fapta.

Efortul de a exprima ne uneste oarecum cu duhul intelesului pe care-l exprimam.

Un singur aspect spiritual poate fi exprimat intr-o infinitudine de moduri, constructii conceptuale, simboluri - atunci cand se cunoaste clar semnificatia profunda a acestuia.

Variatia exprimarii este ca o miscare de circulara care priveste permanent spre centru.

O exprimare variata ne scutura de fixatii si ne adanceste intelegerea, uneste inima mai strans cu duhul rugaciunii.

[cristiboss56]

Mosh-Neagu
Senior Member
Data înregistrării: 20.04.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.131



Urmarind mesaje si thread-uri pe diverse teme si... tensiuni, am ajuns intr-o "fundătură". Oare de ce suntem atat de ciudati in sine? Ce sau cine ne influenteaza atat de puternic, astfel incat sa dorim sa aratam altora ceea ce nu suntem? Avem in sufletele noastre propriile framantari la care practic nu prea avem solutii, dar arareori dorim sau acceptam sa primim un sfat din partea cuiva, ca si cum ar atenta la personalitatea noastra si ne-am descoperi dintr-o data slabi, tocmai noi cei ce ne pozitionam de la sine "pe val"! Cine suntem noi de fapt, dincolo de toate aparentele. Am intalnit persoane care, daca le observi pe facebook, sunt de pus la rana. Dar daca se intampla sa imparti acelasi birou sau sa apelezi la un drept al tau la care persoana are obligatia sa lucreze, sa intampini cea mai oribila monstra de ostilitate si mahalagism de joasa speta. Sau, (tot pe facebook) alaturi de recomandari deosebit de folositoare ale sfintilor parinti sa descoperi interferente cu trimiteri sexuale, aluzii perverse, citate din personalitati controversate, profund antiortodoxe... Si nu poti sa nu te intrebi ce-l poate determina pe un om sa penduleze atat de mult spre extreme, intre Bine si Rau? Care este omul real, de fapt?
Probabil depindem extrem de mult de starea in care ne afalam pe moment. Daca se intampla rar ca cineva sa ni se adreseze direct, nu prea avem ocazia sa refulam (exemplu facebook). Daca insa, intram in dialog cu persoane care nu ne menajeaza neaparat, chiar daca sunt in "lista de prieteni", atunci trebuie sa acceptam ca adevarul despre noi nu este chiar cel pe care dorim sa-l aratam altora, ci acela care il observa cei din jurul nostru, la modul cel mai detasat si dezinteresat.
Da. Cu totii avem framantarile noastre, chiar si acei care tind sa dea mereu solutii framantarilor celorlalti. Nenorocirea este ca si cei ce vrem solutii cat si cei ce lasam impresia ca le detinem, ne scaldam in aceeasi indaradnicie in a "face ascultare"! Citeam undeva o teorie legata de "critica". Cei mai avizi critici sunt acei care n-au reusit sa scrie in viata lor ceva interesant, dar din prea multa frustrare, i-au studiat indelung pe cei care au oferit lumii ceea ce n-au putut ei si astfel si-au facut un sablon care nu le-a apartinut si nu le apartine fiindca in sine... nu-i reprezinta!!! In credinta noastra ortodoxa, cam toti ne-am facut un obicei in a judeca si critica. Asta nu inseamna ca am inteles in sine cum stau lucrurile. Cred ca cel ce a fost odata sclav al pacatului si a ajuns prin mila lui Dumnezeu sa se desprinda, se situiaza cu mult deasupra criticii si a judecarii altora, iar eventualul sfat ce i s-ar cere, ar avea notiuni atat de simple incat omul superficial este tentat sa treaca foarte usor peste el!...
E greu sa vorbim de indreptare, daca drumul nostru e pe "trei carari"! E greu sa cerem sfaturi, daca le tratam cu superficialitate si aroganta. Si e cu atat mai delicat sa dam lectii de morala crestina avand venin in varful limbii!

[cristiboss56]

CristianR
Senior Member
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 697



Este mai ușor, probabil, să simți harul lui Dumnezeu atunci când trăiești ca troglodiții decât atunci când nimic nu-ți lipsește. Este unul dintre multele paradoxuri ale credinței, pe care, pentru a o trăi, trebuie să-ți întorci lumea cu susul în jos, căutându-ți fericirea, bucuria, pacea, împlinirea, în cele disprețuite de oameni: în sărăcie, în postire, în nedormire, în însingurare.

[cristiboss56]

CristianR
Senior Member
Data înregistrării: 26.03.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 705



Evident, duhul nu este trup. Iar omul duhovnicesc este cel care respiră harul Duhului Sfânt. El, deși în trup și slujindu-se de acesta, trăiește în Duh și pentru Dumnezeu. A trăi duhovnicește înseamnă, deci, a face din trup un accesoriu, pe când a trăi trupește înseamnă a face din duh un accesoriu - ceea ce, de altfel, nu este posibil, pentru că normal este ca el să aibă întâietate. Dacă-l pui pe locul doi îl anulezi, te rupi de Dumnezeu.

Omul credincios nu este nici numai duhovnicesc, dar nici numai trupesc și sufletesc. Însă Duhul transfigurează trupul și sufletul, dându-i o curăție și o integralitate a trăirii, fără patimă. Dragostea dintre soți, implicând sexualitatea, poate și trebuie transfigurată sau privită curat, fără a contraveni duhului. Dacă inima îți este curată, așa îți este și iubirea, și vederea. Nu iubești în celălalt doar trupul, ci și sufletul, și pe Dumnezeu care l-a alcătuit așa, și mai vezi și rostul pentru care l-a alcătuit și care este rodul ce urmează dragostei.

Vreau să spun că, păstrând integralitatea și nedespărțind trupul de suflet, de duh, de rosturile sale dumnezeiești, de Dumnezeu, în ultimă instanță, rămâi în legătură cu El, în har. Păcatul este tocmai fragmentarea, a dori să ai, să folosești, să trăiești doar printr-o parte a ființei tale, în cazul sexualității ea putând fi redusă la nivelul epidermei.

[cristiboss56]

iustin10
Senior Member
Data înregistrării: 02.01.2010
Mesaje: 2.125



Batranul Simeon dorea sa vada mantuirea,fara insa a stii ce reprezinta aceasta
Putea fi vreun inger ,vreo revolutie, vreun predicator aparut in templu
Desi venea la templu el nu stia ce avea sa intalneasca acolo
Revelatia cea mare a lui este ca a vazut mantuirea sub forma unui Copil.
A inteles astfel ca Mesia cel asteptat ,se intrupeaza ca si copil,parcurge intreg ciclul vietii,si nu apare de undeva din cer.
A inteles ca Dumnezeu a ales mijloace umane , linistite ,pentru a mantui pe poporul sau si intreaga lume
Revelatia lui Simeon a fost revelatia formei in care se va face mantuirea ,adica sub forma unui om nascut si avand o viata asezata,de zeci de ani,dar care vine de la Dumenzeu.
Cand ti se promite'vei vedea mantuirea' ,te poti gandi la ceva abstract ,o stare de lucruri minunata care ti se va intampla
Dar nu te ganedesti ca o poti vedea concret ,intr-un Copil ,si ca de fapt sensul promisiunii era acesta : "Vei fi contemporan cu inceputul mantuirii ,o vei vedea incepand cu ochii tai"
Cu ochii nu vezi nimic spectaculos,doar un copil , dar cu Duhul vezi cine este acest copil, pe care il vezi cu ochii . Poate ca a intels ca acel copil este insusi Copilul lui Dumnezeu,si atunci contemplarea copilului a avut un cu totul alt sens,nu a fost o simpla vedere.

[sophia]

În prealabil postat de cristiboss56

iustin10
Senior Member
Data înregistrării: 02.01.2010
Mesaje: 2.125



Batranul Simeon dorea sa vada mantuirea,fara insa a stii ce reprezinta aceasta
Putea fi vreun inger ,vreo revolutie, vreun predicator aparut in templu
Desi venea la templu el nu stia ce avea sa intalneasca acolo
Revelatia cea mare a lui este ca a vazut mantuirea sub forma unui Copil.
A inteles astfel ca Mesia cel asteptat ,se intrupeaza ca si copil,parcurge intreg ciclul vietii,si nu apare de undeva din cer.
A inteles ca Dumnezeu a ales mijloace umane , linistite ,pentru a mantui pe poporul sau si intreaga lume
Revelatia lui Simeon a fost revelatia formei in care se va face mantuirea ,adica sub forma unui om nascut si avand o viata asezata,de zeci de ani,dar care vine de la Dumenzeu.
Cand ti se promite'vei vedea mantuirea' ,te poti gandi la ceva abstract ,o stare de lucruri minunata care ti se va intampla
Dar nu te ganedesti ca o poti vedea concret ,intr-un Copil ,si ca de fapt sensul promisiunii era acesta : "Vei fi contemporan cu inceputul mantuirii ,o vei vedea incepand cu ochii tai"
Cu ochii nu vezi nimic spectaculos,doar un copil , dar cu Duhul vezi cine este acest copil, pe care il vezi cu ochii . Poate ca a intels ca acel copil este insusi Copilul lui Dumnezeu,si atunci contemplarea copilului a avut un cu totul alt sens,nu a fost o simpla vedere.

Unde este aceasta discutie, ca n-o gasesc? Ar trebui sa mentionati si din ce fir citati.
Nu mi se pare buna postarea, ci doar frumoasa, de suflet.
Eu cred ca Simeon totusi stia ceva, pentru ca stia cine este acel copil adus lui si ca nu este unul oarecare. Nu stiu cum au inteles oamenii acel prunc.
Acei care ii stiau pe Maria si Iosif, poate ca au aflat ceva de la inceput totusi, altii nu stiu cum au aflat. Adica nu mi-e clar.