impartasirea copiilor mici

[fallen]

Pai in prima faza intri in panica...asa pateam pe vremuri la ai mei, de ex, dupa ce am muncit doar eu si mama cativa ani, s-a angajat si frate-miu la o firma de paza, si dupa cateva luni a zis ca nu vrea sa se mai duca ca a venitiarna si e frig....si normal ca m-am enervat, ca era destul de greu sa platim intretinerea pt 5 pers la bloc pe timp de iarna mai ales, din doar 2 salarii...si afara de asta nu prea e corect sa pui problema asa, ce ptnoi nu era tot iarna si frig ???

Cu sotul se intampka altceva, are momente cand intra in depresie si se teme ca nu mai merge afacerea, pierde clientii, pe vremuri se temea ca va trebui sa se angajeze si el agent de paza ca in tinerete si sa castige pana intr-o mie de lei, acum nici macar nu se mai gandeste la asa ceva, ci ca va sta acasa si voi munci doar eu, ca va trebui sa vindem casa care abia am luat-o si sa ne mutam inapoi unde am stat pana acum, samd. ( si aici inainte sa ne mutam pana sa gaseasca meseriasi pt reparatii s-a speriat ca auzise niste scoruri astronomice, si a zis ca numai renovam nimic si numai luam nici alta mobila, ramanem cu vechiturile care le aveam inainte, mostenite de pe la parintii respectiv bunicii lui,cand si-au luat ei altele noi....).... si acum cand vine cu chestii deastea, normal ca iarasi intru in panica in prima faza si apoi cad in depresie...ce ar mai fidupa ce ca mie destul de greu sa fac fata jobului, sa ramana si singura sursa de venit??? Nu m-ar deranja ca imi mananca ei toti banii, ca asa se intampla si acasa la ai mei, dar daca se intampla ceva cu mine sau cu jobul,firma, se inchide, face restructurari, etc...ce se intampla cu cei de acasa????

Pe de alta parte, ma tem ca aceiasi stare i-o induc si eu atunci cand ma sperii ca ceva nu e in regula la servici - mi se da o sarcina prea grea si nu ma descurc, ma cert cu cineva si nu o scot la capat, pt ca imi cere ceva imposibil de realizat si totodata nedrept ( care presupune o munca, un efort in pkus, neplatit in niciun fel), sau pur si simplu nu merge treaba, nu-s vanzari si nu facem bani sa ne luam salariile, si intru in panica si ii spun, ori ii cer sfatul, ori ma plang, ori amenint ca m-am saturat si nu ma mai duc, sau ca exista riscul sa ma dea afara, sa-mi pierd jobul, etc, atunci si el intra in panica la randul lui si ma ameninta ca nu cumva sa indraznesc, sau intra in depresie si zice ca nu-s in stare de nimic, nu se poate baza pe mine, n-am realizat nimic in viata , etc...
( bine, chestia asta m-am cam lamurit eu ca poate fi si o stratagema, am vazut o scena antologica de " intelepciune populara", in care un personaj masculin le explica altora cum sa nu se lase bagati sub papuc, de neveste, zicea sa li se adreseze mereu " la deruta", chiar si cand le vine sa le spuna vorbe de lauda, sa se abtina si sa le zica tot vreo ocara, ca ele sa devina confuze, sa nu cumva sa capete incredere in ele, ci sa se simta neajutorate, vai mama lor, sa nu cumva sa capete tupeu si sa li se urce in cap sotilor...)

Cand muncesti si castigi bani, si iti intretii familia, te simti bazat si capabil, insa in momentul in care nu mai merge treaba ( scad vanzarile, sefac restructurari) si ramai pe drumuri,'dintr-o data realizezi cat esti de vulnerabil si cum poti pierde totul, si prin totul nu inteleg avere, agoniseala, ci sstrictul necesar, posibilitatea de a-ti intretine familia, si toata truda ta de ani de zile nufac cat o ceapa degerata...mai ales daca candva ai avut o slujba si o pregatire buna, si ajungi sa retrogradezi la ceva mult sub calificarea ta ( vinzi rosii inpiata sau diverse obiecte din usa in usa), si nici acolo nu reusesti sa faci fata si sa te descurci cum trebuie...

[AlinB]

Chiar cand citeam primele randuri am vrut sa zic exact ce scrii la sfarsit, strategie, strategie..

Dar daca si tu ai ajuns la o concluzie aseamanatoare, fie ca si banuiala, cred ca orice alt comentariu e de prisos.

Revin cu ce am mai spus, unde nu este dragoste, in relatia respectiva se ajung la tot felul de mizerii, oameni se exploateaza/manipuleaza reciproc ca fiecare sa primeasca cat mai mult si daca se poate sa dea cat mai putin.

Intrebarea e alta, de ce nu profita oamenii care se simt nesiguri vizavi de viitorul lor profesional, de timpul care il au liber ca sa-si construiasca o alternativa, sa caute ceva mai bun, sau chiar sa se roage pentru un viitor mai bun, siguranta, etc?

Sigur, e mult mai usor sa te asezi in fata televizorului, pun pariu ca fiecare pierde 1-2 ore pe zi cel putin cu asa ceva, de ce nu se foloseste timpul asta altfel?

[Yasmina]

Mai dar numai de impartasirea copiiilor mici nu se mai vb pe topicul asta...

O discutie lunga si chiar nefolositoare pt nimeni.

[AlinB]

Esti sigura?

[fallen]

Da am observat ca din pacate iar am deviat de la subiect, momentan nu am ce zice despre treaba respectiva, mi-e frica sa redeschid subiectul, acum ca totul merge bine, sa risc iarasi sa declansez o disputa. Desi in sinea mea sunt mahnita si imi fac griji cu privire la ce se va intampla e viitor.... as mai vrut sa mai merg si eu la biserica macar acum cat mai pot, spre sfarsit ar putea deveni mult prea greu ( si prea cald), caci apoi dupace nasc nu voi mai putea merge cel putin 40 de zile, si nici dupa, pana nu bbotezam copilul. Si apoi o savina iarna, iar nu o sa mai putem iesi, cel putin pana in primavara viitoare, si atunci, sa vedem....daca nu o obisnuim de la inceput cu biserica, s-ar putea maitarziu sa nu vrea, sa ii fie frica, sa planga, etc.... dar important ar fi sa nu existetensiuni intre noi in privinta asta, cum a spus si sefa, sa ne " punem de acord"....( initial mi-a zis ca e bine ca o sa am o fata, ca " poate imi face o pomana-doua", dar cand i-am zis ca s-ar putea ca taica-su sa nu fie de acord, sa nu o lase, sau sa o invete ca nu trebuie, nu e necesar sa faca asa ceva, a zis atunci sa renunt la aceasta dorinta ca sa nu punem copilul in dificultate...).

Asa ca uneori trebuie sa te gandesti ce e mai bine sa faci, atunci cand sti ca la un moment dat nu vei mai putea face un lucru: sa profiti cat se mai poate, sau sa renunti din timp ca sa te obisnuiesti cu ideea ?

Referitor la ce disctuam inainte, cu " strategiile", am observat ca le fac si persoanele care iubesc, tocmai de frica ca nu cumva iubirea sa nu le fie impartasita...persoane care au iubit candva, au daruit tt ce au avut, si au pierdut totul, atata material cat si sentimental, iar acum " sufla si-n iaurt"; adica nu isi permit sa lase " persoana iubita" sa faca ce vrea cu sentimentele lor, trebuie sa " le stie de frica", sa nu fie niciodata sigura de dragostea lr neconditionata, sa stie ca daca " calca stramb", o pierd...
Chiar am auzit o atare discutie ntre doi oameni batrani, trecuti de 60, casatoriti d peste 40, etc, ii spune sotul femeii ca " toata viata ei nu a fost in stare de nimic", "de-aia nmeni nu da doi bani pe tine"etc...si biata femeie chiar s-a pus pe ganduri si nu intelegea: zicea ca toata viata a avut un serviciu bun, in minister, a fost apreciata si de sefi, si de colegi, inca mai intreaba de dansa, si apoi toata lumea din cartier si chiar si cei are vin in piata o cunoaste si o place, e prietena si ajuta pe toata lumea, etc...mai degraba s-ar putea spune ca ajuta pe toata lumea si unii chiar profita de ea, si chestia asta iarasi il deranjeaza pe domnul sot...deci, se pare, unele lucruri nu se schimba niciodata, si unii indivizi au niste metode de-a dreptul diabolice, tiranice ( dar eficiente totodata) de a-si tine aproape si " credincioase" familia si persoanele dragi...

Iar cu ganditul la cariera, la viitor, etc...cam greu cand esti singur,pt ca risti sa-ti devieze gandurile intr-o directie nu tocmai optimista, iar cand discuti cu altii,'nu intotdeauna au idei bune, cu care sa rezonezi si sate incurajeze...adica dac pentru unii poate parea slujba ideala " pt tine", acolo " te vad ei", tu poate nu " te vezi" la fel de bine in acea ipostaza...

[Monnis]

Fallen, mie mi-a plăcut acest articol "Salvează sufletul copilului tău!" Virgiliu Gheorghe, Articol publicat în numărul 65 (Iunie 2014) al revistei Familia Ortodoxă. http://www.marturieathonita.ro/salve...copilului-tau/

Vă redau un fragment, poate vă este de folos.
"Sub presiunea concepţiilor darwiniste, conştiinţa, mintea şi inima, ca şi puteri principale ale sufletului, şi-au pierdut relevanţa spirituală, pur şi simplu devenind „conştient”, „intelect” sau doar inimă de carne, apelată cel mult în retorica discursului amoros. Această uriaşă pierdere, această copleșitoare înfrângere suferită de omul zilelor noastre pe teritoriul vieţii sale lăuntrice se află, poate, la originea răului pe care nu mai reuşim să-l biruim și să-l îndepărtăm din viaţa noastră. Cel mai mult acest lucru devine vizibil în eşecul din ce în ce mai răspândit în creşterea şi educarea copiilor. „Am pierdut exerciţiul raportării noastre lăuntrice la proprii copii” Amăgiţi de gândul că, pentru a-i „asigura copilului tău viitorul”, este suficient să-i pui la dispoziţie confortul, lucrurile, smartphone-ul, calculatorul, banii, casa sau maşina de care va avea nevoie în viaţă, nu mai putem preîntâmpina tristeţea şi însingurarea, vulnerabilitatea şi nefericirea acestui copil. Îmi mărturisea cu ceva ani în urmă o tânără internată la un centru de dezintoxicare din Bucureşti, fată ai căror părinţi erau multimilionari, că a făcut tot posibilul pentru a-i convinge că are nevoie de prezenţa lor, de apropierea lor măcar cu gândul, dacă nu şi prin prezenţa fizică – dar nu a reuşit. Pentru aceasta consumase alcool şi droguri, se implicase în acte de violenţă şi erotism, doar-doar îi va conştientiza pe părinţi că are nevoie de cu totul altceva decât ce i-au oferit ei. Desigur, această fată ajunsese cumva la limita disperării – însă, într-o măsură mai mare sau mai mică, majoritatea copiilor suferă astăzi din cauza raportării noastre greşite la lume şi la propriul suflet, la propria conştiinţă şi la Dumnezeu. Copiii noştri cresc singuri nu numai pentru că lipsim prea mult din viaţa lor, absorbiţi de muncă şi de drumurile pe care le avem de făcut, dar şi pentru că am pierdut exerciţiul raportării noastre lăuntrice la ei.

Mintea ne este tot mai risipită în cele din afară, în ştiri, telenovele sau tot felul de alte televizionări, în interminabile convorbiri telefonice, în navigarea în spaţiul virtual sau în multe alte evenimente şi griji – care se aşază, ca un zid de nepătruns, între noi şi proprii noştri copii. Ne doare că nu ne ascultă, că nu-i interesează cartea, că nu-i mai interesează nimic serios în viaţă, însă nu înţelegem că aceasta este, în cele mai multe cazuri, reacţia firească sau efectul previzibil al faptului că ne percep și ne tratează exact aşa cum noi înşine, mai mult sau mai puţin conştient, ne valorizăm interior. Căci dacă noi înşine nu ne respectăm, pentru scăzuta stimă de sine la care ne-a adus o viaţă lipsită de un sens mai înalt şi de o demnitate a propriilor acte, cu atât mai mult copilul nostru nu va putea să ne recunoască autoritatea, să o respecte şi să o urmeze. E absurd să cerem de la ei ceea ce nici măcar noi înşine nu ne oferim. Acestea şi multe altele contribuie la uriaşa dramă interioară prin care trec copii şi tinerii noii generaţii. Să nu aşteptăm, aşadar, de la psihologi şi politicieni, de la lume sau de la tot felul de circumstanţe şi evenimente exterioare salvarea copiilor noştri. Aceasta depinde în primul rând de noi – dar nu atât de agitaţia noastră în cele exterioare, cât mai ales de adunarea înlăuntrul nostru, de reconsiderarea vieţii noastre dintr-o altă perspectivă: aceea a relaţiilor interioare mult mai profunde, a privirii în ochii celor de lângă noi, reflectându-i în atenţia pe care le-o acordăm, în dragostea noastră pentru ei şi pentru Dumnezeu."

[AlinB]

E clar ca ai o relatie ratata, iar "partenerul" o sa te stranga cu usa cat poate.
Fiind prea tarziu sa iesi din ea, va trebui sa te descurci cum poti.

Adica sa eviti discutiile in contradictoriu - ceea ce cu siguranta nu faci acum, discutii carora oricum nu le poti face fatza, pana la urma tot el este cel care te "convinge" ca are dreptate, chiar daca tu ramai cu frustrarile si subcosntient cel putin nu ii dai dreptate.

Tu taci si vezi de viata ta, ai grija de copil cum stii, invata-l ce stii, etc.
Parintele care petrece cel mai mult timp cu copilul, ala castiga.

Petrece la modul ca ii este sufleteste alaturi, nu doar fizic, in casa.

Ori, cei care si-au construit un mod de viata din a minti si strange cu usa alte persoane, sufera de handicapuri severe pe partea asta.

Chiar daca au contacte cu alti oameni, intr-un anumit grad interactioneaza, sunt superficiali in tot ceea ce fac vizavi de ceilalti, chiar bune intentii avand, teoretic, nu si le pot materializa si duce pana la capat.

Asa ca daca el este asa cum il descii tu, copilul il va respinge si implicit mentalitatea care o are.

Problema este daca tu esti diferita, daca actul credintei a produs in tine schimbari reale, peste ideea de "a merge la biserica" care e un mijloc, nu un scop in sine.

De asta nici nu are sens sa incerci sa-l convingi pe el sa mearga la biserica, lui lipsindu-i in totalitate scopul si in urma presiunilor pe care le faci pe partea asta, se intoarce si mai tare impotriva ta, chiar daca nu imediat ca sa-ti dai seama de asta.

Si cu copiii e la fel, daca n-au bazele credintei, n-au treba cu Biserica.

Sa-ti intre bine in cap, ca nu sunt catzelusi care sa-i dresezi de mici cu actele exterioare ale credintei sperand ca atunci cand vor fi mari le vor face la modul inconstient/involuntar.

Credinta se invata si se asuma, ceea ce este superficial, repede trece.

Un copil mic, cel putin pana la 3 ani e dificil sa-l tii in biserica 1-2 ore, poate doar pana la 2 si doar daca doarme dar chiar si asa exista riscul sa se trezeasca si sa planga, sa i se faca foame, etc.
Altfel, in general e neastamparat, nu vei fi nici tu atenta la slujba si cu siguranta se vor gasi destui care sa se planga.

De mers insa trebuie neaparat sa mergi si foarte on-topic, daca poti sa-l impartasesti in fiecare saptamana.
Stai cat poti si cat poate si copilul, daca da semne de agitatie, pleci, asta este.

Dar daca tu ca mama nu-ti schimbi felul de a fi, nu implinesti lipsurile din viata ta cu rugaciunea, nu va vedea la tine o alta purtare decat la tatal lui, nu te atepta ca sa poti transmite cine stie ce copilului tau.

[fallen]

Da, am observat si eu ca nu poti sta cu copilul in biserica propriu-zis,'cand e bebelus il impartasesti si apoi pleci acasa, sau il culci in carucior, afara, daac e cald, iar cu cei mai mari, cel putin unul din parinti sta cu ei pe afara si alearga dupa ei, ii supravegheaza, sau cel mai frecvent se antreneaza in discutii cu alti parinti in timp cei cei mici isi fac de cap, se joaca, ca in parc sau in orice alta parte...
Iar casa vii doar tu ca parinte, singur, sa stai la slujba si copilul sa-l lasi acasa, la desene, cu celalalt...fara ca macar sa-l impartasesti-chiar nu e corect...( cum probabil s-ar intampla daac as insista , m-ar trimite doar pe mine si pe ea ar opri-o acasa. Probabil el nu stie ca copiii care vin duminica cu parintii se joaca pe acolo si se simt bine, crede ca ii chinuim si ii obligam sa stea in biserica si sa asculte slujba...

[AlinB]

Pana una alta, nu stiu cate si daca are drepturi are asupra copilului, dat fiind ca nu a vrut sa fie tata cu acte in regula..

Sigur, nu asa trebuie sa-i pui problema dar cumva trebuie sa inteleaga sa nu se incapataneze sa dicteze chestii din astea.

[DragosP]

Îmi place că tu încă insiști...