De unde avem dogma trinitatii ?

[mihai1936]

În prealabil postat de georgeval

Aceasta invatatura este prezenta in Sfanta Scriptura si a primit o formulare la primele doua sinoade ecumenice. Invatatura despre Sfanta Treime o gasim in Crez in forma sistematica.
Nu este filozofie, este mai presus de ratiune- tocmai, nu se incadreaza in niciun sistem filozofic.
Invatatura despre Sfanta Treime este vitala deorece ea se reflecta in Biserica si in familie sub aspectul relational si al comuniunii. Daca am avea Treimea model atunci nu am mai ajunge la conceptii extremiste-spre exemplu misoginism. In Sfanta Treime desi Tatal il naste pe Fiul nu este mai mare decat Fiul, acelasi lucru si in familie barbatul este egal cu femeia, desi femeia a fost luata din barbatul ei. Exemplele continua.

trebuie sa fi putin dus pluta spunand ca Tatal este egal cu Fiul.Aduti aminte ce a spus IIsus in ultimile momente din viata sa ca om "Tata daca este cu putiinta departeaza de la mine paharul acesta.........totusi faca-se voia Ta".Iti arata asta tie ca Dumnezeu este egal cu Fiul?Fi mai rational si nu mai invata pe alti prosti

[mihai1936]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Apare în Vechiul Testament: "Şi a zis Dumnezeu: Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră... Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său" (Fac 1,26)

Sfinta Treime o avem în teofania de la stejarul Mamvri ( Fac18, 1-3), unde Avraam vede trei bărbati şi li se adresează ca şi când ar fi fost unul singur.

Mantuitorul Iisus Hristos vorbeşte: "Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine"(Ioan 14,11) şi "Iar când va veni Mângaietorul pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine"(Ioan 15,26).

Formularea definitivă a dogmei Sfântei Treimi, pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, a avut loc la Sinoadele I si II ecumenice.

si ce sa credem?..ca si Dumnezeu a fost mort 3 zile?sau "(ioan 14,11)trebuie inteleasa ca Tatal si Fiul au acelasi mod de gandire asa cum un parinte se oglindeste prin fiul sau si fiul prin parinte?Tu ce alegi?

[laurschepsis]

În prealabil postat de mihai1936

si ce sa credem?..ca si Dumnezeu a fost mort 3 zile?sau "(ioan 14,11)...?

Doamne-ajuta!

Asezi discutia intre doua ipostaze, una mai falsa decat cealalta. Ori Dumnezeu Fiul a murit, ori Sfanta Treime nu este unitara in fiinta. Si, apoi, nonsalant intrebi pe care sa o alegi. Stii, sunt convins, ca atunci a murit Fiul Omului, iar Dumnezeu Fiul, cu moartea pe moarte calcand, ne-a rascumparat.

Frate Mihai, trebuie sa ma repet. Observ aceeasi aplecare spre a incerca sa intelegem taine deosebit de profunde ale Sfintei Scripturi aruncand in derizoriu texte care reclama multa atentie. Domnul nostru, Iisus Hristos ne invita sa fim desavarsiti precum si Tatal nostru este. Pentru aceasta trebuie sa il rugam sa ne ajute sa il cunostem, si, asa cum ne-a promis, daca vom cere, vom primi. Dar, nu oricum, ci la masura revenirii noastre in fire. Noi, crestinii, apelam la doua izvoare fundamentale: Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Conform ambelor, omul este capabil de capacitati extra(ordinare) la masura la care este induhovnicit. In raport cu nivelul de cunoastere "stiintifica", ubicuitatea, este in acest moment imposibil de atins pentru un om, dar este accesibila pentru orice Sfant. Nu mai vreau sa aduc in discutie si alte stari pe care omul in drumul sau spre indumnezeire le poate atinge. In aceste conditii, noi, cei care facem dovada unor suflete departe de a fi pregatite pentru daruri atat de mari, vrem sa punem rigla pe Dumnezeu. Unii dintre noi nu pricepem cum poate fi o Fiinta in trei Persoane. Putem intui, putem construi modele la nivelul nostru (vezi Sf Spiridon cu exemplul caramizii), dar evident nu avem cum sa-l scanam pe Dumnezeu.

Frate draga, in raport cu Dumnezeu, cunoasterea se face personal. Nimeni nu iti poate pune la dispozitie un model experimental care sa iti refaca in laborator Dumnezeirea. Pana cand ne vom regasi dumnezeirea din fiecare din noi vom experia sau nu functie de sinceritatea cu care ne vom deschide catre El.

Am nadejdea ca macar spre Sfanta Treime sa privim cu dragoste cand cautam cinstit Calea, Adevarul si Viata.

Doamne-ajuta!

[windorin]

Parintii au afirmat intotdeauna ca noi nu putem cunoaste ce este Dumnezeu, ci doar ca El exista, deoarece El S-a revelat (in istoria mantuirii) ca Tata, Fiu si Duh. Dumnezeu este Treime, "iar acest fapt nu poate fi dedus din nici un principiu, nici nu poate fi explicat prin vreo ratiune suficienta, deoarece nu exista principii si nici cauze anterioare Treimii". (John Meyendorff)

[georgeval]

În prealabil postat de mihai1936

trebuie sa fi putin dus pluta spunand ca Tatal este egal cu Fiul.Aduti aminte ce a spus IIsus in ultimile momente din viata sa ca om "Tata daca este cu putiinta departeaza de la mine paharul acesta.........totusi faca-se voia Ta".Iti arata asta tie ca Dumnezeu este egal cu Fiul?Fi mai rational si nu mai invata pe alti prosti

Tocmai ca in Taina Sfintei Treimi nu se patrunde cu ratiunea. Acelasi lucru il sustineau si monotelistii sau monoenergistii-erezie combatuta la sinodul VI ecumenic, invocand textul pe care l-ai amintit. Pentru aceasta erezie Sfantul Maxim Marturisitorul ne ofera un tratat.
Cugeta mult la afirmatia Sfantului Grigorie de Nazianz:
„As vrea sa-L numesc pe Tatal mai mare, pentru ca din El isi au Cei asemenea Lui asemanarea si fiinta Lor. Caci asa s-ar cuveni. Dar ma tem ca prin aceasta sa nu fac obarsia mai prejos decat obarsia si sa nu ofensez printr-o asemenea cinstire. Caci nu este o cinste pentru obarsie atunci cand cele care sunt din ea*(Fiul si Duhul Sfant) ii sunt inferioare. ”

[geo.nektarios]

Credem intr-o singura fiinta, intr-o singura Dumnezeire, intr-o singura putere, intr-o singura vointa, intr-o singura activitate, intr-un singur principiu, intr-o singura stapanire, intr-o singura domnie, intr-o singura imparatie, cunoscuta in trei ipostase desavarsite, dar adorata intr-o singura inchinaciune, marturisita si adorata de toata faptura rationala. Ipostasele sunt unite fara sa se amestece si despartite fara sa se desparta, lucru care pare si absurd. Credem in Tatal si in Fiul si in Sfantul Duh, in care ne-am si botezat. Caci astfel a poruncit Domnul apostolilor sa boteze, zicand: "Botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh"( Matei XXVIII, 19). Credem intr-unul Tatal, principiul si cauza tuturora; nu s-a nascut din cineva; singurul care exista necauzat si nenascut; este facatorul tuturora.
Este prin fire Tatal singurului Unuia-Nascut, Fiul Sau, Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si purcedatorul prea Sfantului Duh. Credem si intr-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a nascut din Tatal inainte de toti vecii, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, deofiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. Cand spunem ca Fiul este mai inainte de toti vecii, aratam ca nasterea Lui este in afara de timp si fara de inceput. Caci Fiul lui Dumnezeu, "stralucirea slavei, chipul ipostasei Tatalui"( Evrei I, 3), intelepciunea si puterea cea vie (I Corinteni I, 24), Cuvantul lui cel enipostatic, icoana substantiala, desavarsita si vie a nevazutului Dumnezeu (Coloseni I, 15), nu a fost adus din neexistenta la existenta, ci a fost totdeauna impreuna cu Tatal si in Tatal, nascut din el din vesnicie si fara de inceput.
Caci n-a fost candva Tatal, cand n-a fost Fiul, ci o data cu Tatal si Fiul, care s-a nascut din El. Caci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tata, fara de Fiu. Iar daca ar fi fara sa aiba Fiu, n-ar fi Tata. Si daca ar avea mai pe urma Fiu, ar deveni mai pe urma Tata, nefiind inainte de aceasta Tata, si astfel s-a schimbat din a nu fi Tata in a deveni Tata, lucru mai rau decat orice blasfemie. Caci este cu neputinta sa spunem ca Dumnezeu este lipsit de facultatea fireasca de a naste. Iar facultatea de a naste consta in a naste din El, adica din propria Sa fiinta ceva asemenea cu El dupa fire.
Este insa necucernic sa spunem cu privire la nasterea Fiului ca a mijlocit oarecare vreme si ca existenta Fiului este posterioara existentei Tatalui. Deoarece spunem ca nasterea Fiului este din El, adica din natura Tatalui. Iar daca admitem ca Fiul nu coexista dintru inceput cu Tatal, din care este nascut, atunci introducem o schimbare in ipostasa Tat alui, anume ca nefiind dintru inceput Tata a devenit pe urma Tata. In adevar, chiar daca lumea s-a facut pe urma, totusi nu s-a facut din fiinta lui Dumnezeu. Ea a fost adusa, prin vointa si prin puterea Lui, de la neexistenta la existenta; dar prin aceasta nu urmeaza o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nasterea este actul prin care se scoate din fiinta celui care naste cel ce se naste asemenea cu el dupa fiinta. Zidirea si crearea, insa, este un act extern, in care ceea ce se zideste si se creeaza nu provine din fiinta celui care zideste si creeaza, ci este cu totul deosebit de el.
La Dumnezeu nasterea este in afara de timp, pentru ca este imuabil; este nestricacioasa, pentru ca este impasibil si necorporal; este fara de impreunare, tot din pricina ca este incorporal si din pricina ca numai unul Dumnezeu n-are nevoie de altcineva; este fara de sfarsit si fara de incetare, din cauza ca este fara de inceput si in afara de timp, fara de sfarsit si exista totdeauna in acelasi mod. Caci ceea ce este fara de inceput este si fara de sfarsit. Dar ceea ce este fara de sfarsit prin har, negresit, nu este si fara de inceput, dupa cum sunt ingerii.
credem si in unul Sfantul Duh, Domnul si f acatorul de viata, care purcede din Tatal si se odihneste in Fiul, impreuna inchinat si slavit cu Tatal si cu Fiul, ca fiind de aceeasi fiinta si coetern. Credem in Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducator, izvorul intelepciunii, al vietii si al sfinteniei. El este si se numeste Dumnezeu impreuna cu Tatal si cu Fiul; nezidit, dcsavarsit, creator, atotstapanitor, atoatelucrator, atotputernic, nemarginit in purtare; El stapaneste intreaga zidire, dar nu este stapanit; indumnezeieste, dar nu se indumnezeieste; desavarseste, dar nu se desavarseste; impartaseste dar nu se impartaseste; sfinteste, dar nu se sfinteste; mangaietor, deoarece primeste rugaciunile tuturor; in toate asemenea Tatalui si Fiului; purces din Tatal si dat prin Fiul, este primit de toata zidirea. Zideste prin El insusi, da fiinta universului, sfinteste si tine.
Spunem ca fiecare din cele trei ipostase are o ipostasa desavarsita, ca sa nu admitem o fire compusa desavarsita din trei ipostase nedesavarsite, ci o singura fiinta, in trei ipostase desavarsite, simpla, mai presus de desavarsire si mai inainte de desavarsire. Caci tot ceea ce este format din lucruri nedesavarsite este negresit compus. Dar din ipostase desavarsite este cu neputinta sa avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem ca specia este din ipostase, ci in ipostase.
Ipostasele sunt desavarsite, pentru ca sa nu gandim ca firea dumnezeiasca este compusa. Caci tot ceea ce este compus are ca principiu dezbinarea. Si iarasi spunem ca cele trei ipostase sunt unele in altele, ca sa nu introducem multime si gloata de Dumnezei. Prin cele trei ipostase, cunoastem ca Dumnezeirea este necompusa si neamestecata; iar prin faptul ca ipostasele sunt de aceeasi fiinta, sunt unele in altele si sunt identice in ceea ce priveste vointa, activitatea, puterea, stapanirea si miscarea, cunoastem, ca sa spun asa, ca Dumnezeirea este neimpartita si ca este un singur Dumnezeu. Caci cu adevarat exista numai un singur Dumnezeu: Dumnezeu si Cuvantul si Duhul Lui.
Pentru aceea nu spunem ca Tatal si Fiul si Sfantul Duh sunt trei Dumnezei, ci, din contra, ca Sfanta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul si Duhul se raporteaza la o singura cauza; nu sunt nici alcatuiti, nici contractati in sensul contopirii lui Sabelie (Sabelie, un eretic monarhian patripasian, a tr ait la sfarsilul secolului II si inceputul secolului III.). Caci, dupa cum am spus, ipostasele Sfintei Treimi se unesc, nu in sensul ca ele se amesteca, ci in sensul ca ele exista unele in altele; iar intrepatrunderea reciproca a ipostaselor este fara contractare si fara amestecare. Ele nu sunt departate unele de altele, si nici impartite in ce priveste fiinta, in sensul impartirii lui Arie (Arie, eretic crestin, a trait in secolul III si IV.)
nu spunem ca Tatal este din cineva, ci spunem ca El este Tatal Fiului. Pe Fiul nu-L numim nici cauza, nici Tata, ci spunem ca El este din Tatal si este Fiu al Tatalui. Iar Duhul cel Sfant spunem ca este din Tatal, si-L numim Duh al Tatalui. Nu spunem ca Duhul este din Fiul, dar il numim Duhul Fiului. "Daca cineva nu are Duhul lui Hristos, spune dumnezeiescul apostol, acela nu este al lui" (Romani VIII, 9.). Marturisim ca s-a facut cunoscut si se da noua prin Fiul. "A suflat, spune Sf. Scriptura, si a zis ucenicilor sai: Luati Duh Sfint"( Ioan XX, 22). Fiul si Sfantul Duh sunt din Tatal, dupa cum raza si lumina sunt din soare. Soarele este izvorul razei si al luminii. Prin raza ni se da lumina si ea este aceea care ne lumineaza si cu care ne impartasim. Dar nu spunem ca Fiul este Fiu al Duhului si nici din Duhul.

[Marius22]

Raportarea la Taina Sfintei Treimi presupune doar doua lucruri din partea noastra: credinta si smerenia.

Prin credinta, primim modul in care Dumnezeu S-a manifestat ca Treime de Persoane in istoria mantuirii.

Prin smerenie, nu nazuim a afla pe cale rationala ceea ce Dumnezeu nu ne-a descoperit despre Sine.

Ereticii au avut credinta din belsug insa le-a lipsit smerenia.

[andreicozia]

În prealabil postat de Marius22

Ereticii au avut credinta din belsug insa le-a lipsit smerenia.

De unde stii acest lucru?
Poate le lipsea CUVINTUL smerenie, asociat NUMAI Crestinismului, insa nu cred ca erau straini de cuvintul modestie

Nu inteleg de ce trebuie sa aruncam gratuit cu noroi in alte religii numai pentru a iesi noi in evidenta?

[Marius22]

În prealabil postat de andreicozia

De unde stii acest lucru?
Poate le lipsea CUVINTUL smerenie, asociat NUMAI Crestinismului, insa nu cred ca erau straini de cuvintul modestie

Nu inteleg de ce trebuie sa aruncam gratuit cu noroi in alte religii numai pentru a iesi noi in evidenta?

Nu aruncam cu noroi. Nu trebuie sa uitam ca erezia a aparut, in cele mai multe cazuri, in sanul Bisericii. Marile erezii antitrinitare (sabelianismul, arianismul, macedonianismul) au avut ca promotori clerici. Adica, oameni crediniosi, care cunosteau foarte bine Scripturile si Traditia Bisericii, de pana atunci. Lipsa smereniei s-a manifestat, in cazul lor, in primul rand prin faptul ca au incercat sa falsifice adevarul, incercand sa il explice pe cale rationala.

Tu nu consideri lipsa de smerenie, incercarea omului, care, cu privire la existenta sa, are inca foarte multe necunoscute, de a incerca sa-si explice intr-un fel rational Taina Sfintei Treimi?

În prealabil postat de geo.nektarios

Credem intr-o singura fiinta, intr-o singura Dumnezeire, intr-o singura putere, intr-o singura vointa, intr-o singura activitate, intr-un singur principiu, intr-o singura stapanire, intr-o singura domnie, intr-o singura imparatie, cunoscuta in trei ipostase desavarsite, dar adorata intr-o singura inchinaciune, marturisita si adorata de toata faptura rationala. Ipostasele sunt unite fara sa se amestece si despartite fara sa se desparta, lucru care pare si absurd. Credem in Tatal si in Fiul si in Sfantul Duh, in care ne-am si botezat. Caci astfel a poruncit Domnul apostolilor sa boteze, zicand: "Botezandu-i pe ei in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh"( Matei XXVIII, 19). Credem intr-unul Tatal, principiul si cauza tuturora; nu s-a nascut din cineva; singurul care exista necauzat si nenascut; este facatorul tuturora.
Este prin fire Tatal singurului Unuia-Nascut, Fiul Sau, Domnul si Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si purcedatorul prea Sfantului Duh. Credem si intr-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Domnul nostru Iisus Hristos, care s-a nascut din Tatal inainte de toti vecii, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, deofiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut. Cand spunem ca Fiul este mai inainte de toti vecii, aratam ca nasterea Lui este in afara de timp si fara de inceput. Caci Fiul lui Dumnezeu, "stralucirea slavei, chipul ipostasei Tatalui"( Evrei I, 3), intelepciunea si puterea cea vie (I Corinteni I, 24), Cuvantul lui cel enipostatic, icoana substantiala, desavarsita si vie a nevazutului Dumnezeu (Coloseni I, 15), nu a fost adus din neexistenta la existenta, ci a fost totdeauna impreuna cu Tatal si in Tatal, nascut din el din vesnicie si fara de inceput.
Caci n-a fost candva Tatal, cand n-a fost Fiul, ci o data cu Tatal si Fiul, care s-a nascut din El. Caci Dumnezeu nu s-ar putea numi Tata, fara de Fiu. Iar daca ar fi fara sa aiba Fiu, n-ar fi Tata. Si daca ar avea mai pe urma Fiu, ar deveni mai pe urma Tata, nefiind inainte de aceasta Tata, si astfel s-a schimbat din a nu fi Tata in a deveni Tata, lucru mai rau decat orice blasfemie. Caci este cu neputinta sa spunem ca Dumnezeu este lipsit de facultatea fireasca de a naste. Iar facultatea de a naste consta in a naste din El, adica din propria Sa fiinta ceva asemenea cu El dupa fire.
Este insa necucernic sa spunem cu privire la nasterea Fiului ca a mijlocit oarecare vreme si ca existenta Fiului este posterioara existentei Tatalui. Deoarece spunem ca nasterea Fiului este din El, adica din natura Tatalui. Iar daca admitem ca Fiul nu coexista dintru inceput cu Tatal, din care este nascut, atunci introducem o schimbare in ipostasa Tat alui, anume ca nefiind dintru inceput Tata a devenit pe urma Tata. In adevar, chiar daca lumea s-a facut pe urma, totusi nu s-a facut din fiinta lui Dumnezeu. Ea a fost adusa, prin vointa si prin puterea Lui, de la neexistenta la existenta; dar prin aceasta nu urmeaza o schimbare a firii lui Dumnezeu. Nasterea este actul prin care se scoate din fiinta celui care naste cel ce se naste asemenea cu el dupa fiinta. Zidirea si crearea, insa, este un act extern, in care ceea ce se zideste si se creeaza nu provine din fiinta celui care zideste si creeaza, ci este cu totul deosebit de el.
La Dumnezeu nasterea este in afara de timp, pentru ca este imuabil; este nestricacioasa, pentru ca este impasibil si necorporal; este fara de impreunare, tot din pricina ca este incorporal si din pricina ca numai unul Dumnezeu n-are nevoie de altcineva; este fara de sfarsit si fara de incetare, din cauza ca este fara de inceput si in afara de timp, fara de sfarsit si exista totdeauna in acelasi mod. Caci ceea ce este fara de inceput este si fara de sfarsit. Dar ceea ce este fara de sfarsit prin har, negresit, nu este si fara de inceput, dupa cum sunt ingerii.
credem si in unul Sfantul Duh, Domnul si f acatorul de viata, care purcede din Tatal si se odihneste in Fiul, impreuna inchinat si slavit cu Tatal si cu Fiul, ca fiind de aceeasi fiinta si coetern. Credem in Duhul cel din Dumnezeu, cel drept, cel conducator, izvorul intelepciunii, al vietii si al sfinteniei. El este si se numeste Dumnezeu impreuna cu Tatal si cu Fiul; nezidit, dcsavarsit, creator, atotstapanitor, atoatelucrator, atotputernic, nemarginit in purtare; El stapaneste intreaga zidire, dar nu este stapanit; indumnezeieste, dar nu se indumnezeieste; desavarseste, dar nu se desavarseste; impartaseste dar nu se impartaseste; sfinteste, dar nu se sfinteste; mangaietor, deoarece primeste rugaciunile tuturor; in toate asemenea Tatalui si Fiului; purces din Tatal si dat prin Fiul, este primit de toata zidirea. Zideste prin El insusi, da fiinta universului, sfinteste si tine.
Spunem ca fiecare din cele trei ipostase are o ipostasa desavarsita, ca sa nu admitem o fire compusa desavarsita din trei ipostase nedesavarsite, ci o singura fiinta, in trei ipostase desavarsite, simpla, mai presus de desavarsire si mai inainte de desavarsire. Caci tot ceea ce este format din lucruri nedesavarsite este negresit compus. Dar din ipostase desavarsite este cu neputinta sa avem ceva compus. Pentru aceea nici nu spunem ca specia este din ipostase, ci in ipostase.
Ipostasele sunt desavarsite, pentru ca sa nu gandim ca firea dumnezeiasca este compusa. Caci tot ceea ce este compus are ca principiu dezbinarea. Si iarasi spunem ca cele trei ipostase sunt unele in altele, ca sa nu introducem multime si gloata de Dumnezei. Prin cele trei ipostase, cunoastem ca Dumnezeirea este necompusa si neamestecata; iar prin faptul ca ipostasele sunt de aceeasi fiinta, sunt unele in altele si sunt identice in ceea ce priveste vointa, activitatea, puterea, stapanirea si miscarea, cunoastem, ca sa spun asa, ca Dumnezeirea este neimpartita si ca este un singur Dumnezeu. Caci cu adevarat exista numai un singur Dumnezeu: Dumnezeu si Cuvantul si Duhul Lui.
Pentru aceea nu spunem ca Tatal si Fiul si Sfantul Duh sunt trei Dumnezei, ci, din contra, ca Sfanta Treime este un singur Dumnezeu, Fiul si Duhul se raporteaza la o singura cauza; nu sunt nici alcatuiti, nici contractati in sensul contopirii lui Sabelie (Sabelie, un eretic monarhian patripasian, a tr ait la sfarsilul secolului II si inceputul secolului III.). Caci, dupa cum am spus, ipostasele Sfintei Treimi se unesc, nu in sensul ca ele se amesteca, ci in sensul ca ele exista unele in altele; iar intrepatrunderea reciproca a ipostaselor este fara contractare si fara amestecare. Ele nu sunt departate unele de altele, si nici impartite in ce priveste fiinta, in sensul impartirii lui Arie (Arie, eretic crestin, a trait in secolul III si IV.)
nu spunem ca Tatal este din cineva, ci spunem ca El este Tatal Fiului. Pe Fiul nu-L numim nici cauza, nici Tata, ci spunem ca El este din Tatal si este Fiu al Tatalui. Iar Duhul cel Sfant spunem ca este din Tatal, si-L numim Duh al Tatalui. Nu spunem ca Duhul este din Fiul, dar il numim Duhul Fiului. "Daca cineva nu are Duhul lui Hristos, spune dumnezeiescul apostol, acela nu este al lui" (Romani VIII, 9.). Marturisim ca s-a facut cunoscut si se da noua prin Fiul. "A suflat, spune Sf. Scriptura, si a zis ucenicilor sai: Luati Duh Sfint"( Ioan XX, 22). Fiul si Sfantul Duh sunt din Tatal, dupa cum raza si lumina sunt din soare. Soarele este izvorul razei si al luminii. Prin raza ni se da lumina si ea este aceea care ne lumineaza si cu care ne impartasim. Dar nu spunem ca Fiul este Fiu al Duhului si nici din Duhul.

IMPERIUL ROMAN, este denumirea data statului roman dupa instaurarea, de catre imparatul Augustus, in 27 i.Hr, a formei de conducere monarhica. Augustus a ales pentru sine termenul de princeps, astfel incat regimul instaurat de el a dat perioadei de inceput a imperiului (sec 1-3 d.Hr), inca din din antichitate, numele de principat. Domniile lui Diocletian si Cpnstantin cel Mare, care inaugureaza monarhia absoluta de drept divin, deschid epoca dominatului (sec. 4-5). Imperiul Roman este cel mai vast si compact imperiu al antichitatii, una din cele mai unitare si durabile macroformatiuni statale din istoria omenirii. Este singura data in istorie cand un stat a inglobat intre hotarele sale toate regiunile limitrofe Marii Mediterane, transformand-o intr-o Mare Internum. Intre granitele Imperiului Roman, care insumau peste 10000km, traiau, pe o suprafata de 3,3 mil. km2 ,intre 50-70mil. de locuitori, cca 1/5 din populatia de atunci a globului. In timpul dinastiei Antoninilor (96-192) Imperiul Roman atinge apogeul expansiunii teritoriale si al puterii militare.epoca marii crize a sec. 3 marcata de profunde framantari interne si grave conflicte militare, afecteaza intreaga viata statala.

Noul stadiu de dezvoltare atins de populatiile barbare de la hotare impune revizuirea raporturilor de subordonare a acestora fata de imperiu, constrans acum sa treaca la un razboi de aparare de-a lungul intregii frontiere. Reformele lui Diocletian si Constantin cel Mare vizeaza intarirea coeziunii interne si sporirea rezistentei statului in fata pericolului extern. Daca prin Edictul de la Milano(313) crestinismul devine o religie egala in drepturi cu celelalte culte din Imperiul Roman, prin Edictul de la Tesalonic(380)el este proclamat religie de stat, obligatorie pentru toti supusii imperiului. Unitatea Imperiului Romani se destrama la moartea lui Teodosiu I (395), cand teritoriul statului este impartit intre cei doi fii ai sai Arcadiu si Honoriu.