|
#21
|
|||
|
|||
Citat:
Nu cred ca este vorba despre "rezistenta". Nu mi-ar placea sa cred ca el "rezista" langa mine, nici nu as accepta asta. Nu-mi place cum suna nici "uzura" fiind vorba despre persoane si nu doar despre trupuri. Nu stiu cum se poate pierde atata timp cat nu este unilaterala si este in totalitate, nu pe bucati. |
#22
|
||||
|
||||
Cred ca noi ne traim relatia, in modul cum putem, si cum o intelegem...insa rezistenta ei, iubirea pastrata sunt de fapt daruri de la Dumnezeu, ceva mai presus de noi, cred. Incercam sa aflam ce ii tine pe altii uniti...dar tocmai raspunsurile atat de variate, ne pun pe ganduri...asta insemnand ca nu exista o reteta universala, si poate stilul de viata al unora, pentru noi nu ar functiona, pentru ca suntem atat de diferiti.
__________________
Doamne ajuta-ne si ai mila de noi pacatosii! |
#23
|
|||
|
|||
Citat:
Ca sa revin la subiect, am si eu o experienta recenta care m-a facut sa realizez importanta legaturii dintre soti. Am avut recent o problema la casa si intr-o seara a fost necesar sa plec cu baietelul nostru la mama mea, iar sotul meu a ramas sa lucreze pana mai tarziu sa remedieze problema. Avusesem niste discutii in zilele precedente, eram intr-o oarecare tensiune... si am plecat cu baietelul la mama, urma sa ramanem la ea in noaptea aceea. Am ajuns cu bine, dar aveam tot timpul sentimentul unei singuratati inexplicabile, iar baietelul meu, care e foarte atasat de tati, avea o stare de neliniste si se vedea ca nu e vesel ca de obicei. Toate astea plus tensiunea care exista de cateva zile... era un sentiment tare ciudat si impovarator in acelasi timp, simteam ca vreau sa vina la noi cat mai repede. M-am linistit cand m-a sunat si mi-a spus ca e pe drum, iar cand a ajuns baietelul nostru s-a aruncat in bratele lui, si-a schimbat dintr-o data dispozitia, a devenit vesel si a inceput sa vorbeasca si sa se joace. O spun cu toata sinceritatea, niciodata nu am simtit mai acut ca mi-e greu fara el si ca legatura noastra e mai puternica decat o simt de obicei... cred ca Dumnezeu mi-a dat o lectie pentru ca eram tot mai ispitita de gandul despartirii, atunci cand ne certam si eram dezamagita. Am simtit doar cateva ore ce inseamna o departire si nu mai vreau sa simt niciodata. Asa ca sper sa ma ajute Dumnezeu sa-mi infranez macar cuvintele cand sunt suparata pe el, pentru ca fiecare cearta sau discutie contribuie la acea "uzura" de care s-a vorbit.
__________________
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi! |
#24
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Doamne ajuta-ne si ai mila de noi pacatosii! |
#25
|
||||
|
||||
Citat:
In opinia mea, romantismul inseamna sensibilitatea fata de fiinta celui de alaturi, bucuria de a-l revedea, de a-ti fi aproape.
__________________
Doamne ajuta-ne si ai mila de noi pacatosii! |
#26
|
|||
|
|||
Citat:
Fiecare are anumite asteptari de la celalalt, constientizate sau nu. Aceste asteptari sunt rodul experientei de viata, lecturilor, presiunii sociale (daca sotii a trei prietene fac ceva, atunci modelul acesta devine norma, "toti" fac asta, numai sotul meu nu! nefericire), modelului cultural (ce au vazut la tv, in filme, reviste..) etc.. (Doar ca exemplu, eu am fost mult timp indignata enorm ca sotul meu nu punea mana sa faca si el curat cu mine, asa cum am vazut ca se proceda in familia mea.. El, tot ca un exemplu la limita absurdului, se enerveaza daca nu port papuci de casa, nu glumesc.. un detaliu pe care-l umfla la proportii cosmice, cred ca ar putea fi chiar motiv de divort.. dar oamenii se cearta pentru detalii aproape intotdeauna si ignora esentialul) Deci fiecare incearca sa-l puna pe celalalt pe patul procustian al propriilor preconceptii, limitandu-i astfel libertatea. Si de la mine se asteapta ajustari pt a ma conforma unui model (dar un model al femeii moderne, nu cel crestin), probabil si eu fac acelasi lucru (desi ma straduiesc sa nu cad in aceasta capcana). |
#27
|
|||
|
|||
Citat:
Personal cred că sunt lucruri pe care le poți jertfi și lucruri pe care nu poți nicicum. Dar a-l iubi pe celălalt, nu înseamnă tocmai a-i dărui toată libertatea? A-l limita nu vine din egoism? Nu putem iubi fără a avea pretenții, doar dăruind? Și primind și iubirea celuilalt, însă ca dar pe care singur îl oferă, atunci când simte asta? PS. Punându-mi întrebarea, îmi vine în minte și un răspuns: Practic și în asta constă taina căsătoriei, că cei doi devin împreună. Rezultatul nu va fi nici proiecția ta despre tine, nici proiecția lui, ci un amestec din cele două, obținut cu o permanentă jertfă de sine; atât din partea unuia, cât și a celuilalt. Fiecare îl modelează pe celălalt, dacă și el se lasă modelat. Unii sunt dintr-un material mai tare, alții mai moale... Probabil abia la bătrânețe putem vedea dacă rezultatul e bun sau nu. Last edited by N.Priceputu; 28.02.2012 at 18:32:50. |
#28
|
|||
|
|||
Citat:
Ascultarea datorata sotului se subsumeaza ascultarii lui Dumnezeu. "pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam", se spune in Sf. Liturghie. Altfel pot aparea erori grave, in care incalci poruncile dumnezeiesti din "iubire" de sot. Eu cred (cum s-a mai spus aici) ca iubirea dintre soti este darul lui Dumnezeu. De aceea, daca slabeste, la Dumnezeu alergam sa o cerem. Cred ca oamenii sunt destul de neputinciosi. Si mai cred ca o femeie trebuie sa faca totul in familie ca si cum pe Hristos L-ar sluji prin rolul ei de mama si sotie. Ideea aceasta am gasit-o exprimata de diferite sotii crestine si-mi pare adevarata. (Acum nu stiu cat reusesc eu sa o pun in practica, dar ma ajuta sa pun ordine in prioritati, mai ales in cresterea copiilor, ma motiveaza sa caut calea potrivita in rezolvarea problemelor cotidiene..) |
#29
|
|||
|
|||
Constat cu bucurie că discuția a ajuns în zona întrebărilor periculoase, undeva la granița dintre posibil și imposibil.
După ce am citit prețioasele contribuții ale colegilor, am desprins o primă observație esențială: relația de cuplu, pare să fie un laborator al smereniei în act (nu întotdeauna conștientizată ca atare), datorită tensiunii permanente între fondul nostru autentic și așteptările proiective ale celuilalt. Mișcare dintre acesți doi poli presupune renunațare, jertfă, adică asceză veritabilă, nevoință, post. Îmi pun în paranteză parametrii libertății mele, pentru a ieși din limitările propriului ego în vederea realizării unui echilibru cu cealaltă emisferă a cuplului. Dar și jertindu-ne avem de înfruntat alte primejdii, poate mai subtile. Oare situația de jerfă continuă (dacă există) nu conduce cumva la alienarea de sine și, în final, la o criză de identitate? Sărăcindu-mi ego-ul pentru a satisface pretențiile celuilalt, nu consolidez în el/ea un egotism nesănătos duhovnicește? Mai sunt întrebări în seria aceasta, dar mă opresc deocamdată aici.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#30
|
|||
|
|||
Citat:
Eu m-am confruntat (ma confrunt?) cu asa ceva. Fiind impreuna inca din adolescenta, cand eram inca in cautari, inca f maleabili, ne-am influentat enorm unul pe altul (eu presupun ca procesul s-a desfasurat in ambele directii, dar nu pot stii cum a resimtit el asta). Ajunsesem atat de mult creatia lui ( o Galatea ) incat preluasem ideile/cuvintele lui (nu numai opiniile, ci chiar exprimarea) pana si in relatiile cu familia mea (spre oroarea absoluta a parintilor mei, care totusi au rabdat totul admirabil, fara sa critice in vreun fel relatia noastra! Parintii mei sunt minunati). Dar mai mult, eu nu aveam prietenele mele, ci am fost intrat in grupul lui de prieteni (unde eram considerata, probabil "de-a casei" pt ca discutau lucruri pe care le ascundeau uneori de prietenele lor.. De aici neincrederea mea actuala cand aud discutiile "romantice" pe forum). Ei, cand a sosit momentul de criza in care fiecare s-a intrebat "cine sunt?" a fost nenorocire. Groaznic! Eu nu zic ca este rau/bine ca sotii sa se modeleze unul dupa altul, sa-si jertfeasca libertatea etc... Ci am ajuns la concluzia ca este necesar un reper mult mai inalt si mai intim pentru ca acest proces sa nu duca la o "golire de sine". Ceea ce jertfim este din dragoste de Dumnezeu, asa inteleg eu. Altfel, daca te lipesti de lucruri lumesti ajungi inevitabil in momente de criza. Te gandesti "ia uite cate am facut pentru x, iar el nu apreciaza nimic!" Dar daca stii ca tot ce ai facut pentru x este de fapt din ascultare si iubire de Hristos (ma refer casatorii, ca asemenea jertfa nu exista in concubinaj), nu cred ca ajungi sa regreti, sa te simti golit sau nedreptatit. De aceea cred ca se inseala enorm cei care cred ca in numele iubirii lumesti merita sa faci sacrificii sau ca aceasta iubire este in sine, ceva extraordinar. Este buna, dar este insuficienta, nu ne poate implini. Asta este felul in care vad eu lucrurile azi. Deci rodul experientei personale. Cred ca altii pot completa din alta perspectiva. (si eu m-am intrebat de mult timp de ce oamenii ajung sa regrete sacrificiile care le fac pt altii. Mi s-a intamplat sa aud batrani plini de reprosuri la adresa partenerului. Il gaseau pe celalalt vinovat de tot ceea ce isi dorisera, dar nu facusera in tinerete pentru ca au sacrificat timpul/energia pentru binele relatiei.. M-au ingrozit aceste discutii mai mult decat toata neputinta care vine la batranete! Ma intrebam cum sa traiesc pt a nu cadea si eu in groapa invinovatirii altora.. Cred ca Iisus Hristos este raspunsul. Nu pentru altul sa ne schimbam sau sacrificam, ci pentru Hristos. ) |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Parintele Galeriu - prinos de ganduri si experiente | Marius22 | Generalitati | 8 | 06.07.2013 22:33:58 |
Experiente cu protestanti | danyel | Secte si culte | 83 | 12.02.2013 16:18:24 |
Despre iubire cu iubire | dobrin7m | Nunta | 27 | 18.10.2011 14:22:52 |
casatorie aranjata, de nevoie sau din iubire.... | ella87ella | Nunta | 2 | 06.04.2010 13:50:56 |
Icoane Speciale Luminoase in intuneric | civt | Stiri, actualitati, anunturi | 15 | 31.08.2008 22:04:09 |
|