Venirea Fiului Omului

În prealabil postat de Tartaruga

:)Doar o mica remarca am de facut - dupa ceea ce ati scris la sfarsit, mai urmeaza o treapta: dupa dobandirea lui Hristos, toate "gunoaiele" capata din nou sens, dar unul complet diferit de ceea ce era inainte, si de-abia din acel moment incolo incepe adevarata bucurie de a trai: acum si aici, la fel de mult ca si atunci si acolo... pentru ca Imparatia nu vine de nicaieri, ci ea traieste/se afla in inima noastra inca de pe acum, daca ii permitem.Numai bine!

Din pacate :) pentru dvs vechi dureri ma tin treaz asa ca o sa va las si eu un foarte scurt gand de numai bine.Am ajuns la concluzia ca nu voi lua nimanui locul in Imparatie,de multe ori dam sentimentul ca ar trebui sa avem un loc exclusiv acolo,si privim cu incrancenare la amaratul care ca si noi,la un pas de un inec spiritual,se prinde si el de marginea tarmului izbavirii cum l-o fi ajutat Dumnezeu.Acel loc poate fi pentru mine poate fi doar un tarm cu un pod prea indepartat.Insa ramas pe tarm va fac cu mana,cateodata atat mai ramine din zbaterea ce trece precum iarba campului,stiind ca ale noastre cuvinte sunt precum nisipul in calea apei.In fata lui Dumnezeu nu va ramanie nimic nedescoperit,nimic ascuns si cateodata gandul din spatele cuvintelor,ce pot esua in putinul meu sufletesc,este ceea ce mi-am dorit sa conteze mai mult.Ce vedem in altii este,nu de putine ori,propria noastra imagine dureroasa,propria noastra oglinda si de aceea,de mult ori,simt un nod in gat cand sunt gata sa-i sfasii altuia ranile,intrebandu-ma daca nu cumva eu sunt cel ce piere la marginea drumului.

Parintele Teofil Paraianu,omul lui Dumnezeu ce vedea cu ochii credintei,spunea ca ,,in Filocalie, in volumul II, este comentariul Sfantului Maxim Marturisitorul la rugaciunea Tatal nostru, unde se spune sa rugaciunea Tatal nostru nu-i numai o rugaciune, ci este si un indreptar de viata, si mai ales daca o gandesti dinspre sfarsit spre inceput.In acest fel ajungi sa ai imparatia lui Dumnezeu, sa mergi spre imparatia lui Dumnezeu.".Incercati sugestia sa si veti vedea o imagine care s-ar putea sa va dea de gandit,in sensul bun zic eu.

Tot parintele mai spunea,cu privire la omul Imparatiei lui Dumnezeu faptul ca ,,in Noul Testament, intr-un singur loc avem o definitie a imparatiei lui Dumnezeu, si aceasta de fapt este o definitie ocazionala, pe care Sfantul Apostol Pavel a cuprins-o in Epistola catre Romani: "imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant". Deci ce este imparatia lui Dumnezeu? Dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant, pentru cei care cauta imparatia lui Dumnezeu si isi incheia cu o frumoasa si tainica,as intrazni sa spun,descriere a nevazutului ce aduce viata,amintind,cu privire la cuvintele Mantuitorului, faptul ca "sunt duh si sunt viata"si ca "cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" iar din aceste aspecte ,,putem sa ne dam seama si singuri ce anume trebuie sa faca un om ca sa intre in Imparatia lui Dumnezeu si ca sa se mentina in Imparatia lui Dumnezeu."

Eu va doresc sa gasiti si sa intrati in Imparatia Cerurilor,va doresc asta din toata inima si cred ca o cautare sincera,o renuntare la sine si asumarea fie si a unui drum plin de zbatere aici va va duce,intr-o zi,fata in fata cu unele dintre cele mai rascolitoare cuvinte ale lui Hristos,aratandu-va adevarul Imparatiei,esenta ei care nu va trece,pe care nu o vom putea schimba niciodata,din fericire,dupa goana fugii de Dumnezeu din noi: ,,Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor."

Numai bine.Dumnezeu sa va ajute in cautarea dvs+

În prealabil postat de Tartaruga

Sunteti parinte? Este trist ca parinte sa aveti doar fii risipitori si rai. Iar daca aveti fii buni dar care traiesc mereu cu gandul ca ei ar fi vai de capul lor indiferent de cat bine ar face si cat de mult i-ati iubi, ati fi multumit ca parinte? Este normal sa isi ceara omul iertare pentru greseala, dar este la fel de normal sa fie si recunoscator pentru cele primite. Echilibrul este de aur dupa parerea mea.

Fiul bun primeste imediat darul in Biserica. Uneori instantaneu. La rugaciune, in primul rand precum si in alte situatii.
Nu stiu cine v-a invatat ca un crestin e la fel cu un copil chinuit de un tata nemilos. Ingrozitoare inchipuire traiti...

Nu numai ca Biserica, asa cum o cunosc eu, rasplateste si bucura de nespus chiar si pe un pacatos ca mine, dar bucuriile credintei sunt insotite de rasplatiri atat de mari incat credinciosul nu pleaca de Acasa nici cu pretul vietii.
Oh, nu cunoasteti Biserica, of. Va depling lipsa de dragoste... Ea vine de peste tot si strigati ca nu e... Vai, vai, vai noua...

[Suzana]

În prealabil postat de Tartaruga

Voi ce intelegeti din Matei 10:23 (capitolul in care cei 12 apostoli sunt trimisi din cetate in cetate pentru a propovadui Israelului):

"Cand va urmaresc pe voi in cetatea aceasta, fugiti in cealalta; adevarat graiesc voua: nu veti sfarsi cetatile lui Israel, pana ce va veni Fiul Omului."

nu vor sfarsi de propovaduit in cetatile lui Israel.

[Tartaruga]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Din pacate :) pentru dvs vechi dureri ma tin treaz asa ca o sa va las si eu un foarte scurt gand de numai bine.Am ajuns la concluzia ca nu voi lua nimanui locul in Imparatie,de multe ori dam sentimentul ca ar trebui sa avem un loc exclusiv acolo,si privim cu incrancenare la amaratul care ca si noi,la un pas de un inec spiritual,se prinde si el de marginea tarmului izbavirii cum l-o fi ajutat Dumnezeu.Acel loc poate fi pentru mine poate fi doar un tarm cu un pod prea indepartat.Insa ramas pe tarm va fac cu mana,cateodata atat mai ramine din zbaterea ce trece precum iarba campului,stiind ca ale noastre cuvinte sunt precum nisipul in calea apei.In fata lui Dumnezeu nu va ramanie nimic nedescoperit,nimic ascuns si cateodata gandul din spatele cuvintelor,ce pot esua in putinul meu sufletesc,este ceea ce mi-am dorit sa conteze mai mult.Ce vedem in altii este,nu de putine ori,propria noastra imagine dureroasa,propria noastra oglinda si de aceea,de mult ori,simt un nod in gat cand sunt gata sa-i sfasii altuia ranile,intrebandu-ma daca nu cumva eu sunt cel ce piere la marginea drumului.

Parintele Teofil Paraianu,omul lui Dumnezeu ce vedea cu ochii credintei,spunea ca ,,in Filocalie, in volumul II, este comentariul Sfantului Maxim Marturisitorul la rugaciunea Tatal nostru, unde se spune sa rugaciunea Tatal nostru nu-i numai o rugaciune, ci este si un indreptar de viata, si mai ales daca o gandesti dinspre sfarsit spre inceput.In acest fel ajungi sa ai imparatia lui Dumnezeu, sa mergi spre imparatia lui Dumnezeu.".Incercati sugestia sa si veti vedea o imagine care s-ar putea sa va dea de gandit,in sensul bun zic eu.

Tot parintele mai spunea,cu privire la omul Imparatiei lui Dumnezeu faptul ca ,,in Noul Testament, intr-un singur loc avem o definitie a imparatiei lui Dumnezeu, si aceasta de fapt este o definitie ocazionala, pe care Sfantul Apostol Pavel a cuprins-o in Epistola catre Romani: "imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant". Deci ce este imparatia lui Dumnezeu? Dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant, pentru cei care cauta imparatia lui Dumnezeu si isi incheia cu o frumoasa si tainica,as intrazni sa spun,descriere a nevazutului ce aduce viata,amintind,cu privire la cuvintele Mantuitorului, faptul ca "sunt duh si sunt viata"si ca "cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" iar din aceste aspecte ,,putem sa ne dam seama si singuri ce anume trebuie sa faca un om ca sa intre in Imparatia lui Dumnezeu si ca sa se mentina in Imparatia lui Dumnezeu."

Eu va doresc sa gasiti si sa intrati in Imparatia Cerurilor,va doresc asta din toata inima si cred ca o cautare sincera,o renuntare la sine si asumarea fie si a unui drum plin de zbatere aici va va duce,intr-o zi,fata in fata cu unele dintre cele mai rascolitoare cuvinte ale lui Hristos,aratandu-va adevarul Imparatiei,esenta ei care nu va trece,pe care nu o vom putea schimba niciodata,din fericire,dupa goana fugii de Dumnezeu din noi: ,,Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor."

Numai bine.Dumnezeu sa va ajute in cautarea dvs+

Si eu doresc tuturor oamenilor sa intre in Imparatie, niciodata nu m-am gandit ca ar fi vreun concurs intre oameni pentru a primi un loc, ca la competitiile sportive. Acum m-ati ajutat sa inteleg mai bine incrancenarea unora.
Apostolul Pavel are dreptate in ceea ce a spus despre Imparatie, iar cum ea nu trebuie cautata in afara noastra ci in inimile noastre ajungem din nou la cuvintele Domnului care a vorbit despre toate acelea in Evanghelie. Caci Domnul a descris de multe ori Imparatia si a mai spus si urmatoarele:

"Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum Imparatia Cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea".

Rugaciunea Tatal Nostru face parte din minunea care m-a adus la credinta. Daca am constientiza in fiecare minut si secunda a vietii noastre ca Dumnezeu este Tatal nostru, a tuturor, si ca noi suntem frati, cred ca altfel ar arata fata crestinismului astazi. Cred ca de aici incepe de fapt totul.
O saptamana minunata!

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Fiul bun primeste imediat darul in Biserica. Uneori instantaneu. La rugaciune, in primul rand precum si in alte situatii.
Nu stiu cine v-a invatat ca un crestin e la fel cu un copil chinuit de un tata nemilos. Ingrozitoare inchipuire traiti...

Nu numai ca Biserica, asa cum o cunosc eu, rasplateste si bucura de nespus chiar si pe un pacatos ca mine, dar bucuriile credintei sunt insotite de rasplatiri atat de mari incat credinciosul nu pleaca de Acasa nici cu pretul vietii.
Oh, nu cunoasteti Biserica, of. Va depling lipsa de dragoste... Ea vine de peste tot si strigati ca nu e... Vai, vai, vai noua...

Draga Ioan,
Vad ca va dau mare bataie de cap. Eu cred exact contrariul celor scrise de tine aici, cred intr-un Dumnezeu Tata infinit de bun, milos si rabdator care de abia asteapta sa il ia in brate pe copilul care vine la El, si sa-l faca apoi sa uite toata durerea, suspinul si nelinistea. Acestea sunt cele traite de mine. La altii vad ca nu au curajul sa se apropie de Tatal din cauza ca nu se simt vrednici, de parca vrednic ar fi cineva, si mai ales prin propriile puteri.
O saptamana minunata!

Pai, Tartaruga, noi suntem trasi de Tatal prin Fiul si prin Sfantul Duh... Tu cum de ai nimerit direct la Tatal?...
Imi amintesti de userul numit "ucenic"... him... care zicea ceva de tatal "lui", uitind ca numai Hristos a spus mereu Tatal Meu, in timp ce ucenicilor Sai adevarati le spunea despre Tatal "vostru". Ca Unul este Fiul lui Dumnezeu, pe cand noi suntem multi...


(vezi, vezi, ca sunt tot felul de "tati", iar unul stii ca-i mare mester, fiind al minciunii. Tata, desigur, chiar tatuc. Si maninca oameni la cina, asa am auzit... Si cu cat e creierul mai savant, cu atat ii e cina mai gustoasa, deh, ca tatucu are gusturi rafinate... Fereste-te de canibalul ala, ca zau, ii plac mai mult oamenii decat... testoasele! iar tu, inainte sa devii testoasa, erai totusi femeie, adica om, nu-i asa?...)

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Pai, Tartaruga, noi suntem trasi de Tatal prin Fiul si prin Sfantul Duh... Tu cum de ai nimerit direct la Tatal?...
Imi amintesti de userul numit "ucenic"... him... care zicea ceva de tatal "lui", uitind ca numai Hristos a spus mereu Tatal Meu, in timp ce ucenicilor Sai adevarati le spunea despre Tatal "vostru". Ca Unul este Fiul lui Dumnezeu, pe cand noi suntem multi...


(vezi, vezi, ca sunt tot felul de "tati", iar unul stii ca-i mare mester, fiind al minciunii. Tata, desigur, chiar tatuc. Si maninca oameni la cina, asa am auzit... Si cu cat e creierul mai savant, cu atat ii e cina mai gustoasa, deh, ca tatucu are gusturi rafinate... Fereste-te de canibalul ala, ca zau, ii plac mai mult oamenii decat... testoasele! iar tu, inainte sa devii testoasa, erai totusi femeie, adica om, nu-i asa?...)

Domnul insusi a spus ca nimeni nu ajunge la El, la Domnul, daca nu-i chemat de Tatal. Iata o fraza de meditat...

În prealabil postat de Tartaruga

Domnul insusi a spus ca nimeni nu ajunge la El, la Domnul, daca nu-i chemat de Tatal. Iata o fraza de meditat...

Meditez, meditez... Aaasha.... deci tu ai auzit direct chemarea Tatalui iar aceasta te-a condus la Hristos... Cu Duhul Sfant nu ne-ai spus deocamdata cum a ramas in cazul tau...:)

Tartaruga, te intreb pe bune din adincul meditatiei mele, esti sigura ca nu uitasei seara, venind obosita de la munca, castile pe urechi si ai auzit vreun rapper in cohleea aia intortocheata care (vocea de rapper) in starile-alea hipnagogice sau hipnopompice (ca le-am incurcat acum, stii tu mai exact), ti-o fi parut ca e chemarea Tatalui? Ca stii cum e, dorintele noastre intense iau forme foarte frumoase uneori in trecerea de la veghe la somn, cand constiinta noastra este modificata. Trebuie sa stii, ca doar ai studiat la Medicina in anul VI.
Eu nu contest ca tu il cauti pe Domnul Dumnezeu (ci sunt tot mai convins ca exact asta faci, spre salvarea sufletului tau), eu doar ma amuz ca tot faci valuri ca fratele "ucenic", cum ca chiar L-ai fi gasit!... Vezi ca si el statea la taifas cu tatal de era mai mare dragul sa-i asculti... Neincetat sporovaiau, dragutii de ei, asa amical, foarte relaxat, picior peste picior, poate chiar la un suc (iar nu ca amagitii aia de stau in genunchi si simt cutremur mare si plang mult...)
Intelegi unde bat?
Nu eu, ci clopotele Bisericii...:)

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Meditez, meditez... Aaasha.... deci tu ai auzit direct chemarea Tatalui iar aceasta te-a condus la Hristos... Cu Duhul Sfant nu ne-ai spus deocamdata cum a ramas in cazul tau...:)

Tartaruga, te intreb pe bune din adincul meditatiei mele, esti sigura ca nu uitasei seara, venind obosita de la munca, castile pe urechi si ai auzit vreun rapper in cohleea aia intortocheata care (vocea de rapper) in starile-alea hipnagogice sau hipnopompice (ca le-am incurcat acum, stii tu mai exact), ti-o fi parut ca e chemarea Tatalui? Ca stii cum e, dorintele noastre intense iau forme foarte frumoase uneori in trecerea de la veghe la somn, cand constiinta noastra este modificata. Trebuie sa stii, ca doar ai studiat la Medicina in anul VI.
Eu nu contest ca tu il cauti pe Domnul Dumnezeu (ci sunt tot mai convins ca exact asta faci, spre salvarea sufletului tau), eu doar ma amuz ca tot faci valuri ca fratele "ucenic", cum ca chiar L-ai fi gasit!... Vezi ca si el statea la taifas cu tatal de era mai mare dragul sa-i asculti... Neincetat sporovaiau, dragutii de ei, asa amical, foarte relaxat, picior peste picior, poate chiar la un suc (iar nu ca amagitii aia de stau in genunchi si simt cutremur mare si plang mult...)
Intelegi unde bat?
Nu eu, ci clopotele Bisericii...:)

Inteleg Ioan, inteleg, acum inteleg mai bine ce fel de experiente ai avut pana acum. Nu este insa ceea ce am trait eu.
Cred ca mai bine continuam meditarea Cuvintelor Domnului, ne este mult mai util, caci El este painea vietii venita din Cer pentru a potoli foamea noastra de Dumnezeu...
Iar Duhul Sfant se da tot dupa cum spune Domnul: cereti si veti primi, caci daca voi care sunteti rai nu dati o piatra in loc de paine copilului vostru, cu atat mai mult Tatal ceresc da daruri bune celor ce cer (parafrazat din memorie).
O zi minunata sa ai! :)

PS In acest context, este de meditat si povestea fiului risipitor si Tatalui mult milostiv.

Da, desigur, ca doar pentru a pune noi la inima a spus Domnul parabola fiului risipitor.
Insa, vezi tu, iar ne incurcam pe coclauri.... Ca tu zici acolo Tatal, iar ceea ce iti scapa e ca in acea parabola tatal fiului risipitor nu este Tatal, ci Dumnezeu (Tatal, Fiul si Sfantul Duh).

Daca ar fi acela Tatal, cum spui tu, atunci fiul respectiv ar fi Insusi Fiul. Crezi oare, insa, ca fiul acela care si-a risipit averea si a mancat laolalta cu porcii este Insusi Fiul lui Dumnezeu?...
Vezi tu Trataruga ce patesti daca te-ai rupt de Biserica?
Ai uitat ca omul, fiul risipitor care se intoarec Acasa prin cainta si pocainta, intalneste pe Dumnezeu nu orisicum ci tinind cont de Sfanta Treime. E o socoteala aici, pe care au talcuit-o Parintii, pe care o traim in Biserica, pe care tu ai pierdut-o, spre nenorocirea confuziei tale, cand ai aruncat crucea precum zvarle calul naravas din picior.

O, biata testoasa, cum le intelegi tu pe toate pe dos si te tii batoasa si mandra, isteata foc in ratacirile tale...
Imi spunea cineva ca exista riscul ca Tartaruga sa sminteasca pe cineva pe forum. Exclus, i-am spus eu, biata se chinuie in labirintul superstitiilor ei si isi frange sufletul de plans, ratacind, insa nu stie aceasta deoarece mintea (constiinta de sine) e net despartita de inima...

Tie nu ti-e mila de copilasul dinlauntrul tau? Chiar nu ai inima de mama in tine?
Nu stii ca porti in tine, femeie, un copil neasemuit de frumos, cu mult mai bun decat tine, care sufera de foame, de frig, de intuneric?
Esti chiar atat de cruda, femeie, sa lasi sa moara in chinurile cele mai cumplite propriul tau copil? Copilul duhovnicesc, crescut in tine prin Botez. Nu il auzi uneori cum se tanguie, cum striga cu glasciorul lui diafan "Maaamaaa!.."? Chiar atat de nemiloasa esti cu propriul tau copil?
Pana si eu, ca barbat, obisnuit cu tot felul de duritati si mizerii am plans mult cand l-am auzit prima data cum se vaita... Nu stiam cum sa intru acolo, in temnita in care il tintuisem prin nepasarea si neglijenta mea criminala si sa il eliberez din ghiarele intunericului si al frigului de moarte. Imi venea sa imi sfasii coastele cu mainile ca sa il pot elibera, sa il iau in brate, sa il alin, sa se termine odata chinul!

M-am limitat insa, cata vreme nu in inima mea de carne e temnita copilului duhovnicesc, m-am limita asadar sa ii spun: gata copile, acum nu mai esti singur, te-a auzit tata si de acum te vor auzi si Mama ta si Tatal tau din ceruri.
Si de atunci, din ziua aceea grea cand am luat cunostinta de propriul meu copilas launtric, il ingrijesc in fiecare zi: ii dau mancare Cuvantul lui Dumnezeu si rugaciunile mele cat mai adinci, ca sa ajunga pana la el, acolo in adincuri, in vazduhul lui .. Ii dau apa pentru spalat ochisorii plansi si pentru baut, cu lacrimile mele de cainta. Ii dau soare cu fiecare bucurie a credintei, cu fiecare slujba la care participam impreuna. Ii dau jocuri si veselie cu fiecare milostenie, cu fiecare stih care ne inveseleste pe amandoi, cu fiecare act al nadejdii, cu cantecele din biserica (tare mult ii place sa cantam, mai ales la vecernie si am observat ca ii place si pictura, mai ales unii sfinti, intrucat il simt cum bate din palme si da vesel din picioruse atunci cand contemplam minute lungi o sfanta sau un sfant din icoanele noastre). Ii dau dialoguri, il duc la socializare (....:)) de cate ori intalnesc un alt om al carui copilas launtric e la fel de dornic de intalnirea cu alti copii. Ii dau povesti pentru nani de cate ori citim, noptile, Vietile Sfintilor...
Uneori se supara, ca ma aude, de acolo din lacasul lui tainic, cum vorbesc cu alti oameni care lui nu-i plac. Ma loveste cu pumnisorii inlauntru, in dreptul inimii si imi striga tainic: asta e un om rau, de ce pierzi timpul cu el, de ce bei cu el la masa, de ce vorbesti ca el? Tu nu esti asa, ce-i cu tine?... imi zice el.
Uneori e gelos, vrea sa stau doar cu el si atunci il rog sa inteleaga ca mai am si alti copii, afara, si ca am uneori indatoriri fata de alti oameni. Si intelege, insa de obicei vrea sa stau doar cu el...
Nu stiu daca sunt un tata bun pentru el, insa noi ne descoperim unul pe altul tot mai mult, avem reguli bune pentru amandoi, lucram in echipa si, in orice caz, el nu mai este singur. Si nici eu!
Candva, in Baragan, intr-o casa parasita unde era frig, eu nu aveam lumina, foul se stinsese in sobe, viscolul urla afara, gandurile mi-o luau razna si teama de tot felu lpusese stapinire pe mine, in clipa cand imi trecuse prin minte ca sunt pierdut, l-am auzit asa, ca prin vis, ca o parere abia ghicita, ca imi sopteste: sunt aici, cu tine, nu te teme! Si am plans mult, mult si am dat multumita lui Dumnezeu ca puiul meu launtric e un copil recunoscator care isi ajuta prietenul la greu. Si i-am multumit si ne-am rugat impreuna si, nu stiu cum sa-ti spun, am adormit imbratisati, ca doi copii fericiti in bratele mamei lor iubitoare...

Ai grija, femeie, de copilasul tau launtric. Hraneste-l, bucura-l, invata-l iar el, mereu recunoscator tie, nu te va lasa niciodata singura si nemangaiata. E foarte rabdator si ieratator. O daca ai sti cat e micutul de iertator!... Pentru ca el, sa stii, seamana cu Tatal lui: este Gentleman si aste puternic cum nu visezi. Si mai seamana si cu Mama lui: este neinchipuit de tandru, de afectuos si de intelept.
Fie ca inima ta sa fie mangaiata de manutele lui delicate ca roua, sarutata de buzele lui mai dulci decat nectarul zeilor antici. AMIN+