|
#21
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#22
|
||||
|
||||
Citat:
Poate ca de vina este si folosirea unui aceluiasi cuvant, "canon", pentru ambele. Noi, catolicii, deosebim canoanele de credinta si morala, care sunt hotarari dogmatice irevocabile, fiind descoperiri facute omului in mod direct de Dumnezeu cel neschimbator, de canoanele disciplinare ori ale disciplinei sacramentelor: acestea sunt descoperiri ale caror autor ultim este tot Dumnzeu, prin persoana Spiritului Sfant, numai ca se refera la o epoca ori alta din dezvoltarea Bisericii pelerine pe acest pamant. Un exemplu de canon disciplinar este interdictia de a manca porc. Cine era evreu in Vechiul Testament, adica cine apartinea religiei celei adevarate, ar fi comis un mare pacat mancand porc si nu cunoastem exemple de drepti ai Vechiului Testament care sa fi facut asta, ci dimpootriva cunoastem exemple de martiri care au preferat mai degraba sa fie bagati in cuptor decat sa manance porc. In aceste cazuri, a manca porc ar fi insemnat pacatul de moarte al neascultarii. Dimpotriva, cine a trait in epoca de dupa Conciliul Apostolic de la Ierusalim a putut manca porc fara nicio grija ca si-ar pierde sufletul, deoarece interdictia, fiind in mod evident disciplinara a putut fi ridicata si a fost ridicata. Ei bine, tot asa este si cu interdictia de a te ruga impreuna cu acatolicii. A functionat o vreme, si cine ar fi incalcat-o ar fi comis un pacat grav. Pe urma, recent, interdictia a fost ridicata. Cine mai sustine ca o astfel de lege disciplinara mai este activa face un pacat, asemanandu-se cu evreii de astazi, ori cu adventistii sau stilistii. Sau, se aseamana cu un iudeo-crestin, care DUPA ce apostolii au hotarat ca se poate manca porc ar mai sustine in continuare ca este pacat sa mancam porc. In rezumat, Biserica a operat o schimbare intr-un domeniu in care are competenta. Acum, sper ca aveti o mai buna intelegere asupra chestiunii.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com Last edited by Mihnea Dragomir; 23.05.2013 at 23:05:03. |
#23
|
||||
|
||||
Citat:
Ce s-a schimbat in lume si a necesitat schimbarea unui astfel de canon cu privire la rugaciunea impreuna cu schismaticii? Simplu: papa.
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#24
|
|||
|
|||
Citat:
Last edited by klamath; 24.05.2013 at 08:04:58. |
#25
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#26
|
|||
|
|||
Citat:
Din fericire Sfantul Sinod al BOR a interzis in 2008 slujirea impreuna cu catolicii sau alte culte. |
#27
|
|||
|
|||
Citat:
|
#28
|
|||
|
|||
Ba da, dar in 2008 s-a reafirmat, a fost cu ocazia gestului facut de IPS Corneanu.
|
#29
|
||||
|
||||
sunt rugi împreună ... separate :))
|
#30
|
||||
|
||||
Citat:
dar repet, ptr unii simpla pronuntare a cuvantului catolic lipsita de baston sau simpla alaturare a unui catolic alaturi de un ortodox: e clar! ECUMENISM! e ceva de genul: am auzit ca mancarea stricata de peste miroase urat! atunci e clar: orice mancare de peste miroase urat!
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele! |
|