|
#21
|
|||
|
|||
Fiecare sa faca cum il sfatuieste duhovnicul si referitor la acest post.
|
#22
|
||||
|
||||
Biserica Ortodoxă Română, recomandă :
Pentru credincioșii care respectă toate canoanele bisericești, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierí Domnului. Tipicul cel Mare și Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea , până la Ceasul IX , adică până la ora 15, când se consumă mâncare uscată. Marțea și Joia se consumă legume fierte, fără untdelemn , iar sâmbăta și duminica se dezleagă la untdelemn și vim . În timpul acestui post se citesc în special rugăciuni către Maica Domnului , precum cele două Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov. Biserica recomandă credincioșilor înfrânarea plăcerilor și desfătărilor trupești , iar nunțile sunt interzise cu desăvârșire în această perioadă, precum și în celelalte posturi.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#23
|
|||
|
|||
Postul Adormirii Maicii Domnului
● Crestinii intra de astazi in Postul Adormirii Maicii Domnului ● Acest post este de durata medie, avand 14 zile, si este considerat post aspru, deoarece comparativ cu postul Sfintilor Apostoli sau cel al Craciunului, monahii si crestinii mai ravnitori se abtin chiar si de la ulei si vin Crestinii intra de astazi in Postul Adormirii Maicii Domnului. Acest post este de durata medie, avand 14 zile, si este considerat post aspru, deoarece comparativ cu postul Sfintilor Apostoli sau cel al Craciunului, monahii si crestinii mai ravnitori se abtin chiar si de la ulei si vin. De asemenea, doar pe 6 august, de Sarbatoarea Schimbarii la Fata a Mantuitorului, se poate manca peste. Se lasa sec in seara zilei de 31 iulie, iar cand aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte, de asemenea, postul se prelungeste si in ziua sarbatorii insesi, daca aceasta cade miercurea sau vinerea, facandu-se dezlegare la untdelemn, peste si vin. Postul Adormirii Maicii Domnului (popular al Santa-Mariei), care precede praznicului Adormirii Maicii Domnului, este randuit de Biserica spre aducerea aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice. Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata, respectiv Postul Nasterii Domnului, Postul Pastilor, Postul Sfintilor Apostoli si Postul Adormirii Maicii Domnului. Originea lui trebuie pusa prin secolul al cincilea, cand cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat si cand sarbatoarea Adormirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta. La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot; unii posteau o singura zi, altii mai multe zile. Unii posteau in luna august si de aceea postul era numit si postul lui August, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, socotind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca, unde sta in nemijlocita apropiere de Fiul ei iubit. Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vinerea. La 6 august, sarbatoarea Schimbarii la Fata, in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin, dar in Pravila Mare se da dezlegare la vin si untdelemn nu numai pentru sambete si duminici, ci si pentru marti si joi. In timpul acestui post se citesc in bisericile manastiresti, zilnic, cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov. Si la credinciosii catolici este aproape la fel. La ei, postul Santa- Mariei se reduce la o singura zi, respectiv ziua ajunului sarbatorii, anume 14 august. |
#24
|
|||
|
|||
Post binecuvantat !
Post binecuvantat tuturor crestinilor!
|
#25
|
|||
|
|||
Post binecuvantat!
|
#26
|
|||
|
|||
Auziti.....dar.....daca tinem post......nu trebuie sa scape vre-un paharut de vin sau bere,nu?
|
#27
|
||||
|
||||
Nu există dezlegare , în acest post, decât la ulei și vin. Dar, pentru că există în permanență și acest nefericit dar, mulți nu prea țin cont de aceste dezlegări , scăpând și la bere și nu numai.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#28
|
|||
|
|||
Post usor, oameni buni ! ! !
Randuiala Postului Adormirii Maicii Domnului este urmatoarea ; de luni pana vineri nu se mananca untdelemn si nu se bea vin, deci se posteste fara ulei, cum se spune, apoi, sambata si duminica este dezlegare la ulei si vin. De Schimbarea la Fata a Mantuitorului este dezlegare la peste ( 6 august ). Cei care se impartasesc la sfarsitul saptamanii in care se afla sarbatoarea Schimbarii la Fata, nu trebuie sa manance peste . Asta este randuiala reala a acestui post care, de regula, se tine in manastire, insa in lume se mai tolereaza consumul de ulei si vin in timpul saptamanii.
__________________
" Nu suntem prizonierii propriului destin, suntem prizonierii propriei minti " |
#29
|
||||
|
||||
Fiecare va tine postul dupa masura puterii lui. Iar daca se specifica faptul ca nu trebuie sa mancam ceva gatit, nu e facuta precizarea pentru slabirea noastra, ci pentru imbogatirea noastra. Caci cu cat ne vom hrani mai putin cu cele gatite, cu atat ne vom putea hrani mai mult cu cele nemateriale. Deci totul sta in petrecerea cu Hristos. E bine sa retinem cu cat ii daruim mai mult lui Dumnezeu, cu atat vom primi mai mult.
|
#30
|
||||
|
||||
Postul este un antrenament in a lupta cu neiubirea din noi si cu a ne intari in dragostea cea statornica.
Alt rost nu are postul, sa nu uitam aceasta.
__________________
"Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii." (Ioan 13,35)
"Va spun ca pentru orice cuvant desert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii." (Matei 12,36) |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Postul Maicii Domnului, scara spre Poarta Cerului | Sf.Asteapta | Generalitati | 17 | 31.07.2012 00:18:42 |
Postul Adormirii Maicii Domnului | sfanta | Intrebari utilizatori | 1 | 01.08.2011 21:16:16 |
Pelerinaj in insula kefalonia de ziua adormirii maicii domnului unde apar serpisorii | agriniotour | Pelerinaje la locuri Sfinte | 0 | 29.01.2011 20:05:30 |
POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI | jenica | Generalitati | 13 | 27.07.2009 15:01:57 |
Rugaciunea " Adormirii Maicii Domnului " | icamilin | Rugaciuni | 0 | 30.07.2008 02:53:04 |
|