|
#21
|
||||
|
||||
Citat:
Hotarat lucru: si Biblia, si liturgia Bisericii sunt lucrarea lui Dumnezeu.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#22
|
|||
|
|||
Poate că e mai atractivă varianta "Fred și Barney"...
|
#23
|
|||
|
|||
Pe cine il tin picioarele poate sa alerge si singur , dar nu e recomandat :)
|
#24
|
||||
|
||||
Bine spune Mihnea că frumusețea este în ochiul care privește. Pentru că, deși este împărtășită de mulți, ea nu este, totuși, obiectivă, ținând de receptivitatea fiecăruia. De fapt, este un mesaj, mijlocit de formele artistice, de la un suflet la alt suflet, de la o minte la alta, de la o generație la alta, de la o cultură la altă cultură, de la... Dumnezeu la om, chiar, căci în frumos se manifestă dumnezeirea.
Când intri în biserică fără să privești, lăuntric, spre Dumnezeu, ci având atenția tot către cele ale vieții de zi cu zi, viața aceasta, când nu poți urma îndemnul „toată grija cea lumească să o lepădăm”, când inima îți este impermeabilă pentru cuvintele și cântările ei, te simți străin și simți un fel de moarte în atmosfera de acolo, față de care, în mod firesc, vrei să iei distanță, o respingi. Dacă, însă, intri smerit și cu pace în inimă, uitând măcar atunci de griji, necazuri și supărări, asumându-ți greșelile, păcatele pe care le-ai făcut față de Dumnezeu și față de oameni, dacă intri pregătit să asculți și să primești, golindu-te de tine, uitându-te pentru o vreme, lepădându-ți voia proprie și lăsându-te în voia lui Dumnezeu, harul – poate chiar cel pe care-l resimțeai anterior ca moarte întrucât cerea de la tine moartea față de tot ce este, de fapt, mort – te va locui îndată, dându-ți ochi de văzut, urechi de auzit, inimă de simțit, minte ca să înțelegi cele dumnezeiești, care ți se comunică în biserică, și făcându-te să te simți deodată viu și înconjurat de adevărată Viață, față de care constați că ceea ce ai lăsat în afara bisericii este moarte. În felul acesta frumosul se descoperă nu doar acolo unde sunt coruri bune de psalți și icoane pictate de oameni cu viață curată și cu multă pricepere artistică sau unde ești înconjurat de credincioși atenți la rugăciune. Totuși, dacă acea bună stare a inimii, deși o dorești, nu poți, totuși, să o dobândești, aceste aspecte din urmă, deși oarecum exterioare, sunt de mare ajutor, creând o atmosferă prielnică transmiterii harului către inima ta sau, mai curând, atmosfera prielnică deschiderii inimii tale către atotprezența harului, aerul în care omul duhovnicesc din lăuntrul tău poate începe să respire. |
#25
|
||||
|
||||
Contemplarea Frumosului si Binelui naste Iubirea.
Natural. Unii vor sa iubeasca fara sa adanceasca mintea in aceste contemplatii. Este ca si cum ar vrea sa zboare inainte sa le creasca aripi. ----- Insa, vederea profunda patrunde dincolo de Infrumusetare, dincolo de Sublim. Dincolo de orice poate fi numit.
__________________
|
#26
|
|||
|
|||
Lasă frate, până acolo departe găsim ceva frumos și aci, prin biserici. Așa, mai la nivelul nostru de oameni păcătoși, nedesăvârșiți, bolnavi și microbiți ba de una ba de alta.
Despre frumusețea din biserici - dacă ai ceva să ne împărtășești. Îți place acolo ceva? Simți ceva frumos în suflet când participi la o slujbă? Participi cumva la Frumosul Bisericii - cum? Concret, mai aproape de realitatea noastră așa cum o trăim, așa cum o experimentăm. Lasă abstracțiile budiste și transpersonale, că nu viază în bisericile noastre. Îți mai amintești ce ți-a plăcut când ai fost ultima oară într-o biserică? Când ai participat împreună cu alți oameni la o slujbă creștinească? Zi-ne și nouă, te rog, ca să ne bucurăm împreună de modul în care s-a desfășurat, în tine și în semeni, Frumosul! |
#27
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#29
|
||||
|
||||
Citat:
Ortodoxia este prezenta in primul rand in sufletelul nostru , asa amarat , prapadit si pacatos . Nu avem nevoie de "centre" lumesti , de un stat sau un oras anume ! Ortodoxia incepe aici continua in Ierusalumul de Sus , in Vesnicie , caci dragul meu prieten , Ortodoxia nu se masoara cantitatv , acum si pururea si-n vecii vecilor . Amin !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#30
|
|||
|
|||
Citat:
Și tocmai pentru a iniția și potența dinamica vieții de credință, pentru a o actualiza și concretiza, pentru a nu rătăci (și răci!) inima și duhul omului care e mereu înclinat spre înșelare - Domnul a instituit Biserica, a lăsat pe Mângâietorul, Duhul Adevărului să ne păstorească spre Acasă, a lăsat Scriptura și Tradiția - Apostoli, Episcopi, Preoți, procesiuni și slujbe, sărbători și comuniuni creștine. Bisericile noastre sunt lăcașurile fizice, concrete, unde dobândim însușirile neconcrete și nepieritoare, acelea pe care le vom purta cu noi, în noi, la Marea Trecere și mai departe... Începînd cu Botezul și terminînd cu slujba înmormântării suntem ajutați să devenim cetățeni pentru totdeauna ai Împărăției. Lăsăm, după o trudă a fiecăruia, adeseori inexprimabilă, toate ale noastre efemere/deșarte și ne prezentăm la "Poarta Oilor" cu tot ce am agonisit întru veșnicie. Ne ajută Harul lui Dumnezeu, lucrător în toate cele ale Bisericii. Noi punem acum în surdină viața din lăcașurile de cult? Dezechilibrăm raportul dintre credința subiectivă și credința comună, împărtășită în orice comunitate creștină? Tocmai acest dezechilibru este morbul care îi face pe unii să spună "nu găsesc nimic frumos în asta", pe alții să spună "am rugăciunea mea și îmi e de ajuns", pe alții să afirme "doar în biserică la slujbe se coboară și lucrează harul" etc. În realitate, cred eu și să mă iertați de opinie, doar unitatea și conlucrarea tuturor acestora coboară și menține lucrător în om și între oameni harul Duhului Sfânt. Frumos în bisericile noastre găsesc că e și aceasta: credința mea se contopește cu credința comunității mele, credința comunității se contopește cu credința mea, iar în toate acestea credința omului se contopește cu credința lui Dumnezeu. Cel care nu intră în duhul credinței comune rătăcește. Ca și acela care nu își lucrează, pierdut cumva în credința colectivă (care devine astfel ideologie, străină de mine, de sufletul meu de om individual) propria așezare în credință. Fiecare e în felul lui părtaș la ceea ce e al tuturor și al lui Dumnezeu. Last edited by Ioan_Cezar; 09.09.2014 at 00:35:25. |
|