Incep sa-i inteleg pe pustnici...

[windorin]

Si mie imi vine uneori sa zic "nu va mai suport, de rai si intepatori ce sunteti". Dar nu asta e calea. In aproapele sta viata si moartea, de el atarna raiul si iadul. Cea mai mare bucurie pentru un crestin este a vedea pe om, faptura iubita a mainilor lui Dumnezeu. Omul care vrea sa fuga de oameni pentru ca sunt rai, nesimtiti, vicleni, mandri si in tot felul, acela nu are cum sa fuga spre Dumnezeu. Acela fuge de el insusi, crezand ca scapand de ceva exterior, va avea liniste in interior, cand de fapt, problema lipsei de liniste este in noi insine.

Eu insumi lupt sa dobandesc pacea. Este atat de greu, incat nu de putine ori simt ca nu mai am putere sa fac nimic.
Pacea gandurilor si odihna inimii sunt daruri ale Duhului Sfant, iar lucrurile bune cu anevoie se dobandesc.

Cand suntem singuri in camera si ne rugam, oare nu preluam putin din indeletnicirea pustnicilor? Caci nu denumirea de pustnic
e importanta, ci acea liniste pe care indraznesc sa cred ca o putem dobandi si in casa noastra ori in apartamentul nostru si mai ales in Biserica.

Citesc cu placere cartile despre viata ascetica. Nu, nu mi-as dori sa traiesc in pustiu. N-as avea carti duhovnicesti si nici internet.

Iar oamenii imi sunt simpatici. Asa cu greselile lor cu tot. Cand fac ceva care nu corespunde voii lui Dumnezeu imediat simt cum nu ma mai suporta nimeni. Nu mai stau insa mult la taclale cu nimeni. Ispite si incercari avem si noi dar au si altii. Daca intotdeauna am avea puterea de a gandi, de a vorbi si de a actiona corect... ehei, ar fi frumos.

Chiar de curand mi-a trecut prin cap sa ma apuc de ceva care mi-ar fi cerut mult timp. M-am trezit imediat asaltata din toate partile cu ispite puternice. Pentru ca trebuia sa merg la spovedanie, am pus cap la cap totul si mi-am revizuit planurile in asa fel incat sa nu-i supar nici pe cei apropiati si nici pe Dumnezeu. Brusc m-au privit cu totii altfel.

De la parintele Arsenie Boca, am invatat sa spun ,,Asa-mi trebuie!''. De la parintele Gabriel Nicu, am invatat sa-i multumesc lui Dumnezeu si pentru necazuri. Chiar din predica de duminica am invatat ca Iisus a cerut crucea pentru a fi preamarit. Din alta predica am retinut ca nu e cazul sa ma gandesc la cele materiale prea mult, caci stie Dumnezeu ce imi este necesar. Cu toata criza si cu tot ce deriva din ea.

[windorin]

Avem nevoie de linistire, iar pentru aceasta, linistea din jurul nostru ne este de mare trebuinta.
A sta singur, in liniste, doar eu si cu Dumnezeu, consider ca este cea mai buna cale spre inima.

Insa intr'o lume din ce in ce mai zgomotoasa, linistea si tacere ajung sa fie urate si "fugarite".
Slava Domnului pentru faramele si clipele de liniste de peste zi. Avem nevoie de ele.
Cand ajungem acasa, sa lasam telefonul, tv-ul si internetul, macar pentru cateva clipe. S'ar putea sa ne placa fara ele. :)

[veilur]

Eu cred ca adevarata liniste e dincolo, nu aici [asta daca ne vom mantui]. In patericu egiptean, spunea un ava unui calugar mai tanar ca el nici in 70 de ani de viata nu a dobandit linistea, iar in alt caz spunea un ava cum ca omul cu multe neplaceri va intra in imparatia cerurilor.

[costel]

Ar trebui sa ne fie rusine ori de cate ori apare in sufletul nostru dorinta de a ne indeparta de omul de langa noi. El este cel mai insemnat. Nu e intamplator langa noi, e pus de Dumnezeu, caci toate se fac cu ingaduinta Lui.

Daca apare nemultumirea, nelinistea, zbuciumul, trebuie sa stim ca sunt din cauza patimilor. Cel ce este curatit de patimi, cel ce nu le dezvolta, traieste in iubire. Iar cel ce iubeste curat este linistit.

[zoridezi]

În prealabil postat de costel

Ar trebui sa ne fie rusine ori de cate ori apare in sufletul nostru dorinta de a ne indeparta de omul de langa noi. El este cel mai insemnat. Nu e intamplator langa noi, e pus de Dumnezeu, caci toate se fac cu ingaduinta Lui.

Daca apare nemultumirea, nelinistea, zbuciumul, trebuie sa stim ca sunt din cauza patimilor. Cel ce este curatit de patimi, cel ce nu le dezvolta, traieste in iubire. Iar cel ce iubeste curat este linistit.

Si daca omul de langa noi ne face numai rele si ne strica sanatatea sufleteasca, cat si cea trupeasca, cum mai este?

[glykys]

În prealabil postat de zoridezi

Si daca omul de langa noi ne face numai rele si ne strica sanatatea sufleteasca, cat si cea trupeasca, cum mai este?

Asta se cheama ispita.
Nu stiu daca se potriveste cu ceea ce spui tu aici, dar azi am fost martora la o scena care m-a uimit. La curs, profesoara i-a dat unui baiat sa ii tina geanta in care avea laptopul. O colega i-a zis ceva de genul: ai grija cu geanta, sa nu se sparga laptopul, ca o patesti! Si profesoara i-a spus foarte senin: "Daca vrea Dumnezeu sa se sparga laptopul, sa se sparga! Si mie mi s-ar putea intampla!" Daca ne-am incredinta mereu in mainile lui Dumnezeu, ce bine ar fi! Dar noi cracnim la fiecare atingere...

[zoridezi]

În prealabil postat de glykys

Asta se cheama ispita.
Nu stiu daca se potriveste cu ceea ce spui tu aici, dar azi am fost martora la o scena care m-a uimit. La curs, profesoara i-a dat unui baiat sa ii tina geanta in care avea laptopul. O colega i-a zis ceva de genul: ai grija cu geanta, sa nu se sparga laptopul, ca o patesti! Si profesoara i-a spus foarte senin: "Daca vrea Dumnezeu sa se sparga laptopul, sa se sparga! Si mie mi s-ar putea intampla!" Daca ne-am incredinta mereu in mainile lui Dumnezeu, ce bine ar fi! Dar noi cracnim la fiecare atingere...

E usor sa mimezi credinta, greu este sa o obtii prin practica...

[glykys]

În prealabil postat de zoridezi

E usor sa mimezi credinta, greu este sa o obtii prin practica...

Vezi, pornesti de la ideea preconceputa ca respectiva despre care am povestit mimeaza credinta, desi nu o cunosti, nu stii nimic despre ea sau despre nevointele ei. Nu e obligatoriu ca si altii sa rateze ceea ce ratam noi de fiecare data. Daca eu sunt rea si mandra, si in consecinta, asa ii vad pe toti, nu inseamna am si o perceptie buna asupra lucrurilor.
Ceea ce vreau eu sa spun este ca depinde foarte mult de oglinda prin care privesti. Dar exact asta fac si eu, ii judec si ii critic pe altii si pe mine nu ma vad.

[zoridezi]

În prealabil postat de glykys

Vezi, pornesti de la ideea preconceputa ca respectiva despre care am povestit mimeaza credinta, desi nu o cunosti, nu stii nimic despre ea sau despre nevointele ei. Nu e obligatoriu ca si altii sa rateze ceea ce ratam noi de fiecare data. Daca eu sunt rea si mandra, si in consecinta, asa ii vad pe toti, nu inseamna am si o perceptie buna asupra lucrurilor.
Ceea ce vreau eu sa spun este ca depinde foarte mult de oglinda prin care privesti. Dar exact asta fac si eu, ii judec si ii critic pe altii si pe mine nu ma vad.

Una e credinta teoretica si alta e credinta practica. Poate ca are credinta cat un bob de mustar si muta muntii din loc, n-am de unde sa stiu, ceea ce voiam sa zic este ca si mie mi-e usor sa spun: daca vrea Dumnezeu sa mor, mor.... pe cand, in adancul subconstientului meu, mie mi-e frica de moarte. Si profesoara ta tot asa, banuiesc, ca a zis-o mai mult din lejeritatea gandirii.
Sau poate ca are credinta aia nezdruncinata de care spuneai tu si nu cracneste la nici o atingere.
Totusi pun pariu ca daca i se spargea laptopul, facea 13-14 cu Andrei Gheorghe