|
#21
|
|||
|
|||
Nu știu dacă se poate justifica rolul și existența unui păstor universal, și mai les în felul în care înțeleg schismaticii și ereticii catolici. În Evanghelii ni se pomenește un episod când între apostoli a a părut la un moment dat o ceartă pentru întâietate; Hristos nu a respins pretenția unei anumite întâietăți, însă a spus că această întâietate trebuie să fie una în slujire, în iubire, spre deosebire de felul în care își exercită întăietatea monarhii lumești. De-a lungul istoriei a existat o respingere a papalității tocmai din acest motiv, anume al tentativei de a impune în Biserica lui Hristos o întâietate de tipul celei din despotismele lumești; papii se vedeau stăpânii absoluți ai Bisericii, mai apoi au devenit și șefi de stat, iar mai apoi au pretins stăpânirea asupra întregii lumi, asupra întregului pământ, monarhii seculari fiind niște simple unelte în mâna adevăratei monarhii universale, adică aceea a papalității. Vedem deci cum treptat mentalitatea imperială romană și germanică, duhul schismatic și totalitar al scaunului Romei au alterat conceptul de primat de la unul cu justificări creștine la unul de tipul unei monarhii absolutiste pământești în care toți trebuie să se supună ca niște sclavi papalității și nimeni nu are dreptul și legitimitatea să existe decât sub puterea papalității. Nu intru în amănunte cât este de schismatică și de eretică această poziție; am argumentat la topicul despre primatul papal. Nu poate să existe un pastor universal al Bisericii în felul în care cugetă schismaticii și ereticii catolici și asta pentru că adevărul și călăuzirea la tot adevărul a fost promisă de Hristos prin intermediul Sfântului Duh (care este adevăratul vicar al lui Hristos în materie de adevăr) apostolilor, aleșilor deci ai lui Dumnezeu și nu doar unuia singur. Prin urmare având în vedere că asistența spre adevăr nu a fost, nu este, nu va fi și nici nu poate fi vreodată a unui singur "ales", tipul de păstor universal pe care și-l închipuie schismaticii și ereticii catolici nu este compatibil cu adevărata Biserică a lui Hristos.
|
#22
|
|||
|
|||
Citat:
|
#23
|
|||
|
|||
Citat:
|
#24
|
|||
|
|||
Citat:
Însă aș vrea să știu cum i s-a descoperit Sfântului Ioan că Hristos este Logosul lui Dumnezeu și practic taina Sfintei Treimi? Cum i s-a descoperit Sfântului Ioan rugăciunea arhierească a lui Christos cuprinsă acum în cap. 17 și care nu este menționată de nici o altă sursă? Cum i s-a descoperit Sfântului Pavel că Hristos este Capul Bisericii? Cum i s-a descoperit Sfântului Pavel că el era destinat să fie apostol pentru neamuri? Și lista poate continua. |
#25
|
|||
|
|||
Pe scurt cum contrazice așa zisul primat papal constituția Bisericii crezând catolicii că numai un episcop poate să fie predicator universal al Bisericii. Papalitatea se bazează pe așa zisa tradiție a sfântului Petru însă problema care apare în sânul Bisericii este aceea că nu doar apostolul Petru era considerat de predicator al Bisericii. Ceilalți apostoli care au scris și ne-a rămas, cum sunt Ioan sau Pavel și ei au fost și au rămas până în ziua de azi păstori universali ai Bisericii chiar dacă Petru avea o anumită întâietate sau o anumită formă de primat între ceilalți. Însă primatul apostolului Petru nu implică faptul că învățătura altor sau celorlalți apostoli nu ar fi o învățătură universală a Bisericii și prin urmare acei apostoli, spre exemplu Ioan sau Pavel, sunt și ei, nu doar Petru, învățători universali ai Bisericii. Iar acest lucru se bazează pe faptul că învățătura creștină este una universală, pentru toți creștinii adică, și, în virtutea universalității doctrinei sau a propovăduirii inspirată de Sfântul Spirit, înșiși purtătorii acestei doctrine revelate de Sfântul Spirit sunt și devin pastori universali ai Bisericii. Dovadă este că Biserica lui Christos se bazează, în primul rând, pe un Nou Testament care cuprinde mai multe cărți scrise, sub inspirația Sfântului Spirit, de Ioan, Petru, Pavel, Iuda, Iacob, Matei, Luca, Marcu, pe lângă acestea fiind inclusă și Epistola către Evrei a cărei paternitate nu este foarte bine definită. Cine își poate închipui că Biserica Universală se bazează exlusiv pe cele două epistole care ne-au rămas de la apostolul Petru; după cum bine vedem, scrierile lui Petru sunt, ca să zic așa, în minoritate raportat la întreg canonul Noului Legământ, și însuși faptul că Biserica are un canon în care sunt cuprinse mai multe cărți inspirate de Sfântul Spirit și care nu au fost scrise exclusiv de apostolul Petru, ne arată și ne dovedește valoarea universală a învățăturilor celorlalți scriitori inspirați de Sfântul Spirit, și în mod implicit, caracterul acelor scriitori de păstori universali ai Bisericii, caracterul de universalitate derivând din caracterul inspirat de Dumnezeu al învățăturilor cuprinse în scrierile canonice. Prin urmare realitatea ne dovedește cu asupra de măsură că primatul Sfântului Petru în cadrul Bisericii primare nu îi exclude pe ceilalți purtători ai Sfântului Spirit, sub inspirația Acestuia, de la caracterul de păstori universali sau dascăli universali ai Bisericii. Universalitatea învățăturii sau a doctrinei se bazează așadar pe inspirația și călăuzirea Sfântului Spirit și în baza acesteia orice apostol, nu doar Petru, este dascăl universal al Bisericii.
Tot așa existența succesorului sfântului Petru nu implică și nu înseamnă că alți episcopi nu sunt sau nu pot fi păstori sau dascăli universali ai Bisericii lui Christos. Având în vedere că universalitatea învățăturii derivă din inspirația sau călăuzirea Sfântului Spirit, orice episcop sau chiar orice sfânt ales de Dumnezeu care grăiește învățătură sub inspirația sau călăuzirea Sfântului Spirit acționează pe post de dascăl universal al Bisericii, cu alte cuvinte implicând faptul că, așa cum Petru deși întâiul nu era singurul dascăl universal al Bisericii, pentru că Sfântul Spirit nu a fost făgăduit unui singur om, succesorul lui Petru nu este și nu poate fi singur sau singurul dascăl universal al Bisericii atâta vreme cât există și alți episcopi sau sfinți călăuziți de Sfântul Spirit la tot adevărul așa cum a făgăduit Însuși Christos. Pe de altă parte, primatul petrin și mai apoi papal, înțeles în sensul că Petru ar fi fost singura piatră de temelie a Bisericii lui Christos, este infirmat de Apocalipsa 21, 14 unde se vorbește foarte clar de cele 12 pietre de temelie ale Noului Ierusalim purtând cele 12 nume ale apostolilor lui Christos. Astfel când se definește caracterul apostolic al Bisericii, așa cum este și în Crez, acest caracter apostolic sau întemeiere apostolică nu se referă exclusiv la apostolul Petru și la apostolatul său, ci la întreaga adunare apostolică, la comuniunea apostolică în Sfântul Spirit sub autoritatea dumnezeiască a Capului Bisericii Universale, Iisus Christos, comuniune din care și Petru, ca întâi, făcea parte. |
#26
|
|||
|
|||
Citat:
|
#27
|
|||
|
|||
O altă basnă din repertoriul papismului este aceea cum că papa nu poate fi judecat de nimeni, ca și cum Petru nu ar fi fost judecat de nimeni. Această poziție, această idee papistă este însă contrazisă de Sfânta Scriptură, care la Epistola către Galateni a Sf. Pavel ne arată clar înfruntarea pe care Pavel i-o aduce lui Petru și anume pentru că, potrivit cuvintelor apostolului Pavel, "Petru nu călca drept, potrivit adevărului evangheliei":
Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe față i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Și, împreună cu el, s-au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de ce silești pe păgâni să trăiască ca iudeii? (Galateni 2, 11-14) Se vede deasemenea din comportamentul apostolului Pavel față de Petru, sau Chifa, că Pavel nu are nici un fel de raportare ca de la slugă la stăpân, sau ca de la inferior la superior, și cu siguranță această atitudine de îndrăzneală nu poate fi pusă pe obrăznicia lui Pavel, mai ales în contextul ipotezei papiste că Petru ar fi fost superiorul lui. Cu siguranță un simplu soldat nu și-ar permite să își înfrunte generalul, dar vedem o total altă poziție la Pavel care își permite să îl înfrunte pe Petru atunci când acesta calcă strâmb, pe lângă adevărul evangheliei. De unde deci pretenția papilor de a nu fi ei judecați de nimeni, nici măcar atunci când greșesc? Cu siguranță un astfel de papă nu este și nu poate fi succesor al apostolului Petru! După opinia papiștilor, Biserica lui Hristos este de fapt petrină, fiind fundamentată doar pe Petru, și mai apoi durând pe "succesorul" lui, papa, însă și această poziție este contrazisă de numeroase mărturii ale Bibliei care arată că apostolicitatea Bisericii nu înseamnă "petrinitatea" ei, Biserica fiind întemeiată pe apostoli, iar nu pe unul singur, după cum s-a mai văzut în citatele pe care le-am adus, piatra din capul unghiului fiind Însuși Hristos Iisus. Basna papistă este contrazisă și de apostolul Pavel care spune clar că Biserica este a lui Hristos, că Hristos nu S-a împărțit, că biserica nu este a lui Petru, sau a lui Pavel, sau a lui Apollo. La papiști însă Biserica este petrină, iar Hristos S-a împărțit. Chiar și Crezul ne confirmă că Biserica lui Hristos este apostolică, nu exclusiv petrină, fiind fundamentată pe apostoli iar nu pe unul singur, așa cum fabulează eretic papiștii. |
#28
|
||||
|
||||
dar chiar si denumirea asta, de "papa", este demonica, nimeni niciodata nu i s-a adresat apostolului Petru cu acest apelativ, de "papa".
|
#29
|
|||
|
|||
O altă bază mincinoasă a papismului constă în revendicarea pentru papalitate a unei stăpâniri universale, care nu se răsfrânge nici măcar asupra tuturor catolicilor și nici măcar asupra tuturor creștinilor, ci chiar și asupra altora prin așa numita deținere a celor două spade ale puterii de către papalitate, anume spada puterii religioase și spada puterii temporale sau seculare sau politice. Fără îndoială că puterea spirituală este într-un anume sens superioară puterii temporale, însă eroarea și pretenția tendențioasă a papismului este aceea că, și în situația în care am accepta că Petru a primit un oficiu de conducere a întregii Biserici a lui Hristos direct de la Hristos prin învestire divină, papalitatea pretinde că Petru apostolul ar fi primit mai mult decât stăpânirea Bisericii lui Hristos, mai mult decât să păstorească "oile și mielușeii" lui Hristos. Papalitatea romană însă, mânată de duhul imperialismului roman, pretinzând că are puterea nu doar asupra Bisericii, ci și asupra politicului, își extinde pretențiile de stăpânire asupra tuturor celor care intră sub stăpânirea unei anumite forțe politice, spre exemplu a unui împărat sau a unui rege, etc, prin urmare implicit asupra celor care nu fac parte din Biserică însă fac parte dintr-un imperiu, un regat, o țară sub obediența papalității. Astfel papalitatea romană extinde păstorirea dincolo de cea conferită de Hristos lui Petru, anume dincolo de cei care fac parte din Biserica lui Hristos, deși, chiar și acceptând ipotetic ceea ce am menționat mai sus, Hristos i-a spus lui Petru: "Paște oile Mele! Paște mielușeii Mei!", adică s-a referit evident și clar la cei care fac parte din Biserica lui Hristos. Hristos nu a oferit lui Petru o păstorire mai mare decât aceea asupra Bisericii, deși Petru nu poate fi considerat și nici nu a fost singurul păstor al Bisericii, însă papalitatea și-a pretins și, atunci când a putut și-a și luat, o putere mai mare decât aceea conferită de Hristos, pretinzând că ar avea nu se știe ce "drepturi și legitimități divine ori de origine divină". Cel puțin asta este ceea ce s-a transmis prin Scripturile Noului Legământ și prin Evanghelia după Ioan, însă probabil că papismul deține și o altă evanghelie adevărată sau alte evanghelii adevărate pe undeva prin subteranele Vaticanului și încă nu a binevoit să ne-o facă și nouă descoperită. De altfel, nu avem nici o înregistrare în cartea Faptelor, ori în vreo Evanghelie, ori în vreo Epistolă cum că Apostolul Petru ar fi pretins mai mult decât i s-a dat ori că ar fi pretins că el este stăpânitorul legitim de drept divin al Imperiului Roman, ori al altei împărății lumești. Dacă eu sunt acela care se înșeală rog pe oricine crede că are ceva de spus să îmi arate cu argumente că greșesc și unde este greșeala.
|
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Vizita papala in 2013 ? | Mihnea Dragomir | Biserica Romano-Catolica | 92 | 13.09.2012 21:04:03 |
Iarasi despre infailibilitatea papala | leloup | Biserica Romano-Catolica | 397 | 06.02.2009 19:37:50 |
|