|
#21
|
|||
|
|||
N-ai de unde sa stii asta atat timp cat nu iei putina distanta si vezi, vine dupa tine sau iti intoarce si el spatele?
E o logica stupida cea de genul: stau in casa cu el, sa-l convertesc. O femeie care sta sub acelasi acoperis cu un barbat, barbatul eventual si intretinand-o (cum altfel daca nu-si permite sa se mute cu o alta fata de ex.?) este perceputa mai ales de catre unul nu prea dus pe la biserica, ca pe o proprietate, ca pe un lucru sigur, chiar daca ideologic nu se aliniaza 100% cu mentalitatea barbatului evetual e in greva sexuala (lasa ca peste cateva lunii ii trece). Iar o femeie care isi asuma riscul unei caderi personale in definitiv prin aceasta apropiere fizica nepotrivita, indoielnic ca are o gandire duhovniceasca de natura sa converteasca astfel de sceptici.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#22
|
|||
|
|||
Citat:
Dacă vei merge pe calea asta vei plânge de rușine pentru păcatele care ți-au plăcut, dar numai după ce nu vei mai face la fel, adică după ce vei fi singură. Ești într-o situație foarte grea; crezi că vei fi în stare să rămâi fără bărbat toată viața, altfel spus, fără dorințele tale(să-ți iei crucea), alături de Hristos? Nu trebuie să-mi răspunzi mie, ci ție. Citat:
Te rog să mă ierți, pentru că argumentezi prin credință și nădejdea în Dumnezeu: l-ai pomenit și pe el în spovada ta? |
#23
|
|||
|
|||
Mesaj postat în plus și șters.
Last edited by Demetrius; 20.09.2013 at 04:21:36. |
#24
|
|||
|
|||
Demetrius,
Eu si prietenul meu NU locuim impreuna, cred ca a fost destul de clar in postarea mea. El s-a mutat langa mine, adica in acelasi oras, nu in aceeasi casa. Eu locuiesc cu parintii iar el la casa lui. N-am petrecut o singura noapte la el, din niciun motiv, si nici nu o voi face. El doarme la el, eu la mine acasa. Te rog sa nu te grabesti sa comentezi inainte de a fi citit de macar doua ori. L-am ajutat asa cum am putut, fara sa locuim in acelasi loc, lucru care se va intampla abia dupa casatorie. Eu pe aceasta baza am sfatuit-o, nu am indemnat-o sa stea in pacat. Pana la urma depinde de ea. Imi pare rau sa te dezamagesc, ca vad cu cata ardoare voiai sa ma acuzi de necuratie. :) Last edited by Lady Brightside; 19.09.2013 at 11:27:41. |
#25
|
|||
|
|||
Citat:
văd că ai ales să te referi doar la anumite lucruri, pe care le consideri, înțeleg, deosebit de nepotrivite pentru o viață de cuplu creștină, pentru curăție. Și, din modul cum expui situația, înțeleg că puterea acestui rău, cum apare el în postarea ta, este nelimitată. Dar, Ortodoxa, tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că "Puterea diavolului este limitată"! După cum prezinți tu situația, mai degrabă îl contrazici pe Sfântul și creditezi puterea distructivă a păcatului mai mult decât Mila lui Dumnezeu și Puterea Lui revigorantă, readucătoare la Viață. În realitate, așa cum arată istoria concretă a vieții creștine în România (la alte țări nu mă refer întrucât nu am suficiente date, dar bănuiesc că e la fel în toată lumea), foarte rar familiile creștine sunt uniforme sau omogene în trăirea și practicarea credinței. Din multe motive care țin de istoria vieții personale, de familia de origine, de varii întâmplări ale vieții, de caracteristici individuale de personalitate, de lucrarea harului în fiecare om în parte, de planul lui Dumnezeu cu fiecare om și cu familii ori comunități întregi - bărbatul și femeia sunt mai mereu inegali în credință. Unul e mai râvnitor, celălalt mai trândav. Unul e mai leneș dar mai sensibil, altul mai din topor dar cu inima curată, unul păcătuiește mai mult dar pocăința lui e uneori cutremurătoare. Nu suntem egali, crucea nu e aceeași iar răsplata e și ea diferită. Tu vrei cumva, lucru frumos ca aspirație, o oarecare egalitate între bărbat și femeie, o fericită conviețuire a lor în Duhul, o comuniune desăvârșită ca în Sânul Sfintei Treimi. Da, frumos gând și desigur aaici tindem să ajungem și bine ar fi să fie chiar așa, însă concretețea vieții de credință în cuplu arată că oamenii au ritmuri și reacții diferite la una și aceeași situație. Reacția la lucrarea harului și la retragerea harului din om sunt cu totul individuale, personale. De aici necesitatea concentrării fiecăruia mai întâi pe lucrarea nevoinței proprii, iar în rest răbdare și îngăduință, nădejde și celelalte ale iubirii creștine. Cât privește jugul lui Hristos, despre care Domnul ne spune că e ușor, mă tem că ai înțeles cu totul aparte această expresie. În nici un caz Domnul nu spune, prin aceste cuvinte, că e cazul să căutăm ușorul/comoditatea vieți ide cuplu, adică musai să umblăm după unul exact ca noi în ale credinței, cu care să ne înțelegem perfect etc. Asta e utopie și, printre altele, nici jug nu mai e. Îmi pare, să mă ierți, semnătura lenii și răsfățului ascuns, din gândirea/inima celui ce crede asta. E suficient că iubirea mi-a însemnat inima și că Dumnezeu mă primește în Taina Cununiei. Mai departe vom vedea, că doar suntem în Taină iar nu în certitudine. Biserica oferă certitudinea celor mai multe incertitudini. Cu certitudine este cu totul incert să ne mântuim careva.... Domnul știe! Ortodoxa, căsnicia e o devenire în doi. Acesta e și simbolul central al inelului de la Cununie. Această devenire, ca să revenim la cuvintele Mântuitorului, înseamnă și tăierea voii proprii, lepădarea de toate ale tale (treptat, de-a lungul vieții, zi cu zi și an cu an), despătimire, jertfelnicie pentru aproapele soț/soție, iubire prin dăruire de sine, îngăduință. Pe scurt, mucenicie. Nu există devenire întru mântuire și sfințire fără mucenicie. Cuplul creștin e legat prin mucenicie, nu prin răsfăț, fie el și răsfățul nenorocit al comodității călduțe în viața de credință. Îmi pare că ești tare tânără. Poate mai vorbim după ce treci prin 10-15 ani de căsnicie cu adevărat creștină... Fii tu soție bună și soțul tău va deveni, poate, și el creștin. La fel și copiii. Iar dacă nu vor deveni, du tu suferința cea nobilă, suferința pentru Hristos în inima ta și vezi-ți în pace de mucenicie. Îi vei mântui și pe ei, dacă îi iubești cu adevărat în Hristos. Poate!... Doar Bunul Dumnezeu știe. Last edited by cezar_ioan; 19.09.2013 at 13:17:59. |
#26
|
|||
|
|||
Citat:
Pisi, oare tu ești cam mereu visătoare?... Și ți-ai extins visarea,grandios, până la ... Însuși Dumnezeu?... Acum Îl visezi, Pisi, pe Hristos în rolul de Motan? Nenorocita asta de visare!... Puturosul ăsta de răsfăț!... Trândăvia asta scârbavnică!... Dracii ăștia meșteri mari!... În cazul de față, dracii cei mai scârbavnici, care îl pun în capul fetelor pe Însuși Hristos ca amant... Sunt dracii teologali, Pisi... Dracii teologali! Lasă prostiile și treci mai repede la pocăință. Iar asta înseamnă gata cu visările, mai întâi. P.S. Nu pot să nu râd văzînd ce își dorește Pisi: cică un bărbat nou (mai întâi asta, că s-a plictisit de ăl vechi) căruia să îi pună în contract: "Tu fii smerit, blând și totodată drept, că eu vreau să rămân rea, egoistă și mândră. Rușinîndu-mă. - Batem palma?" De mult n-am mai râs așa!.....:))))) Last edited by cezar_ioan; 19.09.2013 at 13:32:42. |
#27
|
||||
|
||||
Fiecare caz e unic, iar oamenii la fel. Deci pana la urma tot rugaciunea curata este solutia finala.
Cunosc cazurile a doua surori. Prima si-a pus in cap sa salveze sufletul unui tanar care avusese vreo doua tentative de suicid. In plus, nu prea avea nimic comun cu biserica. Prietenia lor a durat vreo 10 ani, apoi s-au casatorit. Au facut impreuna doi copii. Dar sufleteste, casnicia nu a mers asa cum si-ar fi dorit fiecare dintre ei. Fiecare a gresit in felul lui. El poate mai putin, fiindca in suflet, ramasese totusi un copil si daca ar fi fost dojenit cu intelepciune si rabdare, altfel ar fi stat lucrurile. Ea, hotarata sa nu accepte nici un compromis cu sine, imaginandu-si ca ce spune si ce gandeste ea este intelept si bine-placut lui Dumnezeu. Acum... el odihneste in cimitir, iar ea vaduva pe al treilea an. Singurul lucru adevarat pe care l-a realizat, pe langa copii, este acela ca l-a ajutat pe el sa se mantuiasca. Am fost acolo si am vazut cum a murit: cu zambetul pe buze, multumit pentru cei care venise sa-i ia sufletul... Cand a murit, el avea ceva mai mult de 40 de ani... Cazul celalalt: sora ei mai mica, in timpul studentiei s-a atasat de un personaj extrem de ciudat si controversat, total opus firii ei care fusese crescuta si educata in adanca credinta. Individul, rocker inrait si satanist, pretins ateu, desi daca spun ateu, nu mai pot spune satanist... O singura discutie am avut cu el in prezenta mamei sale, discutie care s-a prelungit la cateva ore, dar mi s-a parut ca arunc margaritare in cocina. Nu m-a ironizat, nu m-a umilit, dar vorbele mele nu aveau aderenta. Timpul a trecut, si cativa ani, cei doi au impartit aceiasi gazda. Din intamplare o cunostinta apropiata a asistat odata la o cearta intre ei, si sub ochii musafirului, ea a incasat o bataie crancena!!! Cu toate astea au mai stat impreuna o lunga perioada de timp, pana ce Dumnezeu s-a indurat sa-i desparta. El a ajuns o epava; este de nerecunoscut, in ciuda unei inteligente ascutite. Parintii lui, ambii intelectuali de mare renume, s-au dus de ani buni. Ea, si-a gasit un baiat pe masura sufletului ei, student si el, si au plecat in scurt timp in State. Acum ambii sunt profesori universitari (in California, cred, dar nu sunt sigur), au o fetita pe care daca o vezi sau o auzi, ai putea sa juri ca e intruchiparea unui inger (de multe ori ei insisi se tem de atata bucurie pe care le-a dat-o Dumnezeu), iar acum vine si al doilea copil (la vreo 10 ani dupa fetita). Cam la doi ani, vin in tara si ne intalnim in familie depanand amintiri si privindu-ne copii care cresc sub ochii nostri, cum se joaca sau vorbesc despre vise marete!... Pana la urma, tot Dumnezeu le oranduieste si nu ne lasa sa ne pierdem in ambitii personale. Cred ca in final tot de smerenie e vorba, daca vrem ca viata noastra sa se schimbe in bine!
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
#28
|
|||
|
|||
Salutare Moshule!
Frumoase exemple ai dat. Tristețea celui de-al doilea, unde am empatizat mai mult cu necazul bietului om, mie îmi spune așa: Domnul ne dăruiește în fiecare clipă Mâna Lui și totuși, noi, din rațiuni care au fost mereu evidențiate însă pe care inima noastră le respinge, cumva, noi ne încăpățânăm s-o refuzăm. Trist, cu adevărat trist. Ce nenorocire mai mare putem trăi? (poate s-o pocăi, într-un sfârșit, și băiatul acela...) Dar Mare e Mila și Puterea lui Dumnezeu! |
#29
|
|||
|
|||
Trebuie sa mai adaug ca am incercat sa ma despart de el de vreo 5 ori, si de fiecare data n-am reusit.
I-am zis sa ma lase in pace ca numai vreau sa fiu cu el, el nu m-a inteles, ma vazut ca un om foarte rece, cum am putut sa dau cu piciorul acestor ani si asa brusc, mai ales ca intre noi exista intelegere si pace. Nu ma vede ca pe o proprietate, am inteles din reactiile pe care le-a avut cand am dorit sa il parasesc. In ceea ce il priveste, poate ma amagesc, dar vazand in familia lui, tovarasii lui o viata fara de grija mantuirii ii e greu sa priveasca viata dintr-o alta perspectiva. Ii inteleg rationamentul, doar asa am fost si eu nadejdea mea era ca in momentul in care ne vom desparti de acesti apropiati sa ne schimbam. Pe de alta parte in perioada de apropiere de Domnul am simtit ca as face orice sa ma mantuiesc, apoi am simtit ca vreau sa Il ubesc, asa un sentiment de aprindere, pe care abia l-am mai simtit de cand traiesc asa. M-as fi calugarit as fi stat in pestera orice pentru El... acum inflacararea s-a dus, dar stiu ca e tot in mine. Si iata ca am zis ca as fi facut orice dar pe el nu il pot parasi, doar nadejdea ca in timp va simti la fel si sentimentele pt el nu ma lasa sa fac pasul. Si iata acum plang ba ca L-am parasit pe El, ba ca ma intristez ca la gandul ca nu ma voi mantui cu el, ca trebuie sa ne despartim si mi-e greu. Mai las niste timp sa curga peste mine. |
#30
|
|||
|
|||
[quote=cezar_ioan;534588]Din cele scrise de tine, reiese că atunci visai cumva, acum visezi așa... Măi, măi, măi...:)
Pisi, oare tu ești cam mereu visătoare?... Și ți-ai extins visarea,grandios, până la ... Însuși Dumnezeu?... Acum Îl visezi, Pisi, pe Hristos în rolul de Motan? Nenorocita asta de visare!... Puturosul ăsta de răsfăț!... Trândăvia asta scârbavnică!... Dracii ăștia meșteri mari!... În cazul de față, dracii cei mai scârbavnici, care îl pun în capul fetelor pe Însuși Hristos ca amant... Sunt dracii teologali, Pisi... Dracii teologali! Lasă prostiile și treci mai repede la pocăință. Iar asta înseamnă gata cu visările, mai întâi. P.S. Nu pot să nu râd văzînd ce își dorește Pisi: cică un bărbat nou (mai întâi asta, că s-a plictisit de ăl vechi) căruia să îi pună în contract: "Tu fii smerit, blând și totodată drept, că eu vreau să rămân rea, egoistă și mândră. Rușinîndu-mă. - Batem palma?" De mult n-am mai râs așa!.....:))))) i M-am rusinat de ce ai putut scrie. dar m-am rusinat pt ca ai dreptate un pic. Visez pt ca e greu si dureaza o viata intreaga poate sa devii smerit sau sa dobandesti alte virtuti. Ce sa zic ... mi-e teama ca datorita slabiciunii mele, in sensul ca nu voi fi atenta la mine ci mai mult la el voi pierde mantuirea. Aceasta e problema mea egoista stiu ,dar n am de ce sa ma ascund momentan sunt o fiinta care s-a lepadat de niste apucaturi urate si doar atat. N-am smerenie nici blandete nici nimic n-am nici o virtute. Iar principala mea caracteristica e slabiciunea si nestatornicia.. Iata adevarata mea probleme : problema mantuirii! Iar gandul care nu-mi da pace e ca daca acel sfat al duhovnicului e de la Insusi Duhul Sfant, daca aceea e voia Sa pt mine. Ma simt o larva fara nici o putere. |
|