|
#21
|
|||
|
|||
Citat:
Tocmai faptul ca tie ti se pare ca normala o tinuta lejera(adica fara restrictii) chiar si la biserica, demonstreaza ca nu-ti impui niste restrictii pentru ca nu accepti o autoritate in afara de tine, careia sa te supui, nu "intelegi" smerenia pentru ca nu vrei s-o aplici. Necuratul iti strecoara in cuget ideea ca baticul te scoate in evidenta mai mult din "smerenia" ta cea neverificata si nedovedita si neasumata.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
#22
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
#23
|
|||
|
|||
Citat:
Depindem în mod firesc de oamenii între care trăim. Ne influențăm unii pe alții. Când ne aflăm într-o situație colectivă, mintea noastră funcționează diferit decât atunci când suntem singuri. (De aceea s-a și dezvoltat în științele sociale o ramură numită psihologie socială.) Printre altele, e cunoscut că apartenența la un grup exercită o presiune asupra individului în sensul conformării lui la regulile, conduitele, cultura grupului. Riscul de a nu te conforma e resimțit negativ ca pe o amenințare de a fi exclus din grup. Cui nu i se strânge inima în fața unei astfel de amenințări, care bate direct în trebuințele noastre de afiliere?... Și totuși unii oameni au depășit "tirania" trebuinței de afiliere prin trăirea și cultivarea unor trebuințe mai înalte. De pildă prin nevoia de autorealizare (care, în înțelesul ei autentic, nestâlcit de prejudecata comună, înseamnă o împlinire a potențialului, o cultivare și înmulțire a "talanților" în sensul pus de Dumnezeu în om). Cât privește comunitatea credincioșilor, putem sesiza câteva deosebiri: una e să fii fără batic la o slujbă într-o mânăstire de călugări, alta într-o mânăstire de maici, alta într-o biserică de țară, alta la oraș etc. Intră în joc nivelul duhovnicesc al credincioșilor, tradițiile/obiceiurile locale etc. Însă a mă teme că par în ochii altora "demonstrativ", fățarnic etc. atunci când îmi acopăr cuviincios capul cu un batic la intrarea în biserică, poate fi începutul pentru a mă teme, într-o bună zi, că: - merg la slujbă - îmi fac semnul crucii - fac mătănii - sărut icoanele - îmi botez copiii - îmi îngrop și îmi cinstesc morții - îmi mărturisesc însușirea de creștin ș.a.m.d. E de avut în vedere, cred, mereu un echilibru între individ și comunitatea din care face parte. O discrepanță prea mare între un membru al comunității și ceilalți declanșează un conflict care va avea, mai devreme sau mai târziu, una din următoarele consecințe: a) neobișnuitul va fi asimilat la obișnuit, norma grupului se va impune ("las că-l dăm noi pe brazdă!"); b) grupul se acomodează sub influența noului venit (lucru rar și dificil), exemplul cel mai bun aici fiind al preoților nou-veniți în parohie care, cu răbdare și tact reușesc în timp să corijeze unele tradiții locale (cum ar fi de pildă cele legate de aducerea păsărilor în biserică...); c) comunitatea se va obișnui treptat cu "ciudățeniile" deviantului de la normă; d) deviantul va fi eliminat sau constrâns să se autoelimine. În orice caz, teama că atunci când eu păstrez învățătura Bisericii și a Sfintei Tradiții risc să îi smintesc pe alții, e de alungat. Cel care nu ține rânduială sau care nu are bunul simț să facă tot ce se cuvine în lăcașul de cult, e deja un pic (sau de tot) smintit. Nu la sminteala lui să ne gândim, ci la sminteala noastră care ne va cuprinde dacă îi urmăm traiectoria descendentă a concesiilor și abaterilor. Last edited by Ioan_Cezar; 18.08.2014 at 01:31:31. |
#24
|
|||
|
|||
Din pățaniile unui deviant
A fost odată printre oameni un deviant de la lumesc.
Deși lumea presa Biserica să devină după chipul și asemănarea ei (a lumii), deși secularizarea își făcuse deja cuib în lăcașurile de cult iar trândăvia se instalase ca la ea acasă până pe muntele Athos, un tânăr deviant n-a avut altceva mai bun de făcut decât să își asculte inima străpunsă de Duhul lui Hristos și să tragă vârtos la obârșii, la obârșiile sfințeniei și ale veșniciei... Acest tânăr era un negustor oarecare din Atena care, în ciuda faptului că fusese deja logodit de către familie, a urmat cuvintele unor ofițeri din garda unui palat văzut în vis: "De acum înainte vei sluji aici". Sar peste nenumăratele amănunte ale vieții acestui om (pentru mai multe detalii, doritorii pot consulta cartea "Starețul meu Iosif Isihastul") și citez mărturisirea deviantului de la lumesc-trândăvie-confort, din vremea când creștinul nostru era deja stareț al unui așezământ monahal athonit. Iată ce scria starețul surorii lui, povestindu-i cum o mai duce printre frații săi athoniți: "Știi ce înseamnă să nu ispitești și să fii ispitit? Să nu furi și să fii furat? Să binecuvintezi și să te blesteme? Să miluiești și să te nedreptățească? Să lauzi și să te osândească? Să vină să te mustre fără motiv și să strige neîncetat că ești înșelat? Și aceasta toată viața... Iar tu să știi că nu este așa cum spun ei. Și să-l vezi pe ispititorul cum îi ațâță, iar tu să te pocăiești și să plângi ca unul ce este vinovat... Aceasta este cea mai grea luptă. Deoarece ești războit și de oameni dar te războiești și tu cu sinea ta ca să o convingi că este așa cum spun ei, fără însă să fie așa. Să te lovești până când te vei convinge pe tine însuți, să numești lumina întuneric și întunericul lumină. Să te lipsești de orice drept și să piară cu desăvârșire trufia. Să devii nebun întru deplină cunoștință. ......... Toată viața mea a fost o mucenicie." (Op. cit., pag. 197-198) |
#25
|
|||
|
|||
Citat:
E si asta cu doua taisuri, daca vii cu batic si fusta lunga esti mironosita, daca esti aranjata de ce te aranjezi, femeia e mereu judecata, in schimb barbatul scapa mereu pt ca nimeni nu ii face observatie. Ideea e sa ne concentram pe ce se intampla in biserica in ceea ce priveste desfasurarea slujbei, pe cat posibil sa participam in mod activ la slujba si sa nu luam in seama ce se intampla in jur. Trebuie sa placem lui Dumnezeu, nu oamenilor. Multi ar putea sa incerce sa vina de la inceputul slujbei ca sa nu deranjeze pe altii sau sa isi opreasca telefoanele mobile, dar asta e o alta discutie... |
#26
|
|||
|
|||
Citat:
al semnalului GSM , in vecinatatea Bisericii.Cand are loc slujba se activeaza statia de bruiere, cand se termina slujba se opreste statia de bruiere |
#27
|
||||
|
||||
NU! Depinde doar de om! Cine vine in fusta mini, vine si in pantaloni mulati! Daca vine la "Tatal Nostru" sau "Crez", de ce vrem noi sa tinem socoteala altora? Pentru asta suntem acolo? Poate abia a scapat de nu-stiu-unde, poate a avut alte probleme, poate inca nu e suficient de matura in credinta, dar Dumnezeu va orandui in timp mai mult decat am meritat noi sa ne oranduiasca noua!...
Citat:
Citat:
Pai asta era ideea, dar iata ca... n-a fost! Ca daca era, acest mesaj... nu ar fi existat!!
__________________
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ Iubirea de vrajmasi, nu e un sfat, este o porunca! (Parintele Arsenie Papacioc) |
#28
|
|||
|
|||
Citat:
Scuze sunt multe, pentru orice se poate gasi scuze, asa putem gasi scuze si pentru lasatul telefonului sa sune in timpul slujbei sau mai rau pentru vorbit, desi nu exista. Preotii cer in mod repetat in carticele, in fiecare an, si este lipit si un regulament pe usa ca oamenii sa vina de la inceputul slujbei, sau sa nu vina in timpul momentelor importante dar oamenii, multi dintre ei nu o fac, pentru ca zic ca merge si asa si pentru ca nu au respect nici pentru biserica, nici pentru preoti, nici pentru credinciosi. Preotii saracii numai ei stiu ce deranjati sunt de comportamentul oamenilor pentru ca si ei trebuie sa se concentreze la slujba, numai ei stiu ce greu le este, dar nimeni nu se gandeste la asta. A merge la biserica nu este obligatoriu, dar ce are rost are sa vii daca nu esti in stare sa respecti niste reguli elementare de bun simt? Last edited by aubergine; 19.08.2014 at 19:21:17. |
#29
|
||||
|
||||
Citat:
Multumesc pt citatul asta. Mi-ai reamintit de Iosif Isihastul si mi-ai reaminti de ... trandavia mea si timpul pierdut zilnic. Last edited by gpalama; 19.08.2014 at 19:56:56. |
#30
|
|||
|
|||
Păi pentru noi e scrisă cartea, din iubirea celor vrednici. Ca să mai prindem nădejde și să avem alternativă la modelele promovate de societatea consumistă în care trăim...
Îți împărtășesc sentimentul, pățesc și eu la fel când citesc biografiile unor creștini autentici. Doamne ajută! |
|