|
#21
|
||||
|
||||
Citat:
dar dacă noi nu putem sa înțelegem, cum ar fi putut ei? și ar fi putut cineva, sa lase un cuvânt, care sa aibă un înțeles inițial și un altul peste generatii? iar acel cineva, sa aibă pretenția și atunci și acum, că textul este exact și trebuie crezut. și ce da nivelul de intelegere la un om, la un popor? |
#22
|
|||
|
|||
Este foarte diferita situatia noastra,pentru ca ei aveau,pe anumite aspecte,doar prefigurarea la ce urma sa fie,tu sau eu,noi in schimb,il avem pe Hristos si asta schimba toata intelegerea,in sensul implinirii ei.Cuvintele sunt eterne pt ca au un mesaj etern,ce poate fi inteles in fiecare epoca,in conformitate cu ce i-a fost dat.Ei vor fi judecati conform la ceea ce puteau ei primi si noi la fel.Nu exista om sa stie cum a impartit exact Dumnezeu intelegerea fiecarui neam si cum ii va judeca pt asta insa fiecare va raspunde pt ce putea el sa primeasca, Dumnezeu nu este un judecator nedrept.Intrebari sunt multe dar fiecare suflet stie foarte bine in constiinta lui cum sta in fata lui Dumnezeu.Crezi ca as putea spune ceva care te-ar multumi pe deplin? :) Fiecare intreaba cu gandul care-l macina.
Eu nu cred ca de raspunsuri de la oameni ca mine ai tu nevoie,cred ca tu cu Dumnezeu ai de vorbit,tu stii asta mai bine,cum sa o faci si daca vrei sa o faci.Eu nu am sa-ti ofer garantii si cred ca in credinta exista un drum si totul vine pe masura ce mergi pe el.Daca abandonezi sau renunti nu vei gasi raspunsuri ci doar daca,cu toate caderile si durerile,speranta,mergi pana la capat.Eu cel putin din tot asta am inteles din cuvintele Lui,trebuie mers pana la capat,cu credinta alaturi de intelegere si de multe ori doar cu credinta,este singura posibilitate.Eu mereu,poate intr-un sens mai ciudat,nu te-am considerat niciodata un ateu,ci un cautator cu un suflet bun pe acel drum.Toti obosim de multe ori si poate ne oprim deznadajduiti sau suparati pe tacerea ce se lasa adeseori peste intrebarile care ne framanta.Poate ca nu putem primi inca raspunsurile sau poate nu a venit timpul pt ele,pt inca nu ne-am impacat cu Dumnezeu si cu noi insine dar ceea ce conteaza estesa te ridici si sa mergi pe acel drum,cum a mers si EL.Asa sa-ti ajute Dumnezeu prietene. Last edited by Pelerin spre Rasarit; 28.06.2013 at 17:45:07. |
#23
|
||||
|
||||
sa presupunem ca o ființă omniscienta și omnipotenta da credincioșilor următoarea lege: "albul este alb".
toți se supun și aplică textul literal. și întocmesc un cod prin care pedepsesc pe cei ce au altă părere. peste generatii vin unii, ce se cred mai intelepti, care spun ca "e o figură de stil, o metaforă, este de fapt gri". decretează ca vechiul cod este greșit și întocmesc altul nou. total nou. deși ei îl numesc "revizuire". pedepsele continuă, mai ales pentru cei ce insista ca "este alb". apoi vin alții și mai înțelepți. care spun: este gri, dar ce nuanță? și de aici totul o ia razna. și doctrinele și pedepsele, etc. unde este greseala? cine a greșit? de persoana superioară toți sunt de acord ca nu ne putem atinge. și atunci? în final apar unii, care nu, nu sun înțelepți. sunt nebuni, pentru ca așa spune psalmistul. aceștia spun ca persoană superioară nu e deloc superioară. probabil nici nu a existat. iar toaate interpretările anterioare au depins de nivelul de cunoaștere al epocii. și spun: albul nu există. culoarea este o iluzie, o interpretare a creierului. cine are dreptate? cei ce au primit cuvântul? înțelepții? cei și mai înțelepți? sau nebunii? Last edited by Dumitru73; 28.06.2013 at 19:12:27. |
#24
|
|||
|
|||
Citat:
In legatura cu pedepsele, cea mai dezvoltata tara are si acum pedeapsa cu moartea. |
#25
|
|||
|
|||
Mai Dumitru, tie ti-ar trebui o carte : Ecclesiastul for dummies.
Mai citeste macar de 10 ori, in special ultimul capitol si poate intelegi mesajul cartii, care este destul de simplu : Oricat de mult ar incerca, omul fara Dumnezeu nu va gasi nici un sens al vietii noastre pe acest pamant. |
#26
|
|||
|
|||
O sa incerc sa-ti ilustrez cumva ideea.Cu toti stiti pilda fiului risipitor dar nu toti stiu cum era perceputa aceasta pilda in contextul de atunci,in acele circumstante culturale,diferite de ale noastre,in lumea iudaica rurala a acelor timpuri.Dupa cum stiti pilda incepe la momentul cand fiul mai tanar isi cere partea de mostenire.In lumea iudaica a acelor timpuri nu functionau nici regulile de acum cu privire la mostenire si nici mentalitatea de acum.Pentru un evreu de atunci o asemenea solicitare,cand tatal era inca in viata,era ceea ce romani vor defini in dreptul roman ca fiind ,,dorinta mortii".Adica o asemenea cerere,culmea impertinentei,din partea fiului mic,echivala cu a-i spune tatalui tau ,,As vrea sa mori si sa-mi iau banii".Un tata evreu traditional l-ar fi izgonit pe fiul nerecunoscator si mai grav,care dorea moartea parintelui sau pentru bani.In schimb,complet incredibil,atipic si fara replica in acele timpuri,tatal din parabola accepta.Pentru un ascultator evreu asa ceva era cel putin socant dpdv al mentalitatii lui de atunci.Si mai socanta era reactia tatalui la intoarcerea fiului,fuge in intimpinarea lui si il imbratiseaza.Asa ceva era de neinchipuit,era impotriva oricarui standard al culturii rezpective ca un tata sa se comporte intr-un asemenea mod,in loc sa stea rezervat si sa-l astepte el oe mezinul ticalos sa vina inapoi.Sa-l mai si imbratiseze dupa ce acesta practic il dorise mort era de domeniul aproape al incredibilului,al fictiunii.Ar mai fi multe de spus si despre reactia fratelui si despre ospatul organizat de tata dar m-am oprit la aceste doua elemente.Pentru cei de atunci,in mentalitatea lor era ca si cum un copil mai tanar spunea parintelui ca-l vrea mort,ii prapadea munca pe destrabalare,venea inapoi si inainte ca sa zica ceva tatal deja fugea el spre vinovat,ingenunchea si il saruta.Cam acesta era echivalentul.Ca sa nu mai spun faptul ca acel tanar evreu din poveste slujise la pagani si mai rau,le hranise porcii si nici mancarea lor nu o putea avea.Pentru un evreu decat asa ceva,o asemenea dezonoare si rusine,maxim posibil,pagani,dorinta mortii parintelui,destrabalare,a sluji la animale necurate,era preferabil mai bine sa mori in cele mai groaznice chinuri,erai tot ce poate fi mai cazut.Prin urmare reactia tatalui,in lumea acelor timpuri era de neimaginat si intraznesc sa spun pentru multi de neinteles pt ca nu puteau concepe o asemenea dragoste si iertare.Si cu toate acestea Mantuitorul le-a spus-o si daca pe multi cred ca i-a socat profund cred ca pe altii i-a cutremurat si mai profund pt ca i-a facut sa-si puna intrebari cum asa ceva este posibil.Acum,dupa secole de rodit samanta Cuvantului,chiar independent de contextul ei istoric,pe tine cum te face sa-l privesti pe Tata? :)
|
#27
|
||||
|
||||
Citat:
Bucurii!
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
#28
|
|||
|
|||
Citat:
|
#29
|
||||
|
||||
Citat:
Bucurii!
__________________
Făcutu-ți-s-a ocara ca și lauda, paguba precum câștigul și străinul ca fratele? Cum nu înțelegeți că nu despre pâini v-am zis? Ci feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor! (Matei 16:11) Omul deține atâta Adevăr câtă Iubire dăruie. |
#30
|
|||
|
|||
Cele spuse de MariS sunt, cu adevărat, o cale de cunoaștere a lui Dumnezeu, în care și eu cred. Mai mult decât în cunoașterea cu mintea cred în cunoașterea inimii. Iar aceasta e ajutată mai degrabă de o minte simplă. Cred că atunci când vrei să te apropii de Dumnezeu trebuie să lași deoparte tot ceea ce ai citit și gândit, care, cu cât sunt mai multe, cu atât te adâncesc în relativ. Cred că printr-o cunoaștere tot mai aprofundată pătrunzi tot mai adânc și în misterul Creației, te minunezi tot mai mult...
Însă această cunoaștere - rațională - nu este de ajuns pentru a te uni cu Dumnezeu. Te poate și înălța, dar te poți și prăbuși de unde te-a înălțat, și căderea va fi cu atât mai dureroasă sau catastrofală cu cât ai urcat mai sus. Există și oameni fericiți, care în apropierea lor de Dumnezeu se bucură și de cunoașterea minții, însă asta e din cauză că înainte au pus cealaltă cunoaștere. La Dumnezeu ajunge mai ușor smeritul. E un paradox, însă mă gândesc că zona smereniei este locul întâlnirii cu Hristos, cel care atât de mult S-a smerit, fiind, totodată, inaccesibilă diavolului, care este încremenit în mândrie. Când ai, însă, multă cunoaștere, este mult mai ușor să te mândrești decât să te smerești. Știm că în Biblie „a cunoaște” înseamnă „a te uni”. Iar unirea cu Dumnezeu se face după cum ne-a arătat Hristos: în stare de jertfă. Aceasta poate fi experimentată ca post sau ca nevoințe sfinte. Postul înseamnă o simplificare și o limitare a preocupărilor pentru lume, pe care le avem în mod obișnuit: simplificând și reducând hrana, reducem senzațiile. Iar senzațiile care nu sunt corelate cu hrana trebuie limitate despărțindu-ne de obiectul lor: TV-ul, clipurile, filmele. Însă și mintea are nevoie să se golească, iar moara ei să înceapă să macine altă „materie”. De fiecare dată când sunt tulburat sau simt că inima mi s-a răcit, o liniște deosebită îmi dă Filocalia, o bună așezare pe cale (cum ar fi Sf. Isaac Sirul). În felul ăsta pregătim vasul inimii pentru rugăciune și pentru primirea harului, care este sporit de Spovedanie, Împărtășanie și celelalte Taine ale Bisericii. Atunci, abia, începe cunoașterea. Mă tem că am îndrăznit prea mult, neținând cont de sfatul sfântului Isaac Sirul care spune că cine povățuiește fără să facă e ca o desfrânată care vorbește despre feciorie. Ceea ce cunosc eu este ceea ce-mi lipsește. Last edited by N.Priceputu; 29.06.2013 at 10:24:09. |
|