Joia din Saptamana Patimilor

[mishi55]

În prealabil postat de mirela.t

Link-ul pe care l-am dat este din parintele Staniloae. Care da, este o somitate in teologia romanesca.
(ma gandeam ca-l citesti si asa te mai edifici)

Deci, ne intoarcem la clasificari, catalogari etc...
Eu nu am indrazneala sa afirm ca parintele X este mai somitate decat parintele Y.
Dar, ce sa fac, nu am atata minte si putere de sinteza, incat sa clasific parintii.
Eu ma multumesc sa-i citesc si uneori sa-i citez, daca mi se pare ca ar putea fi de folos. Din pacate, mai si gresesc cateodata si fac risipa de margaritare.

Dar tot nu inteleg: ne intrecem, care da citate din parinti mai... somitati?
Cu ce anume contrazic cuvintele din predica parintelui Ioanichie (pe care ai indrazneala sa-l desconsideri, nu stiu din ce considerente!), prin ce anume vin in contradictie cuvintele parintelui Ioanichie cu cele ale parintelui Staniloae? Sau ai vrut doar sa demonstrezi ca si tu citesti? Si nu orice, ci un parinte... muuuult mai somitate decat am citit/citat eu?
Cum crezi ca ar raspunde insusi parintele Staniloae la calificarile tale?

Poti sa-mi spui ? Sau facem doar parada de citate si nume ?
Demonstreaza ca parintele Ioanichie (care tu consideri ca nu este o somitate) a gresit, a exagerat sau a invatat altceva decat adevarul.
Sau cumva parintele Staniloae recomanda undeva sa nu ascultam de parintele Ioanichie?

[costel]

În prealabil postat de mirela.t

Se pare ca "Cina cea de Taina" a avut loc cu o zi inainte de Passover. Mantuitorul a rupt si a dat ucenicilor paine dospita, nu azima.

Mantuitorul a savarsit Cina cea de Taina joi, folosind paine si nu azima. Acesta este motivul pentru care noi la Liturghie folosim paine. Vineri, cand era pastile la iudei S-a jertfit. Nu am mai taiat miel, dupa obiceiul iudaic, caci El ca Miel al omenirii a murit pentru noi. Asa ne-a trecut pe noi de la cele vechi la cele noi, de la moarte la viata.

[luciand]

Patimile lui Hristos, Răstignirea şi Învierea Sa reprezintă momentul în care se desparte Creştinismul de Iudaism, Legea Nouă de Legea Veche, momentul când începe să se clădească, pe fundaţia vechii tradiţii iudaice, noua Tradiţie creştină.
Ca orice tranziţie, acest moment nu a fost lipsit de greutăţi.
În primul rând trebuie precizat că au existat (cel puţin) două controverse: una privind cronologia Patimilor şi Învierii Mântuitorului - în jurul anului 166 în Laodiceea, iar cealaltă în jurul anului 190, privind ziua celebrării Paştilor. Bisericile Orientale, adică cele din Asia Mică, Palestina, Mesopotamia şi Siria, serbau Paştile odată cu evreii la 14 nissan, indiferent în ce zi a săptămânii ar fi căzut acesta, fapt pentru care au fost numite „cvartodecimane”. Celelalte Biserici celebrau Paştile doar duminica, respectiv în prima duminică după 14 nissan, fapt susţinut puternic de Papa (Patriarhul) Victor al Romei. Aceste practici au coexistat până la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325, când s-a stabilit clar canonul celebrării Paştilor în întreaga creştinătate (în prima duminică după prima lună plină, de după echinocţiul de primăvară, cu condiţia suplimentară să cadă după paştele iudaic).
De asemenea, au existat două moduri de a interpreta evenimentele care au culminat cu Învierea lui Hristos.
Primul, bazat pe Evangheliile Sinoptice, aveau următoarea succesiune: în Joia Mare – Cina cea de Taină simultan cu Paştele iudac (14 nissan), în Vinerea Mare – Răstignirea (15 nissan).şi Sâmbătă/Duminică noaptea – Învierea.
Cel de-al doilea, bazat pe Evanghelia după Ioan avea succesiunea: în Joia Mare – Cina cea de Taină, înaintea Paştelui iudac, de fapt o anticipare a acestuia (13 nissan), Vinerea Mare – Răstignirea (14 nissan) şi Sâmbătă/Duminică noaptea – Învierea, cronologie la care s-a raliat întreaga Biserică după controversa din Laodiceea din jurul anului 166.
Astfel, potrivit sinopticilor, la Cina cea de Taină s-au celebrat două Paşte: la început Paştele iudaic (prefigurarea Vechi Testamentară), iar la sfârşitul serii adevăratul Paşte, Paştele lui Hristos, prin care El însuşi se jertfea pe Sine şi se oferea ca adevăratul Miel spre mâncare Euharistică.
Problema cronologiei Paştilor se rezolvă într-un singur mod: Hristos a devansat Paştele iudaic cu o zi şi, în timp ce evreii junghiau mieii pascali la templu, Hristos se lăsa răstignit ca adevăratul Miel, fiind adevăratul Paşte, neştiut de cei care celebrau „umbra” Legii celei Vechi.
Tot astfel se explică şi controversa: pâine dospită (artos) – azimă. Cina cea de Taină fiind săvârşită înaintea Paştelui iudaic, e clar că a fost folosită pâine. Săptămâna azimelor începea doar de a doua zi celei în care se mânca mielul pascal la iudei – fuga din Egipt debuta, doar, cu mâncarea mielului, azima fiind mâncarea fugarului care nu mai avea timp să dospească frământătura.
Pe de altă parte Hristos şi, mai apoi, Biserica Sa au folosit ca „material” euharistic pâinea dospită pentru că Euharistia însemna „mulţumirea” pentru „pâinea cea de toate zilele” – hrana obişnuită, iar nu pentru o mâncare – azima – care se folosea doar o dată pe an, timp de o săptămână!

[tabitha]

Foarte buna postare, Lucian. Multumim pentru toate explicatiile. Paste fericit !!

[luciand]

În prealabil postat de mirela.t

Foarte buna postare, Lucian. Multumim pentru toate explicatiile. Paste fericit !!

Mulţumesc!
Paşte fericit şi ţie!