Strigat de ajutor

În prealabil postat de Cineva27

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva. Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica... Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici. Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva. Nu. E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum. Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost.

Doamna,domnisoara,nu va faceti griji.Nu sunteti nici prima si nici ultima care a simtit,simte sau va simti asta.Poate ati fi chiar surprinsa daca cumva ati afla cat de multi,poate chiar dintre cei care posteaza,au simtit asa ceva sau ceva asemanator.Daca acele ganduri ale dvs ar fi fost scrise acum aprox 2000 de ani sa stiti ca ele ar fi apartinut unui om pe nume Dima.Am sa parafrazez cateva idei pe acesta tema,in special ca sa va incurajez,asa cum pot,fie si din cauza ca acele ganduri ale dvs le-am auzit de mai multe ori,in multe momente din viata.

Stând în celula sa mohorâtă din Roma, în care abia răzbătea lumina printr-o mică ferestruică din tavan, duhovnicescul, inteligentul şi caldul apostol, ajuns acum la bătrâneţe, cu sănătatea şubrezită de pe urma îndelungatei şi statornicei sale alergări pentru Dumnezeu, îi adresează lui Timotei un ultim îndemn, să se ţină cu toată fermitatea de adevărul şi viaţa ce i-au fost prezentate.
In cuprinsul epistolei,spre final,durerea singuratatii razbate din cuvintele Apostolului dar un verset te izbeste prin trairea lui: ,,Caci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a parasit si a plecat la Tesalonic".Dima,unul dintre tovarasii sai,l-a parasit intr-un moment greu.Din dragoste pentru lumea de acum,Dima a renuntat la lupta pentru Credinta,poate s-a speriat,poate nu a mai putut.Poate si el si-a spus in gand exact ce ganditi si dvs acum,ce am gandit si eu in trecut si ce vor gandi si altii in viitor.

Dima a uitat ca Pavel statatea in lanturi,dupa o existenta dramatica in slujba lui Hristos,si poate a uitat ce a spus odata Apostolul: ,,Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad".Pentru acele lucruri statea Pavel acolo si tot Apostolul ne arata cat de singur era,printre oameni,in lupta lui: ,,La intaiul meu raspuns de aparare, nimeni n-a fost cu mine, ci toti m-au parasit."
Dar apoi Pavel continua cu putere,cu incredere de nezdruncinat: ,,Insa Domnul a stat langa mine si m-a intarit, pentru ca propovaduirea sa fie vestita pe deplin prin mine si s-o auda toate Neamurile. Si am fost izbavit din gura leului.Domnul ma va izbavi de orice lucru rau si ma va mantui, ca sa intru in Imparatia Lui cereasca. A Lui sa fie slava in vecii vecilor! Amin."

Sa stiti ca Cel de Sus nu vrea sa fim toti copii la indigo ale lui Avraam,Moise,Enoh sau Pavel.Dumnezeu stie foarte bine ce face cand ne-a creat in asa fel incat sa fim diferiti in temperament,personalitate.Varietatea este marca distinctiva a creatiei lui Dumnezeu oriunde in univers.Nu exista doi oameni la fel in acesta lume,Dumnezeu,in varietatea lui inepuizabila in creatie,ca un artist atotstiutor,ne-a modelat pe fiecare dintre noi pentru ca tocmai aceste numeroase diferente si asemanari sa slaveasca intelepciunea si dragostea Sa.Acestea varietate a lui Dumnezeu aduce frumusete in univers.

Ar trebui sa-i multumim lui Dumnezeu pentru ca ne-a dat propriile personalitati,abilitati,temperamente.Nu ar trebui sa irosim timp si energie incercand sa ne modelam artificial dupa altcineva ci fiecare,in felul sau,este o minune a lui Dumnezeu.Nu poti copia la perfectie pe altcineva si daca totusi reusesti s-ar putea ca niciodata sa nu ii poti copia si trairea,fiecare fiind unica in felul ei.In schimb poti intelege mesjul care ti-a fost transmis si il poti aplica la nivelul tau,pentru ca Cel de Sus ne da fiecaruia cat putem sa ducem.Exemplele despre cei sfinti,despre eroii Credintei,nu trebuie sa va tulbure si sa va determine sa abandonati pentru ca nu v-ati ridica la acel nivel.Marea majoritate a oamenilor nu putem asta,nu doar dvs.In schimb puteti sa luptati pana la capat, in ciuda necazurilor,in ciuda caderilor sau a loviturilor pe care le primiti.

Sa stiti ca au fost unii inaintea noastra care au murit pentru asta.Ii gasiti in capitolul 11 din Epistola catre Evrei.Spre difrenta de noi ei au avut ceva si mai greu de indurat: ,,In credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite; ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant."Un autor crestin dadea o frumosa definitie a crestinului pe acesta idee:

,,Un adevărat credincios este o ciudăţenie. El are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu l-a văzut; îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea;se goleşte singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău. El moare pentru a putea trăi; pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte altora pentru a păstra pentru el. Vede nevăzutul; aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul."

Doamna,domnisoara,sa nu abandonam ca Dima,ci sa cautam puterea de a indura,de a lupta pana la capat acolo unde a cautat-o si Apostolul Pavel:,,Propovaduitorul si apostolul ei am fost pus eu si invatator al Neamurilor. Si din pricina aceasta sufar aceste lucruri; dar nu mi-e rusine, caci stiu in cine am crezut. Si sunt incredintat ca El are putere sa pazeasca ce I-am incredintat pana in ziua aceea"

Desi stiu ca orice as spune cuvintele mele sunt slabe si nu va vor aduce o consolare imediata,ca altii poate va vor sfatui sa renuntati la Credinta,eu v-as ruga sa va rugati si sa lasati in mana Domnului speranta dvs la fel cum a facut si Pavel.Poate veti spune ,,Bine,dar era avea o incredintare,era Apostol,eu cine sunt,cine ma aude pe mine in lumea asta?".Se spune ca toti ingerii isi tin rasuflarea cand un om ia o decizie cu privire la a merge pe drumul Credintei sau a renunta.Doamna,tot Pavel va spune ceva ce s-ar putea sa va para nebunie in ziua de azi,dar nu este sa stiti.Eu cu asta voi incheia,ma iertati ca nu v-am putut da un sfat mai bun,dar gandurile dvs au rascolit multe-n mine si am vrut sa va spun si eu ceva din suflet,asa cum m-a dus capul.

"Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme: ce mi-ar putea face omul?"

[Noesisaa]

Si eu m-am simtit cam asa zilele trecute, intr-un fel de lipsa de scop... O fi departarea de casa, o fi stresul...asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am dus sambata sa ma spovedesc. Nu erau lucruri grave, dar erau adunate, si simteam nevoia sa imi spal sufletul. Parintele a simtit cumva ca este mai mult decat atat, si m-a "tras de limba..." Ce mi-a spus, printre altele, este ca pentru absolut fiecare dintre noi Dumnezeu are un plan prin care noi sa fim nu fericiti, ci foarte fericiti. Trebuie doar sa Il urmam si sa Ii ascultam vocea. Chiar daca nu vezi momantan planul Lui, trebuie sa continui sa faci ce ai de facut, sa continui sa iti spui rugaciunile, restul problemelor sunt crucea pe care fiecare trebuie sa o ducem, pacate de care trebuie sa ne para rau.... Dar nu degeaba esti intr-un anumit loc, nu degeaba Dumnezeu iti trimite anumite incercari, nu degeaba intalnesti anumiti oameni...Toate ca sa te aduca mai aproape de El, numai tu sa vrei. Astea printre altele, mai personale, care nu isi au rostul aici.

Sigur ca stiam lucrurile astea, dar cateodata ai nevoie de altcineva, caruia ii pasa, sa ti le repete. Si cateodata ai nevoie de o alta pereche de ochi care nu-s ai tai, si apoi lucrurile arata altfel. Si, dupa rugaciunea mea de parere de rau, si dupa de dezlegare, a inceput din nou sa rasara soarele si pe strada mea. :) Domnul e bun!

[umilul]

În prealabil postat de Cineva27

Gandurile-mi devin din ce in ce mai negre si simt nevoia sa spun cuiva. Sa incerc si asta, sa nu zic ca nu i-am dat o sansa vietii. Da, stiu, unii din voi poate chiar au o viata si lucruri mai bune de facut in aceasta seara de duminica... Si totusi scriu. Si am sa scriu. Doamne, daca existi, eu inca nu cred in Tine, nu Te simt, dar daca existi, trimite-mi un raspuns prin oamenii acestia de aici. Mi-am pierdut gustul pentru viata. Ma oboseste viata. Tot. As vrea numai sa dorm. Dar nici asta nu mai pot bine. M-am pierdut pe mine insumi, daca m-am gasit vreodata...Ce mai, deja devin incoerenta in exprimare. Nu stiu cum sa dau glas unei dureri atat de reale in mine, nu stiu cum sa o transpun in cuvinte putine. Oameni buni, nu ma mai motiveaza nimic in mod real. Ma tarai de pe o zi pe alta prefacandu-ma ca sunt bine, normala, functionala, zambesc, dau binete, etc. Dar de fapt traiesc o profunda nemultumire. Si nici nu am o cauza exterioara imediata, o drama recenta,un deces, sau ceva. Nu. E drept, ai mei sunt divortati, iar fratele meu e bolnav psihic, dar nu pot spune ca astea sunt raspunzatoare pentru cum ma simt eu acum. Am nevoie sa cred in ceva. Am nevoie de o motivatie. Cum sa fac sa cred in Dumnezeu? Cum se face sa simti in interior? Daca as crede in El, probabil ca nu as deznadajdui acum. Toate imi merg prost. Colac peste pupaza, ca sunt si in sesiune. Nici abilitatea de a invata nu o mai am. Intru in panica ca am examene si cred dinainte ca oricum nu sunt in stare sa le fac fata.Si cand ma gandesc ca am terminat cu 10 anul trecut. dar stiu, a fost din ambitie, nu real, pentru mine si pt a deveni buna in ce fac. Toata viata mea de pana acum pare sa fi fost o amagire. Lucrurile in care credeam se dovedesc perisabile. Imi pierd acusi si abilitatea de a ma mai bucura. Si maine am examen. Altadata stresul dinaintea examenelor ma motiva, puneam mana pe carte, acum ma indeamna la renuntare. Da,asta e cel mai grav simptom: RENUNTAREA. Imi vine sa renunt la lupta. De ce as mai lupta? DAca nu cred in mantuire? De ce nu simt ca Dumnezeu ma iubeste? De ce nu e deajuns soarele si natura ca dovada a existentei lui? De ce nu e de ajuns mama si fratele? Si ma simt si singura, nu prea am prieteni. Desi zic eu, nu mi lipseste nimic. Dumnezeu imi refuza bucuria asta. Ma simt seaca si inutila. Doar familia ce ma apreciaza, dar asta nu ma consoleaza, pt ca stiu ca asa e firesc, si ei o vor face neconditionat. Mi-ar placea si un iubit, la o adica...dar ce sa te faci...cu baietii de acum...Cei din mediul meu studentesc imi par prea copii, beau si practica lucruri care nu ca nu ma atrag, dar parca ceva inca ma tine departe de ele... baietii seriosi..ha...N am cunoscut niciunul! Oare exista? Doamne, incep sa judec, stiu...Ma simt fara rost. Ma simt uneori bogata si ca n-am cui sa dau. Imi cer iertate daca v-am tulburat. va invidiez pe toti cei care v-ati gasit sensul, linistea si pacea. Mie majoritatea oamenilor imi par chinuiti de viata. n am vazut om care in ciuda greutatilor sa fie fericit...poate doar aia pe la televizor..dan puric, maica siluana...dar si la ei as putea spune, pai da, ca sunt ei mai cu stea in frunte, i-a dat dumnezeu mai deosebiti...ce sa faca muritoarea de mine?

Nu deznadajdu-i niciodata, roaga-te si iubeste-l pe Domnul si pe aproapele tau ca pe tine insuti si fi sigura ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu te va lasa niciodata. Roaga-te mult, citeste Acatiste si in special Acoperamantul Maicii Domnului si paraclisul Maicii Domnului, sunt sigur ca te va ajuta si pe tine cum m-a ajutat si pe mine. Multe greutati sunt si multe ne mai asteapta, dar trebuie sa le rabdam cum vin de la Domnul fara sa deznadajduim. Cercarea vine de la Domnul pentru a fi lamuriti. Rugaciunea si credinta in Domnul ne ajuta de fiecare data. Tine-te tare si nu te lasa, sunt sigur ca vei trece peste asta. Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!!