(totul) Despre desfranare

[ioanna]

În prealabil postat de NeInocentiu

M-am gandit sa infiintez un topic si pentru aceasta problema, uneori delicata
Un barbat casatorit poate intretine raporturi sexuale cu sotia de cate ori vrea si cand vrea, daca sotia este de acord ?
Prin porunca "Sa nu fii desfranat" se intelege si sa nu mananci sau bei peste masura ?

S-a mai discutat despre "desfrau" in casnicie pe topicul despre Nunta :)
Spuneam atunci ca eu prin „desfrau” inteleg o patima patologica, o dorinta cronica de sex , barbatul sau femeia fiind atat de obsedat de sex incat devine o povara pentru partener, deci manifesta sindrom de nimfomanie (femeia) sau satiriazis (barbatul), un „rau diabolic”, o degenerare ce produce un dezechilibru in relatie.

Ca sa-ti raspund la intrebare: "da", daca e o manifestare de iubire autentica, sincera, sotii exprimandu-si sentimentele unul fata de celalalt si "nu"- daca e o patima, daca contactul fizic devine dominant in relatie, in detrimentul altor aspecte, daca toata casnicia se rezuma la intimitate.

[fallen]

În prealabil postat de ioanna

S-a mai discutat despre "desfrau" in casnicie pe topicul despre Nunta :)
Spuneam atunci ca eu prin „desfrau” inteleg o patima patologica, o dorinta cronica de sex , barbatul sau femeia fiind atat de obsedat de sex incat devine o povara pentru partener, deci manifesta sindrom de nimfomanie (femeia) sau satiriazis (barbatul), un „rau diabolic”, o degenerare ce produce un dezechilibru in relatie.

Ca sa-ti raspund la intrebare: "da", daca e o manifestare de iubire autentica, sincera, sotii exprimandu-si sentimentele unul fata de celalalt si "nu"- daca e o patima, daca contactul fizic devine dominant in relatie, in detrimentul altor aspecte, daca toata casnicia se rezuma la intimitate.

Ideal ar fi ca omul sa pastreze controlul asupra propriilor porniri si sa fie el cel care hotaraste cand, cum si cu cine. Normal ca ce este peste masura strica, si mancarea, si bautura, si chiar si munca.

Problema desfrâului derivă din problema mai cuprinzătoare a păcatului. Iar păcatul este ruperea legăturii cu Dumnezeu, pierderea harului.

Practic, în cea mai mare parte a timpului nostru trăim lipsiţi de har, aşa încât nici nu ne mai dăm seama că nu-l avem. Simţim, însă, o lipsă acută în suflet, un „vid dureros”, neîmplinire, simţim că viaţa nu are sens, că nu avem bucurie. Încercăm atunci să suplinim acel gol cu lucruri, ocupaţii, acte care să substituie lipsa bucuriei prin plăceri.

„Trupul pofteşte împotriva duhului şi duhul împotriva trupului” spune Mântuitorul. Prin urmare, trupul trebuie strunit, ţinut în frâu, dacă vrem să trăim duhovniceşte.

Pentru că ne trage în jos, înspre animalitatea inconştientă, dar căderea este sub acest nivel, întrucât, oricât ne-am strădui, animale adevărate nu putem deveni; mintea e un dat dumnezeiesc şi nu putem scăpa de ea; însă o putem perverti, supunând-o trupului şi punând-o să inventeze mereu alte şi alte plăceri.

Vindecarea de starea pervertită în care ne aflăm nu se poate face decât prin post, prin înfrânare, prin repunerea trupului în rolul de slujitor al duhului.

Prin urmare, aşa cum de hrană nu trebuie să postim doar când este post, ci în permanenţă trebuie să ne înfrânăm, la fel, şi sexualitatea trebuie ţinută în frâu, evident, şi în căsătorie.

„Duhul nu-l stingeţi”, zice Apostolul. Dacă eşti fidel Duhului, dacă te rogi şi păstrezi o relaţie vie cu Dumnezeu, nu ai nevoie să ţi se spună ce e păcat şi ce nu din ceea ce faci cu soţia (soţul). Duhul te învaţă, după cum este scris.

Este clar că excesele nu sunt bune; că perversiunile sunt diabolice. Nu e nevoie şi nici bine să intrăm în amănunte; dacă scormonim în mizerie sigur ne vom murdări.

Mi-a plăcut ce spunea un mare psihiatru (Viktor Frankl), ca răspuns la problemele legate de sexualitate: Ceea ce îmbolnăveşte sufletul este o sexualitate lipsită de dragoste. Că singurul lucru care justifică legătura sexuală este iubirea şi că fiecare dintre parteneri trebuie să se dăruiască cu tot sufletul celuilalt în acest act.

În felul ăsta nu mai vorbim de sex, ci de dragoste, care transfigurează legătura dintre soţ şi soţie. Mai mult chiar, transfigurarea completă se realizează când cei doi se dăruiesc unul celuilalt şi, împreună, rodului unirii lor - copilul.

[fiul ratacitor intors acasa]

În prealabil postat de N.Priceputu

Problema desfrâului derivă din problema mai cuprinzătoare a păcatului. Iar păcatul este ruperea legăturii cu Dumnezeu, pierderea harului.

Practic, în cea mai mare parte a timpului nostru trăim lipsiţi de har, aşa încât nici nu ne mai dăm seama că nu-l avem. Simţim, însă, o lipsă acută în suflet, un „vid dureros”, neîmplinire, simţim că viaţa nu are sens, că nu avem bucurie. Încercăm atunci să suplinim acel gol cu lucruri, ocupaţii, acte care să substituie lipsa bucuriei prin plăceri.

„Trupul pofteşte împotriva duhului şi duhul împotriva trupului” spune Mântuitorul. Prin urmare, trupul trebuie strunit, ţinut în frâu, dacă vrem să trăim duhovniceşte.

Pentru că ne trage în jos, înspre animalitatea inconştientă, dar căderea este sub acest nivel, întrucât, oricât ne-am strădui, animale adevărate nu putem deveni; mintea e un dat dumnezeiesc şi nu putem scăpa de ea; însă o putem perverti, supunând-o trupului şi punând-o să inventeze mereu alte şi alte plăceri.

Vindecarea de starea pervertită în care ne aflăm nu se poate face decât prin post, prin înfrânare, prin repunerea trupului în rolul de slujitor al duhului.

Prin urmare, aşa cum de hrană nu trebuie să postim doar când este post, ci în permanenţă trebuie să ne înfrânăm, la fel, şi sexualitatea trebuie ţinută în frâu, evident, şi în căsătorie.

„Duhul nu-l stingeţi”, zice Apostolul. Dacă eşti fidel Duhului, dacă te rogi şi păstrezi o relaţie vie cu Dumnezeu, nu ai nevoie să ţi se spună ce e păcat şi ce nu din ceea ce faci cu soţia (soţul). Duhul te învaţă, după cum este scris.

Este clar că excesele nu sunt bune; că perversiunile sunt diabolice. Nu e nevoie şi nici bine să intrăm în amănunte; dacă scormonim în mizerie sigur ne vom murdări.

Mi-a plăcut ce spunea un mare psihiatru (Viktor Frankl), ca răspuns la problemele legate de sexualitate: Ceea ce îmbolnăveşte sufletul este o sexualitate lipsită de dragoste. Că singurul lucru care justifică legătura sexuală este iubirea şi că fiecare dintre parteneri trebuie să se dăruiască cu tot sufletul celuilalt în acest act.

În felul ăsta nu mai vorbim de sex, ci de dragoste, care transfigurează legătura dintre soţ şi soţie. Mai mult chiar, transfigurarea completă se realizează când cei doi se dăruiesc unul celuilalt şi, împreună, rodului unirii lor - copilul.

ft. frumos
formulata ideea
bravo
nu am cunintew
jos palaria

[vsovivi]

În prealabil postat de NeInocentiu

M-am gandit sa infiintez un topic si pentru aceasta problema, uneori delicata

Un barbat casatorit poate intretine raporturi sexuale cu sotia de cate ori vrea si cand vrea, daca sotia este de acord ?

Prin porunca "Sa nu fii desfranat" se intelege si sa nu mananci sau bei peste masura ?

Bine te-ai gândit.

Bărbatul căsătorit nu este stăpân pe trupul său ci femeia iar peste trupul femeii stăpâneşte bărbatul care este cap al femeii tot aşa cum Hristos este cap al bărbatului, deci bărbatul căsătorit are trupul sub stăpânirea femeii şi nu poate avea iniţiative trupeşti spre a intreţine raporturi sexuale cu soţia sa.

Porunca ''Să nu fii desfrânat'' se adresează bărbaţilor în primul rând, lui Israel, care este robul şi slujitorul Domnului ca să pomenească Mila Sa, deci puneţi-vă şi voi întrebarea cum poate fii desfrânat un bărbat şi de către cine ori de către ce? Dar nu uitaţi să treceţi apoi şi pe la capitolul făţărnicie şi nerecunoştiinţă şi pe la porunca: ţine mintea la iad (viclenie) şi să nu deznădăjduieşti... unde trebuie priceput ce înseamnă nădejde şi deznădejde, îmbinare şi dezbinare, robire şi dezrobire.

Ştiu că e greu, dar ca să pricepem trebuie să stăruim după smerenie şi lepădare de gLumele porcoase şi sadice şi foarte nevinovat de înţeţelepte... ca o râie pe capul omului.

[laviniu]

În prealabil postat de vsovivi

Bine te-ai gândit.

Bărbatul căsătorit nu este stăpân pe trupul său ci femeia iar peste trupul femeii stăpâneşte bărbatul care este cap al femeii tot aşa cum Hristos este cap al bărbatului, deci bărbatul căsătorit are trupul sub stăpânirea femeii şi nu poate avea iniţiative trupeşti spre a intreţine raporturi sexuale cu soţia sa.

&.

Vai de mine , deci cand vreau sa fac amor sanatos cu nevasta mea, numai ea imi poate cere asta? Eu amaratul trebuieste sa astept ca un popadau cuminte si bleg pana ii trec ei durerile de "cap", stressul, etc? Si atunci sa nu te lasi ispitit, macar virtual?!?Numai bine!

În prealabil postat de laviniu

Vai de mine , deci cand vreau sa fac amor sanatos cu nevasta mea, numai ea imi poate cere asta? Eu amaratul trebuieste sa astept ca un popadau cuminte si bleg pana ii trec ei durerile de "cap", stressul, etc? Si atunci sa nu te lasi ispitit, macar virtual?!?Numai bine!

Mai in gluma, mai in serios... cred ca multe vieti si casnicii ar fi salvate daca ar face barbatii asa.

Eram odata la maternitate in vizita la o ruda care se operase (de altceva, nu avort), si era in salon cu ea o femeie care avortase si avea ceva complicatii dupa. Si din vorba-n vorba, saraca femeie zice "of, cate tragem pt barbatii astia... daca ar fi dupa mine, m-as culca linistita in fiecare seara!" si inca 2 femei i-au dat dreptate.

Judeca si tu acuma... stii cum se zice, realitatea e cea mai buna "gluma".

[laviniu]

Da, e adevarat, mereu viata bate filmul, de aia prefer sa nu ma insor(din nou!)

[LaPetiteMoc]

In alta varianta de traducere porunca apare sub forma "sa nu preacurvesti". In Noul Testament aflam de la Mantuitor ca pacatul cu trupul este pacat impotriva Duhului Sfant. Asadar este pacat capital.

Doamne, pazeste-ne!

[maria40]

În prealabil postat de NeInocentiu

M-am gandit sa infiintez un topic si pentru aceasta problema, uneori delicata

Un barbat casatorit poate intretine raporturi sexuale cu sotia de cate ori vrea si cand vrea, daca sotia este de acord ?

Prin porunca "Sa nu fii desfranat" se intelege si sa nu mananci sau bei peste masura ?

Cred ca parintele Arsenie Boca spunea despre asta: "Nici abuz dar nici refuz". Ca toate in viata calea de mijloc e cea mai buna.....
Raporturile sexuale intr-o casnicie ar trebui sa vina de la sine daca iti iubesti consortul/consoarta . Marea majoritate a femeilor isi doresc, chiar daca sunt casatorite de zeci de ani, si acea parte care este inaintea unui raport sexual si care se numeste preludiu si peste care, barbatii, de obicei "sar".
O femeie casatorita care vrea sa-si pastreze sotul si familia face multe compromisuri inclusiv in privinta raporturilor sexuale. Noi, femeile, cam stim ca nevoile voastre in ce priveste partea sexuala sunt mai mari si atunci acceptam dorintele voastre.
Va plangeti ca sotiile voastre va "refuza" , ca ne plangem de dureri de cap, de spate, etc. dar cand le-ati intrebat ultima data ce dorinte au ele?
V-ati intrebat cate ganduri are o femeie intr-o singura zi? Serviciu, casa, copii, cumparaturi, s-a imbolnavit copilul, s-a imbolnavit sotul, planificarea bugetului, sa cumpar aia ca incepe scoala la copil, sa fac cealalta, muraturi ca vine iarna, zacusca, gemuri, curatenie. Si atunci canalizandu-ti energia spre toate celelalte, de unde sa mai ai energie si pentru raporturi sexuale nenumarate de cate ori vrea sotul?