"Mila, asta este esenta iubirii de aproapele. . . "In memoriam: Parintele Iustin

[cristiboss56]

“Mila este una din virtutile cele mai adanci pe care se bazeaza crestinismul nostru. Nu se poate creste duhovniceste fara mila. Si mi-a ramas, printre alte imagini frumoase, printre tablouri de viata sau de prin vietile sfintilor sau din marii scriitori, un tablou din Dostoievski, din “Fratii Karamazov“.

E acel tablou cand vine la parintele Zosima un tanar si bate la poarta manastirii si spune ca vrea sa se faca monah. Si prima incercare, ca pretendent la viata monahala, e cea care se refera la “ascultarile de inima“. Si se duce parintele staret cu ucenicul nou venit, la una din chiliile manastirii si ii zice: Iata, aici, trebuie sa ai grija de batranul acesta! cand a intrat acolo in chilie baiatul – unul cu un nas subtirel! – l-a izbit mirosul, aerul inchis al camerei.
- Ce am de facut? intreaba tanarul.
- Pai, il speli, ii aduci mancare de la bucatarie, ii citesti din viata Sfantului, citesti din Scriptura, ii faci rugaciunea de seara, de dimineata, ii faci toata randuiala unui calugar. Dar, pe langa acestea, ceea ce este mai important, sa ai grija de trupul lui, saracul. Trebuie sa-l cureti, sa-l speli, sa-i faci baie, sa-l ingrijesti ca pe-un copil mic.
A ramas fratele acolo dupa ascultarea primita si a stat o zi, doua, trei. Apoi vine la parintele staret:
- Parinte, nu mai pot sta! E foarte greu.

- Du-te, frate, incearca inca o data, mai stai si vezi, poate te-apropii de durerile batranului, de suferintele lui. Poate ca maine am sa fiu eu acolo, cel batran si neputincios. Sau tu? Se duce din nou si mai face o incercare, o ascultare si vine iarasi:
- Parinte, e greu!

- Frate draga, mai incearca, mai du-te si-a treia oara si daca n-ai sa poti si-a treia oara, vii si-mi spui. A doua zi, vine asa si-i spune parintelui:
- Eu nu mai pot!

- Ei, frate draga, in cazul asta mergi de unde ai venit, ca nu esti bun pentru manastire.

Mila, asta este esenta iubirii de aproapele, de frate, de sora, de tata, de prieten, de vecin, de strain. Calugaria fara mila, nu se poate. Omul fara dragoste, fara apropiere fata de suferinta, nu poate merge la judecata lui Dumnezeu. Fara aceasta apropiere si simtire, nu putem trai in manastire, dar nici in societate.

Viata monahului inseamna o daruire permanenta, o jertfire de sine permanenta, trebuie sa fie, cum spune Parintele Serafim Rose, precum cea a lui Hristos inviat.
(…)

Ceea ce lipseste astazi la noi nu este altceva decat sentimentul durerii pentru aproapele tau. Omul nu traieste izolat, omul nu traieste singur, el traieste mereu in planul celuilalt, in momentul in care am pierdut porunca aceasta a iubirii si a raportului dintre noi, nu mai suntem crestini, suntem altceva. E o stare care nu ne caracterizeaza pe noi, romanii.
Romanul, din firea lui, este milostiv, este drept, este corect, este plin de dragoste, de bunatate, incat toata istoria noastra e plina de eroi si martiri care s-au afirmat prin dragostea ce-au avut-o fata de familie, fata de copii, fata de mama, de tata, de sat, de oras, de tara, de tot.
Mila este latura cea mai frumoasa a dragostei, mila este dragoste activa si nu contemplativa. Mila, asta este esenta iubirii de aproapele, de frate, de sora, de mama, de tata, de prieten, de vecin, de strain”.
Iustin Parvu

Părintele Justin Pârvu a plecat la Domnul O flacără a ortodoxiei şi a românismului s-a stins




Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României s-a stins din viaţă. Părintele arhimandrit Justin Pârvu a murit în această seară, la orele 22.40.
"La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atît i-a iubit şi după care atît a jinduit.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat politic între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).
De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!", informează www.petruvodă.ro.