As dori un sfat

[AlinB]

Cu certitudine exista un loc si pentru tine in domeniul care l-ai studiat.
Doar sa-ti doresti cu adevarat sa faci asta, sa te rogi pentru o sansa si fara doar si poate ai sa o primesti.

[ioan67]

În prealabil postat de Ioana88

Cu medicina veterinara e rau daca nu ai o determinare uriasa si o inclinatie de mic spre asa ceva, as putea spune. Asta in cazul in care nu ai parinti medici veterinari si alte rude in domeniul asta, eventual prietenii apropiate din studentie. Iar ca sa prinzi un post la stat (DSVSA se cheama institutia de stat si CMV- colegiul medicilor veterinari ) trebuie sa fii geniu sau eventual sa inveti cu 2 ani inainte, iar departajarea se face la interviu, concluziile le puteti trage singuri. Cainii si pisicile mor de foame si de frig pe strazi, iar medicii veterinari se bat pe functii, iar in cabinete costurile sunt destul de mari pentru campanii de sterilizari si castrari. Adaposturile lucreaza mai mult cu voluntari si fonduri din afara, au si contracte cu unele cabinete, costuri suportate de strainii care vor sa adopte.
Eu ma gandesc ca in meseria asta, pe langa ca trebuie sa fii bun in ceea ce faci, trebuie sa fii si sufletist, sa-ti pese de animale, nu numai sa incasezi. Se spune ca in meseria asta rata somajului e foarte mica, dar tocmai pe motivul ca viitorii medici au deja serviciul asigurat din parinti, bunici etc. Sunt si colegi care au plecat inafara pe la ferme, dar nu ca medici, sa castige si ei un ban sa-si deschida un cabinet , o farmacie, unii au ramas acolo. Pe la tara oamenii isi vand animalele, pretul laptelui e foarte mic, nu mai zic cat se importa. Oamenii nu isi iau subventiile pe animale, unii numai din crescut animale traiesc. Multi prefera sa cumpere din supermarket lapte.
Nu stiu daca se va schimba ceva in viitorul apropiat.
E destul de greu sa dai din coate si sa te mentii pe linia de plutire. Devii dezamagit de cei 6 ani din viata pierduti prin amfiteatre, nopti nedormite, stres, energizante, nedreptati.
Noua ni s-a zis de pe bancile facultatii despre astea, dar am zis ca e o gluma, doar nu o sa ma las din anul 5 de facultate, ma hotarasem in anul 4 sa continui.
Am sa incerc sa pun si in practica cate ceva din fiecare sfat. Sper sa nu va fi plictisit, ar fi multe de zis! Multumesc pentru incurajari, poate de asa ceva aveam nevoie! Sanatate

Soră, veţi râde sau nu, când eram copil aveam pe mână o fermă întreagă...:))
De la 5 la 14 ani am fost Vet-ul ogradei părinteşti şi al altora...
Mergeam la gârlă însoţit de gâşte...:) Puneam bobocii, puişorii, biile, mâţişorii, purceluşii... Toate erau sub grija mea, sub marea mea ştiinţă a ocrotirii necuvântătoarelor...:)
Dar nimeni nu ştia cum cunoşteam eu obştea mea de "necuvântătoare"!
Maica mea, poate, intuia cumva dragostea mea pentru animale. Că maica mea era pentru mine ce eram eu pentru puii golaşi...
Legea aceleiaşi Iubiri străbătea lutul nostru. Eu iubeam puişorii, maica mă iubea pe mine!
Aşa că într-o bună zi mama spuse: de nu vei fi Preot, vei fi, sărmane, măcar Veterinar...:)
A fost să fiu psiholog. ratat.
Drămuiţi-vă dragostea, soră!
Vorba unui răposat prieten, Mihail, ori vorba unui proaspăt defunct al inimii mele, Cristian.........
Drămuiţi-vă dragostea, vă rog.

[Iorest]

.............................

[Sindbad]

În prealabil postat de Ioana88

În prealabil postat de Ioana88 Vezi mesajul
Vreau sa adaug ca mereu am stari de frica, lipsa de incredere, mi-e frica ca o sa-mi dezamagesc parintii, apropiatii. Prefer sa stau inchisa in casa, nu-mi place sa socializez. Orice sfat e binevenit! Sper ca nu v-am plictisit! Doamne ajuta!

treci printr-o depresie. trebuie sa faci exact invers, ce e aia sa-ti fie frica ca-ti dezamagesti parintii si apropiatii?!?
esti la o varsta foarte periculoasa pentru o femeie si trebuie sa ai mare grija, sfatul meu e sa eviti o perioada mersul la biserica, ai nevoie de un pic de larma in viata ta. sigur, cu grija si printre prieteni, dar un pic de zguduire a simturilor iti este necesar.

edit.nu citisem mesajul in intregime, vad ca ai descoperit depresia de una singura, inseamna ca pericolul insingurarii nu este atat de mare, ca si alte pericole posibile. e ok, o sa-ti revii. dar asculta totusi si sfatul meu....

[AlinB]

În prealabil postat de Sindbad

treci printr-o depresie. trebuie sa faci exact invers, ce e aia sa-ti fie frica ca-ti dezamagesti parintii si apropiatii?!?
esti la o varsta foarte periculoasa pentru o femeie si trebuie sa ai mare grija, sfatul meu e sa eviti o perioada mersul la biserica, ai nevoie de un pic de larma in viata ta. sigur, cu grija si printre prieteni, dar un pic de zguduire a simturilor iti este necesar.

edit.nu citisem mesajul in intregime, vad ca ai descoperit depresia de una singura, inseamna ca pericolul insingurarii nu este atat de mare, ca si alte pericole posibile. e ok, o sa-ti revii. dar asculta totusi si sfatul meu....

Aha..sa eviti trecutul pe la biserica, da' sa incerci nitica "zguduire a simturilor".

N-ai trimis cumva si o oferta de terapie d'asta pe privat? Dezinteresat, desigur.

[Sindbad]

În prealabil postat de AlinB

Aha..sa eviti trecutul pe la biserica, da' sa incerci nitica "zguduire a simturilor".

N-ai trimis cumva si o oferta de terapie d'asta pe privat? Dezinteresat, desigur.

boala romaneasca, totdeauna cautam interese ascunse, rea intentie, scenarii care mai de care mai hidoase, ne vedem pe noi insine cei mai breji din cartier...

la varsta mea nu mai e cazul, asta cred si am fost sincer, problemele de genul asta nu tin de biserica si sunt prea multe tinerele care au ajuns la tratament psihiatric. daca tot am ales sa raspund unui astfel de mesaj scriu exact ce cred.

[AlinB]

Sinceritatea nu tine loc de intelepciunea si daca varsta nu aduce macar atata compensatie..

Da' ia spune-ne tu, tinerele are au ajuns la tratament psihiatric, esti convins ca au ajuns pentru ca n-au apelat la "zguduirea simturilor" in loc sa mearga la biserica?

[CristianR]

Energiile acumulate în suflet din pricini diverse (uneori fiziologice) nu trebuie înăbușite, este adevărat; dar nici eliberate întâmplător, pentru că prin intermediul lor sufletul nostru călătorește în sus ori în jos, către sens ori către fărâmițare.

Poți da curs unui sfat de genul „urmează-ți pofta (sau nevoia) că altfel te îmbolnăvești psihic”, ori poți ajunge la un duhovnic priceput care să-ți orienteze energia către ceva rodnic, către un alt nivel al vieții. Ori măcar să te înveţe cum să o domoleşti.

În primul caz vom cunoaște păcatul, care sub o aparență de liniștire a simțurilor îmbolnăvește spiritual (când dai frâu liber cailor căruţa se răstoarnă sau ajungi în şanţ), iar în al doilea caz împlinirea va fi atât spirituală (omul e ajutat să se orienteze către un sens al vieții sale), cât și sufletească și trupească.

Biserica are drumuri bătătorite de mii de ani, pe care dacă mergi nu vei da greş. E vorba de intrarea în ceea ce se cheamă rânduială, şi care înseamnă fie să apuci pe calea unei relaţii în care partener direct îţi este însuşi Dumnezeu (monahismul), fie pe calea împlinirii în căsnicie.

Problemele tânărului din timpurile noastre vin nu din pricină că ar căuta la Biserică rezolvarea problemelor sale, ci din cauză că nu se mai simte pregătit să apuce pe niciuna dintre cele două căi, şi atunci trăieşte suspendat, într-o incertitudine periculoasă. Iar îndemnurile de genul ''descătuşează-te'', care abundă, nu fac decât să-l zăpăcească şi mai tare, distrugându-i în cele din urmă busola.

Sigur, pericole şi ispite sunt şi în călugărie, şi în căsătorie, dar acolo ai nişte repere mai clare între care te mişti.

Revin ca să mai adaug:
Sensul pe care ni-l oferă Biserica nu e ceva suprapus peste personalitatea noastră, nu are nimic artificial; nu e o direcţie care se opune naturii noastre, firescului. Din contră, ne ajută să ne redescoperim adevăratul sens, ne ajută să fim în conformitate cu proiectul nostru, să redescoperim care e menirea energiilor pe care le-a sădit Dumnezeu în noi. În felul ăsta ne vindecă, pentru că ne face să fim conformi cu noi înşine.

Energiile pe care le purtăm în sufletele şi în trupurile noastre nu sunt degeaba acolo, nu sunt întâmplătoare. Dar dacă nu ne lăsăm ajutaţi, îndrumaţi, crescuţi, noi doar luăm cunoştinţă de ele, fără să ştim ce avem de făcut.

[Jonnyw2013]

În prealabil postat de Ioana88

Nici nu stiu cu ce sa incep! Am ales sa scriu pe acest forum in speranta ca voi primi un sfat, in legatura cu realizarea in viata. De mica am fost indrumata cu severitate de catre parinti spre invatat si studii. Am reusit sa termin o facultate destul de grea de 6 ani, numai ca mi-am dat seama pe parcurs ca nu am inclinatii spre asa ceva, si e greu daca nu ai cateva cunostinte si relatii in domeniu. Prin anul 4 eram hotarata sa renunt, dar am fost sfatuita de apropiati sa o termin. Atunci am inceput sa ma rog la Dumnezeu sa ma ajute, am avut si niste necazuri in perioada aia, pana la urma am absovit. Am lucrat vreo 2-3 ani in domeniu, dar parca nu reusesc sa-mi gasesc locul. Domeniile in care am inclinatii si care imi plac sunt: desenul (pictura), sportul si actoria. Ma gandesc ca e deja tarziu pentru mine, trebuie investitii din nou, iar fara studii de specialitate nu te angajeaza nimeni. Imi plac si copiii foarte mult. Nu stiu incotro sa ma indrept, m-am departat in ultima vreme si de Dumnezeu. De la ultimul loc de munca mi-am dat demisia din cauza unor nereguli de acolo ce nu tineau de mine. Nu reusesc sa gasesc un fagas, am stari de depresie, simt ca nu sunt in stare de nimic. Nu stiu ce sa fac, sa lupt in continuare in domeniul studiat, dar care nu e apropiat sufletului meu, sau sa ma indrept spre altceva? Vreau sa adaug ca mereu am stari de frica, lipsa de incredere, mi-e frica ca o sa-mi dezamagesc parintii, apropiatii. Prefer sa stau inchisa in casa, nu-mi place sa socializez. Orice sfat e binevenit! Sper ca nu v-am plictisit! Doamne ajuta!

Am intalnit un om care terminase Medicina veterinara si a practicat veo doi ani cand a constatat ca nu ii placea de loc ceea ce facea. El a considerat ca ii placea mai mult Stomatologia si a inceput a doua Facultate avand vreo 27 de ani, dar a avut si o sustinere materiala buna din partea parrintilor .
Primii doi ani au fost usori, unele materii zicea ca i-au fost echivalate .El sustinea ca Medicina veterinara a fost mult mai grea, decat a doua facultate, Stomatologia. A practicat-o apoi cu succces(Stomatologia).

Vreau sa imi zic si eu o parere.Poate ramane atat o parere dar cititi-o totusi.Daca ar fi sa fiu eu cel care as termina Medicina veterinarra astazi, ce as face.In zi de astazi sunt multi care nu pun mana la greu, nu stiu prea multe, si ar vrea sa le rezolve din birou pe toate.Eu mi-as incalta cizmele zi de zi si as invata toate tratamentele care se fac la animale,le-as face cu mana mea si foarte important as memora feedback-ul,as vedea cum au reactionat la tratament animalele.
Ce am observat de cand lucrez, cei mai buni specialisti in orice domeniu sunt cei care au un feedback in ceea ce fac,si l-au memorat l-au integrat in munca lor.As salva rezultatele, ca omul poate uita in timp. Experienta practica e foarte importanta. Vreo trei ani dinastia fara jena ca m-as murdari ,formandu-mi experienta,chiar daca, mai mult, ar fi munca de tehnician veterinar si nu medic veterinar.Dar v-ati forma profesional,si poate chiar mai mult, cred v-ati echilibra emotional (ca ati spus de deprresie).
Niste ani dinastia ar da tarie oricarui CV care l-ati pune ulterior la o firma.
Am vazut oameni la diverse firme care plimba hartii de colo colo sau mail-uri de colo colo si nu stiu sa faca nimic,daca ar pleca tata din firma ,persoanele respective nu ar mai sta prea mult pe acolo.
Domnul sa va ajute sa luati cea mai buna decizie.

[AGabriela]

În prealabil postat de Ioana88

Nici nu stiu cu ce sa incep! Am ales sa scriu pe acest forum in speranta ca voi primi un sfat, in legatura cu realizarea in viata. De mica am fost indrumata cu severitate de catre parinti spre invatat si studii. Am reusit sa termin o facultate destul de grea de 6 ani, numai ca mi-am dat seama pe parcurs ca nu am inclinatii spre asa ceva, si e greu daca nu ai cateva cunostinte si relatii in domeniu. Prin anul 4 eram hotarata sa renunt, dar am fost sfatuita de apropiati sa o termin. Atunci am inceput sa ma rog la Dumnezeu sa ma ajute, am avut si niste necazuri in perioada aia, pana la urma am absovit. Am lucrat vreo 2-3 ani in domeniu, dar parca nu reusesc sa-mi gasesc locul. Domeniile in care am inclinatii si care imi plac sunt: desenul (pictura), sportul si actoria. Ma gandesc ca e deja tarziu pentru mine, trebuie investitii din nou, iar fara studii de specialitate nu te angajeaza nimeni. Imi plac si copiii foarte mult. Nu stiu incotro sa ma indrept, m-am departat in ultima vreme si de Dumnezeu. De la ultimul loc de munca mi-am dat demisia din cauza unor nereguli de acolo ce nu tineau de mine. Nu reusesc sa gasesc un fagas, am stari de depresie, simt ca nu sunt in stare de nimic. Nu stiu ce sa fac, sa lupt in continuare in domeniul studiat, dar care nu e apropiat sufletului meu, sau sa ma indrept spre altceva? Vreau sa adaug ca mereu am stari de frica, lipsa de incredere, mi-e frica ca o sa-mi dezamagesc parintii, apropiatii. Prefer sa stau inchisa in casa, nu-mi place sa socializez. Orice sfat e binevenit! Sper ca nu v-am plictisit! Doamne ajuta!

Buna Ioana,

Nu stiu ce sfaturi/indrumari ai primit, dar indraznesc sa scriu si eu cateva cuvinte. Sper sa-ti fie spre folos. Nu are rost sa te gandesti de unde vin aceste stari sau ce le cauzeaza, ci cum le conduci si ce faci cu viata ta de acum incolo. Daca cifra din ID-ul tau reprezinta anul tau de nastere, atunci este clar ca ai in jur de 28 de ani...nu-i tarziu sa te reprofilezi. Poti face un masterat intr-un domeniu care sa iti fie apropiat de suflet (educatie pentru copii de exemplu).
Sfatul meu: profeseaza inca o perioada ce ai facut ca sa iti poti asigura painea de zi cu zi si sa poti investi singura in studiile pe care le vei face (sa nu depinzi de parinti). Paralel ocupa-te de studierea noului domeniu si de voluntariat (actiuni ce includ lucrul cu copii daca asta iti place sa faci). Sunt atat de multe actiuni la care este nevoie de voluntari...
Alor tai spune-le clar si raspicat ceea ce iti doresti si ca asta iti va da incredere in tine. Nu te mai gandi atat daca dezamagesti sau nu pe cei din jur, ci canalizeaza-ti energia pe ce poti face astfel incat sa fie si sufletul tau multumit, dar sa poti ajuta si pe cei din jururl tau (apropiati sau nu).
Dumnezeu sa iti ajute!