Universul

[DragosP]

În prealabil postat de Ali Baba

catalin spunea ca viata extraterestra este incompatibila cu crestinismul, intelegem ca pentru tine nu e cazul...

Cătălin spune aproape bine ce spune.
Dar nu 100% corect.

[catalin2]

În prealabil postat de DragosP

Cătălin spune aproape bine ce spune.
Dar nu 100% corect.

E si corect ce am spus eu.

[Seraphim7]

De unde aveti aceasta certitudine. Puteti sa ne explicati ce anume v-a convins pentru a putea fi si noi la randul nostru convinsi? Ati descoperit cumva ca exista extraterestri?


Universul este o structura,la fel ca orice element din jurul nostru.Diferente dintr-e un atom si Calea Lactee consta in complexitate,diversitate,transformare,fuziune etc.Toate fiind niste notiuni care pot opera la orice scara si toate acestea au la baza un singur element comun,informatia.Bun,avem materie,avem si spatiu dar ce facem cu ele pentru a nu fi doar un univers static?Pai le integram intr-un sistem la care mai adaugam si timp ,sa zicem.Toata aceasta multitudine de notiuni care opereaza cu materia noastra a pornit din atemporalitate,daca totusi am bagat si timpul in jocul nostru,insa totusi a pornit,si vom zice punctul Zero.De la acest punct observam ca materia noastra se comporta ciudat,adica se misca,ca doar am zis ca bagam si un sistem in treaba asta.Si,miscandu-se quarcul nostru, saracu ,dezvolta energie,da boss,ne apropiem de einstein,da aici suntem pe forum ortodox si Duhul Sfant a aparut,sau chi-ul,sau etc...Bun,deci avem si circumstantele in care a aparut energia.Facem o recapitulare,spatiu avem,materie da,le-am miscat acolo si ne-a dat si niste energie,am pus si un timp acolo sa nu le uitam.Acum vom spune despre universul nostru ca este in expansiune,adica creste si el ca orice samanta,ca doar am zis de la inceput ca nu il vrem static,stiti voi cu ultraviolete alea,cu chestia spre rosu etc.Acuma sa ne ocupam putin de o chestie micuta si de o chestie mai mare.La fiecare dintre acestea doua vom pune un timp,stiti chestia aia ce am pus-o la inceput cu Zero,si vom adauga si un nou concept aparut ,adica marime.Luam un embrion uman si o stea....To be continued....De altii:)

[Krautrock]

În prealabil postat de zonepeplay

Bine v-am gasit fratilor! As vrea sa imi consolidez si sa pun in discutie o supozitie la care ma gandesc si ma framanta de ceva timp. Ar putea exista cu adevarat in universul acesta material si alte fiinte umane ca noi sau poate putin diferite, care sa convietuiasca in cu totul alte galaxii, sisteme solare dar evident intr-o marja a timpului diferita?

Dacă universul acesta e finit, s-ar putea să existe sau să nu existe. Cu cât universul e mai mare cu atât probabilitatea e mai mare să existe. Dar aceasta nu înseamnă că e obligatoriu să existe.

Pe de altă parte, dacă universul e infinit, atunci ar fi necesar să existe, ba chiar mai mult, ar trebui să existe și copii identice ale noastre, deoarece într-un univers infinit ar exista părți ale sale care se repetă.

În realitate nu știm nici dacă universul e finit, nici dacă e infinit. Așa că un răspuns cert la această întrebare nu avem. Poate că vom avea sau poate că nu vom avea niciodată.

În prealabil postat de zonepeplay

Eu nu prea sunt convins ca noi am fi singurii urmasi a lui Adam, iar Dumnezeu a creat acest univers vast doar pentru noi, iar planeta noastra este singura care poate intretine viata??

Tocmai asta e, că nu putem fi convinși de o asemenea variantă. Doar în matematică poți demonstra că un anumit lucru nu există. Ar putea exista extratereștri. Dar nu știm asta până nu-i vedem. Până ce se întâmplă aceasta e la fel de probabil să nu existe.

Eu personal cred că și dacă ar exista și i-am observa, șansele să ne vizităm unii pe alții ar fi infime, deoarece vorbim aici de distanțe, nu glumă. Cel mult ne-am bucura că nu suntem singuri, deși s-ar putea ca în momentul în care i-am observa să fim deja singuri... că viteza luminii e finită și s-ar putea ca respectivii să fi dispărut deja.

Problema ar fi însă foarte serioasă pentru Biserică. Teologii ar trebui să-i caute prin Biblie, că altfel e bai. Și ar mai fi o problemă. Dacă universul e atât de mare și pe deasupra e și populat, înseamnă că noi suntem niște gâze insignifiante, așadar de ce Hristos a înviat la noi și nu în altă parte? Ăia nu meritau și ei o înviere? Deci mai bine să nu existe. Așadar e de preferat ca universul să fie finit și cât mai mic cu putință. Iar când mă refer la finit, mă gândesc inclusiv la faptul că timpul e finit, adică el începe odată cu lumea și înainte de aceasta nu există nimic și se va termina odată cu lumea, adică după aceea nu va mai exista nimic. Așa arată o lume finită. Că altfel ar fi o lume infinită în care ar exista extratereștri și un număr infinit de copii identice ale noastre. Și eventual un Dumnezeu în ea. Am zis în ea, deoarece în afara realității nu există nimic. Am folosit cuvântul realitate în loc de univers? Exact! Pentru că eu prin univers înțeleg tot ceea ce există, inclusiv lucrurile pe care poate nu le vom putem vedea vreodată.

Legat acum de infinit. Infinitul nu e un număr. E o idee, adică ideea că la ceva poți oricând adăuga altceva. De exemplu, în intervalul 0-1, există un număr 1/2. Între 0 și 1/2 există un număr 1/4 și așa mai departe, astfel încât nu se ajunge niciodată la situația de a nu putea adăuga un alt număr între două numere, oricât de apropiate ar fi ele. La fel și atunci când numărăm. Întotdeauna putem adăuga după un anumit număr un alt număr mai mare fără să ajungem vreodată la situația de a nu mai putea face acest lucru. Și mai e un lucru și mai ciudat. El e legat de numerele iraționale, adică cele ce au un număr infinit de zecimale ce nu se repetă, adică după fiecare cifră care apare după virgulă există o altă cifră, fără să existe o ordine. Un asemenea număr este pi. Iar cifrele lui pi după virgulă conțin fiecare număr natural posibil, adică în zecimalele lui pi există toate numerele naturale.


Dacă timpul e infinit, atunci el e atât de lung încât de-a lungul său se poate întâmpla orice din ceea ce se poate întâmpla. Iar dacă el nu are un început, atunci în el s-a întâmplat tot ceea ce s-ar fi putut întâmpla vreodată. Cu matematica nu ne putem juca. Ea se aplică la orice, inclusiv la lucruri infinite. Ați putea spune totuși că atunci când vorbim despre un timp infinit care era înainte ca Dumnezeu să facă lucrurile astea pe care le vedem nu putem aplica teoria numerelor iraționale. În acest caz trebuie să se fi petrecut un număr limitat de evenimente, adică Dumnezeu n-a făcut prea multe lucruri înainte de a ne face pe noi, adică, altfel spus, un univers infinit fără Dumnezeu are infinit mai multe stări față de un univers infinit cu Dumnezeu. Complicat, nu-i așa?

Așadar, atunci când vorbești despre realitate și introduci în ea un Dumnezeu care se apucă să creeze oameni, îngeri și astre, dacă realitatea e finită, atunci Dumnezeu nu există pentru că nu există nimic în afara realității, iar dacă realitatea e finită, fie se poate întâmpla orice din ceea ce e posibil și orice se întâmplă se poate repeta, deci inclusiv creația, fie se întâmplă un număr limitat de lucruri și însuși Dumnezeu e limitat.

E paradoxal. Asta atestă că nu putem ști precis cum stau lucrurile. Nu știm dacă există extratereștri, nu știm dacă suntem singuri în lumea asta și nici măcar nu știm dacă există cineva care a făcut-o. In realitate știm foarte puțin, iar cei care cred altfel n-au decât să creadă ce vor. Realitatea nu depinde de ceea ce credem noi.

[Andrew]

Universul în sine este un mare mister. Putem înțelege acest lucru chiar în Mitologia Grecească si variatele culturi si mitologii ale lumii.

Personal eu merg pe teoria Universului care a fost creat, rămâne în existenta si de ce nu, se extinde intr-un mod perpetuu, intr-un mod aparte si greu de cuprins. Cel mai bun exemplu este teoria care la un moment dat a fost chiar dovedita, cea a universurilor multiple. Nu suntem singuri în aceasta plaja infinita de descoperiri numita universul.

Plus, în Kabbalah, exista si partea Ain-AinSof *neexistenta (ce nu a fost creat, dar o sa fie), si Yesh (existenta, ce este creat si viata curge, Lumina Luminilor).

Practic într-un cuvânt, eu cred ca Universul este la fel ca si Creatorul sau... si anume... fără de moarte

[iustin_dumitru]

Și ar mai fi o problemă. Dacă universul e atât de mare și pe deasupra e și populat, înseamnă că noi suntem niște gâze insignifiante, așadar de ce Hristos a înviat la noi și nu în altă parte? Ăia nu meritau și ei o înviere?

Asta e marele mister ,si marele dar ce ni s-a facut ,ca Dumnezeu a ales sa se intrupeze nu intr-o stea , nu intr-o aura, nu in ingeri ci in om, in bietul ,neputinciosul si rautaciosul om.
Iar intruparea s-a facut nu ca trebuia cumva sa se arate Dumnezeu, ci doar ca omul sa fie eliberat de pacat si.prin jertfa cu care s-a incheiat viata lumeasca, sa capete iertarea

[cozia]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Asta e marele mister ,si marele dar ce ni s-a facut ,ca Dumnezeu a ales sa se intrupeze nu intr-o stea , nu intr-o aura, nu in ingeri ci in om, in bietul ,neputinciosul si rautaciosul om.
Iar intruparea s-a facut nu ca trebuia cumva sa se arate Dumnezeu, ci doar ca omul sa fie eliberat de pacat si.prin jertfa cu care s-a incheiat viata lumeasca, sa capete iertarea

Da, dar in timpul vietii lumesti inainte sa plece la Tatal mai avem urmatoarea afirmatie daramatoare :

frază este cea mai cunoscută din Marcu 1:15, unde Iisus spune: "S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie".

Adica Imparatia este practic la varful degetelor voastre aici pe PAMANT nu pe lumea de Apoi, cealalta, cum ar veni.

Ca urmare, cu conceptul asta cum ramane...

In mod direct ni se spune in fata ca acum s-a incheiat o etapa a dezvotarii umane, cea a cunoasterii lumii materiale. Etapa asta s-a incheiat, si urmam sa intram in alta etapa pregatita de Tatal tot prin actul Creatiei.

Faptul ca lumea a fost Creata, inseamna ca noi care am fost creati cu aceasta lume trecem la o alta etapa din marele Act al Creatiei.

Creatia nefiind un simplu dosar incheiat si pus la Inventar.

Fii atent ca urmeaza sa experimentam alte perceptii, senzatii tari si alte lumi, ghici unde, AICI pe Pamant!

[CristianR]

În prealabil postat de cozia

fraza este cea mai cunoscută din Marcu 1:15, unde Iisus spune: "S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie".

Adica Imparatia este practic la varful degetelor voastre aici pe PAMANT nu pe lumea de Apoi, cealalta, cum ar veni.

Hristos spune că împărăția este aproape. Și să ne pocăim. Tu deduci: "aici pe pământ". Este adevărat că nu se referă la lumea de apoi, de la sfârșitul vremurilor, la care se va referi în altă parte. Dar despre cum și unde poate fi aflată împărăția lui Dumnezeu ne vorbește în cele șapte parabole de la Matei 13.

Din ce spune Domnul în citatul ales de tine, eu înțeleg că Împărăția este aproape, iar poarta de intrare în ea este pocăința. Nu este vorba despre o altă etapă a Creației (despre care El spunea acum 2000 de ani că este aproape, iar tu o identifici abia în timpul nostru), ci de deschiderea, pentru toți cei ce cred și se pocăiesc, a Cerului pe Pământ. Vestea aceasta s-a împlinit la Pogărârea Duhului Sfânt, momentul întemeierii Bisericii, care nu este altceva decât mediul spațio-temporal al Împărăției vestite de Iisus. Ea este în același timp în lume și în veșnicie, este materie și duh.

Din păcate, obișnuim adesea să luăm din Biblie anumite versete care printr-o interpretare forțată par a ne susține propriile teorii, în loc să facem procesul invers, al pocăinței (metanoia) de a ne despărți de mintea noastră plină de prejudecăți, deschizându-ne atât mintea, cât și inima, către ce are Dumnezeu de spus.

În esență pocăința asta înseamnă: Să renunțăm (deci jertfă) la a fi centrul – mort – al propriei noastre vieți și să începem să gravităm în jurul lui Hristos cel Viu, ca să ne "molipsim" și noi de viața Lui. Să ajungem să avem "mintea lui Hristos", cum spunea Sf. Pavel.

[Krautrock]

În prealabil postat de Andrew

Universul în sine este un mare mister.

E un mare adevăr ceea ce ziceți! Știm foarte puține lucruri despre univers.

În prealabil postat de Andrew

Putem înțelege acest lucru chiar în Mitologia Grecească si variatele culturi si mitologii ale lumii.

Nu înțeleg ce relevanță are faptul că luăm în considerare aceste mitologii. Vechile culturi știau mult mai puține lucruri despre univers decât știm noi. Vechile mitologii sunt interesante, ba chiar fascinante, însă ar trebui să separăm ceea ce e interesant de ceea ce e adevărat.

În prealabil postat de Andrew

Personal eu merg pe teoria Universului care a fost creat, rămâne în existenta si de ce nu, se extinde intr-un mod perpetuu, intr-un mod aparte si greu de cuprins.

Nici măcar de acest lucru nu suntem siguri, mai ales că nu prea avem dovezi. Poate eventual dovezi despre extinderea sa la nesfârșit. Dar s-ar putea să ne lipsească și aici unele detalii. Cât de multe și cât de importante, nu știm.

În prealabil postat de Andrew

Practic într-un cuvânt, eu cred ca Universul este la fel ca si Creatorul sau... si anume... fără de moarte

E posibil. Mă îndoiesc însă de partea cu Creatorul pentru care chiar n-avem nicio dovadă. Poate că universul există pur și simplu. Poate că n-a existat întotdeauna în forma actuală, lucru care e foarte probabil, altfel n-am mai vorbi despre Big Bang, univers inflaționar, multivers etc. De ce mai introducem și creatorul în această ecuație? Pentru că neștiind prea bine cum au apărut lucrurile acestea, privim în jurul nostru și vedem că principala activitate umană e producerea de lucruri. Și atunci considerăm că tot ceea ce există trebuie să fi fost produs de cineva, neapărat de o persoană înzestrată cu conștiință, afecte, voință și putere. Dumnezeul Bibliei e construit exact după acest tipar și în plus are aceste trăsături umane duse până la maximum: e atotștiutor, e atotmilostiv și atotrăzbunător, conduce istoria după un plan magnific și are o putere totală. Are aceste calități la maximum, pentru că altfel n-ar mai putea satisface definiția cuvântului "Dumnezeu", cuvânt care, în fond, e inventat tot de noi, că doar nu ne-a căzut din cer cu limbaj cu tot. Oamenii sunt plini de imaginație, iar să ne imaginăm un zeu nu presupune un efort cu mult mai mare decât să ne imaginăm orice altceva. Să vă dau un exemplu? Pot să-mi imaginez o linie infinită. Oamenilor le-a trebuit ceva vreme să facă un asemenea lucru, dar până la urmă au reușit și astfel au inventat geometria. Ideea de Dumnezeu e mai veche decât geometria, deci presupun că a fost mai ușor să ni-l imaginăm pe Dumnezeu, decât să inventăm geometria care e mult mai abstractă și presupune, ca o condiție necesară, să ne ridicăm deasupra concretului existent în noi.

În prealabil postat de iustin_dumitru

Asta e marele mister ,si marele dar ce ni s-a facut ,ca Dumnezeu a ales sa se intrupeze nu intr-o stea , nu intr-o aura, nu in ingeri ci in om, in bietul ,neputinciosul si rautaciosul om.
Iar intruparea s-a facut nu ca trebuia cumva sa se arate Dumnezeu, ci doar ca omul sa fie eliberat de pacat si.prin jertfa cu care s-a incheiat viata lumeasca, sa capete iertarea

Păi nu prea pare a fi mister lucrul despre care ne vorbiți. Prin mister înțeleg ceva ce nu cunoaștem. Însă dumneavoastră văd că oferiți acestei istorii cu întruparea o explicație foarte clară. Așa că nu văd unde e misterul. Pentru dumneavoastră lucrurile sunt cunoscute, deoarece spuneți că întruparea s-a făcut pentru a-i elibera de păcat pe oameni. Clar ca bună ziua! Eu însă vorbeam mai sus despre un mister real, adică despre ceva ce nu cunoaștem. Ar trebui în prealabil să vedem ce înțelege fiecare dintre noi prin cuvintele: taină, mister, necunoscut, ca să știm dacă folosim aceste cuvinte în cunoștință de cauză sau doar ne jucăm de-a limbajul.

În prealabil postat de CristianR

În esență pocăința asta înseamnă: Să renunțăm (deci jertfă) la a fi centrul – mort – al propriei noastre vieți și să începem să gravităm în jurul lui Hristos cel Viu, ca să ne "molipsim" și noi de viața Lui. Să ajungem să avem "mintea lui Hristos", cum spunea Sf. Pavel.

Ideile creștinilor sunt cât se poate de clare. Ce înseamnă să ai mintea lui Hristos? Probabil să înțelegi cum gândește Hristos, adică să înțelegi care e sensul Evangheliei, să ai, mai bine zis, interpretarea corectă (eu aș zice discursul corect). Și pentru că presupun că dumneavoastră aveți discursul corect, presupun de asemenea că ați ajuns la ceea ce numiți pocăință. E bine!

[CristianR]

În prealabil postat de Krautrock

Ideile creștinilor sunt cât se poate de clare. Ce înseamnă să ai mintea lui Hristos? Probabil să înțelegi cum gândește Hristos, adică să înțelegi care e sensul Evangheliei, să ai, mai bine zis, interpretarea corectă (eu aș zice discursul corect). Și pentru că presupun că dumneavoastră aveți discursul corect, presupun de asemenea că ați ajuns la ceea ce numiți pocăință. E bine!

Dacă ideile creștinilor ar fi atât de clare precum spuneți, nu ne-am fi divizat în atâtea mii de denominațiuni. Iar asta cred că are legătură tocmai cu "mintea lui Hristos", care este Modelul nostru, Arhetipul pe care-L căutăm în străfundurile ființei noastre, dorind să sporim în asemănarea cu El. Spre deosebire de El, noi suntem posesorii unor minți pline de prejudecăți, de subiectivisme, de simpatii și antipatii, de partizanate, de egoism, etichetări – ori, cum spune literatura duhovnicească, de patimi: invidie, ură, răutate, concupiscență, lăcomie, mândrie ș.a. Fiind centrați pe noi înșine, toate acestea ne deformează gândirea, raționamentul, pe care încercăm să le folosim în favoarea preconcepțiilor noastre. Nici chiar savanții – poate în afară de matematicieni – nu sunt liberi de prejudecăți, deseori nereușind să se pună în slujba adevărului obiectiv dacă acesta nu le este pe plac.

În ce mă privește, poate că spuneți bine că "am ajuns la pocăință", în sensul că m-am apropiat de ea, dar sunt abia la început de drum, unul care nu are sfârșit. Este ca și cum începi să urci un munte al cărui vârf nu-l vezi, fiind ascuns de nori și care, cu cât înaintezi, cu atât pare mai înalt și mai îndepărtat.

Metanoia înseamnă, într-adevăr, înlocuirea treptată a gândirii proprii – defecte, bolnave, cum am spus mai sus – cu cea curată, desăvârșită, a Chipului nostru, Hristos. Procesul constă în renunțarea treptată la propria voie și chiar viață, pentru a pune în loc voia și viața Lui, centrarea noastră în El culminând, de altfel, cu hrănirea noastră cu Trupul și Sângele Său.