Dincolo de ratiune

Am observat ca fiecare dintre noi are multe nelamuriri si astfel indrazneste sa intrebe, uneori chestiuni simple, alteori dificil de raspuns chiar si pentru cei mai "indoctrinati", sa zic asa!
Presupun ca nedumerirea mea nu va fi niciodata clarificata pe deplin, pentru ca - fara sa fiu Socrate - pornesc din start de la ideea ca singurul lucru pe care il stiu cu certitudine este ca nu stiu nimic.
Nedumerirea mea se refera (printre altele) la egalitatea dintre oameni, in sensul ca fiecare dintre noi are aceleasi sanse la mantuire. Iar aici ma refer strict la ortodocsi, ca si-asa suntem intr-o confuzie dezarmanta.
Am mai avut o incercare pe la "Destin si Ideal", dar poate ca acolo nu ne aflam chiar pe subiect. Deci: ne nastem cumva. Despre ce (sau cine) se afla deasupra capetelor noastre in acel moment de inceput de drum, e un alt mare mister pe care va trebui sa-l mai amanam putintel. De ce omul nu are sanse egale pentru mantuire? De ce i se reproseaza lui la sfarsitul vietii faptul ca a mers numai pe cai laturalnice, daca el "a fost croit" dintru inceput din "deseuri"? Privesc in jurul meu, incepand chiar de la copii: sunt unii (putini ce-i drept) care - fara a avea neaparat o educatie profund religioasa - il cauta pe Mantuitorul Iisus de cand deschid ochii la viata. Pe cand altii, de mici fac numai rautati si oricat ai incerca sa-i modelezi, ei una stiu si aia fac. Sunt oameni maturi cu care nu ai cum sa abordezi un subiect religios, fiindca te lovesti de orice, numai de o vorba de duh, nu. Sunt oameni in varsta care aproape ca-i lasa memoria daca au mancat sau nu la pranz, dar nu merg macar din cand in cand la biserica ci prefera sa hoinareasca aiurea intr-o perpetua pierdere de timp. Si nu inteleg de ce? Pana la urma ei nici nu pot fi invinovatiti prea tare fiindca nu au apucat niciodata sa-l cunoasca pe Dumnezeu. Pe cand noi, ceilalti, daca mai calcam stramb (si calcam - Doamne, cat mai calcam!) ne vedem visele de a ne mantui zdruncinate din incheieturi, mai ales cand mai vine cate un a-toate-stiutor care iti pune rapid o eticheta: "Iadu' te mananca! HiHiHiHi!!!"
Am vazut aseara un film cu Gheorghe Dinica (Nu stiu cum se chema, dar cred ca ceva in genul "Sa nu uiti, Darie!") unde Dinica juca un caracter de diavol intruchipat, dar tot filmul ii este de mare ajutor unui baiat extrem de bun si cu har dumnezeiesc. Ceea ce-am inteles eu de aici a fost ca Dumnezeu lucreaza si prin cei rai, scotand in evidenta planuri cu totul miraculoase. Oare ce s-ar fi intamplat cu planul Lui Dumnezeu, daca Iuda n-ar fi fost un tradator?
Ma opresc aici, desi...