Despre vraji si necazuri de la diavol. Povestea mea

[antoradoi]

În prealabil postat de Catisma

Postez această relatare în speranta că poate va fi de folos cuiva. Problema este, din păcate, încă departe de a fi rezolvată, însă cred că e util să o prezint, chiar si asa, în stadiul în care e.

Să încep cu sfârsitul. În momentul de fată am probleme extrem de mari. Practic, nu pot dormi normal în nici o noapte. De vreo două luni, foarte rar ajung să dorm în cea mai mare parte a noptii, nederanjată, si atunci mă bucur ca de o mare realizare.

Problema constă în faptul că sunt trezită. De fiecare dată când atipesc, îmi este miscată o mână, un brat, un picior, capul, practic orice încercare de a adormi este întreruptă sistematic de o „zgâltâială”. Asa o duc până pe la 3-4-5 dimineata, iar apoi reusesc să dorm netulburată până pe la vreo 8 sau mai târziu. Nu mai trebuie să vă spun că ăsta nu e somn si asta nu e viată.

Necazurile de tipul ăsta sunt recente. Problema durează de câtiva ani buni - as marca anul 2005 cu momentul în care practic, au început aceste sâcâieli la un mod foarte insistent, astfel încât m-am trezit si eu la realitate, în sfârsit, si am mers la un duhovnic - si abia recent am început să-mi dau seama că, de fapt, durează de mult mai multi ani, însă n-am fost eu atentă si nu am dat importantă povestii ăsteia.

Spun că necazurile de tipul ăsta sunt recente, pentru că în fiecare an am avut „altceva”. Frecventa, tipul problemelor au diferit de la o perioadă la alta. Zgomote, simtit tot felul de lucruri invizibile, sub forma unor animale, ciocănituri în usă, greutăti imense asezate pe piept în timp ce dormeam, timp de câteva minute bune, în care încercam să mă eliberez. În fine, tot felul de „năzbâtii” de genul ăsta. Acum vorbesc linistită; la ora respectivă eram speriată, pentru că nu stiam ce erau.

Fenomenele astea mai spectaculoase si menite clar să înfricoseze s-au terminat. Acum stresul e mai putin spectaculos, însă mult mai persistent - am aceste sâcâieli, noapte de noapte, practic din 10 în 10 minute sau ori de câte ori atipesc, sunt trezită până dimineata. Practic, dacă munca mea ar fi într-un birou si ar trebui să merg la lucru în fiecare dimineată, m-as ridica din pat dimineata la fel cum mă culc seara: perfect trează. Am ajuns să-mi pun probleme serioase în legătură cu viata mea din prezent; dacă acest nesomn noapte de noapte mai continuă în ritmul ăsta, nu-mi mai pot duce viata normală / serviciul, ca până acum.

Nu mai trebuie să adaug că de când am început să pătesc lucrurile astea, merg la biserică, mă spovedesc & împărtăsesc si, în general, fac tot posibilul să-mi îmbunătătesc viata si să stau departe de păcat. Viata mea s-a schimbat în bine din acest punct de vedere - pentru mine a fost o bucurie să mă las „invadată” de tot ce înseamnă învătătura si viata ortodoxă; nu mai vreau să adaug cuvinte inutile despre adevărul credintei noastre; este indiscutabil si clar. La asta mă refer si când spun că am lăsat frica în spate; nu îmi mai e teamă. După ce am citit sfaturile diferitilor părinti si diversele relatări patristice etc, am înteles cu ce am de-a face - mai bine zis, cu „cine”. Însă as vrea să rezolv problema, evident.

Pentru că ea a continuat, sub diferite forme - si, cum spuneam, în ultima vreme, s-a intensificat. Parcă e „cineva” acolo care se încăpătânează să rămână în peisaj si nu reusesc să-l alung.

Nu stiu ce să mai fac si unde să mă mai duc. Îmi e din ce în ce mai greu să mă scol noaptea si să citesc rugăciuni sau să fac metanii. (Ăsta e stadiul în care mă aflu la ora actuală; urmez sfaturile pe care le dă părintele Argatu în cărticica lui despre lupta împotriva vrăjilor si farmecelor.) Sunt din ce în ce mai obosită si am ajuns să refuz comenzi de lucru (eu sunt liber-profesionist, traducător), pentru că după noptile astea haotice, nu sunt în stare să mă trezesc si „ziua mea lumină” începe din ce în ce mai târziu.

Am stat de vorbă cu mai multi preoti, inclusiv cu un staret de mănăstire... Ideea principală pe care am retinut-o a fost că ar trebui să am un om care să mă ajute. Duhovnicul meu, desi e un om foarte bun, nu are timp pentru asa ceva si în afară de sfatul pe care mi-l dă tot timpul, să nu-mi pierd nădejdea, nici el nu stie ce să-mi mai zică. Asa mi-a dat binecuvântare să cer si sfatul altora si să caut ajutor si sfaturi si de la altii.

Fac tot posibilul să rezist - fizic - si să mă rog si să sper în continuare, însă devine din ce în ce mai greu.

Mă opresc aici, pentru că povestea e mai lungă si am să mai continui mai târziu. As vrea să ajung la niste molifte astăzi.
Doamne-ajută tuturor, si vreau să vă spun un lucru: Dumnezeu există. Toate acestea nu sunt glume, nici metafore, nici impresii si nu ne vin pe cap degeaba. Cu tot necazul pe care îl am si amărăciunea pe care mi-o provoacă, as vrea să folosesc această pătanie a mea ca pe un act de mărturisire.

Numai bine tuturor si pe curând.

Diavolul nu vine el ,ca entitate,in corpul sau fizic sa-ti trinteasca usile si/sau sa te scoale din somn,ci o face prin oamenii de linga noi ,cei rau-intentionati,in ceea ce ne priveste,invidiosi pe noi pt realizarile noastre sau pt ceea ce noi sintem si ei nu-s,ca oameni. Asa ca ti-as sugera sa fii cu luare-aminte la cei de linga tine.La "PRIETENI".Stii : "nimeni nu se bucura cind iti merge tie bine"...Si..nu-i nevoie sa te ridici din pat ,in toiul noptii sa faci metanie,dar daca tot te-a trezit VRAJMASUL ,foloseste asta in detrimentul lui,loveste-l cu cea mai sigura ARMA " CRUCEA.fa-ti semnul crucii ,chiar in gind,si zi:" Doamne IISUSE HRISTOASE......Miluieste-ma!" ssi l-ai ars....si incet-incet o sa-i piara setea de a te mai "hartui",caci nu-i va conveni sa fie "sagetat " la nesfirsit.El este intr-un conflict deschis cu IISUS,caci se lupta sa ne atraga in ceata lui.Asa ca la auzul cuvintului IISUS ,fuge mincind chibrituri...
Bafta!

[claudiuremus]

Draga Catisma incerc si eu sa ma implic putin in rezolvarea problemelor tale.Le-am avut si eu si pot sa spun ca am scapat de ele doar cu ajutorul lui Dumnezeu.Cand dupa mult timp am inceput sa ma spovedesc si sa ma impartasesc problemele se accentuau.Lupta nu-i usoara ,dar sa nu-ti pierzi credinta pentru ca Dumnezeu nu-i da omului mai mult decat poate sa duca.Dumnezeu inca ingaduie ca tu sa fii ispitita ,pentru a vedea ravna ta .Cu siguranta ca in viata ta sunt si momente frumoase,nu doar acele zgaltaituri,deci roaga-te si multumeste lui Hristos Dumnezeu Imparatul nostru si pentru acele mici bucurii,nu numai in momentele de cumpana .Multumeste lui Dumnezeu ca ti-a dat prilejul sa lupti pentru El .Diavolul nu poate sa-ti faca mai mult rau.Iti recomand sa citesti Acatistul Sf. Ciprian-bine-nteles cu binecuvantarea unui duhovnic-pentru o perioada de timp (de ex. 40 de zile) sau cum iti spune duhovnicul .Eu il citesc si acum in fiecare zi de marti chiar daca problemele au disparut .Este de o frumusete extraordinara.Dar atentie :la sfarsitul Acatistului este o rugaciune care este permis sa o spuna doar preotii .Am fost ispitit mult sa o citesc,dar cand am intrebat duhovnicul,nici nu a vrut sa auda de asa ceva.Este o rugaciune foarte puternica si este posibil sa ti se inteteasca ispitele.Deci mare atentie.Noi crestinii mai avem si alt ajutor de nepretuit,si anume pe Preacurata Maica de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria.O sa-ti marturisesc cum intr-o noapte , stapanit de aceleasi probleme,(constient sau inconstient,nu-mi dau seama nici acum )am chemat-O in ajutor si mi-a venit.Stiu ca a fost Ea pentru ca in acel moment m-am trezit si nu mi-a mai fost frica de atunci de nimic .Aceste probleme au incetat de atunci,dar pe parcurs au inceput sa-si arate coltii altele.Ce sa-i faci,diavolul nu doarme,dar Dumnezeu in mila lui nemarginita imi da puterea sa lupt.Draga Catisma , lupta cu patimile si ispitele este toata viata,pana in ultimma clipa a vietii noastre diavolul vrea sa ne piarda.Nu trebuie sa deznadajduim.Diavolul este unul singur,dar noi avem de partea noastra toate armatele ceresti ,toti sfintii ,Maica Domnului si insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos.Si inca ceva,cheama un preot sa-ti faca o aghiazma in casa,conteaza foarte mult.Si mai pune-ti in dormitor (in caz ca nu ai) si o icoana sfintita a Maicii Domnului.Eu mai am multe de spus,dar as vrea sa stiu ca ti-a fost de ajutor atat cat am scris.Doamne-ajuta.

[second_choice]

@catisma: ma bucur nespus pt feedback. Cu mare drag!

Sa stii ca eu cred ca cea mai mare eroare o facem cu noi insine atunci cand ne impovaram cu vina pt pacate si greseli. Pt ca in momentul ala nu mai suntem blanzi cu noi insine. Devenim drastici. Judecata ar trebui lasata in mainile lui Dumnezeu, pornind mai intai de toate de la judecata pe care ne-o aplicam singuri precum o autoflagelare de multe ori. Astfel blocandu-ne si impotmolindu-ne.

Un pas fundamental in relaxarea si depresurizarea propriei fiinte, ar tb sa fie acela al iertarii propriei persoane. Cand ne rugam Domnului inspre iertarea pacatelor noastre, eu cred ca ar trebui sa mai adaugam si sa ne dea putere sa ne iertam pe noi insine si apoi pe semenii care ne-au ranit.

Noi nu ar trebui sa fim proprii nostri judecatori, ci mai degraba proprii nostri indrumatori.

Caci daca noi fata de noi nu suntem blanzi si iertatori si astfel sa ne ajutam cu blandete noi pe noi, oare cum am putea fi blanzi si iertatori fata de semenii nostri mai putin putinciosi intr-unele sau altele? Si astfel cum am deveni mai buni in a ne iubi seamanul precum pe noi insine - esenta credintei crestine?

Caci daca ne uitam in jur si vedem cata ingaduinta, toleranta, iertare si indurare manifesta Dumnezeu fata de noi, ori de cate ori o luam pe aratura, oare n-ar trebui sa incepem totul de la noi? Din samburii samburilor? Ca sa gresim azi mai putin decat ieri?

Eu cred ca atunci cand in Scriptura suntem indrumati sa nu judecam, acea indrumare nu ne exclude pe noi insine si nu e pt ce e in exteriorul nostru, cat primordial este fata de noi insine. Judecata este a Creatorului. Nu a noastra. Din toate perspectivele. Chiar toate.

Am adaugat asta, referitor la orice continui sa descoperi si sa clasezi ca pacat, mic sau mare. Sa incerci sa te abordezi si din aceasta perspectiva, sa te iei mai usor. Asta nu inseamna ca nu te vei ajusta pe traseu si ca nu vei continua lupta cu sinele zi de zi, ci ca o vei face mult mai bine si mult mai usor si vei economisi si timp daca mentii atentia fara insa a te stresa, impovara, invinui, judeca tu pe tine. Cu alte cuvinte, mai elastic si mai relaxat, lasand judecata in singurele maini in care ea poate exista, dincolo de intelegerea noastra limitata.

A te relaxa in abordarea propriei fiinte, odata trecuta de un prag, nu inseamna a trata fara insemnatate lucrurile sau fara atentie. E doar o alta abordare, mai usoara.

Uite, iti pot impartasi un CUM, asa cum eu l-am aplicat si conceput la mine.

Imagineaza-ti ca esti pictorul propriului tau portret. Acela care ai fost pana acum si acela care urmeaza sa devii. Ca orice artist creator, treci prin tot felul de stari si momente. Insa portretul nu ti-ar iesi bine daca apesi pensulele pe sevalet si daca rupi panza din inclestare sau incrancenare sau fara sa ai masura potrivita. Oricat de buna ti-ar fi intentia, vei zdrobi propria munca. Va trebui sa incepi mereu de la inceput si ar fi un efort zadarnic sau foarte anevoios.

Ca pictor ce esti al propriului portret, imagineaza-ti in continuare ca esti insotita de Creatorul tau care nu face altceva decat sa iti dezvaluie ce esente si ce frumusete a pus in tine si fata de care nu are nici un sens sa te invinuiesti. Caci El stie si cine esti si ce poti si cat poti. Esti intr-un proces de dezvaluire al propriului sine.

Continua si imagineaza-ti cum te lasi pur si simplu in palmele Lui si calatoresti in povestea ta, cum ti se arata cum ai fost tu creata si plamadita de creator. Fara asta nu ai putea sa termini portretul, nu? Pasul cu ``a te increde``. Te lasi pur si simplu. Fara iluzoria ``plasa de siguranta`` care ne incurca in acest proces.

La fel de bine , chiar daca portretul este finalizat in ansamblul sau, dar nu ii dai si tushele de finete - pe detalii, portretul nu este gata pt inchiderea unei etape si deschiderea alteia noi. E precum o casa gata construita dar cu finisaje strambe sau incomplete. Trebuie sa-i dam tusele de final. Micile reglaje, micile fineturi. Ca sa poti da tushele potrivite, trebuie sa te lasi in mainile Lui ca sa te vezi si din perspectiva Lui, atunci cand El te-a plamadit, atat cat ti-e putinta si intelegerea. Si cum vad, iti este foarte buna. Cum ai putea sa te vezi din perspectiva Creatorului , daca nu te lasi dusa in palmele Lui, astfel incat sa iti poata dezvalui? Astfel incat sa poti vedea? Intr-un fel vezi cand privesti, asculti, urmezi si intr-alt fel atunci cand participi efectiv in acest proces. Ca sa participi, trebuie doar sa te repozitionezi. Sa treci un prag. Atat si nimic mai mult. Pur si simplu.

E oarecum firesc si evident, nu?

In astfel de treceri dintr-o etapa in alta, totul se intampla precum a cerne malaiul. Precum intr-o sita. Ai vazut ca nu este indeajuns sa facem miscarea cu sita o data si gata ca malaiul sa se cearna. Trebuie sa repetam aceeasi miscare de mai multe ori. La fiecare repetitie, se cerne si iar se cerne. La final ramane doar ce este necesar. Nimic in plus si nimic in minus. Noi insa nu simtim mereu cum se cerne ce nu ne trebuie, insa fiecare efort mai cerne un pic. Fara indoiala. Si ai vazut ce mamaliga buna iti iese cu un malai bine cernut si ce mamaliga scortoasa cand malaiul nu este bine cernut si cum iti scrasnesti dintii dand de cate un bob de altceva in plus si nelalocul lui.

Ei bine, cam asa se intampla si cu noi - la capitolul fineturi si finisaje. E ca o debarasare de tot ce nu avem nevoie pt a continua.

Imagineaza-ti acum a cerne malaiul relaxata si a cerne malaiul inclestata. In primul caz vei cerne cantitati mai mari si mai bine si mai cu placere si intr-un timp mai scurt, in al doilea caz vei obosi, vei cerne mai putin si iti vei pierde rabdarea si timpul va fi mai lung.

Cheia e o masura anume in toate. In cuvintele noastre, echilibru. Usor usor. E un proces continuu. Dar il putem parcurge cu relaxare si placere sau inclestati si chinuiti. Sa stii ca putem alege.


Raspunzand strigarii tale, tocmai am realizat cat mai am de finisat si tocmai mi-am identificat noi mici lucruri ce necesita ceva mai multa relaxare in abordare. In acelasi timp, tocmai am detectat cat de trufasa sunt inca si cat de mica mi-e smerenie - numai din simplul fapt ca eu n-am fost in stare sa strig cand am avut nevoie, nu mai zic de altele.


Iti multumesc si eu foarte mult. Mi-ai fost de mare ajutor.

Zile faine! Nopti blande!

Numai bine :)

[Catisma]

În prealabil postat de claudiuremus

Cand dupa mult timp am inceput sa ma spovedesc si sa ma impartasesc problemele se accentuau.

Dragă Claudiu,

Îti multumesc pentru mesaj. Din postările mele din seara asta, probabil îti dai seama că am făcut multe din lucrurile pe care le descrii. Stiu de rugăciunea de la sfârsitul Acatistului Sf. Ciprian si Iustina; nu-ti fă griji, nu o citesc. Stiu problema. Crede-mă, până să fiu obosită asa cum sunt acum, am citit si am căutat cât mai multe informatii, să mă edific... Mă felicit, într-un fel, acum, că n-am stat degeaba si că am citit si am tot citit; acum nu stiu dacă as mai fi avut sporul si starea necesară (de odihnă) pentru a citi.

Îti multumesc mult pentru toate încurajările si stiu că ai dreptate în tot ce spui. Asa este; citesc si paraclise ale Maicii Domnului, am si mai multe icoane sfintite în casă, inclusiv cu Maica Domnului.

Ce să spun... Merg înainte. Că n-am încotro. Azi-noapte, iarăsi m-a trezit până pe la 4:00. Dormisem fără necaz, două nopti anterioare. Uneori mă gândesc că mă mai lasă să îmi mai „încarc bateriile”, ca să aibă de unde mă stresa, iarăsi. Totul e de bun-simt, cred, si cât se poate de simplu. Încă o dată, ortodoxia e vie si a nu crede în aceste lucruri, e acelasi lucru cu a nu crede în îngeri, si atunci degeaba ne mai numim crestini/ortodocsi.

M-a ajutat mesajul tău, Claudiu, da, să fii sigur, asa cum m-au ajutat toate celelalte mesaje din partea celor care au trecut prin asa ceva sau pur si simplu, cei care au lăsat un cuvânt de încurajare.

Sper să găsesc un duhovnic puternic si să se spargă problema asta odată.
Doamne-ajută. Dumnezeu să ne ajute pe toti.

Cu drag.

[claudiuremus]

Daca ai cunostinta despre tot ce mi-ai raspuns,atunci esti cu siguranta pe drumul cel bun.In legatura cu acel aspect,,ma lasa sa-mi incarc bateriile",iarta-ma dar lucrurile stau altfel:nu el te lasa sa-ti incarci bateriile,ci el este dezorientat,derutat,atat stie sa faca,atata putere are,tu ai inceput deja sa joci in terenul lui.Dar sa nu te sperii,daca in echipa lui se vor face schimbari (adica alte atacuri de alta natura ),regulile jocului raman aceleasi:credinta,nadejdea si dragostea in Iisus Hristos.Cu cat lupta va fi mai apriga cu atat victoria va fi mai dulce.Am o curiozitate:eu stiu ca Parintele Argatu (un traitor de altfel),facea foarte frecvent Molitfele Sf. Vasile cel Mare;poate ai participat si tu la astfel de slujbe (nu la parintele Argatu,se-telege ),dar nu cumva din curiozitate sau din nestiinta ,sau din indemnul cuiva ai citit si tu acele Molitfe?
Pentru ca daca o viespe te bazaie si te deranjeaza,tu nu bagi mana in tot stupul sa-l omori,pentru ca atunci toate iti sar in cap si te musca.Parintele Argatu stia sa se fereasca de aceste atacuri,avea tot ,,echipamentul" cu el,dar noi nu;noi trebuie sa omoram viespile una cate una.Roaga-te si Sf. Atanasie Athonitul,cel care a zidit prima manastire in Muntele Athos,Manastirea Marea Lavra. Si el i-a batut pe draci (la propriu) de se urcau dracii pana in varful chiparosului din curtea manastirii,iar partea pe care se urcau a ramas uscata pana in ziua de azi.Marturie sta chiparosul de mai mult de o mie de ani,jumatate verde jumatate uscat.Pai nu l-am vazut?
Nu stiu din ce oras esti,dar iti recomand sa dai o fuga pana la Manastirea Sihastria,si sa-l cauti pe Parintele duhovnic Ciprian.
Iti mai sugerez un lucru,si anume ca in tot ceea ce faci,in toate planurile tale in legatura cu aceasta lupta (calatorii,cautarea unui duhovnic,perioadele de timp) ,sa nu le dezvalui nimanui,sa le stii numai tu,pentru ca diavolul nu ne cunoste gandurile,dar poate zadarnici planurile noastre,odata ce le afla.O sa ta convingi de asta.
Inchei aici cu indemnul Mantuitorului nostru Iisus Hristos : ,,Indrazniti,Eu am biruit lumea"
Doamne-ajuta.

[Catisma]

În prealabil postat de claudiuremus

Daca ai cunostinta despre tot ce mi-ai raspuns,atunci esti cu siguranta pe drumul cel bun.In legatura cu acel aspect,,ma lasa sa-mi incarc bateriile",iarta-ma dar lucrurile stau altfel:nu el te lasa sa-ti incarci bateriile,ci el este dezorientat,derutat,atat stie sa faca,atata putere are,tu ai inceput deja sa joci in terenul lui.

Păi e logic, Claudiu, că altfel m-ar omorî dacă ar veni noapte de noapte, dar nu-l lasă Dumnezeu. Asa că mai am momente de respiro, după care calvarul o ia de la capăt. Sunt entităti logice ca oricare alta si extrem de viclene; asta o spun părinti avansati, nu noi.

Eu nu joc în terenul nimănui. Îmi duc doar chinul înainte, ca un bou la jug si sper să se termine într-o zi. Experienta asta sigur mi-a pus în lumină viata altfel; cu sigurantă, prioritătile mele sunt altele si lucruri pe care le consideram importante înainte nu mai au acum nici o relevantă. Cel mai important e să dorm, să fiu sănătoasă si să-mi văd de viata mea. Nici nu stim cât de pretioasă e fiecare clipă si ce dar mare e de la Dumnezeu. Le luăm pe toate ca lucruri firesti: că suntem sănătosi, că mergem pe picioarele noastre, că putem pune capul pe pernă seara, oricât de mult, poate, ne-am bătut joc de ziua respectivă, că ne putem trezi dimineata si bucura de un geam deschis si de razele soarelui, de frunze, de păsări, că interactionăm cu oamenii si ne purtăm cu ei mai bine sau mai rău, că putem mânca, dormi, sau pierde timpul când dorim. Si tot nu suntem multumiti. În schimb, strâmbăm din nas, cârtim mereu si ne acrim singuri, în loc să ne folosim talantul si să lucrăm cu ce avem si să-i multumim lui Dumnezeu că ne putem bucura de viată, asa cum este.

Stai linistit că nu citesc Moliftele Sfântului Vasile... Crede-mă, când ai probleme, citesti tot ce poti si încerci să te informezi cât mai mult.

Am să încerc să merg si la Sihăstria, mi-ar plăcea foarte mult. As mai avea si altele dar, vorba ta - mai precis, vorba Părintelui Arsenie Boca :) - nu o să-mi spun planurile aici, tocmai pentru că diavolul mă aude si va încerca să-mi pună piedici. :)

Mă gândeam aseară când ai mentionat că te-a ajutat Maica Domnului. S-a milostivit de tine, esti un fericit! Eu încă sunt în stadiul în care simt că sunt absolut singură, si dacă n-ar fi credinta, as spune că nu mă aude nimeni. Relatia mea cu divinitatea e subredă rău; vai de capul meu. Dar nu disper, am mai spus si o mai spun...

„Tine-ti minea în iad si nu deznădăjdui”, stim bine cine zicea asa.

Doamne-ajută.

[Catisma]

În prealabil postat de antoradoi

Diavolul nu vine el ,ca entitate,in corpul sau fizic sa-ti trinteasca usile si/sau sa te scoale din somn,ci o face prin oamenii de linga noi ,cei rau-intentionati,in ceea ce ne priveste,invidiosi pe noi pt realizarile noastre sau pt ceea ce noi sintem si ei nu-s,ca oameni. Asa ca ti-as sugera sa fii cu luare-aminte la cei de linga tine.La "PRIETENI".Stii : "nimeni nu se bucura cind iti merge tie bine"...Si..nu-i nevoie sa te ridici din pat ,in toiul noptii sa faci metanie,dar daca tot te-a trezit VRAJMASUL ,foloseste asta in detrimentul lui,loveste-l cu cea mai sigura ARMA " CRUCEA.fa-ti semnul crucii ,chiar in gind,si zi:" Doamne IISUSE HRISTOASE......Miluieste-ma!" ssi l-ai ars....si incet-incet o sa-i piara setea de a te mai "hartui",caci nu-i va conveni sa fie "sagetat " la nesfirsit.El este intr-un conflict deschis cu IISUS,caci se lupta sa ne atraga in ceata lui.Asa ca la auzul cuvintului IISUS ,fuge mincind chibrituri...
Bafta!

„1) Dacă esti trezit noaptea de duhuri rele care te clatină de umăr imediat cum ai atipit, te trezeste diavolul de câte ori adormi sau îti pune mâna pe fată o persoană nevăzută sau simti respiratia fierbinte a unei persoane nevăzute sau te trage de haine sau alte lucruri ti se întâmplă: te scoli si afumi cu tămâie, stropesti cu agheazmă prin casă, te dai cu agheazmă pe fată, zici rugăciuni, îti faci cruce, apoi te culci. Altfel nu încetează să te chinuiască până la 3-4 dimineata. Ceasul desteptător te trezeste la ora 5, iar la serviciu cazi de somn fiindcă ai dormit numai o oră.

De acest necaz dau cei care nu s-au spovedit si nu s-au împărtăsit de multi ani: unde nu locuieste Duhul Sfânt Dumnezeiesc, vin si locuiesc diavolii.

Rezolvare: Tii post negru vinerea până la ora 24 + rugăciuni. Faci spovedanie generală + împărtăsanie. La spovedanie se spun păcatele începând de la 7 ani si până la vârsta la care esti.

Faza II:
Dacă necazurile nu au încetat, înseamnă că nu ai făcut spovedanie corectă. Nu ai spus păcatele si de aceea diavolul stă. Nu pleacă. Faci post o săptămână si faci din nou spovedanie, la care spui cele ce ai uitat să spui la spovedania anterioară.

Apoi faci Maslu pentru iertare de păcate. Se fac 1-3-5-7-9 masluri.

Uleiul de la un Maslu se foloseste 7 zile, timp în care tii post, cu post negru, luni, miercuri, vineri, până la ora 24.

Zilnic, cu 2 ore înainte de masă ori în cursul zilei, bei un pahar de agheazmă în care pui 9 picături mici de ulei de la maslu.
Înainte să bei acest pahar faci 40 de mătănii.

Rugăciuni:
În timpul zilei se spun: rugăciuni ZILNIC + Tatăl nostru neîncetat + rugăciuni de cerere

Seara:
După ora 22, se aprind 9 lumânări asezate cruce si faci rugăciuni: RUGĂCIUNI ZILNIC + Acatistul Mântuitorului. După fiecare icos, zici si rugăciunea de cerere: „Doamne, iartă-mă pe mine robul tău (numele) si alungă de la mine duhurile rele. Pe pustiu să se ducă, unde om nu locuieste si la mine să nu se mai întoarcă.”

Până scapi, continui zilnic cu acestea. Dacă mai vine diavolul noaptea sau ziua la tine, zici de 3 ori: „În numele Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine.” Sau zici de 3 ori: „Eu sunt al Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine.” La numele Mântuitorului Iisus Hristos, diavolii pleacă. Nu este alt nume care să-l alunge pe satan.

2) Dacă dormi o oră seara, ca apoi să te trezesti si nu mai adormi decât pe la 3-4 dimineata, este de la vrăji. Sau îti este somn toată ziua, dar în clipa când te-ai culcat, somnul a dispărut si te chinuiesti toată noaptea, vrând să adormi. Adormi pe la 4 dimineata. Si diavolii lucrează în ture: de zi, de seară, de noapte, de revărsatul zorilor. Diavolul care te-a chinuit toată noaptea, în zori, a plecat la raport. Dă raportul la căpetenia lor despre ceea ce a lucrat. De aceea adormi în zori, după ce el pleacă.

Cei care nu s-au spovedit si nu s-au împărtăsit de multă vreme pătesc aceasta. Ei nu au lângă ei îngeri care să-i apere în timpul somnului.

(Apoi urmează recomandări asemănătoare cu cele de mai sus: faci spovedanie generală + împărtăsanie, deci curătire + sfintire. La spovedania generală se spun păcatele începând de la 7 ani si până în prezent. Faci rugăciuni + post negru vinerea până la ora 24. Rugăciuni de cerere: „Alungă, Doamne, de la robul tău (numele) orice duh necurat; să se ducă pe pustiu, unde om nu locuieste si la mine să nu se mai întoarcă.)

Diavolul nu vrea să se ducă pe pustiu. El se întoarce înapoi la cel care l-a trimis asupra ta. Deci tu, când începi rugăciunile si postul, fiecare primeste înapoi ceea ce a trimis si are necazurile pe care le aveai tu.

Mergi la Sf. Liturghie în toate sărbătorile. În casă afumi cu tămâie si stropesti cu agheazmă.
Zilnic, când esti curat, iei anafură + agheazmă 3 înghitituri + te ungi pe fată cu agheazmă.
În timpul zilei: rugăciuni zilnic + Tatăl nostru, spus cât mai des, ca să ai legătură cu Dumnezeu prin rugăciuni.

(Încă o situatie, care nu e cazul meu dar care poate folosi celor care au asemenea probleme - am o prietenă în situatia asta:)

3) Dacă esti chinuit de insomnie, de câte ori te trezesti, iei Bibliai si citesti din ea ordonat, de la început. Pui semn unde ai rămas si continui asa, seară de seară. Văzând diavolul că ori de câte ori te trezeste, tu îi faci slujbă lui Dumnezeu, nu te mai trezeste.

De asemenea, poti zice rugăciuni ori de câte ori te trezeste.

4) Dacă simti că vine asupra ta, imediat după ce ai atipit, vine ceva de greutatea unei păsări, pe trunchi, pe picioare, alteori esti lovit în tălpi. Acesta este diavol. Îl alungi, zicând: „Eu sunt al Mântuitorului Iisus Hristos si casa mea la fel, pleacă de la mine.” Sau zici de 3 ori: „Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorule, alungă acest duh necurat de la mine, robul tău (numele); pe pustiu să se ducă si la mine să nu se mai întoarcă.”
- Tii post negru vinerea, până la ora 24 + rugăciuni zilnic, adică dezlegare.
- Cu agheazmă, te ungi pe fată, bei, stropesti prin casă + afumi cu tămâie.
- Ca să poti respinge duhurile rele, faci spovedanie generală + împărtăsanie, adică faci curătire + sfintire. Când îi alungi, diavolii pleacă numai dacă esti al Mântuitorului Iisus Hristos.
- Mergi la Sfânta Liturghie, în toate sărbătorile.

5) Dacă adormi, dar după ce ai adormit, toată noaptea te strânge un sarpe care stă încolăcit peste trunchi si peste brate, te strânge ritmic.
Te strânge si te lasă, ca si cum te-ar zgudui un curent electric periodic si neîncetat, toată noaptea. Dimineată te trezesti mai obosit decât la culcare. Este de la diavol. Chinul acesta se repetă noapte de noapte. Dacă te trezesti si vrei să-ti faci cruce, nu poti, fiindcă nu poti ridica mâna. Faci cruce cu limba în interiorul gurii si ai să vezi că mâna se eliberează. Crucea loveste pe demoni. Ca să scapi, aplici tratamentul de la punctul (4).

6) Poate auzi sonerii la o oră la care nu ai pus ceasul desteptător să sune. Sună exact ca ceasul, la ora 24 sau la ora 3 dimineata; uneori, sună la o oră după ce te-ai culcat si apoi nu mai adormi decât pe la 4 dimineata. Apoi, la ora 5, sună si ceasul tău, după cum l-ai fixat de seara. Soneria care te-a trezit în timpul noptii este diavol.

- Stropesti cu agheazmă prin casă, afumi cu tămâie + rugăciuni. Psalmii au o mare putere de alungare a duhurilor rele. Citesti Psalmii 3-30-142 + încă 3 psalmi pe zi, de la început. Continui asa ordonat, zilnic, până termini Psalmii. Deci, 6 psalmi pe zi. Dacă citesti mai multi, diavolul iese la luptă si s-ar putea să nu fii pregătit prin spovedanie + împărtăsanie, ca să poti duce bine această luptă.

Rugăciunea îi arde pe diavoli, le produce suferintă, ca o arsură. De aceea, uneori vei auzi în timpul rugăciunii mieunând sau mugind, sau urlând ca un lup etc, sau se nelinistesc si fac gălăgie, zgomot.”

„Vă sfătuieste arhimandritul Ilarion Argatu / Despre vrăji si farmece si lupta împotriva lor” - Pr. Alexandru Argatu

[Catisma]

Eu l-am descoperit destul de târziu pe părintele Argatu. Când au început să se îndesească ciudăteniile - ce am perceput eu ca fiind îngrijorător, dar abia târziu mi-am dat seama că ele au apărut mult mai devreme (si dacă eram „în biserică”, cred că mi-as fi dat seama mai din timp si as fi luat măsuri imediat) -, „am luat măsuri” si m-am spovedit, mi-am schimbat viata (cum spuneam si mai devreme - făcând tot ce face un crestin obisnuit: rugăciuni, post, mers la biserică, am început să citesc etc etc) si tot am crezut că, încet-încet, lucrurile or să se rezolve.

Însă, la fel cum îti spuneam si tie, second_choice, probabil că undeva nu am tratat problema suficient de atent si de aplicat (eu am treabă, viata îsi urmează cursul, nu stai să numeri zilele cu pătanii si îti vezi de viata si activitătile zilnice normale); abia acum reflectez mai atent. Nu mă auto-invinuiesc mai mult decât e necesar, însă cred că am fost - tocmai - mai relaxată decât trebuia si asteptam ca problema „să treacă” - la urma urmelor, îmi făcusem datoria, nu?...

Nici acum nu-mi dau seama ce anume am gresit; trebuie să mai caut... si singurul răspuns este într-o seriozitate mai mare, pentru că problema e mai mare decât credeam si pe fundal sunt mai multe chestiuni care probabil îmi întârzie mie rezolvarea. Însă lăsând asta la o parte, eu zic ceva mai mult - asa cum mi s-a si indicat în câteva rânduri (dar, din păcate, n-am găsit „amatori”): îmi trebuie un om, care să mă îndrume ceva mai organizat, cum făcea Pr. Argatu, de exemplu. Sper să-l găsesc. Între timp, mă rog să rezist, o să merg înainte, că n-am încotro...

Si fiindcă tot suntem la cartea Părintelui Argatu... ca să vedeti cât de putin, de fapt, am răsfoit-o, tocmai am descoperit un paragraf interesant (minus episoadele spectaculoase, nu aici vreau să pun accentul), care pune în lumină un pic ce-am spus:

„Când apasă păcate grele din neam, ca ucideri multe sau vrăjitorie [vreau să spun că nu avem, practic, pe mai nimeni din familie care să fi mers la biserică, să se spovedească/împărtăsească si în general să aibă legătură cu credinta trăită, în vreun fel - în afară de (probabil) cea mai mare parte a femeilor, cu traditionalele pomeni si parastase etc - dar nici dintre ele nu credem că a fost vreuna spovedită când a murit], când apasă păcate personale foarte grele, sau persoanele asupra cărora s-au făcut vrăjitorie, dar ani în sir nu s-au dezlegat si au lăsat să stea la ei diavolul ani multi, acum, când vor să scape de diavol, trebuie post neîntrerupt mai multi ani la rând, cu multe zile de post negru L/M/V, cu perioade de post negru neîntrerupt, 3-7-9-14-21-30 de zile. După ce ai lucrat cu el sau după ce l-ai lăsat să stea la tine mai multi ani fiindcă nu te-ai dezlegat când ti l-a trimis, acum, când vrei să scapi de el, diavolul nu pleacă usor, trebuie un efort mai mare. Acesti oameni sunt chinuiti de diavol: nu dorm, nu mănâncă, îi saltă diavolul si apoi dă cu ei de pământ si de aceea fac fracturi repetate. Mi-a spus o bolnavă că după ce o ridică, nu stie niciodată pe ce parte va cădea. „Mă înconjoară o lumină puternică si mă saltă de pe scaun si apoi, când îmi dă drumul, nu stiu pe ce parte voi cădea. Vine o voce de bărbat si îmi porunceste să mă urc pe bloc si să mă arunc jos de acolo. Eu am refuzat, am zis că nu vreau. Îmi porunceste să-i leg vrăji vecinei. A zis că nu încetează să mă chinuiască până nu fac ceea ce îmi porunceste...” În fine, si continuă în acelasi fel. Nu asta e important. E o fază avansată în care să ne ferească Dumnezeu să ajungem, vreunul dintre noi.

Mi se pare însă interesant faptul că fenomenul persistă si cauzele pentru care se întâmplă acest lucru. Recomandările de mai devreme ale părintelui Argatu sunt pentru cei atacati brusc si în faze timpurii. La mine problema e mai „groasă” si se vede treaba că va lua timp să o rezolv. Doamne-ajută...

Si, în faza asta, cred că ajung să vorbesc despre persoana de care tot am pomenit, dar n-am apucat să povestesc. Comentariile recente în care se pune problema „prietenilor” m-au făcut să mă gândesc că, până la urmă, e util să spun si de ea.

[Catisma]

Am s-o numesc X., ca să nu dau nume.

Am să încerc să concentrez cât mai mult... nu stiu dacă o să reusesc.
Acum multi ani, lucram într-un proiect cu niste străini si ca multi care au făcut asa ceva, mi se întâmpla des să fac si organizare, nu numai traducere (căutat săli pentru seminarii, aranjamente cazare etc). Cu ocazia unui astfel de seminar, a trebuit să angajăm si doi interpreti. Am angajat două fete - una din ele era o fostă colegă de facultate, o cunosteam bine - iar cealaltă e această persoană de care spun.

Înainte de seminarul efectiv, a trebuit să ne întâlnim de câteva ori, noi trei, pentru că erau materiale de tradus (pentru prezentări etc). Ne-am înteles fără probleme si ne-am cunoscut un pic mai bine cu X.

În fine. A venit si vremea seminarului, care s-a tinut în altă localitate, nu în Bucuresti. La hotel, X. a stat în cameră cu fosta mea colegă de facultate.

După ce terminam lucrul, ne mai adunam la ele în cameră si mai trăncăneam, ca fetele. Până aici, toate bune si nimic deosebit. Desi, cu ocazia asta am constatat că X. avea un interes excesiv în ciudătenii si fenomenele paranormale, tot ce era misterios si ciudat; nu concepea să scape vreun episod din „Dosarele X.”, care rula pe vremea aceea, etc etc. Nu mai retin amănunte, însă stiu că mi-a făcut o impresie foarte puternică în sensul ăsta; avea ceva straniu si subtil ...întunecat. Si nu sunt chiar pe dinafară cu genul ăsta de literatură, citeam cărti de tipul ăsta pe vremea lui Ceausescu, gen OZN, etc, însă X. mi se părea deja prea mult. Cumva, nu era total „cu noi”.

Într-una din seri, fiind la masă, în hotel, cu toată lumea... eu eram la capătul mesei, vizavi de X. Practic, după fiecare din noi două nu mai stătea nimeni - fusese pusă o masă super-lungă pentru toti, iar după noi continua un spatiu bunicel, de vreo 5-6 scaune libere. În timp ce vorbeam si râdeam si etc, o văd pe X. că nu participa deloc (de fapt, mai întotdeauna părea un pic „altfel”, un pic plecată), nu gusta deloc ce se petrecea si parcă ceva era în neregulă. La un moment dat, o văd că-mi face semn si m-a rugat să ies un pic, că vrea să vorbească ceva cu mine.

Ne-am dus în cofetăria hotelului si ne-am asezat. Acolo, cu chiu cu vai, am reusit să pun cap la cap următoarea chestiune care, bineînteles, mi-a ridicat un pic părul măciucă (nu mai retin cum a curs exact dialogul, replică cu replică, dar asta e ideea): că cineva îi spusese lui X. să mă scoată afară din sală si să mă întrebe (ce avea ea de gând să mă întrebe, n-a mai apucat si sincer, nici nu vroiam să aflu!). Că din toate persoanele de la masă, cineva-ul ăla mă indicase pe mine. Practic, X. îmi sugera că acea „chestie” (vorbesc ca atunci, reactia mea de atunci) stătuse lângă mine, la acel capăt gol al mesei, unde ultimul scaun ocupat era al meu si mă arătase pe mine. „Cu mine” trebuia vorbit.

Bineînteles, eu am început să fac piruete si să o întreb, ti-a murit cineva, esti îndurerată după cineva... etc, etc. Nici nu vroiam să aud de vreo conversatie serioasă! X. era extrem de fermă si tot încerca să mă facă să înteleg că era vorba de cu totul altceva (desi n-a vorbit prea mult, însă era extrem de concentrată si decisă si cred stilul ei laconic era din cauză că nu reusea să-si dea seama cum să mă abordeze mai bine)... Când am început eu să o iau pe „arătură” si să încerc să abat discutia, reactia a fost foarte promptă: „Si tu mă crezi nebună!” Si am văzut că s-a supărat. Oricum, am refuzat orice „colaborare” si am văzut că nu mai îndrăzneste să insiste, indiferent ce-o fi fost. Si aici s-a încheiat toată discutia; ne-am întors înapoi la ceilalti.

Seminarul era de o săptămână. Către sfârsit, colega mea a trebuit să plece cu o zi mai devreme, asa că am rămas X. si cu mine să asigurăm traducerea pentru ziua de vineri. Deci X. a rămas singură în cameră.

Cu o seară înainte, stând si „socializând” cu totii, pe hol, chiar lângă camere - care asezati pe cele 2-3 fotolii (cele care sunt de obicei la fiecare etaj, lângă o măsută etc, lângă camere, la fiecare etaj, stiti cum e), care pe jos, care cu o bere etc, o vedem pe X. că iese din cameră, cu perna în brate si în pijamale - vroia să se ducă să doarmă în cameră cu o doamnă, una din participantele la seminar, pentru că după ce plecase colega mea, era clar că ceva nu era în regulă - îi era frică să stea singură în cameră. Avea un aer absolut bântuit. Stiu că mă uitam la ea - cum eram noi asezati în holul acela, pe jos etc, si ne uitam la X. ca la spectacol - cum iese si se duce în camera doamnei respective, iar apoi se întoarce, tot cu perna în brate; ceva nu îi convenise, probabil.

Vineri, a doua zi, ne-am văzut de muncă în ultima zi de seminar. X. avea aerul că traduce cumva „în aer”, fără legătură cu ceea ce se spunea, de fapt, iar în ziua aia chiar a prestat extrem de slab. Mă uitam la ea si nu-mi venea să cred. Vorbea de parcă însira niste cuvinte, ca în vis, fără noimă. Adică, aveau noimă, însă frazele pe care le însira ea nu aveau nici o legătură cu ce se spunea, „pluteau” pe deasupra mesajelor concrete. Pentru cei care nu stiu limba străină (cum erau multi români atunci, si mai sunt si acum), nu era sesizabil si „păcăleala” poate merge. Am stat ce-am stat si apoi n-am mai putut să o las, pur si simplu m-am gândit că-mi face praf seminarul si că nu puteam să stau cu mâinile încrucisate. Asa că m-am dus la organizatori si le-am spus, iar ei au oprit-o si m-au pus pe mine să traduc, evident...

În tren, spre casă, era foarte bosumflată - explicabil. Am încercat eu să mai fac conversatie cu ea si să-i arăt că nu e nimic personal (chiar am întrebat-o dacă mai e disponibilă altă dată; m-am gândit si eu, poate s-o fi simtit rău de data asta; data viitoare o merge mai bine! - si eu nebună; că era evident că ceva era în neregulă), dar nu era prea dispusă să stea de vorbă.

În fine. Seminarul ăsta avusese loc în martie. Prestatia ei mi-a lăsat o impresie foarte proastă si asa sustin si la ora actuală. De ce, de ne ce, îmi pare rău, dar n-a fost bine deloc. Stiu că am si comentat mai târziu, cu colega care plecase atunci mai devreme. De atât îmi aduc aminte. O singură dată. (Să-i fi spus ea ceva lui X.? Dar erau cunostinte noi, ele două, fată de noi, foste colege, care ne cunosteam de câtiva ani bunicei... În fine.) În iulie, mă trezesc cu un telefon si o voce foarte dură (as zice paranoiacă de-a binelea):

- Bună, sunt X.
- Care X.? (Nici nu mai stiam cine e...)
- X. Cutare. Si apoi a început direct: cât ai de gând să mă mai harasezi? etc etc... Am rămas interzisă si după ce am văzut că ridica tonul si era convinsă că eu o vorbesc pe ea de rău în fata lumii întregi - nu exista absolut nici un pic de loc pentru dialog - , pur si simplu i-am spus să nu mă mai sune si i-am închis telefonul.

Iarăsi, nu mai retin fiecare cuvânt, însă conversatia asta a fost foarte scurtă si pur si simplu înfricosătoare. Am sperat din tot sufletul să nu mă mai sune (si nu m-a mai sunat), iar apoi am lăsat povestea asta urâtă, în spate.

(continui în postarea următoare)

[Catisma]

Mai târziu m-am întâlnit cu o prietenă bună de-a ei, pe care, tot asa, o mai angajasem noi la niste traduceri, si mi-a spus că X. era în spital. Nu era prima dată. Îmi amintesc vag că mai auzisem lucrul ăsta, cred că tot de la ea (această prietenă). Că „aude voci”... Că se referise la noi, exprimându-se la modul: „ce-i făcusem noi” (adică noi, ăstia, care organizasem seminarul - ulterior, unul din străini mi-a spus că a început să o chestioneze/încurce/testeze pe X. în timp ce traducea, pentru că pur si simplu „s-a prins” că nu mergea traducerea si că X. bâiguia nonsensuri - atunci am înteles de ce fusese atât de pornită; pe lângă mine, o mai taxase si străinul, care îsi dăduse seama că „plutea” deasupra seminarului si nu transmitea mesajele deloc).

Deci, „întâlnirea” mea cu X., fata cea bântuită, s-a terminat pe o notă foarte urâtă, de conflict acut.

Nu stiu dacă X. avea (doar) cosmaruri sau vise neplăcute. X. auzea lucruri pe trezie. Nu stiu dacă ajunsese să si vadă lucruri. Evident, habar n-am cum ajunsese să fie într-atât de „avansată” (în sensul rău, desigur) în asemenea invazii demonice, însă stiu că si la ora respectivă, m-am mirat - si mă mir si acum, foarte mult - cum de nu s-a gândit să apeleze la un preot. Pentru că sunt destul de sigură că nu a făcut-o; X. nu avea nici în clin, nici în mânecă, cu credinta. Românii, de fapt, nici nu erau încă foarte înclinati spre linia asta, în anii aceia. Chiar dacă nu eram atei si stiam noi, în general, cam de ce tinem, ca natie (respectiv, credinta ortodoxă), mediul din Bucuresti de la ora aceea, cel putin, era preocupat de găsirea unui loc de muncă si de a face bani; aveam „griji”, nu ne stătea mintea la biserică.

Deci, ultima oară când am văzut-o, X. deja nu mai putea presta normal. Ultima oară când am auzit de ea, era în spital (pentru a nu stiu câta oară), pe sedative si ce i-or mai fi dat. O legumă. Auzea voci în continuare, îmi închipui că somnul era la fel de dat peste cap. Oricum, scoasă din sistem. Scoasă din societate si din munca productivă.

Am uitat să spun că X. avea permanent cearcăne si avea aerul unui om obosit. O vorbă a ei, spusă ca-ntr-o doară, când mai stăteam noi de vorbă, si prin care ea poate credea că nu dezvăluie nimic, dar care capătă greutate în context, a fost: „am renuntat să mai lupt”. Era un om care depusese armele, însă foarte alertă la tot ce însemna stranietate si „semnale” din afară. Mă întreb si acum cum n-a văzut legătura - că îi era rău tocmai din cauza asta. Dar era mult prea receptivă la „ce i se spunea”. Nici nu vreau să-mi imaginez în ce lume ajunsese să trăiască si cât de înlăntuită era de grozăviile astea. Cum îi numea Părintele Cleopa, parcă... dacă-mi amintesc bine... „înselătorii acestui veac”, sau ceva în genul ăsta.

Deja, la ora respectivă, eram uluită de cum putea să persiste atât de mult în fascinatia si pasiunea ei pentru niste „energii”, „entităti”, în sfârsit, un „domeniu” care erau clar ceva straniu, obscur si nu avea legătură cu viata. Repet, citisem si eu „la viata mea” multă literatură ozn etc, însă nu mi-a plăcut să amestec lucrurile niciodată, iar să merg până într-atât de departe încât să mă domine concret această „zonă” de interes, nici nu-mi trecea prin cap. Simplificând, întotdeauna tineam la deviza „Mortii cu mortii, vii cu vii”. Două planuri diferite, care nu trebuie amestecate. Si asa consider si acum. Dacă mâine ar dispărea necazurile mele, as fi cea mai fericită. Nu cred că sunt nici amuzante, nici fascinante, nici interesante, ba chiar sunt plictisitoare. Mai mult: sunt o pacoste! si nu le doresc nimănui. La câte necazuri si ciondăneli avem la serviciu, câte vrăji ar trebui să trimitem...?!

Revenirea la ortodoxie a însemnat, printre altele, o bucurie si o confirmare si din acest punct de vedere. Încercând să „scormon” împreună cu un prieten si să găsesc explicatii pentru episoadele bizare care începuseră să mi se întâmple des în 2005, am ajuns să aflu de Pr. Seraphim Rose, de exemplu si de un text extraordinar al lui, cât se poate de revelator si care mi-a edificat o dată pentru totdeauna acest capitol tentant al literaturii ozenistice/paranormale si în care destui adolescenti ne-am legănat imaginatia pe timpul lui Ceausescu.

În fine, revenind la X., de-a lungul anilor, constat că am ajuns în acelasi stadiu. Încet-încet, m-am confruntat cu forme - mai atenuate, ce-i drept -, ale fenomenelor pe care le avea ea. Nu vreau să se înteleagă că am stat si am urmărit lucrul ăsta. Cum spuneam, după telefonul ăla, abia asteptam să nu mai aud de ea. Iar pentru lucrurile care au urmat, foarte rarefiat, mai întâi, iar apoi cu frecventă din ce în ce mai mare, mi-a luat foarte mult timp să le iau în serios. Practic, in 97 până în 2005. Mi-a trebuit o îngrijorare zdravănă ca să mă dezmeticesc, în sfârsit, si să mă spovedesc pentru prima oară, în 2006.

Personal, cred că lucrul care m-a tinut până acum să nu repet „pattern”-ul lui X. si să ajung în spital a fost faptul că am trecut „macazul” imediat pe ortodoxie. N-am nici o îndoială.

Închei aici, pentru că e târziu. Doamne-ajută.