Cooperarea materiala la pacat

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de mihele_m

Va intreb comercianti care au deschis in zilele de Dumineca atunci cind Bunul Dumnezeu ne-a dat Dumineca pentru odihna si pentru a merge la Biserica nu savirsesc un pacat?

Bună întrebare. Părerea mea e că este, în mod evident, un păcat. Este un păcat al lor, dar şi noi, ca să nu cooperăm material la el, ar trebui să nu facem cumpărături duminica (în afară de medicamente, etc). În Vest, Biserica s-a opus (mai ales prin organismele ei laicale) magazinelor deschise duminica, cu un succes parţial. Cert este că în România toată lumea face cumpărături şi marile magazine sunt deschise duminica, fapt pe care nu îl întâlnim în vest. Când, în Austria, urlam de foame duminica, singurul loc unde găseam biscuiţi era la benzinărie.

Nu m-am putut ţine de promisiunea pe care mi-am făcut-o mie însumi de a nu mai face cumpărături în Ziua Domnului. Mereu s-a întâmplat ceva neprevăzut şi a trebuit să fac.

[MariaB]

Pe aceasta tema, banuiesc ca nu putem gasi un raspuns general.
Asa inteleg eu faptul ca Biserica nu il propune.
Fiecare caz in parte si-l rezolva persoana implicata intr-o discutie (sau mai multe) cu preotul (si asta nu la spovada!).

Pot coopera material la un pacat in muuulte feluri, constientizand instantaneu sau nu.
Greseala mea nu consta atat in cooperare, cat in nediscutarea cu un preot a situatiilor neclare...

[Noesisaa]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Bună întrebare. Părerea mea e că este, în mod evident, un păcat. Este un păcat al lor, dar şi noi, ca să nu cooperăm material la el, ar trebui să nu facem cumpărături duminica (în afară de medicamente, etc). În Vest, Biserica s-a opus (mai ales prin organismele ei laicale) magazinelor deschise duminica, cu un succes parţial. Cert este că în România toată lumea face cumpărături şi marile magazine sunt deschise duminica, fapt pe care nu îl întâlnim în vest. Când, în Austria, urlam de foame duminica, singurul loc unde găseam biscuiţi era la benzinărie.

Da, si aici in sudul Olandei, chiar daca bisericile catolice in general sunt cam goale, magazinele, in afara de vreo doua supermarkete, sunt inchise duminica. Traditie ramasa de pe vremea cand bisericile nu erau deloc goale. (Am inteles ca nu e cazul in partea de nord a Olandei, Amsterdam, etc, unde traditia este protestanta.) La inceput mi se parea o chestie total enervanta. Adica cum, sa nu cumpar paine proaspata duminica? Si sa ma gandesc de sambata ce vreau sa mananc duminica? Si sa nu uit sa merg la cumparaturi pana la 8 seara sambata, ca altfel stau si flamanzesc? Vai, ce viata! Ma gandeam eu, invatata cu supermarhet deschis 24 de ore. Si totusi m-am invatat si mi se pare un lucru absolut normal, chiar crestinesc. Duminica daca este frumos, parcurile sunt pline de copii si parinti, oamenii nu merg "la mall" sau "la cumparaturi" sau, mai rau, "la shopping" ca la romani, ci merg la plimbare, sau in vizita la cineva.

Acuma, ma gandesc, ce am sa fac cand ma intorc in Romania. Daca eu, cand ies de la biserica, ma duc sa cumpar paine, sau eu stiu ce, cineva, in timp ce eu eram la Sf Liturghie a stat si a facut painea aceea care miroase asa de frumos si e asa de proaspata. Inseamna ca eu contribui la pacatul altuia. Pe de alta parte, acea persoana care lucreaza la brutarie este probabil obligata sa vine la lucru de sef. Seful ia decizii de unul singur, deci e pacatul lui daca obliga pe cineva sa vina la lucru duminica. Si chiar daca eu nu cumpar nimic, oricum se va face paine, fiindca traditia de a nu lucra duminica s-a pierdut demult in Romania.

[Erethorn]

Profit de acest topic pentru a expune si eu o problema care, cred, are mare legatura cu subiectul.

In acelasi timp, rog pe fratii crestini, de toate confesiunile, sa ma ajute cu un sfat, caci problema este concreta si implica o alegere din partea mea.

Este vorba de meseria mea. In prezent imi inchei stagiatura in avocatura si, ca atare, sunt pus in fata specializarii - trebuia sa-mi aleg domeniile in care voi profesa (cam in acelasi fel in care un doctor se specializeaza, sa zicem, in cardiologie sau pediatrie, etc.)

Unul dintre domenile de care ma simt atras este dreptul familiei.

Problema este ca, pe langa o componenta care imi este foarte draga - protejarea drepturilor copilului - dreptul familiei implica, in Romania, asa cum probabil ca va asteptati, multe divorturi....

Sigur, este vorba de divorturi civile, nu canonice; totusi, ramane faptul ca, in calitate de avocat al partii in procesul de divort, eu sunt acela care cere, in numele lui, sa divorteze, ceea ce nu prea imi miroase a bine.

Am incercat sa fac o lista cu punctele pro si contra:

PRO:

1. Nu sfatuiesc pe numeni sa divorteze; primul sfat pe care il dau, sincer, oricarui client este sa se impace cu cealalta parte.
Pe de alta parte, in materie de divort, odata ce clientul imi spune ca este hotarat, nu exagerez cu sfaturile si, mai ales, nu imi permit sa aduc in discutie problema morala/religioasa; sunt avocat, nu confesor.

2. Din moment ce clientul este hotarat (sau daca este cel parat, deci cel impotriva caruia se cere divortul) eu nu fac decat sa asigur respectarea drepturilor sale civile; fara avocat, sau cu un avocat mai slab, este posibil ca la trauma divortului sa se adauge probleme legate de o proasta aplicare a legii si de nesocotirea drepturilor sale civile si procesuale.

3. In materie de incredintare a minorilor, incerc intotdeauna sa explic clientului ca primeaza interesul minorilor, nu cer niciodata incredintarea copilului catre un parinte daca nu sunt convins ca acest lucru este in interesul copilului, si pot sa refuz un client in acest sens.

CONTRA

1. Este vorba, oricum, de divort, cu tot ce implica aceasta din punct de vedere moral.....


Astept parerile voastre, cu multumiri anticipate.

[Mihnea Dragomir]

Mai întâi, profesia de avocat, ca orice profesie de altfel, poate fi nobilă sau poate fi urâtă, în funcţie de felul în care o exercită cel care profesează. Aşa cum nobleţea robei de judecător poate fi maculată de cel care o poartă, tot aşa se întâmplă în oricare profesie.
Deci, "a fi avocat" nu este, din punct de vedere moral, nici mai rău şi nici mai bine decât "a fi judecător", "a fi procuror" sau a îmbrăţişa orice profesie din domeniul justiţiei, precum şi vreuna din afara sa. Aşa cum halatul de medic poate fi pătat în felurite chipuri, fapt care nu înseamnă că "a fi medic" este moralmente rău, aşa cum veşmintele împărăteşti sacerdotale pot fi pătate în felurite chipuri de nevrednicul care s-ar ascunde în ele, ceea ce nu înseamnă că "a fi preot" este rău ori dezonorant, tot aşa se întâmplă şi cu roba celui care slujeşte la bara apărării.

Pe urmă, aşa cum cu acuitate aţi observat, profesionalitatea pe care lumea o aşteaptă de la noi are un anumit grad de autonomie faţă de ceea ce s-ar cere de la un preot bunăoară. La avocat, oamenii nu vin ca să asculte predici şi sfaturi spirituale, ci vin fiindcă au o problemă şi cer ajutor în rezolvarea ei. Unde ne oprim cu această autonomie ? Locul cel mai îndepărtat unde ne putem opri fără a ne primejdiui starea sufletului este exact acolo unde se termină cooperarea materială la păcat şi începe complicitatea sau coautoratul la păcat. Găsirea acestei limite e un lucru dificil, iar aici sfatul periodic al unui preot poate fi de mare ajutor, fiindcă oricât am vrea să avem reţete universale, ele nu pot cuprinde felurimea situaţiilor din practică. Putem să sugerăm clientei noastre că ar fi foarte bine dacă am fi sprijiniţi de nişte martori mincinoşi, care să susţină că au văzut cum soţul o snopea în bătaie ? Este doar cooperare materială sau e contribuţie la sperjur ? Dar dacă ar fi ideea lor şi ar veni deja cu un asemenea martor, întrebarea fiind ce anume ar fi bine să spună acela ? Dar dacă partea adversă foloseşte un asemenea martor, asta ar modifica alegerea noastră ? Să ne închipuim acum că motivul real pentru divorţ al reclamantul pe care îl apărăm este insistenţa cu care soţul sau soţia ar dori să aplice contracepţia. Noi ştim bine că nu vom câştiga dacă mergem pe asemenea linie. Am putea găsi alta ? Iată tot atâtea întrebări la care nu e tocmai simplu de dat un răspuns.

În sfârşit, după cum desigur ştiţi mai bine decât mine, divorţul nu este păcat instrinsec. Nu este întotdeauna rău să divorţezi. Este păcat întotdeauna să te recăsătoreşti, dacă soţul legitim trăieşte, numai că asta e altceva. Biserica (cel puţin a noastră) acceptă uneori despărţirea soţilor, ceea ce nu înseamnă că acceptă poligamia sau adulterul.

Sunt absolut convins că nu e uşor să fii avocat creştin. Credeţi-mă, nu e uşor să fii nici doctor creştin. M-am folosit mult, pe lângă lecturile din domeniul moral, de sfatul preotului. Un alt lucru foarte, foarte important este dialogul cu fraţi şi surori care, asemenea mie, sunt medici şi vor să rămână copii ai lui Cristos şi ai Bisericii. A existat o Asociaţie a Medicilor Catolici, de ce nu aţi înfiinţa una a avocaţilor catolici ? E destul să vă strângeţi câţiva şi să mergeţi la episcop: vă va da binecuvântarea şi va numi un preot ca spiritual al vostru. În cel mai rău caz, va dori să vadă un statut: cine se pricepe mai bine la asta decât avocaţii ? Curaj !

În prealabil postat de Erethorn

Profit de acest topic pentru a expune si eu o problema care, cred, are mare legatura cu subiectul. In acelasi timp, rog pe fratii crestini, de toate confesiunile, sa ma ajute cu un sfat, caci problema este concreta si implica o alegere din partea mea.Este vorba de meseria mea. In prezent imi inchei stagiatura in avocatura
Astept parerile voastre, cu multumiri anticipate.

Imi permit sa-mi dau cu parerea din 2 motive:
a).ati precizat ca se poate pronunta orcine indiferent de confesiune(sper sa nu fi inteles eronat)
b).ma voi referi strict la profesia de avocat.

In primul rand va doresc succes la examenul de definitivat,un examen extrem de dificil.Apoi urmeaza sa va decideti daca veti profesa individual sau daca veti profesa intr-o firma.Avand in vedere aspectele la care va ganditi dvs cred ca ar fi mai bine sa incercati sa va deschideti propriul cabinet individual.Nu va fi usor sa rezistati in lupta cu marile firme de avocatura dar veti avea mai multa libertate in a va alege clientii in conformitate cu Credinta dvs.Personal nu va pot spune ca nu veti intalnii situatii dificile,chiar la limita, care va vor ridica multe intrebari din mai multe puncte de vedere.Nu va lasati corupt de succes,faima si onorarii tentante.Veti observa ca in anumite situatii s-ar putea ca cei mai mari dusmani ai dvs sa fie chiar proprii clienti.Nu intru in detalii dar cred ca banuiti la ce ma refer.Respectati legea chiar daca nu este perfecta.Fiti corect cu cei care vin la dvs si spuneti-le adevarul.Se spune ca un avocat trebuie sa gaseasca mereu ,,portita"salvatoare.
Depinde cum o gaseste si care este pretul pentru ea.Veti vedea(deja stiti asta dupa 2 ani de stagiatura)lucruri putin placute sau deloc morale.Nu veti castiga tot timpul si s-ar putea sa realizati ca nu ati aparat dreptatea mereu.Sau cel putin nu dreptatea asa cum vi-o imaginati acum.Studiati bine cazurile.O aparare buna este una eficienta nu neaparat una lunga.Ganditi-va cate dosare are un judecator pe zi.Daca nu ii prezentati esenta va fi greu sa obtineti,fie si metaforic,o captatio benevolentia.Veti gasi cu greu prieteni sinceri in acesta meserie si stiti de ce.Va doresc succes mai ales in ziua cand veti pleda la Inalta Curte de Casatie si Justitie,dupa implinirea vechimii necesare.

Va doresc sa purtati cu onoare roba si fie ca Cel de Sus sa fie alaturi de dvs in toate incercarile pe care le veti intalni.

[Erethorn]

Va multumesc pentru mesaje.

@ Scotianul - din postarea dumneavoastra deduc ca aveti o oarecare tangenta cu aceasta profesie, poate chiar o practicati, poate aveti un jurist in familie ?

@ Mihnea Dragomir - ipoteza sperjurului, pe care ati adus-o ca exemplu, ridica niste probleme dificile.

A sfatui clientul sa aduca martori mincinosi, sau a uza de ei in instanta, stiind ca nu declara adevarul, este absolut exclus. Dincolo de faptul ca, in opinia mea, aceasta ar constitui incalcarea poruncii a opta, mai este si aspectul legi penale, care incrimineaza o asemenea actiune ca instigare la infractiunea de marturie mincinoasa.

Problema se ridica in momentul in care eu, ca avocat, nu am certitudinea ca martorul meu spune adevarul. Sau ca clientul spune adevarul.

În prealabil postat de Erethorn

Va multumesc pentru mesaje.

@ Scotianul - din postarea dumneavoastra deduc ca aveti o oarecare tangenta cu aceasta profesie, poate chiar o practicati, poate aveti un jurist in familie ?

In schimb cel care va vorbeste acum nu a avut nici o aptitudine pt acesta nobila meseria.Prin urmare sfaturile mele sunt imperfecte si ceea ce mi-as dori sa ramina este urarea de final.

Cel de Sus sa fie alaturi de dvs

[Erethorn]

Va multumesc din suflet atat pentru sfaturi, cat si pentru urari.

[MariaB]

În prealabil postat de Erethorn

CONTRA

1. Este vorba, oricum, de divort, cu tot ce implica aceasta din punct de vedere moral.....

idee pentru a nu ajunge la problema morala:
accepta doar cupluri care s-au casatorit doar civil