|
#291
|
||||||||
|
||||||||
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Deci când vorbește acolo despre legea scrisă în inimi este vorba despre poporul ales al lui Dumnezeu, nu scrie absolut niciunde în text că ar fi vorba despre toți sălbaticii din Papua sau din altă parte. Transformarea și a altora se bazează pe încorporarea lor în Biserică, aici în Biserică fiind valabil legământul cel nou cu poporul ales al lui Dumnezeu, popor care în Noul Testament este chiar Biserica lui Christos. Acesta este noul popor ales, acesta este poporul făgăduinței, acesta este poporul legii celei noi înscrise prin Duhul Sfânt în inimă, iar extrapolările pe care le faci sunt nejustificate, și este absolut evident că în afară de afirmații fără acoperire nu ai adus nici un fundament biblic pe care să îți sprijini propriile teorii extra-biblice. Christos a asumat toată firea umană, pentru că firea Lui umană este una universală, El este Fiul Omului, adică "fiul" întregii omeniri, nu este doar fiul Mariei, dar această asumare devine actuală și activă doar în Biserică și prin Biserică. De aceea afirmațiile pe care le-ai făcut sunt absolut deplasate, neîntemeiate, și dealtfel, după cum bine se vede și după cum bine vede toată lumea de pe forum, nu ai adus nici un fundament biblic sau al Sfintei Tradiții pe care să îți fundamentezi propriile teorii, căci adevăruri nu sunt atâta timp cât nu le probezi cu nimic și rămâi doar la nivelul de ipoteze nefundamentate. Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
#292
|
|||
|
|||
Citat:
Prin aceasta are loc hristificarea celor care au urechi de auzit. Papuasul nu devine hristofor de la sine, doar cu har chemator, Adriana, de s-ar pune si-n cap si-n nas si-n ce vrei tu. Cand insa a devenit crestin, devenind madular al Bisericii, atunci da, poate deveni sfant, chiar, daca si Domnul binevoieste. Daca papuasul a primit har chemator DAR REFUZA BOTEZUL (cu tot ce urmeaza in viata lui ca membru al Bisericii), te las pe tine sa judeci cam ce merit sau mai bine-zis ce sanse are la Judecata. (Mai departe nu stiu, mai departe de sanse, intrucat Judecatorul e Unul.) Pavel culege pe cei care au harul chemator, care au urechi de auzit, care au inima deja fragezita, pregatita pentru primirea aluatului in 3 masuri de faina. APOI, odata culesi (caci aminteste-ti, Domnul le-a spus ucenicilor ca ii face pescari de oameni), ei intra in ucenicia hristificarii, in lucrarea nevointei crestine. Astfel, cel botezat isi insuseste treptat haina pentru a cina cu Imparatul in Imparatia Lui. Cu harul sfintitor dat de Pavel prin Botez ("fiul meu pe care l-am nascut cand ma aflam in lanturi", spune Pavel despre fostul rob...), prin punerea mainilor, cu indrumare prin predica etc. Strict dupa modul cum i-au invatat Apostolii, care au invatat de la Hristos Insusi, iar nu cum le-o fi trecut unora sau altora prin cap. Lucru valabil si azi si in vecii vecilor. Last edited by ioan cezar; 08.09.2012 at 03:14:05. |
#293
|
|||
|
|||
Citat:
Iar vorbiti aiurea cu legitimarea crimelor? Dvs. va place sa bateti campii si inca sa-i acuzati pe altii de imaginatia dvs.?? Pentru dvs. probabil ca Hristos nu trebuia sa vina, ca de iubirismul Lui va puteati lipsi linistit. Poate o sa va si respecte dorinta, mai stii? Bine insa ca nu se da El la mintea dvs.! Nici eu nu stiu daca am vazut atata ura spusa pe fata! Sau poate ca da, la cei care au si pus-o in practica. Fantastic ce va racaie iubirea lui Dumnezeu pentru om, ati fi vrut-o doar pentru dvs. daca se poate sau cum?!! Iar biserica a fost zdravan persecutata tocmai la inceput, pana sa nu se bage politicul pe fir... Last edited by Tartaruga; 08.09.2012 at 03:17:57. |
#294
|
|||
|
|||
Citat:
P.S. Cat priveste invocarea vicleniei si a altor dimensiuni manipulatorii ale Adrianei, doresc sa iti spun trei lucruri: a) nu cred ca e de folos sa cultivam o atitudine de suspiciune, vecina cu paranoia; adevarul nu se smulge cu bata si cu forcepsul, ci cu rabdarea intru dialog sistematic, nuantat, incurajind chiar, uneori, pe oponent. Daca intimidezi/infricosezi oponentul, cred ca te alegi doar cu victoria facila a politicii americane - spus-a un presedinte al lor: cea mai buna politica e sa ai o bata mare si sa nu vorbesti prea mult... Asa dorim noi, crestinii? b) indiferent ce trucuri foloseste Adriana, in fata argumentelor sistematice, corecte si pline de dragoste pentru Adevar, din doua una: ori va invata ceea ce are nevoie, ori sfarseste in penibil. c) din dezbateri castiga mereu ambele parti, inclusiv cel care are impresia ca e invatator; macar ca a face o demonstratie fericita e un prilej de a descoperi nuante si modalitati noi de a pune problema etc. Haide asadar sa nu mai afirmam ca suntem elite. E suficient sa fim cu adevarat. Prin modul in care purtam dialogul. De la un nivel incolo problemele pot fi atat de fine, de subtiri, incat cea mai mica urma de vulgaritate sau asprime lezeaza toarcerea Adevarului. Ca si in dragoste, Decebal, ca si in dragoste... Ca dragoste cu forta (bata) nu se poate. Viol, da. Insa e pacat. |
#295
|
|||
|
|||
Citat:
|
#296
|
|||
|
|||
Citat:
Apoi, in urma evenimentelor de asemenea binestiute din studiul istoriei, politica a devenit SUPORTIVA crestinismului, prin Sfantul Constantin, mai intai. Politica si Biserica sunt inseparabile, dintru inceput, intrucat ambele se desfasoara (si) pe pamant. La fel a fost si in timpul Lucrarii Domnului, este indiscutabil. Tocmai in acest context al variatelor fenomene politice, Domnul a desfasurat Lucrarea Lui. Esti de acord, oare? |
#297
|
|||
|
|||
Citat:
Despre roade: sa ma lamuresc mai intai: tu stii ca paganii erau toti non-evreii, adica neamurile? Daca da, acum citeste Romani capitolul 1, o sa vezi despre roade. Apostolii au fost trimisi cu culesul dupa cum ai vazut, sa culeaga de unde nu au semanat. Dumnezeu seamana, altfel culegatorul se tot poate chinui cu culesul (propovaduirea) ca tot degeaba. Tatal L-a trimis pe Fiul sa semene Cuvantul Imparatiei, Domnul insa i-a trimis pe apostoli sa culeaga, unii au fost semanatorii si altii seceratorii... |
#298
|
|||
|
|||
Citat:
Mai sunt si altele... |
#299
|
|||
|
|||
Citat:
- eu m-am referit la papuasul care are har chemator dar nu refuza si nici nu accepta nici un botez pentru ca pur si simplu nu-i nimeni prin preajma sa i-l dea si nici nu stie de asa ceva si despre ce-i vorba. Deci in cazul lui, ce este concret harul chemator? - Sunt deacord cu pescuitul, dar nu sunt deacord ca Pavel ar da vreun Har sfintitor prin botez dimpotriva, Pavel a tinut mortis sa arate ca el a botezat pe foarte putini tocmai pentru a nu-i mai atribui lui meritul botezului in locul lui Hristos. Faptul cu nascutul, si faptul de a se numi parinte sunt cele izvorate din slabiciunea lui Pavel ce i-a atras mai tarziu o pedeapsa preventiva din partea lui Dumnezeu cu un spin al satanei. Si de altfel, eu sunt curioasa ce va iesi pana la urma din analiza paternitatii textelor pentru ca aceasta nu este singura contradictie in cele spuse de Pavel despre el insusi sau idei de ale sale. Pe scurt: exact cum scrie in Evanghelie, unii sunt semanatorii si altii culegatorii. Ramane insa intrebarea la care inca nimeni nu mi-a raspuns: cum se aplica in practica faptul ca de la mic la mare vor fi invatati direct de Dumnezeu si nu vor mai avea nevoie sa ii invete oamenii? |
#300
|
|||
|
|||
Citat:
Last edited by Tartaruga; 08.09.2012 at 09:12:17. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Mantuirea ortodoxa-mantuirea protestanta | Ioana-Andreea | Secte si culte | 77 | 16.11.2013 22:42:56 |
Mantuirea | Daniel777 | Biserica Ortodoxa Romana | 11 | 02.06.2010 12:15:26 |
Mantuirea in lume | Nicolae | Calugarul | 21 | 18.06.2007 15:24:08 |
Mantuirea | danyel | Despre Biserica Ortodoxa in general | 1 | 24.12.2006 22:39:15 |
Mantuirea | vsm | Stiri, actualitati, anunturi | 1 | 02.11.2006 23:56:38 |
|