AVORTUL!

[erzbet]

Draga irina, mi se pare ca tu esti cea care iti acoperi singura urechile la argumentele aduse de mine. Pe cine am instigat la crima? Arata-mi tu cuvintele mele, cand am afirmat "da-i in cap vecinului"(pentru ca asta e crima). Dar vai, nici la avort nu am instigat pe nimeni, daca citesti cu atentie. Asa ca invata sa ai bun simt si sa nu ma acuzi de lucruri pe care nu le-am zis. De acord cu tine, este un dialog al surzilor, insa nu este vina mea. Eu citesc, spre deosebire de tine si altceva in afara de Biblie, incerc sa imi largesc orizontul, sa nu fiu limitata. Motivul pentru care am adaugat acest post este ca imi place sa am ultimul cuvant si daca esti o persoana de cuvant, nu vei mai raspunde. Toate cele bune!

Voi reproduce aici un pasaj din cartea Dr. Kenneth McAll "Vindecarea arborelui genealogic":

"Dintr-o suita de de cazuri de pacienti cu felurite dignoze, stari depresive, epilepsie, schizofrenie, tentative de sinucidere si asa mai departe, il vom reproduce spre pilda pe urmatorul caz: Joan, o copila de noua ani, este adusa la Dr. Kenneth McAll. Sunt studiate concluziile echipei de medici generalisti, marturiile parintilor, precum si rapoartele dirigintei clasei. Incepand cu varsta de cinci ani buna dispozitie de mai inainte a copilei se schimba busc.

Joan devine greu cooperabila, cu un comportment irational, intra in crize, fata i se schimonoseste, tipa minute in sir la mama ei: "Ma inspaimanta, ma ingheata" raspunde mama. Cade uneori in inconstienta, prabusindu-se, alteori alearga prin fata masinilor. E legata in hamuri. "Te urasc", ii striga ea parintelui sau, "nu esti tatal meu; de ce m-am nascut?" Alta data, intr-una din acele stari irationale isi ameninta fratele cu un cutit. La scoala, de asemenea isi pierde cu usurinta controlul si are izbucniri emotionale, nu se poate controla.

Dr. Kenneth McAll, incercand sa-i intocmeasc Arborele Genealogic, e preocupat sa descopere vreun stramos parasit, neincredintat ajutorului Dumnezeiesc, vreun caz de sinucidere. Dar de-a lungul ultimelor generatii nu descopera nimic.

Apoi o cheama pe Joan in camera de consultatie. Scena devine tot mai intens emotionala. Copila vine, se aseaza pe genunchii medicului. Intre altele el o intreaba cati frati si surori mai are. Raspunsul este surprinzator: "Am trei frati si trei surori". "Dar, Joan, mama spune ca tu ai trei frati si doua surori". Joan devine extrem de furioasa, sare de pe genunchii lui si bate din picior zicand:"Am trei surori nu doua! O vezi pe femeia aceea care sta acolo?" aratand catre mama ei. "Este o criminala. A aruncat-o in WC pe sora mea. Sora mea este prietena mea: eu o cunosc. O cheama Melissa". Mama izbucneste in in lacrimi si striga:"Atentie, va avea o criza".Tatal lui Joan se inroseste la fata, se cearta cu sotia sa. In timp ce se certau, Dr. Kenneth McAll marturiseste: "Am tinut-o strans pe Joan si i-am zis: Hai sa ne rugam tu si cu mine, Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cerandu-I sa aiba grija de Melissa". Ne-am rugat "Doamne Iisuse Hristoase, Te rugam sa ai grija de Melissa si sa o iei si pe ea in imparatie Ta."

Era evident ca Joan atinsese un punct nevralgic al parintilor ei. mai tarziu mama a spus ca avusese un avort accidental datorita neindemanarii unui medic, inaintea nasterii lui Joan.
Uimitor e faptul ca mama nu mentionase incidentul fata de Joan si nimeni nu cunoscuse numele pe care ea voise sa-l dea copilei: Melissa.

Dar ce face Dr. Kenneth McAll intr-o asemenea situatie- mai mult, in asemenea situatii, deoarece el ne incredinteaza ca a avut 1400 de cazuri asemanatoare. Pentru fiecare din acestea el cere savarsirea Sfintei Liturghii prin care sufletul fiintei retezate de la radacina vietii este incredintat Iubirii, jertfei Mantuitorului. In cazul lui Joan, el marturiseste ca dupa Sfanta Liturghie pentru Melissa, viata acelei familii s-a schimbat. Izbucnirile emotionale ale lui Joan, comportamentul ei irational precum si incapacitatea ei de a se concentra au disparut complet si nu s-au mai repetat niciodata.Formele de epilepsie au incetat si s-a sistat si tratamentul."

Dr. McAll pune aici o problema de-a dreptul cruciala pentru milioane, miliarde de suflete care au inceput sa existe din insusi momentul conceptiei, dar nu au apucat lumina zilei, nu din voia lor si astfel nici Botezul. Biserica, prin canoanele randuite si aplicate la taina Sfintei Marturisiri, se ocupa staruitor de sarmanele femei, care savarsesc avorturi cu sau fara voie. Dar din nefericire, se ocupa mai putin de fetii odrasliti in sanul matern si sacrificati, asasinati in insasi "casa vietii lor" (" MAma mea sa-mi fi fost mormant si pantecele ei sa fi ramas vesnic impovarat". Ieremia 20.17)
Extras din studiul introductiv de Pr. Galeriu la cartea " Vindecarea arborelui genealogic"

Erzbet:Eu citesc, spre deosebire de tine si altceva in afara de Biblie, incerc sa imi largesc orizontul, sa nu fiu limitata
Draga Erzbet: Nici nu stii cat de bine te inteleg. Asa am procedat si eu toata viata. Am vrut sa stiu de toate si sa-mi largesc orizontul. Am studiat si am citit. Dar intr-o zi am realizat ca tocmai biblia si apropierea de Dumnezeu imi deschid alte perspective. Abia atunci ti se largeste cu adevarat orizontul. Intr-o zi imi vei da dreptate, nu acum.
Cu toata dragostea, Anca

[erzbet]

Anca, poate va fi asa cum spui tu, nu neg. Dar probabil daca nu incercai inainte sa cunosti cat mai mult,nu ajungeai la concluzia la care ai ajuns acum, poate este un proces prin care trebuie sa trec, poate nu, inca nu stiu. Oricum, iti multumesc pentru raspuns si pentru ca nu ai criticat mesajul meu adresat Irinei :P

[Laurentiu]

Era luna februarie cand am aflat ca sunt insarcinata...eram inca la liceu ultimul an... i`am dat vestea prietenului mei speram ca-mi va spune sa il pastram .. dar din pacate nu a spus asa...ma obliga intr-un fel..sa fac avort ca suntem prea tineri ca nu avem ce sa ii oferim si alte chestii...intr-un final am acceptat...in schimb nu dupa mult timp am avut o mica cearta si m-a lasat singura ...timpul trecea iar eu aveam 3 luni umblam pe la doctori ma rugam de ei ...dar nimeni nu vroia ... intr-un final am hotarat sa merg la ecograf ... era asa mic si dulce ... un ghemotoc de copilas ...iar o asistenta lauda copilasul ca e perfect sanatos ... ca doamne ajuta...o sa am un copil minunat...nestiind ce vreau eu sa fac...prietenul in care am avut incredere si cu care am fost impreuna un an si ceva...m-a lasat singura...deja simteam cum misca propriul meu copilas in mine ... nu avea stare ... l-am iubit mai mult ca orice...iar a venit ziua in care a aflat mama mea ...m-a dus la spital si m-au internat.. dupa 2 zile mi-au dat ceva pastile(acele pastile intrerup sarcina pana la 6 luni) eu aveam 4 luni jumatate .. mi-a dat prima tura de pastile ... nu simtisem nimic..dupa a doua tura am simtit cum misca foarte tare copilasul meu(se chinuia...era in ghearele mortzii) iar dintr-o data nu am mai simtit nimic...a murit copilasul meu ... a treia serie de pastile ...mi-au provocat contractii...erau tot mai puternice...dupa cateva ore mi s-a rupt apa...si am nascut...am nascut copilul omorat de mine...iar in loc sa fie ca la o nastere...sa-mi dea copilasul in brate sa fiu bucuroasa...ei mi l-au luat...era mic inca...era mic de felul lui c-am cat palma...dar era bine...era fetita mea,alexandra...ingerul meu pe care nu il pot uita si nu il voi uita niciodata...dupa ce s-a intamplat am avut vise in care plangea si ma intreba de ce am lasat-o? de ce nu am tinut-o? mi se sfasie sufletul.Tot ce imi doresc acum mi-as da si viata sa o vad cum ar arata...sau sa o am iar in pantece...dak o pastram acum aveam 7 spre 8 luni.

NU VA UCIDETI COPILASUL ASA CUM AM FACUT EU! acum mi-as da viata sa o vad doar o secunda!

Loredana

[Laurentiu]

Alaltaieri am trecut si eu printr-un avort...

Sunt inca la liceu si printr-o coincidenta am ramas insarcinata.Prietenul meu a fost langa mine si m-a sustinut. Am hotarat ca e mai bine sa fac avort, mama nu putea sa afle, mai am scoala de terminat, nu as avea cu ce sa cresc un copil...

Am gasit un dr renumit care sa imi faca avortul. Saptamana trecuta m-am programat si alaltaieri a avut loc crima...

Inainte de avort dr-ul mi-a facut ecografie. Eram in 7 saptamani, totusi la ecograf s-a cazut un corp de bebelus ghemuit. dr a spus: ce copil frumos! apoi ne-au dus undeva in subsol... mai era o femeie care a facut avort. Ne-am imbracat in camasi de noapte si stateam pe pat. E a a intrat prima si a iesit dupa nici 20 minute. Mi-a spus zambind, sub efectul sedativului: nu-ti fie frica, nu simti nimic, nu doare!

Asistenta m-a condus in camera de macelarit. Era un miros puternic de dezinfectant. M-am intins pe masa... am primit anestezie generala si pe cand a intrat doctorul, am adormit. In timpul avortului l-am visat pe copilasul meu. Avea gene lungi cum are tatal lui.Eram intr-un camp. M-a intrebat: De ce faci asta? I-am spus: Eu nu vreau sa fac asta, iar el m-a intrebat: Atunci totusi, de ce faci asta?

Nu stiu cum am ajuns in cealalta camera in pat... nu tin minte nimic... stiu doar ca m-am trezit si mi-am dat seama ca am dormit vreo 20 minute. Am iesit afara cu ultimele puteri... totul se invartea in jurul meu.. afara era prietenul meu cu inca un amic. Am realizat ce am facut... primul meu gand a fost ca sunt o criminala...

Ia-m cerut batiste si am inceput sa plang. A aparut imediat asistenta si a spus ca atata timp cat sunt acolo sa nu plang ca fac imagine proasta clinicii.. M-am dus iar la ecograf, iar monitorul a aratat ca uterul meu este gol... pacat ca nu exista si un monitor, care ar fi aratat ca si sufletul meu e gol...

M-am dus acasa si am dormit vreo ore, iar cand m-am trezit eram uda, am transpirat...

Azi-noapte l-am visat din nou in acelasi cadru.S-a uitat la mine si a spus: Vezi, acum sunt mort. M-au omorat. I-am spus sa ma ia cu el, dar a spus ca nu poate sa faca asta, nu i se da voie... si ca nu pot pleca, voi avea parte de o intamplare in curand... mai multe nu a putut sa imi spuna...

Fetelor, doamnelor, va spun, nu faceti avort!

Poate credeti ca in viitor un alt copil va umple golul lasat de acesta, dar va spun... fiecare copil e unic in felul lui si nici unul nu poate fi inlocuit de nimeni si nimic...

Ilona

[Laurentiu]

chipul meu ... chipul unei criminale ...
În săptămâna avortului eram deja prăbuşită, am mers la o clinică particulară care nu efectuează chiuretaje în zilele de sărbătoare , m-au programat pentru data de 2 Februarie era într-o marţi …… ar fi trebuit luni dar era sărbătoare.

M-am trezit amorţită şi sfârşită în dimineaţa aceea, nu mai simţeam nimic….nici durere nici tristeţe ….eram deja goală …. Deja moartă …ningea….am mers o parte din drum pe jos prin zăpadă…îmi simţeam copilaşul viu …aveam greţuri mi-era foame …pofteam….el trăia şi simţeam asta… şi mă gândeam cum în câteva ore nu o să mai simt nimic din asta. Cu cât mă apropiam de clinică, cu atât îmi era mai rău…. Simţeam sfârşeală şi că mă prăbuşesc….. şi ca un condamnat la moarte prietenul mă ducea de braţ şi mă privea din când în când şi nu spunea nimic….dar era trist şi îngrijorat.

Am ajuns la clinica unde mai aşteptau câteva femei toate mai tinere. M-am „pregătit” pentru crimă, m-am schimbat şi am intrat în aşteptare.

Una din tinerele de acolo era la primul copil….i se spusese de medici ca nu ar fi avut copii niciodată dar era gravidă acum. Nu – şi dorea copilul pentru că nu era pregătită fiind la facultate, am ascultat-o şi mă gândeam că nu ştie ce o aşteaptă….eu ştiam…… Spunea „încă sunt la facultate şi nu îl vreau, vreau să mă realizez profesional….nu o să-mi distrug viaţa pentru un copil”. Avea să vadă după scurt timp că alta era realitatea….. A fost să fie prima care a intrat la chiuretaj…..Se făcea anestezie generală….Când au adus –o eu aşteptam cu celelalte femei la rând….Striga şi plângea” Copilaşul meeeeeeu! Primul meu copilaş…..Ce-am făcut Doamne????

Mi-am omorât copilaşul meu… Doamne n-am să mai fac asta niciodată”. Şi plângea de ne-am zguduit toate…. Se făcuse tăcere….Medicul era şi el trist şi încerca să o consoleze….A plecat de acolo prăbuşită, la braţul prietenului ei……Nu mai era persoana trufaşă care venise….Era ceea ce aveam să fiu şi eu curând”o moartă vie”….Un momentul acela tot ce mai era în momentul acela s-a prăbuşit….. Nu mai doream decât să mor…..Nu mai simţeam nimic, eram deja moartă.

Mi-a venit rândul…. Am intrat în „camera morţii” şi am simţit miros de moarte… Am evitat să mă uit la instrumentele cu care se ucidea….A intrat medicul şi m-a consultat….Ştiţi ce mi-a mai spus? „Ar trebuie să nu mai faceţi avorturi pentru că aveţi ceva probleme în urma lor.” Am izbucnit în plâns şi am spus”Nu spuneţi asta doctore pentru că eu îmi doresc acest copil”. Şi mi-a spus”Atunci lasă – ţi copilul , doamna!”. Şi am spus că nu am o situaţie stabilă care să – mi permită să-l ţin….E o prostie…Am spus să mă disculp…. Medicul a lăsat capul în jos, dar înainte de asta mi-a aruncat o privire plină de reproş(nu voi uita niciodată privirea ceea care mă condamna). Şi nu am mai spus nimic….

Mă simţeam ca un animal dus la tăiere, mai aveam timp să iau o decizie, cea corectă, dar nu mai puteam să iau nici una…..Ştiu că atunci mi-am dorit să mor în timpul chiuretajului….

A văzut acul care urma să mă ducă la necunoştinţă şi serul din el…. am văzut pereţii albi ai cabinetului….albi şi trişti….am simţit prezenţa morţii în cabinet….mirosea a moarte….am închis ochii şi nu am mai simţit decât înţepătura acului…Apoi ceva s-a întâmplat …ceva ciudat….visam că mă dau pe un topogan portocaliu care avea din loc în loc pernuţe…pe una era un ursuleţ…m-am dat în topoganul acela care mă ducea undeva în jos…Apoi brusc m-am trezit că pluteam în cabinet şi mă loveam de pereţi…mă simţeam uşoară ca un fulg…Am văzut ca într-un negativ pe medicul care îşi făcea treaba…pe anestezistă şi asistentă lângă mine…Apoi am ieşit pe uşă şi l-am văzut pe P. în salon aşteptând…am auzit voci care-mi spuneau „ gata, s-a terminat…încet, te ducem noi la pat”…Când am ajuns în pat am simţit o durere fizică copleşitoare în tot corpul. Nu era durerea după avort ci altceva, ceva ce mă strivea…îmi tăia respiraţia…Am strigat medicul şi mi-a spus că nu am de ce să simt asta…dar eu simţeam cum ceva mă presează şi mă sufocă…

Nu l-am recunoscut nici pe P…eram inconştientă…transformată…o oroare a crimei…asta eram…Încă nu credeam că am avortat…dar am văzut sânge…şi atunci am ştiut că s-a terminat…Nu am putut pleca de la clinică decât după patru ore…nu puteam sta în picioare…mi-era rău…cumplit de rău…Celelalte au plecat pe picioarele lor …eu nu am putut…În locul grijii de a nu şti ce o să fac cu copilul meu, dacă îl voi naşte, au apărut durerea, disperarea şi dorinţa de a muri…mult mai cumplite decât prima…

Am ajuns acasă unde sora mea m-a întâmpinat cu ochii trişti…şi acolo totul era sub amprenta morţii…totul era cenuşiu şi nimeni nu vorbea, ca şi cum crima nu se înfăptuise sau ca şi cum tot ce se întâmplase era ceva normal…A urmat o oră de somn agitat cu stări de rău şi confuzie…apoi o cafea ca „să ne revenim la realitate”.Toţi încercam să trecem sub aspectul realităţii crima înfăptuită…Toţi negam că s-ar fi întâmplat ceva…dar moartea era acolo…pândea…Tocmai luase o fiinţă…fiinţa pe care am iubit-o şi apoi am ucis-o…Mă pândea la colţ şi pe mine ca să mă ucidă apoi în fiecare zi, puţin câte puţin…De multe ori m-am întrebat cum arată moartea…atunci, în ziua aceea, moartea avea chipul meu…chipul unei criminale…

[Laurentiu]

Un copil nu e o povara
La fel ca si Gabriela de cand sunt insarcinata(aproape 2 luni deacum),tot citesc articole despre avort ,despre copii ...povestiri ale unor femei care au acceptat sa faca avort.

De Craciun anul trecut am plecat si eu in tara fericita ca imi voi vedea familia si pe vechiul meu prieten pe care nu incetasem sa il iubesc niciodata.Toata perioada cat am stat in tara am stat la el.Intr-o seara,venind de la parinti mei mi-a zis ca ma iubeste enorm ca nu vrea sa ma piarda si ca isi doreste mult,enorm sa avem un copil.

I-am zis ca si eu il iubesc si ca imi doresc un copil daoar ca imi e frica ca nu cumva sa se schimbe si sa nu mai vrea copilul.Dar el a zis nu te iubesc niciodata nu se va intampla asta ai incredere voi face tot ce pot sa fie bine...Pe 1 ianuarie am plecat din tara iar pe 6 ianuarie am aflat ca sunt insarcinata.L-am sunat imediat in secunda urmatoare sa ii dau vestea care ne doream amandoi sa o auzim.A fost fericit la fel si eu ...Dupa cateva zile le-a zis parintilor lui iar acestia s-au suparat tare si l-au indemnat sa imi cera sa fac avort pe motiv ca nu e momentul inca sa avem copii..i-am zis mereu ca nu fac indiferent ce sar intampla...Ma sustinut la inceput dar dupa o perioada a inceput sa imi zica ca nu il mai vrea ca putem avea mai tarziu, ca nu avem una,ca nu aveam alta ...ca vrea un viitor ca vrea facultati si multe chestii de genul ...intr-un cuvant incepuse sa ma abandoneze.Am trecut printr-o perioada de cosmar cand nu stiam ce sa fac singura departe de casa printre straini,plangeam si ma rugam.Nu vroiam sa imi omor propriul copil,vroiam sa fie doar un cosmar din care sa ma trezesc si sa fie bine.Sub presiunile lui si a mamei lui de 3 ori am zis fac avort ..dar defiecare data Dumnezeu mi-a oferit posibilitati sa nu fac avort...In urma cu 2saptamani m-am hotarat l-am sunat si i-am zis"m-am hotarat nu fac avort imi pastrez copilul".La care mi-a zis bine eu in cazul asta nu vreau sa stiu de copil si nu mai vreau sa stiu nici de tine,pe mine sa nu ma inplici in viatya ta niciodata cu nimic.I-am zis bine si am inchis tel.Acum inca mai sufar,inca doare durerea care el a provocat-o in mine dar pt copilul meu care se va naste in max 7 luni vreau sa merg mai departe si ma rog lui Dumnezeu sa imi dea sanatate si putere sa aduc pe lume ceea ce in curand va deveni insasi viata mea-copilul meu.

Si la fel ca si Gabriele, iubitiva copii si nu faceti avort, nu va ganditi ce o sa faceti cu ce o sa-l cresteti ,ca nu puteti face scoala ca nu o sa mai fiti fericite ca lumea o sa vb ..Dumnezeu e mare si bun nu ne lasa el pe noi...iar daca Dumnezeu vrea sa fim fericite sa putem face una alta ne va da si chiar cu un copil care pana la urma nu e o povara nu e un strain e parte din noi.

Si nu mergeti pe teoria ca daca are o saptamana nu e un copil e ...nu stiu alceva.E suflet care Dumnezeu a pus in tine iar trupul va loa infatisare dupa suflet ...

Insfarsit in mai putin de 7 luni voi fi mamica cu ajutorul lui Dumnezeu,ma rog infiecare seara sa fie bine si stiu si cred ca Dumnezeu nu ma va lasa.

Multa sanatate tuturor mamicilor din lume si Dumnezeu sa va lumineze minte si sa va dea putere sa mergeti mai departe!Domane ajuta!

Elena

[Laurentiu]

Stiam ca e o crima
Imi este inca teama sa vorbesc despre asta. Am 22 de ani si in urma cu 2 ani am ramas insarcinata in urma unui viol. Nu-mi venea sa cred - aveam deja 6 saptamani de sarcina. La inceput eram incapabila sa gandesc limpede. Totusi stiam ca nu e de competenta mea sa decid intre viata si moarte. La inceput o prietena mi-a aratat compasiune si parea interesata de starea mea, dar dupa un timp mi-a zis ca nu mai are chef sa-mi asculte problemele. Eram dezorientata, deznadajduita si dezamagita. Am jurat atunci ca nu ma voi mai destainui nimanui, de teama sa nu fiu respinsa din nou. Dupa multe ezitari si ganduri de sinucidere m-am decis sa fac avort, desi nu eram pe deplin convinsa. Stiam ca e o crima.

Se apropia ziua programata pentru interventie. Am avut atacuri de panica; noaptea visam ca micutul pe care trebuia sa-l avortez ma intreba plangand de ce vreau sa o fac. Apoi ma trezeam uda de transpiratie. Scena aceasta imi apare deseori si astazi in minte. Nu pot scapa de ea. Imi amintesc fiecare detaliu.

Primul gand dupa ce m-am trezit din narcoza a fost: "Ce prostie am facut!" Apoi am inceput sa plang si nu m-am oprit toata ziua. Eram incapabila sa fac ceva. Simteam o nevoie imperioasa sa vorbesc cu cineva, insa am fost mereu respinsa. Asta m-a determinat sa ma gandesc la sinucidere. Dar o voce interioara imi spunea: "Nu te da batuta. Viata este prea pretioasa pentru a o distruge." M-am decis sa uit, sa alung din minte tot ce s-a intamplat si pot spune ca aproape am reusit. Doar cand vedeam copii mici sau femei insarcinate, imi intorceam capul. Nu puteam sa-i vad, ma simteam murdara. Ma gandeam cat de mare ar fi burta mea, daca ... Ma gandeam sa accept ideea ca sunt o criminala.

Dupa un an am ajuns la concluzia ca nu mai pot continu in felul acesta. Trebuia sa "iau taurul de coarne", si sa inteleg tot ce s-a intamplat. Mi-am procurat diferite materiale informative despre avort si am discutat cu alte femei afectate. Cu cat ma gandeam mai mult la cele intamplate, cu atat mai mult ieseau la iveala sentimentele pe care incercam sa le suprim. Mai intai m-a coplesit vinovatia, apoi am devenit mai irascibila si plangeam foarte des, inchipuindu-mi ca nu voi mai avea niciodata copii. Relatiile mele cu ceilalti s-au schimbat foarte mult. Am devenit precauta si critica. Asa am pierdut multi prieteni care nu mai puteau sa suporte accesele mele de depresie si tristete. Dar astfel am aflat si cine sunt adevaratii mei prieteni, cei are imi suporta toanele si momentele de tristete. Le sunt recunoscatoare. Stiu ca daca nu continui sa ma ocup de mine, ma voi distruge. Dupa atat timp inca ma simt vinovata.

Magda

[Laurentiu]

Vis cu multumesc ...
As raspunde si eu acestei sectiuni si mai ales Magdei ... si eu trec printr-o situatie foarte dificila. Violul la tine a fost fizic. La mine a fost moral. Adica a facut tot posibilul sa ma lase insarcinata apoi m-a parasit. Toti prietenii lui imi spuneau sa fac avort...chiar si prietenele lui care ma sfatuiau astfel stand cu un copil in brate...am pornit in cautare...nu stiam daca fac bine...am vorbit cu toti prietenii comuni cu el, cu rudele lui, cu prietenii mei care i-am selectat in a le spune, persoane care stiam ca ma vor intelege sau speram...care m-au inteles. Parintii la inceput au fost alaturi cu timpul pareau a fi ingroziti...merg in continuare la preoti si am vorbit cu psihologi.

Cand doctorul meu a zis sa fac avort si ca este ceva normal .... nu m-am putut abtine din plans...

Ce m-a facut sa scriu a fost visul tau in care puiul tau te intreba de ce? ... eu l-am visat dupa ce mi-au propus toti sa avortez iar eu am spus cu incapatanare NU spunandu-mi : MULTUMESC ...e ciudat dar e adevarat...

Sper sa ma ajute Dumnezeu!