|
#301
|
|||
|
|||
Plânsul de vineri seara
Îndulcește-mi mintea, că de multe ori cad întru fărădelegile mele cele dintâi, zăcînd ca în noroi în gândurile cele întinate.
Și darul Tău, vrînd să se coboare în mintea mea, află mirosul urât și respingător al gândurilor mele cele întinate. Îndată se îndepărtează de mine, neaflînd o inimă pregătită în care să poată îndrepta și să slujească. Spală-mi, Doamne, inima cu apa Ta prealuminoasă, ca să-mi vin în simțire! O, bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu! |
#302
|
|||
|
|||
Plânsul de sâmbătă seara
Trimite-mi spre ajutor puterea Ta, Doamne, întoarce-mă și miluiește-mi inima, care s-a făcut peșteră și locaș dracilor.
Nu sunt vrednic să-ți cer iertare, Doamne, că de multe ori am făgăduit să mă pocăiesc Ție și mincinos al făgăduinței m-am făcut. De multe ori m-ai ridicat și eu iarăși am căzut. Pentru aceasta atrag osânda asupra mea și mărturisesc că sunt vrednic de toată munca și pedeapsa. Căci de câte ori mi-ai luminat mintea cea întunecată și ai adunat din rătăcire gândurile mele, și eu m-am dus iarăși cu sufletul spre cel rău! Totul mă înspăimântă și mă cutremur când mă gândesc cum m-a biruit patima. Cum voi povesti darurile ce mi s-au dat mie de la Darul Tău, Doamne, pe care eu, ticălosul, le-am lepădat și le lepăd din pricina lenevirii mele! Căci Tu, Stăpâne, cu nenumărate daruri m-ai umplut pe mine, iar eu, ticălosul, Ți-am răsplătit cu cele potrivnice. |
#303
|
|||
|
|||
Plânsul de duminică seara
Ca înaintea înfricoșatului Tău divan de judecată, Doamne, sunt eu, osânditul!
Și fiind mustrat de priveliștea cea îngrozitoare a faptelor mele și văzînd dreapta hotărâre rostită de gura Ta care mă așteaptă, strig eu cu lacrimi: Drept ești, Judecătorule, și dreaptă este judecata Ta! Căci întocmai ce mi se cuvine primesc eu de la Tine! O, luminilor, prea sfinți îngeri, picați lacrimi asupra mea! Căci mila lui Dumnezeu am nesocotit-o statornic și nu m-am umilit pe mine precum a vrut El. Deci, cu adevărat, după dreptate, sunt pedepsit. Când Domnul mila Sa mi-a pus-o înainte, eu, necugetînd, n-am luat-o în seamă. Deci cu dreptate se întoarce acum de la mine. Și cu urgie îmi vor grăi atunci îngerii: "S-a dus vremea de pocăință. Acum este răsplătirea!" Mângâierea a slăbit. Pocăința și lacrimile sunt nelucrătoare. Muncile se înmulțesc. Suspinele mele nu se aud. Acum este tânguirea nesfârșită. Acum du-te, ia-ți răsplata pentru lucrurile tale cele amare și cumplite, arzîndu-te ca o materie a firii celei amare și a viermelui celui neadormit! Ca un fiu al întunericului desfătează-te! Ai iubit întunericul cel veșnic, îndulcește-te de fețele cele negre, pentru că ai urât lumina cea de-a pururea nemuritoare! Acolo va fi plânsul cel neîncetat și scrâșnirea cea dureroasă. Vai mie, suflete ticălos al meu, că ești gol cu totul de fapte bune! Cum vei vedea pe Judecătorul cel nemitarnic? * O, cum am putut uita dragostea Ta! Păcătuit-am, Doamne, și pururea păcătuiesc! Ci dă-mi dezlegare de răutățile mele, ca un Dumnezeu milostiv și îndurat! Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Maica lui Dumnezeu, ușa cea cerească și chivot sfânt, mântuire întemeiată te am pe tine. Mântuiește-mă, Stăpână, în dar! * Cu rugăciunile Mucenicilor și ale Proorocilor, ale Apostolilor, ale Cuvioșilor și ale Ierarhilor, primește și glasul nostru, Părinte ceresc. Slavă Ție, Doamne, căruia Ți se cuvine slava și stăpânirea, împreună cu Preasfântul, bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. |
#304
|
||||
|
||||
Luni seara , în biserici se va săvârși rânduiala Deniei (Utreniei) cu citirea integrală a Canonului cel Mare de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. De obicei, această denie specială se săvârșește miercuri seara, pentru ziua de joi din săptămâna a cincea a Postului Mare, dar cum anul acesta miercuri sărbătorim praznicul Bunei Vestiri, pentru care se face încheierea joi, Canonul de pocăință se va citi luni seara. Praznicele împărătești presupun o rânduială specială, de bucurie mare, când nu se postește aspru, ca în cazul zilelor în care se săvârșește Canonul de pocăință.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei ! | cristiboss56 | Pocainta | 477 | 31.05.2022 11:13:59 |
A micsora timpul pocaintei | costel | Generalitati | 14 | 14.01.2013 17:46:36 |
Drumul Crucii, Calea Pocaintei, nevointele duhovnicesti. | alexmatei | Spiritualitatea ortodoxa | 0 | 16.03.2012 20:22:04 |
Triodul si judecarea aproapelui | ioan cezar | Sfintele Pasti - Invierea Domnului | 11 | 29.02.2012 14:19:24 |
A inceput perioada Triodului | georgeval | Generalitati | 12 | 11.02.2009 11:42:27 |
|