![]() |
![]() |
|
#301
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Tot Sfîntul Vasile cel Mare spune că: "Cei care nu interpretează cuvintele Scripturii în sensul lor propriu spun că apa de care vorbește Scriptura nu e apă, ci altceva, de altă natură, și interpretează cuvintele plantă și pește cum li se pare lor; la fel și facerea târâtoarelor și facerea fiarelor le interpretează răstălmăcindu-le după propriile gânduri, întocmai tâlcuitorilor de vise ce tâlcuiesc în folosul lor vedeniile din timpul somnului. Eu, când aud că Scriptura zice iarbă, înțeleg iarbă, când aud plantă, pește, fiară, dobitoc, pe toate le înțeleg creadă cum sunt spuse. Nu mă rușinez de Evanghelie.[...] Și pentru că Moisi a trecut sub tăcere aceste lucruri, care nu ne sunt folositoare, voi socoti eu oare pentru aceasta de mai puțin preț cuvintele Duhului decât înțelepciunea cea nebună [a celor ce au scris despre lume], sau mai curând voi slăvi pe Cel ce nu pune mintea noastră să se îndeletnicească cu cele deșarte, ci a rânduit să fie scrise în Scriptură toate cele ce duc la zidirea și desăvârșirea sufletelor noastre? Mi se pare însă că cei ce nu înțeleg lucrul acesta, adică cei care folosesc interpretarea alegorică, au încercat să dea Scripturii o vrednicie închipuită, punând pe seama ei propriile idei, schimbând sensul cuvintelor Scripturii cu folosirea unui limbaj figurat. înseamnă însă să te faci mai înțelept decât cuvintele Duhului când, în chip de interpretare a Scripturii, introduci în Scriptură ideile tale. Deci să fie înțeleasă Scriptura cum a fost scrisă!"
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#302
|
||||
|
||||
![]()
Când deschizi un thread, nu te bazezi doar pe citate , ci îți susți ideea și cu propria minte. Care este până la urmă scopul acestui thread ?
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#303
|
|||
|
|||
![]()
Mda, iata niste americani mai isteti care au reusit sa trimita o camera de luat vederi la mica distanta in spatiu si se vede clar ca Pamantul este plat, daca va uitati bine i se vad si colturile!!!
http://www.wimp.com/weatherballoon/ Bine a facut Inchizitia (sau cine o fi fost) ca i-a ars pe ereticiii aia prosti care sustineau cu atata ratacire ca Pamantul ar fi rotund si nu PLAT!! |
#304
|
||||
|
||||
![]()
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=127
Scopul este să arate celorlalți că este posibil un model al Pămîntului plat, model susținut de mii de ani de majoritatea civilizațiilor străvechi și combătut începînd cu relativ puțin timp în urmă. Mai apoi, am ținut să arăt că există destul de mulți oameni care susțin și cred acestui model al PP, cu argumente competente, cu hărți și cu contraargumente către majoritatea care acceptă modelul PS. Această variantă a PP este la prima vedere o glumă, dar investigată în detaliu dă de gîndit cel puțin. Sfinții Părinți au încurajat citirea literală a Scripturilor, din care se desprinde ideea unui Pămînt static, iar a Soarelui și Lunii în mișcare. Plat sau sferic rămîne de văzut, dar ceea ce scrie în Biblie NU are nici o legătură cu prezentarea sistemului solar pe care am învățat-o la școală. Ceea ce mi-a dat iarăși de gîndit. Eu merg pe ideea de PP deoarece există cel puțin un verset în Biblie care arată acest lucru: "Și suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii." De ce a fost nevoie să meargă Iisus pe un munte înalt pentru a vedea toate împărățiile Pămîntului? Pentru că Pămîntul este plat, de aia.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#305
|
||||
|
||||
![]() Citat:
![]()
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#307
|
|||
|
|||
![]()
Moise nu avea cum să susțină forma sferică a pământului sau umbra pământului ce se vede pe lună la eclipsele de lună căci astea sunt fantasmagoriile explicaționiștilor cum că soarele trece pe sub pământ și că pământul e o planetă și alte prostii științifico-fantastice... și apoi din observații se poate înțelege ușor că forma pământului nu este o farfurie plutind prin eterul vid și nici o sferă și că la eclipsa de lună nu pământul se interpune... și nu e nevoie de filme ci se poate vedea cu ochiul minții prin deduceri și înțelegeri dacă privești prin ochiul sufletesc al credinței și accepți ceea ce primești de sus prin sfinți și prooroci sau îngeri albi. Deci nu avea Moise cum susține lucruri false în Cartea Facerii dăruită de sus prin dictare de către Dumnezeu.
Iar explicația întunecării pe lună la eclipse sau la fazele lunii este la nivel de optică elementară, unde legile reflexiei și refraxiei pot explica aceste umbre dacă ne gândim că razele de soare prin păturile de aer așezate pe suprafața pământului fac un unghi de genul \_/ și așa este luminată luna, din oglinda pământului, iar la eclipsa de lună se depășește distanța maximă și este punctul culminant când din pricina finității și micimii creției în partea de jos luna trece dintr-o partea a oglindirii în cealaltă, deci în timpul eclipsei ea va fi luminată din direcții opuse de aceiași oglindă din pricina mișcării soarelui și lunii. Iar răsăritul și apusul sunt doar iluzii optice căci Soarele și Luna și Stelele sunt pururea deasupra suprafeței plat deniveșate a pământului rond în adâncul apelor și a mărilor plate care-l cuprind și-l înconjoară și umplu vasul creției de mărimea aia care este acuma. Deci sf. Vasile vorbea și vehicula explicațiile unor științifici și filozofi ai vremii arătând că nu este scris în scripturi ce susțineau ei și că dacă Moise nu a scris despre umbră și altele, atunci nu este de folos și este chiar redundant... și așa este întrucât din textul de la Facerea și din Har și Dar și prin folosirea minții și observațiilor oricine putea înțelege că nu e umbra pământului la eclipsa de lună sau la fazele lunii, cu atât mai mult cu cât soarele este o suprafață luminoasă și nu este o sursă punctiformă de lumină, și atunci dacă s-ar interpune pământul atunci la eclipsă, partea luminoasă a lunii ar trebui treptat să devină tot mai slab luminată cu cât apare partea neagră mai mare însă partea luminoasă a lunii păstrează aceiași intensitate luminoasă până la faza maximă, lucru ce contrazice evident interpunea vreunui corp între soare și lună cum ar fi pământul de exemplu. Last edited by vsovivi; 20.02.2012 at 17:14:23. |
#308
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#309
|
|||
|
|||
![]()
Iata cum se vede Pamantul filmat de unii (Statia Spatiala Internationala):
http://www.youtube.com/watch?v=nYnHx...eature=related Trebuie sa recunosc ca mi-a fost destul de greu sa gasesc acest filmulet, deoarece mass-media mondiala, internetul, etc. etc. abund de poze din care reiese clar forma plata(!!!) a Pamantului. Am gasit sute de filmulete si poze cu Pamantul intr-o dunga, daca va vine sa credeti!!! |
#310
|
|||
|
|||
![]()
Aici e problema, ca oamenii au iesit in spatiu, sau au trimis diverse jucarele, care au filmat/fotografiat Pamantul.
http://www.youtube.com/view_play_lis...otation_351921 Ar fi fain ca si domnii de la earthisflat (sau cum le zice) sa trimita ceva sa faca o poza la Pamant de la distanta mare mare, sa il vedem si noi cum arata Pamantu' intr-o dunga, nu de alta, sa ne mai deschidem mintile noastre ratacite !!!! |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Imparatia Cerurilor este Raiul? Care este Pamantul celor blanzi? | Florin-Ionut | Din Noul Testament | 279 | 11.07.2014 17:23:24 |
Curcubeu sferic la mormant la Pr. Arsenie Boca | au_relian | Pelerinaje la locuri Sfinte | 26 | 30.12.2011 21:17:05 |
Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi | bettykalazar | Intrebari utilizatori | 3 | 25.06.2011 10:42:05 |
Pentru cei sau cele care poate sunt pe aici si vor | alecsandru | Stiri, actualitati, anunturi | 2 | 09.04.2009 10:36:14 |
Cum pot demonstra altora existenta lui Dumnezeu ? | question | Generalitati | 27 | 09.08.2008 17:24:43 |
|