Suferinta baiatului neinsurat

[Eugen7]

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Radem.htm

"Ştii să ai o inimă veselă, orice s-ar întâmpla.

De acum nimic nu te mai poate înfricoşa.

Acum nu te mai poţi ruşina de tine.

Nu vei mai accepta atitudini servile, pasive, docile.

Dar, mai ales, nu vei mai putea fi atât de neliniştit că nu (reuşeşti să râzi cu inima. Nu-ţi vei mai masca fricile, interpretând bine roluri, jucându-ţi propria viaţă.

Viaţa trebuie trăită.

în ea trebuie să intrăm şi tot din ea trebuie să ieşim.

Ea trebuie parcursă.

Trebuie să ne murdărim mâinile.

Să ne întrupăm.

Cine ştie de câte ori, mai ales atunci când ieşi din casă, nu-ţi pui o mască sau nu joci un rol.

Ca şi cum a personifica figura ideală care ai vrea să fii, care îţi pune pe buze vorbele adecvate, care te face să porţi haine la modă, să ai atitudini şi comportamente corporale care urmează coerent liniile imaginii teoretice, create în mintea ta, te-ar putea face să uiţi frica şi neliniştea care te torturează, ca şi cum toate acestea ţi-ar putea da iluzia de uitare de sine! De a uita responsabilitatea de a-ţi trăi pe deplin viaţa, felul tău de a fi, unice şi irepetabile.

Poate, prin acest mecanism psihilogic defensiv, vei simţi mai puţin frica, timp de câteva ore, dar ce risipă!

Ţi-ai aruncat viaţa la coş!

Nu ai trăit totul la persoana întâi, într-un mod autentic.

Aşa cum o cere statutul nostru de fiinţe venite pe acest pământ, şi aşa cum Creatorul nostru ar dori.

Vei pierde plăcerea raporturilor interpersonale, atât de misterioase, imprevizibile, de neprogramat, bogate în nuanţe, complexe, riscante.

Nu vei putea cunoaşte într-adevăr umanitatea ta şi a altuia.

Nu vei putea râde cu inima.

Ţi-ai închis viaţa.

De fapt, vei trăi numai pentru a reduce sau a evita teama care te nelinişteşte: ea va deveni stăpâna ta, nu viaţa, aşa cum ar trebui să se întâmple, îţi vei reduce astfel, în mod sistematic, ocaziile de risc, de suferinţă, vei avea o viaţă tot mai ordonată, previzibilă, îţi vei căuta o prietenă (sau un prieten) de încredere, care să te încurajeze, cu o atitudine maternă sau fraternă, astfel încât prezenţa sa să-ţi reducă îngrijorările, anxietăţile, fricile.

Te vei căsători, în fond, cu un anxiolitic.
Şi toate alegerile tale, de la cele afective la cele profesionale, vor viza mai degrabă reducerea riscurilor, a fricilor, decât trăirea autentică. Vei deveni un mare expert în evitarea problemelor, nu în înfruntarea lor.

Ce greu e să trăieşti aşa!

încerc să-mi imaginez cum se desfăşoară o zi din viaţa ta.

Cât de greu trebuie să fie pentru tine să te trezeşti, să te îmbraci, să mergi la serviciu sau să-ţi desfăşori oricum activitatea, făcând tot ce este posibil pentru a nu băga în seamă semnalele pe care ţi le trimite continuu frica pe care o ai în tine. Cine ştie de câţi ani trăieşti în această situaţie. Forţa resemnării pare a fi enormă la persoanele dominate de frică.

Pot trăi o viaţă întreagă evitând schimbarea de serviciu, transferurile, promovările, noile prietenii, căsătoria, călătoriile, copiii... căutând nenumărate alibiuri credibile, justificări, menţinând o anume pavăză în faţa propriei frici de a trăi.

Cine ştie câte lucruri ai făcut sau, mai bine zis, nu ai făcut, pentru a nu te simţi ratat, pentru a nu te simţi atacat, umilit, luat în derâdere, pentru a nu te demasca.

Şi totul pentru că nu eşti în posesia unei corecte stime de sine! Poate te-ai refugiat în alcool, în ţigări, în mâncare, în droguri, în depresie, în izolare, în ideea de suicid, în loc să-ţi înfrunţi fricile, începând să râzi cu inima. Atuci când spun să râzi cu inima, sper că ai înţeles că te sfătuiesc să nu fugi.

Mai ales de frică.

Gândeşte-te.

Fă-ţi-o prietenă!

Şi ea, ca şi suferinţa, îţi poate dezvălui laturile slabe, obscure, mai misterioase ale personalităţii tale, pe care altminteri, în situaţii liniştite, calme, fără şocuri, nu le-ai putea cunoaşte niciodată.

Printre altele, acum ştii că, dacă n-o accepţi, dacă o reprimi, ea îţi va deveni stăpână.

Recunoaşte-o!

Şi stai liniştit."

Doamne ajuta.

[Eugen7]

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Radem.htm

"Ştii de ce nu eşti fericit?

De ce nu reuşeşti să râzi cu inima?

Fiindcă trăieşti din dependenţe.

Unde există dependenţă, nu există fericire şi adevărată bucurie. Continui să fixezi totul asupra cui se află lângă tine, persoane şi lucruri, asupra a tot ce se află dincolo de tine. Făcând asta, te-ai aruncat singur în închisoare, ale cărei zăbrele sunt constituite tocmai din legăturile de dependenţă pe care, de frică, din cauza neînsemnatei stime de sine, le-ai construit treptat şi fără de care crezi că nu poţi trăi.

îţi dau iluzia că eşti sigur, protejat.

Dar acum ştii că adevărata siguranţă trebuie să vină dinlăuntrul tău. Ştii că te vei simţi protejat doar atunci când vei şti să te protejezi singur.

De fapt, eşti convins că nu meriţi o viaţă fericită. Acum însă ştii că, datorită educaţiei greşite, negative, din cauza neînsemnatei tale stime de sine, ai învăţat să gândeşti aşa. Deoarece această carte ţi-a spus de nenumărate ori că nu există nici o clipă în care tu să nu ai înăuntrul tău toate elementele pentru a fi fericit!

Dacă încă nu ştii să râzi cu inima este fiindcă nu vrei să părăseşti lumea ta nefericită, dar care ţie îţi pare că dă certitudine, siguranţă.

Şi încă mulţi, dacă nu aproape toţi, fac aşa.

Ţi se va părea incredibil, dar este exact pe dos! Dacă ai reuşi să te debarasezi de dependenţele care îţi dau atâta siguranţă, dar care sunt iluzorii, adică vin şi pleacă şi este suficient un neprevăzut pentru a le face să dispară, ai putea deveni într-adevăr fericit.

Şi ai putea onora într-adevăr faptul de a fi persoană. Şi asta pentru o lungă perioadă de timp.

Adevărul este că te simţi nefericit de fiecare dată când nu reuşeşti să-ţi satisfaci dependenţele, nevoile. Iată, dependenţele, nevoile au devenit adevăraţii stăpâni ai vieţii tale. Te simţi viu, fericit numai atunci când sunt prezente. Iar când lumea, oamenii, lucrurile nu merg aşa cum spui tu, când îţi scapă de sub control, nu-ţi satisfac nevoile, dependenţele, cazi în depresie sau devii paranoic. Şi totuşi, în sufletul tău, intuieşti că lucrurile, bune sau rele, oamenii, buni sau răi, îşi continuă propriul drum.

în această carte, ca şi în altele, te-am pus în gardă despre cum se schimbă lucrurile sau persoanele, după cum te-am şi sfătuit să nu investeşti energie împotriva a ceva sau a cuiva, ci să-ţi schimbi felul de a gândi, de a-ţi folosi energia pe care o ai pentru a te dezvolta. Deci, încetează să mai fii sclavul nevoilor şi dependenţelor tale! Şi, pentru a o face, nu folosi represiunea sau pedeapsa împotriva ta. Poate ar ajuta la liniştirea nevoilor şi dependenţelor tale, dar pe tine nu te-ar schimba.

Important este să te schimbi ca persoană.

în realitate, tu eşti cel care alegi să fii, fericit sau nefericit.

Şi, pentru a o face, trebuie să fii conştient de propriile tale emoţii.

De gândurile tale.

Râzând cu inima.

O dată făcută această treabă, vei înţelege că, prin definiţie, nu poţi aştepta fericire din gânduri de nefericire, libertate din gânduri de dependentã, curaj din gânduri stãpânite de fricã."

Doamne ajuta.

[Eugen7]

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Traim.htm

"...şi m-am pierdut

Atunci când ne pierdem punctul de referinţă, ne punem într-o situaţie foarte periculoasă, deoarece avem tendinţa să ne legăm, să ne ataşăm de prima persoană pe care o întâlnim, de prima persoană care ne zâmbeşte, ne îmbrăţişează, ne ascultă.

Şi aproape niciodată această persoană nu este cea potrivită.

Asta şi pentru că, în momentele de teamă, când ne pierdem propriul eu, nu mai dispunem de prudenţă, de discernământ, de capacitatea de a-1 simţi profund pe celălalt, de a capta adevărata lui esenţă.

E de ajuns o singură mângâiere, un sărut... şi deja ni se pare mult.

Nu ne interesează să-1 cunoaştem mai mult pe celălalt.

Sau îl cunoaştem chiar prea bine?

CÂND EŞTI TÂNĂR

Aş vrea să vă spun, pe această temă, câteva lucruri simple, dar esenţiale. Pe când eram tânăr, mi se părea totul uşor în dragoste... Credeam că era de ajuns să întâlneşti persoana potrivită şi totul o să meargă de la sine.

Apoi, pe parcursul îndelungatei perioade de practică a psihanalizei, în confruntarea cu greutăţile personale, prin îndeletnicirea de a scrie cărţi, mi-am dat seama, încetul cu încetul, că iubirea nu este o entitate statică, de neschimbat, absolută. Nu se află în paradis. Şi nici în infern.

Ci este un mod de a stabili relaţii.

Nu este un mod de a-ţi uşura viaţa, ci mai degrabă, de a face să iasă la iveală şi de a-ţi depăşi propriile probleme, propriile slăbiciuni.

De ce, de exemplu, când cineva iubeşte mult, deseori celălalt fuge?

De ce unii oameni promit fidelitate, apoi trădează?

Am înţeles că, în plan afectiv, nimeni nu este scutit de greşeli, de lipsuri, de nepotriviri.

Am mai înţeles că mulţi dintre noi încep o viaţă în doi pentru a umple un gol pe care îl simt înlăuntrul lor. Deseori ne oferim şi ne pierdem inima deoarece suntem îndrăgostiţi de iubire.

De multe ori se întâmplă să pierdem contactul cu propriul eu şi să căutăm o femeie care să aibă grijă de noi, întrucât nu mai ştim să ne îngrijim singuri. Sau chiar suportăm o prezenţă negativă, doar ca să nu rămânem singuri cu noi înşine.

Relaţia de iubire, în schimb, ar trebui să fie locul în care putem şi trebuie să lucrăm cu noi înşine, în care este stimulată posibilitatea de a creşte în plan psihologic şi spiritual, în care putem şi trebuie să stabilim o relaţie de profundă intimitate cu celălalt, simţind şi receptând totul: suferinţa, bucuria, apropierea, depărtarea, dorinţa, refuzul, deschiderea, închistarea...

La capătul acestui drum, inima s-a cizelat, şi-a descoperit esenţa şi a devenit mai primitoare, mai umilă.

S-a căsătorit.

IUBIREA BOLNAVĂ

O greşeală de evaluare

Atunci când, deşi suferim mult, nu reuşim să-1 părăsim pe celălalt, credem că iubim, dar, de fapt, nu iubim: ne încearcă teama.

Teama de a nu-1 pierde pe celălalt, invidia faţă de libertatea, de independenţa, de autonomia lui, gelozia faţă de prieteniile şi cunoştinţele lui.

Teama de a nu rămâne singuri, părăsiţi, respinşi.

Teama că nu vom fi doriţi, plăcuţi, frumoşi, încântători...

Atunci ne legăm de celălalt, de cineva în jurul căruia viaţa noastră să se rotească. Ne simţim vii doar în prezenţa acestei persoane.

Dar acest tip de iubire nu este sănătos.

Atunci când dăm totul, când suportăm, când justificăm gesturile egoiste ale celuilalt, răutăţile lui, trădările, minciunile, indiferenţa lui cu o pasivitate resemnată, de fapt, nu iubim, ci ne facem rău.

Deoarece nu ne respectăm, deoarece ne-am pierdut încrederea în noi înşine.

Înainte de toate, să ne simţim bine cu noi înşine

Ar putea părea banal, dar trebuie să ne simţim bine în Primul rând cu noi înşine şi apoi cu ceilalţi. Asta şi pentru că, tocmai atunci când nu ne simţim bine cu noi înşine, avem tendinţa să devenim dependenţi de partener. Stăm cu el (sau cu ea) ca să ne simţim în siguranţă, protejaţi, tocmai pentru că nu suntem în stare să ne încurajăm singuri, pentru că nu reuşim să ne protejăm singuri.

Ne-a lipsit ceva important în copilărie, în adolescenţă... Doar prezenţa permanentă, constantă a celuilalt ne va putea linişti, ne va putea face să ne simţim demni de respect, de încredere, în caz contrar, dacă celălalt nu ne ia în seamă, nu ne ascultă, simţim că murim, ne gândim cu durere că nu existăm.

Şi totuşi, nimeni nu ne poate face fericiţi, dacă noi nu i-o permitem.

Golul pe care îl simţim nu va putea fi umplut cu iubire dacă, înainte de toate, nu ne acceptăm, dacă nu încetăm să ne temem şi ne lăsăm în voia firii noastre, dacă nu încetăm să-1 ţinem pe celălalt sub control, dacă nu încetăm să ne prefacem că avem probleme...

Fericirea vine din seninătatea pe care am reuşit s-o creăm, înlăuntrul nostru. [A se vedea V. Albisetti, Pentru a fi fericiţi. Note de psihoterapie pentru toţi, Editura Pauline, Bucureşti 2003]

Suferinţa din dragoste...

Deseori, când nu ne respectăm, când ne pierdem încrederea în noi înşine, confundăm sexul cu dragostea, obsesia cu dorinţa.

Doar ca să ne simţim iubiţi, oferim tot ceea ce avem, trup, personalitate, timp, bani... Şi, fiindcă nu ni se răspunde

aşa cum am vrea noi, încercăm iar şi iar, tot mai mult. Alergăm de la un partener la altul în căutarea a ceea ce nu vrem să găsim în noi. Până în momentul în care murim din punct de vedere psihologic.

Totuşi, aceste persoane, dacă nu suferă, cred că nu iubesc.

îşi măsoară dragostea în funcţie de gradul de suferinţă pe care o suportă.

...pentru partener

Deşi în exterior apărem puternici, hotărâţi, motivaţi, înlăuntrul nostru ne respectăm atât de puţin încât rămânem legaţi de persoane pe care le simţim nedemne de încredere, incapabile de afecţiune.

Se pare că tocmai atunci când o persoană este slabă sau bolnavă psihic, ea atrage, inevitabil, fără să-şi dea seama, persoane la fel de slabe şi bolnave, doar mascate în oameni puternici, travestiţi în salvatori...

Deseori aceste personalităţi disonante sunt bine mascate de succesul profesional la care au ajuns, de prestigiul social ostentativ. De multe ori, bărbaţii îşi proiectează problemele nerezolvate în exterior, în muncă, în sport; femeile sunt poate mai înclinate să facă acest lucru în plan personal, în sentimente, dar problema rămâne: relaţiile pe care le leagă cu celălalt, deşi par să ajute, sunt distructive.

Oare preferă compania unui partener dezechilibrat pentru a recrea, inconştient, o situaţie din copilărie sau adolescenţă bine cunoscută lor?"

Doamne ajuta.

[Eugen7]

Recomand lectura intregului articol:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Traim.htm

[ffflorina]

În prealabil postat de Eugen7

Recomand lectura intregului articol:
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Traim.htm

Foarte interesant.

[Eugen7]

1.Să fim prieteni sau să avem prieteni?
O modalitate de a ne cunoaşte pe noi înşine şi pe ceilalţi
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...i_Prieteni.htm

2. Să râdem cu inima
O metodã simplã pentru a trãi senin
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Radem.htm

3. Sã trãim bine împreunã
Despre dinamica vietii în doi
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...etti_Traim.htm

4. Iubire
Cum sã rãmînem împreunã pentru întreaaga viatã.
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...tti_Iubire.htm

5. Devino ceea ce esti
Un parcurs de psihospiritualitate crestinã
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...tti_Devino.htm

[linagicu]

În prealabil postat de Cornel Urs

ati facut un topic similar cu cel al fetei nemaritate...ideea nu as zice ca e rea, insa putin cam neproductiva, nu stiu in ce masura tinerii de gen masculin sufera din punctul asta de vedere...eu nu cunosc pe niciunul, insa fete as sti cateva.

asa este barbatii nu prea sufera din punctul asta de vedere,cred ca le convine sa fie liberi,in
schimb ptr o femeie e mai dificil ...asta e!!

[Eugen7]

În prealabil postat de linagicu

asa este barbatii nu prea sufera din punctul asta de vedere,cred ca le convine sa fie liberi,in
schimb ptr o femeie e mai dificil ...asta e!!

Nu sunt de acord cu afrimatiile dvs. intrucat incercati sa sugerati o discriminare ontologica antropologica in functie de sex (cu implicatii teologice profunde).

Mai exact consider ca Dumnezeu nu a facut viata femeii "mai dificila" decat a barbatului sau "inferioara" barbatului ci doar diferite. Spre exemplu, statistic vorbind, pentru o femeie este dificil sa taie lemne, pentru un barbat nu; pentru un barbat este dificil sa aiba grija de un copil cu delicatete si tandrete, insa pentru o femeie nu. Desi doar femeia naste princi, de acestia se bucura atat femeia cat si barbatul; desi doar barbatul poate fi preot, de harul tainei preotiei se bucura si femeia...
Iata deci cum Dumnezeu nu este partinitor in ceea ce priveste existenta barbatului si a femeii, chiar daca sunt diferite aceste moduri de existenta. Desigur diferentele vizeaza nevoia reciproca a barbatului si femeii, completarea in iubire si harul Duhului Sfant spre a face voia LUI Dumnezeu, spre mantuire spre hristificare.

Omul (barbat si femeie) "este facut din iubire pentru iubire". "Dumnezeu este iubire" (I Ioan)
Intr-adevar exista diferente intre modul de iubire al barbatului si al femeii, manifestate in dorinte si oferte, insa Dumnezeu asa ne-a facut pe noi oamenii incat barbatul si femeia au nevoie reciproca unul de celalat (duhovniceste, afectiv, trupeste) pentru a ne mantui impreuna. (Precizez ca prin trupeste nu ma refer exclusiv la activitatea sexuala fireasca ci la toate manifestarile trupesti de la o mangaiere, un zambet, o imbratisare... pana activitati specifice barbatului si femeii caci barbatul are forta fizica mai mare iar femeia are delicatete, gigasie...)

Cu totii barbati si femei suferim de pe urma patimilor, pacatelor si atacurilor duhurilor necurate... desigur in mod diferit, insa tot suferinta este.
(Da sunt de acord cu dvs ca un mod de manifestare al suferintei barbatului este incapacitatea de a dori o casatorie... iar la femei...)

Desigur calea monahismului este o cale diferinta spre mantuire, nu doresc sa intru in amanunte, insa doresc sa subliniez ca mantuirea si sfintenia se adreseaza tuturor oamenilor, deci toti suntem chemati la hristificare prin dobandirea harului Duhului Sfant.

Doamne ajuta.

[Eugen7]

"iubirea adevărată este o muncă de autoconştientizare, de autoanaliză, de acceptare a propriei nevroze, de a şti să îi spunem pe nume, numele ei corect, şi de a încerca apoi să o reducem, deşi ştim că nu putem să o înlăturăm niciodată în întregime. Un om care încearcă să-şi reducă nevroza la gradul cât mai de jos posibil este un om cu adevărat curajos, un erou, un luptător, un fiu al lui Dumnezeu.

Doar de-a lungul unui asemenea drum va întâlni adevărata iubire. La acest nivel nu mai e nevoie să o cauţi. Căci este înlăuntrul propriei fiinţe. Şi acel om, de unul singur, ca şi cum ar fi vrăjit, se va uni cu celălalt.

Relaţia va primi atunci numele de botez adecvat: căsătorie. O unire a spiritelor, a minţilor şi a trupurilor. Căsătoria adevărată: o relaţie care presupune un drum comun care trebuie parcurs spre existenţă, spre punctul de plecare şi spre cel final, spre reducerea la maxim a propriei nevroze, şi, prin urmare, a celei a copiilor, a propriei familii, a grupului, a societăţii."
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...tti_Iubire.htm

[Eugen7]

"Nimeni nu a găsit vreodată bărbatul potrivit/femeia potrivită. E foarte ciudat, nu ţi se pare? Milioane de persoane să fi găsit mereu bărbatul greşit/femeia greşită? Nu. Evident, nu este vina bărbatului sau a femeii.

Nu există bărbaţi greşiţi sau femei greşite.

Nivelul la care se face alegerea, se acţionează, se trăieşte este greşit. Aţi pus la treabă doar mintea, doar trupul.

Intraţi în lumea conştiinţei, a sensului, a procesului de evoluţie, recitiţi frazele pe care le-am scris mai sus şi veţi găsi imediat bărbatul potrivit/femeia potrivită, iar dacă vă veţi căsători, atunci, da, vă urez, în cadrul unei asemenea căsătorii, să aveţi mulţi copii.

Datoria care ne-a fost transmisă nu este de a căuta iubirea, ci de a găsi sensul, discernământul, existenţa."... viata intru harul lui Dumnezeu, pentru iubirea reciproc impartasita (cu Dumnezeu si cu semenii).
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Vale...tti_Iubire.htm