Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Ultimul ragaz duhovnicesc dinaintea inceperii Sfantului si Marelui Post il constituie duminica izgonirii lui Adam din Rai. Numele ei ne presara in suflet tristete, caci, odata cu Adam cel izgonit, ne tanguim si noi insine pentru multele scaderi ori inselari vrajmase ce ne-au alungat din iubirea si milostivirea lui Dumnezeu. Nevointele ascezei se transforma, asadar, intr-o incercare de a redobandi partasia la mila si binecuvantarea Sfintei Treimi.Evanghelia citita ne indeamna sa fim smeriti, milostivi, caci, potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur, fara smerenie, plasmuitoare de adevarata pocainta, si fara milostenie, nascatoare de fapte bune, postul nu va reusi sa ajunga la cer. In mod deosebit ni se atrage atentia asupra unei virtuti speciale:"de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre"(Matei 6, 14-15).Pare complicat! Din ce cauza ne reaminteste cu atata staruinta sa iertam, indeosebi acum, la inceput de post? Mergem la biserica, dam milostenie, deschidem adeseori cartea de rugaciuni, nu e suficient?"De ce ar trebuii sa ma umilesc cerand iertare?" s-ar intreba unii. Oare a cere iertare este chiar umilinta? Se pare ca, pentru cei care gandesc astfel, este o piatra de poticneala. Se pune intrebarea:din ce pricina uneori ne vine atat de greu sa iertam? Si atunci cand o facem, mai mult de gura duhovnicului, nu izbutim sa indepartam toate urmele rautatii din suflet. Iertam, dar nu uitam! Or, daca nu uitam, inseamna ca nu am iertat din inima, ca nu am extirpat radacina raului din interiorul nostru, care in scurt timp va zamisli iarasi in noi resentimente, ura ori dispret.Cu totii rostim rugaciunea "Tatal nostru"zicand:"si ne iarta noua greselile noastre precum iertam si noi gresitilor nostri."(Matei 6, 12).Adesea ne spunem mecanic rugaciunile, fara atentie la continutul lor. Imi amintesc de o memorabila intamplare petrecuta la Sihastria.Parintele Cleopa, iesit in fata smeritei sale chilii, a inceput sa ne vorbeasca. Dintre pelerini, o credincioasa isi ridica glasul, rugandu-l pe luminatul calugar sa o invete cum sa procedeze, caci, avand un litigiu din pricina unui petic de pamant, nu reusea sa se impace cu megiesii sai, iertandu-i. Cu vorba ca de tunet, inteleptul duhovnic ii raspunse:"sa nu indraznesti sa mai spui Tatal nostru pana nu te impaci!""De ce?"intreba nedumerita pelerina."Atunci cand glasuiesti si ne iarta noua greselile noastre precum iertam si noi gresitilor nostri, de fapt Ii ceri lui Dumnezeu sa te ierte numai cand si tu poti ierta. Iar daca tu nu poti ierta iti ceri singura osanda. "Spasita, femeia puse capul in pamant, gandindu-se, probabil, ca de cate ori rostise "Tatal nostru" isi ceruse, de fapt, pedeapsa pentru neputinta de a se fi impacat cu hotarnicii.

Cutremurator!Nu primim iertare daca ne dovedim incapabili s-o dam.In masura in care ne place sa avem vrajmasi, Ii cerem lui Dumnezeu sa ni Se arate dusman. Sunt cuvinte grele, dar veridice caci Mantuitorul Hristos nu glumea, nici nu arunca vorbe in vant. De am reflecta in fiecare zi la posibilitatea ca Dumnezeu sa ne devina adversar, prin propria noastra ruga, cred ca am ezita sa mai rostim Rugaciunea Domneasca, iar daca am face-o, am sari cu siguranta cererea a cincea. Oare din ce pricina Domnul a conditionat iertarea Lui de cea acordata de noi celor care ne-au facut vreun rau voit sau inconstient? Raspunsul ni-l ofera Sfantul Maxim Marturisitorul:"Mila lui Dumnezeu se ascunde in milostivirea noastra fata de aproapele".Asa stand lucrurile, vom fi tentati sa rostim mai usor:"Iarta-ma!"

Ce simplu ar fi sa spui:"Iarta-ma!"Insa Domnul cunoaste superficialitatea omului, tendinta de a insela.Cati nu marturisesc duhovnicului:"Parinte, nu am dusmani.I-am iertat", dar in realitate continua razboiul cu semenii deveniti inamici, alimentand rautatea, invidia, razbunarea. Omeneste vorbind, ne vin multe necazuri, suparari, jicniri din partea apropiatilor.In deplina sinceritate cu noi insine, fiecare trebuie s-o recunoastem raspicat:"suntem oameni, iar nimic din ce este omenesc nu ne este strain", caci si noi, la randul nostru, poate am zavistuit, am osandit sau am urat. Cu toate acestea, la Taina Pocaintei, unii marturisesc, cu o inconstienta vecina cu sinuciderea duhovniceasca, faptul ca nu dusmanesc pe nimeni. Tagaduind adevarul la spovedanie, aparenta se vadeste favorabila celui ce a incercat sa-L insele pe Tatal Ceresc: duhovnicul ii da deslegare pentru impartasanie.Cu orgoliu, va pasi tantos catre dumnezeiescul potir, iar slujitorul altarului ii va da cereasca hrana, Sfantul Trup si Sange al Domnului. Cunoscutii il vor aprecia:"Uite un bun crestin! S-a spovedit, s-a impartasit!"Amara inselare!Hristos nu Se lasa "rapit", nici pacalit.De aceea a rostit:"de nu veti ierta din inima fratelui, nu veti fi iertati!"(Matei 18, 35).Ce presupune iertarea din inima?Parintii duhovnicesti ne invata ca ea nu trebuie sa fie o simpla declaratie, formala sau conjuncturala. "Iarta-ma si Dumnezeu sa te ierte!" implica o participare totala a fiintei omenesti in a sterge raul sau supararea din toata fiinta.Iertarea adevarata trebuie sa coboare in suflet iubirea si puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au savarsit sau ne-au dorit raul. Ca sa putem uita definitiv vatamatoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat, trebuie sa ne asumam o lupta launtrica, o rastignire a poftei filistine de razbunare, a ispitei de a riposta la rautate cu rautate.Ce-i drept, nu-ti vine usor sa-i ierti pe cei care, poate, ti-au distrus viata. Dar, daca Domnul a cerut aceasta, cu siguranta ca se poate implini, caci El nu a impovarat fiinta umana cu imperative utopice.Iar daca, la inceput, nu reusim sa indeplinim porunca, sa-L rugam pe Hristos sa ne ajute. La ceea ce noi nu izbutim, sa-L chemam pe El sa puna umarul, ca sa trecem peste piatra de poticneala,Numai asa vom simti cum sufletul nostru inviaza din legaturile pacatelor, ale egoismului si mandriei, caci, iertarea sincera a greselilor altora intrezareste o slefuire a sufletului nostru dupa iubirea milostiva a Domnului nostru Iisus Hristos.Sa-I cerem Lui sa ne daruiasca puterea sau virtutea de a ierta pe altii asa cum Dumnezeu ne iarta pe noi.

Asadar, cand ne simtim tentati sa nu iertam, sa tinem manie, sa ne razbunam, bine ar fi sa ne amintim de cuvintele Mantuitorului Hristos:"Sluga vicleana, toata datoria ti-am iertat-o pentru ca M-ai rugat.Nu se cadea, oare, ca tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si Eu am avut mila de tine?"(Matei 18, 32-33).Sa ne cutremuram de sentinta rostita in aceeasi pilda evanghelica, gandindu-ne ca ar putea fi pronuntata pentru noi:"Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i
va plati toata datoria.Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta - fiecare fratelui sau - din inimile voastre"(Matei 18, 34-35).
Arhim.Mihail Daniliuc


Link catre articolul complet:
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...a-b1-p1902.htm

[cristiboss56]

Mitropolitul Antonie de Suroj: Hristos moare pentru toți cei pe care îi iubim și pe care nu îi iubim !


sursa: pravmir.ru



Iar dacă cineva v-a greșit, luați aminte la faptul că noi mergem cu toții la Golgota să vedem cum Hristos moare pentru fiecare dintre noi. Să vedem cum El moare pentru cei iubiți ai noștri și pentru cei pe care nu îi iubim.
Vreau doar să spun că astăzi începe pentru noi toți o împreună călătorie. Mergem împreună cu Mântuitorul Hristos către răstignirea Sa. Mergem și noi așa cum au mers ucenicii Săi, alături de El. Ei nu știau că Se îndreaptă către Cruce. Noi știm. De aceea, trebuie să cugetăm: cum ar fi să mergem împreună, lângă Hristos, la răstignirea Sa, la moartea pe care a primit-o pentru fiecare dintre noi? Cum să mergem dacă nu ne împăcăm unul cu altul? Cum putem să mergem cu Acela Care Își dă viața pentru împăcarea noastră cu Dumnezeu dacă nu găsim bărbăția, curăția și smerenia să ne iertăm unul pe altul?
De aceea, când veți merge să luați binecuvântarea de la începutul acestei căi, duceți prinos iertarea voastră unul către altul. Aduceți-vă aminte de toți cei pe care poate i-ați rănit prin purtarea, prin cuvântul vostru și cereți-le iertare, măcar în cugetul vostru. Iar dacă cineva v-a greșit, luați aminte la faptul că noi mergem cu toții la Golgota să vedem cum Hristos moare pentru fiecare dintre noi. Să vedem cum El moare pentru cei iubiți ai noștri și pentru cei pe care nu îi iubim. Mai putem după aceasta să ne uităm în jurul nostru și să ne gândim: pe omul acesta nu vreau să-l cunosc, pe acesta nu îl iubesc, pe acesta îl resping? Nu se poate. Astfel, nu se poate săvârși calea Crucii împreună cu Hristos!
De aceea, cugetăm câteva minute și iertăm totul unul altuia și cerem unul altuia iertare celor care sunt aici. Și să cerem iertare în gând celor care nu sunt aici. Celor care au murit fără să le cerem iertare. Celor care sunt departe - la care nu ajunge cuvântul nostru. Să ne rugăm pentru aceasta.
Nu voi putea veni astăzi la vecernia iertării pentru că nu mă mai țin puterile. Și vă rog, vă rog și vă implor: iertați-mă. În fața fiecăruia dintre voi sunt vinovat pentru nevrednicia mea. V-am spus multe cuvinte: cuvinte bune, adevărate, despre Dumnezeu și viața duhovnicească. Dar eu însumi sunt atât de nevrednic de ceea ce știu despre aceasta, de ceea ce predic. Iertați dacă puteți. Iar dacă nu puteți ierta, rugați-L pe Dumnezeu să-mi dea vreme de pocăință pentru ca și voi să puteți să mă iertați. (Mitropolitul Antonie de Suroj)
pravmir.ru

[cristiboss56]

Sursa :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...e-b1-p1911.htm

Marturisirea este necesara din urmatoarele motive:
1) fiindca este o porunca a lui Dumnezeu;
2) fiindca atrage dupa sine si face pace intre Dumnezeu si oameni si
3) fiindca omul se foloseste moral si duhovniceste.
Ca marturisirea este porunca dumnezeiasca se arata din Sfintele Scripturi, Noul si Vechiul Testament.In numele lui Dumnezeu, Moise zice catre fiii lui Israel:Daca vreun barbat sau o femeie va face vreun pacat fata de vreun om si prin aceasta va pacatui impotriva Domnului si va fi vinovat sufletul acela, sa-si marturiseasca pacatul ce a facut...(Num.5:6-7) Iar in Pildele lui Solomon se zice:Cel ce isi ascunde pacatele lui nu propaseste, iar cel ce le marturiseste si se lasa de ele va fi miluit.(Pilde 28:13)Toti profetii si insusi David propovaduiesc marturisirea.Prin intoarcerea la Dumnezeu este desemnata marturisirea.De aici cei ce veneau la Iordan, la propovaduitorul pocaintei, la Ioan Botezatorul, isi marturiseau mai intai pacatele.Iata cuvintele evanghelistului:Atunci a iesit la el tot Ierusalimul si toata Iudeea si toata imprejurimea Iordanului.Si erau botezati de catre el in raul Iordan, marturisindu-si pacatele.(Mt.3:5-6)Marturisirea, asadar, este porunca dumnezeiasca si, ca atare, trebuie sa fie pazita riguros pentru mantuirea celor ce se pocaiesc.Porunca aceasta noua a primit mare importanta in Noul Testament. Marturisirea este usa de intrare in crestinism.Si aceasta se arata potrivit din marturisirea celor botezati in Iordan de catre Ioan, al carui botez era o introducere in crestinism, fiindca zicea:Eu va botez cu apa spre pocainta.Dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine, Caruia eu nu sunt vrednic sa Ii dezleg cureaua incaltamintei.Acesta va va boteza pe voi cu Duhul Sfant si cu foc.(Mt.3:11)
Aceasta de asemenea se marturiseste si in Faptele Apostolilor:fiindca, istorisind Apostolul Luca convertirea efesenilor la crestinism, zice ca au inceput sa isi marturiseasca, si cu multa indraznire inca, faptele lor.Iata cuvintele Apostolului:Multi dintre cei ce au crezut au inceput sa marturisesca si sa isi vesteasca faptele lor(Fapte 19:18) Rugaciunea Tatal nostru este o marturisire neincetata si de fiecare zi.Cererea pentru iertarea pacatelor este o marturisire a pacatelor.
Marturisirea o statorniceste si Apostolul Iacov, fratele Domnului, zicand:Marturisiti-va unii altora caderile si rugati-va unii pentru altii, ca sa va vindecati.Caci mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului(Iacov 5:16)Iar Sfantul Evanghelist Ioan sfatuieste zicand:Daca ne vom marturisi pacatele noastre, El este credincios si drept ca sa ne ierte noua gresalele noastre si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea.(I In 1:9).Marturisirea, ca obicei vechi al Bisericii, este mentionata la Irineu, Tertulian, la Clement al Alexandriei, la Origen, in Omilia la Levitic, si la Ciprian.
Pana si vechii greci vedeau marturisrea ca necesara si folositoare, fiindca cei care erau initiati in misterele eleusine si dionisiace marturiseau mai intai pacatele lor, iar Socrate sfatuia marturisirea ca izbavitoare."Daca va face o nedreptate, el insusi ajungand la aceasta din propria lui voie , si daca dupa aceea de indata va restabili dreptatea alergand la doctor, ca nu cumva boala nedreptatii sa dureze si sa faca sufletul orb si de nevindecat."(Platon, Gorgias).
Si Phitagora a zis:"Voi incerca sa acopar pacatele tale nu prin cuvinte, ci prin mustrari sa le vindec"(Ioan Stobaios,Anthologion) Si Aristotel: "Nu departe de conditia celui fara de pacat este cel care isi marturiseste de bunavoie pacatul savarsit".
Marturisirea este cu adevarat porunca dumnezeiasca si fiindca este o pornire a inimii.Cel ce pacatuieste isi simte inima ingreuiata si nu afla usurare decat daca isi marturiseste pacatul, decat daca il marturiseste pe acesta inaintea lui Dumnezeu.Sfanta Scriptura ne da cel mai vechi exemplu, marturisirea lui Lameh, care a marturisit cu multa intristare despre femeile lui, fiindca pentru ele a ucis un barbat si un tanar.(Fac.4:23-24)
Cele mai vechi eamuri care au pacatuit au adus inainte jertfe de impacare lui Dumnezeu, si in aceasta aducere inainte ele marturiseau pacatele lor.Aceste rugaciuni trimise catre Dumnezeu din toate partile de pe pamant sunt asemenea cu o oarecare marturisire a neamului omenesc fata de Dumnezeu.Jertfele de impacare erau practic o marturisire a pacatului si a vinovatiei celui ce le aducea pe ele.Cel ce nu isi marturisea pacatul nu afla niciodata odihna, fiindca niciodata nu avea apropierea lui Dumnezeu.Cel ce nu-si marturisea pacatul se afla pururi apasat sub povara vinovatiei si departe de Dumnezeu, fiindca si sufletul lui se intrista si se indurera.
Fiindca in cel pacatos prevaleaza o stare de neoranduiala morala, o mustrare neincetata se naste din simtirea sufletului , care cauta despovararea prin marturisirea pacatului.Sufletul cauta marturisirea, fiindca stie dumnezeiasca porunca, fiindca recunoaste ca aceasta este singurul mijloc al imprietenirii si impacarii cu Dumnezeu, pe Care, daca a pacatuit, simte ca L-a maniat si cauta ca Il induplece sa nu Se intoarca la dansul, ci sa devina milostiv si sa ii dezlege datoriile.
Fiindca marturisirea este un imbold innascut, la fel si induplecarea divinitatii este o intoarcere naturala miscata spre aceasta, fiindca sufletul simte ca a pacatuit fata de Dumnezeu si ca tebuie sa satisfaca dumnezeiasca dreptate pentru a dobandi vindecare.Numai Biserica a primit puterea de a impaca pe om cu Dumnezeu si dea aduce tamaduirea, de aceea se cade ca acela ce a pacatuit sa alerge la Biserica.Caci numai ea poate sa-l imprieteneasca din nou cu Dumnezeu.

[redemptor]

''...eu am făcut în viaţa mea tot ce am putut şi am crezut că este mai bun, spre slava lui Dumnezeu şi folosul credincioşilor. Acum este rîndul sfinşiilor voastre. Deci, fă şi sfinţia ta tot ce crezi că este bun, tot ce poţi, spre lauda lui Dumnezeu şi zidirea aufletească a credincioşilor. Fă acum cînd poţi, că mîine vei fi ca mine şi nu vei mai putea face nimic!...''



sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanchie Bălan

[redemptor]

''-Ce sfat de folos daţi ucenicilor sfinţiei voastre?
-Să păzească tăcerea, dragostea şi rugăciunea, că prin aceste trei scapă de multe ispite şi păcate. Dacă păzim acestea, celelalte ni se adaugă.''

sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[redemptor]

''Avem un popor credincios şi blînd. Să fim alături de el! Să apărăm credinţa ortodoxă străbună de prozelitismul sectar. Să fim lumini aprinse în sfeşnic printre oameni! Aceasta este misiunea noastră, a călugărilor, pentru viitor.''


sursa:CONVORBIRI DUHOVNIEŞTI+Arhim. Ioanichie Bălan

[cristiboss56]

Foloseşte-te de lacrimi pentru a dobândi împlinirea oricărei cereri. Căci foarte mult se bucură Stăpânul, când te rogi cu lacrimi.

Mai întâi, roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbătăcia ce se află în sufletul tău; şi după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului, să primești iertare de la El.
Foloseşte-te de lacrimi pentru a dobândi împlinirea oricărei cereri. Căci foarte mult se bucură Stăpânul, când te rogi cu lacrimi.
Dacă verşi izvoare de lacrimi în rugăciunea ta, să nu te înalţi întru tine, ca şi cum ai fi mai presus de mulţi. Căci rugăciunea ta a primit ajutor, ca să poţi răscumpăra cu dragă inimă păcatele tale şi să îmblânzeşti pe Stăpânul prin lacrimi. Deci să nu întorci spre patimă înlăturarea patimilor, ca să nu mânii şi mai mult pe Cel ce ţi-a dăruit harul.


(Evagrie Ponticul, Cuvânt despre rugăciune, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. I, Sibiu, 1947, pp. 75-76)

[redemptor]

''-Dacă pentru un pahar de apă dat în numele Domnului nu ne vom pierde plata, cu atît mai mult pentru rugăciune, sfătuire, şi milostenie făcută cu credinţă şi dragoste. Numai să nu ne biruim de iubirea de argint şi de slava deşartă, că mîndria şi lăcomia ne jefuiesc toată plata ostenelilor noastre şi ne aduc încă şi osîndă. Să învăţăm din pilda fariseului. Gîndul şi părerea că el este mai bun decît vameşul, acelea l-au osîndit înaintea lui Dumnezeu.''





sursa: CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[redemptor]

''-De ispitele trupeşti scăpăm numai prin deasă spovedanie, prin post şi rugăciune. Nu este altă cale. Apoi, să ocolim locul şi persoanele care ne smintesc, să fugim de vin şi odihnă şi să nu osîndim pe nimeni; aşa să facem în toate necazurile vieţii. Să ne rugăm mai mult, mai ales noaptea, cu post şi metanii, să cerem sfatul duhovnicului, să citim cărţi sfinte şi ne uşurăm. Numai să nu întreţinem în noi războiul prin gînduri şi imaginaţii necurate.''


sursa: CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[redemptor]

''-Dacă lumea ne caută, apoi Dumnezeu o trimite pe la mînăstiri. Că de unde să se ducă bieţii oameni? Este mai mare slujirea, misiunea duhovnicească, decît liniştea duhovnicească. Oare Hristos a fugit la linişteîn pustie? Nu stătea permanent între oameni? Noaptea se ruga singur pe munte, iar ziua îi învăţa şi îi vindeca de boli. Apoi, nu ştii că sînt călugări la linişte care sînt mai luptaţi de gînduri rele ca cei din mijlocul lumii? Noi să facem. A Domnului este mîntuirea, că noi nu ştim cum să ne mîntuim!''



sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan