cuvinte de folos

[andrei_im]

Din corespondenta Sfantului Teofan Zavoratul cu o tanara ravnitoare DESPRE VIATA LUMEASCA SI VIATA DUHOVNICEASCA

„De vreo doua zile — scrieţi — mi s-a întâmplat sa particip la distractiile lumeşti obişnuite pe-aici: ba am fost la teatru, ba m-am plimbat, ba am fost la o serată. Şi ce mai forfota, ce cuvinte alese, ce judecăţi întortocheate, ce maniere! Toate acestea îmi sunt străine, si agitatia ma impiedica sa imi adun gandurile”.

Asa vi s-a părut la inceput, dar mai încolo veţi judeca mai profund. Impresia pe care aţi trăit-o dupa o viaţă liniştită de familie, la ţară, este cu totul fireasca. Eu va mai spun: cumpăniţi unde este adevarul vietii si unde-i minciuna, dar nu stiu ce v-a ramas în suflet din cele întâmplare. Căci se poate ca la suprafata sa nu incuviintati astfel de obiceiuri, dar in profunzime sa le simpatizati si sa le doriti repetarea. Viata pe care aţi gustat-o are o însuşire naucitoare: deşi se vede că nu-i bună, totuşi lumea se simte atrasă de ea, precum cel ce prizează opium si ştie că va arata ca un nebun, se droghează totusi; sau poate că tocmai de aceea se si droghează.

Asadar, cum vă simţiţi? Vă mai trage inima intr-acolo? Doriţi să vă petreceti astfel viaţa? Rogu-va, descrieti-mi amănunţit despre aceasta – si cu sinceritate.

„Nu mă atrage, din contră, mă scârbeşte. Nu o singura zi dupa aceea am fost asa de distrusa, sufletul imi plângea şi nu îmi găseam liniştea. Cu mare greutate mi-am revenit”.

De ce nu mi-aţi scris asta de la început? Aşa mi s-a părut şi mie, ca pastrand tacerea despre aceasta, tainuiti o pasiune sau o rana sufleteasca. Sa dea Dumnezeu ca acest sentiment de respingere faţă de viaţa lumeasca şi distracţiile ei sa îl păstraţi pentru totdeauna. Dar si sa prindeţi gustul acelei vieţi este cu putinţa. Se vede dar ca nu aveţi voie să va atingeţi de acest fel de viaţă. A doua oara nu va mai fi atât de smintitor si de distrugator, a treia oara – si mai putin, iar apoi… ca beţivul cu vodca: primul pahar de nevoie, al doilea de voie, iar apoi nu se mai opreşte.

Ce păţesc cei care intra pentru prima dată într-o fabrică de tutun? Ii mănâncă şi ochii, şi nasul, nici nu pot să respire. Iar lucrătorii nu au probleme, sunt obisnuiti. Dar si cei proaspăt intraţi, după un timp nu se mai strâmbă, nu mai tusesc, nici ochii nu le mai lăcrimează. Vedeti să nu vi se întâmple la fel în privinţa problemelor care vă tulbura.

Parcă mi-aţi fi ghicit gândul! Răspundeţi:

„Nu cred că m-as împăca vreodată cu un astfel de trai. Mă uit mai bine si văd că asta nu este viaţă. Nu pot să explic, dar mă conving tot mai tare de aceasta. E multă agitatie, dar viata nu e deloc. Ca masina mea de cusut: face atata zgomot, dar viată nu are“.

[andrei_im]

Exista trei feluri de oameni: trupesti, sufletesti si duhovnicesti. Omul trupesc cauta odihna, iubeste laudele, nu vrea sa-si taie voia inaintea celorlalti, se apara pe sine insusi, si cauta toate cele ce sunt spre odihna sa. Cel sufletesc nu vrea sa nedreptateasca, dar nu vrea nici sa fie nedreptatit. Nu osandeste, dar nu vrea sa fie osandit. Daca sufera vreo nedreptate, nu carteste, insa se intristeaza si se mahneste ca i-au facut asa ceva oamenii. Iar cel duhovnicesc, daca este nedreptatit se bucura, daca i se taie voia se veseleste si orice rau i s-ar intampla se vede pe sine insusi vinovat.

Sfantul Anthim din Hios

[cristiboss56]

"De la aproapele nostru vin şi viaţa şi moartea. Dacă-l vom câştiga pe frate , îl câştigăm pe Dumnezeu. Dacă-l smintim pe frate , păcătuim împotriva lui Hristos."
"Se apropie vremea când oamenii vor înebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte , se vor năpusti asupra lui strigându-i :< Eşti nebun > , pentru că nu-i ca el ".

[iustin10]

În prealabil postat de cristiboss56

"De la aproapele nostru vin şi viaţa şi moartea. Dacă-l vom câştiga pe frate , îl câştigăm pe Dumnezeu. Dacă-l smintim pe frate , păcătuim împotriva lui Hristos."
"Se apropie vremea când oamenii vor înebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte , se vor năpusti asupra lui strigându-i :< Eşti nebun > , pentru că nu-i ca el ".

Super-actual .
Din pacate fiecare dintre noi se crede cel sanatos,la care ceilalti striga....

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

"De la aproapele nostru vin şi viaţa şi moartea. Dacă-l vom câştiga pe frate , îl câştigăm pe Dumnezeu. Dacă-l smintim pe frate , păcătuim împotriva lui Hristos."
"Se apropie vremea când oamenii vor înebuni, iar dacă vor vedea pe cineva sănătos la minte , se vor năpusti asupra lui strigându-i :< Eşti nebun > , pentru că nu-i ca el ".

"Eu nu mă tem de Dumnezeu , ci-L iubesc pe Dumnezeu, fiindcă iubirea alungă teama".
"Oriunde mergi , ţine-L pe Dumnezeu în faţa ochilor tăi ! Orice faci , urmează mărturia Sfintelor Scripturi ! În orice loc te aşezi , nu-L părăsăi degeaba ! Păzeşte aceste trei porunci şi te vei mântui ! "

[cristiboss56]

Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care păzeşte pe om. Când ea te mustră , înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conştinţa prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune şi să nu mai greşim. Şi lui Pavel i-a dat Dumnezeu un înger rău ca să-l lovească peste obraz pentru a nu se înălţa cu mintea. Conştinţa pomeneşte păcatele noastre , şi , pomenindu-le , ne smereşte. Hristos a venit pentru mântuirea păcătoşilor. Deci , să avem nădejde şi curaj , să nu mai greşim, să facem milostenie, să ne rugăm după putere şi ne mântuim cu darul lui Dumnezeu. Lasă-te, întotdeauna , în voia lui Dumnezeu şi vei avea pace în suflet. Iar când nu ştii care este voia lui Dumnezeu, roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile şi ascultă glasul conştiinţei. Cum te îndeamnă ea mai mult , aceea este voia lui Dumnezeu. ( arhim. Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul ) -

[cristiboss56]

Ele formează rugăciunea şi jertfa trupului. Făcând metanii şi rugăciuni după putere şi zicând : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul",ne ostenim cu amândouă părţile prin Rugăciunea minţii şi aplecarea până la pământ a genunchilor. Astfel , predăm lui Dumnezeu şi sufletul şi trupul ,de la Care le-am luat în dar. ( arhim.Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti-cu protosinghelul Daniil Băicuş, Mănăstirea Cozia ) .

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Ele formează rugăciunea şi jertfa trupului. Făcând metanii şi rugăciuni după putere şi zicând : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul",ne ostenim cu amândouă părţile prin Rugăciunea minţii şi aplecarea până la pământ a genunchilor. Astfel , predăm lui Dumnezeu şi sufletul şi trupul ,de la Care le-am luat în dar. ( arhim.Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti-cu protosinghelul Daniil Băicuş, Mănăstirea Cozia ) .

- Acesta se vede din primirea gândurilor rele şi convorbirea cu ele. Să luăm deci bine seama şi cu frica lui Dumnezeu să alungăm orice gând ne vine , ştiind că suntem luptaţi de gândul trândăvirii , care este unul dintre cele şapte păcate de moarte, având în minte cuvântul psalmistului care zice:< Fiii oamenilor, până când grei la inimă ? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna ? >.

[andrei_im]

"Nu cred ca trairea in piete este diferita cu ceva de trairea in pustie. A fi sarac material este, intr-un fel, mult mai usor decat a fi sarac in mod launtric, in sensul de a nu fi legat de nimic. Acesta este un lucru foarte greu de invatat si care se petrece treptat, de la un an la altul. Inveti cu adevarat sa apreciezi lucrurile sa-i privesti pe oameni si sa constati frumusetea lor stralucitoare - fara a dori sa te instapanesti peste acesti oameni. A smulge o floare inseamna a intra in stapanirea ei, inseamna si a o ucide. Votul saraciei ma face sa apreciez lucrurile mult mai mult. Dar in primul rand trebuie sa invatam sa fim liberi in noi insine. Sunt momente in care trebuie sa te retragi in mod fizic pentru a invata ce inseamna pentru ceva sau cineva sa existe in felul lui propriu si nu doar ca o oglinda a emotiilor tale.

Se intampla atat de des ca, atunci cand spunem "eu te iubesc", sa o spunem cu un mare "eu" si cu un "tu" mititel. Folosim iubirea ca pe o conjunctie, in loc sa ne raportam la ea ca la un verb care implica actiunea. Nu este de ajuns sa stam cu privirea atintita spre orizont, sperand ca astfel il vom vedea pe Domnul; mai curand ar trebui sa ne uitam cu atentie la aproapele nostru, care este cineva a carui existenta a fost voita de Dumnezeu, cineva pentru care Dumnezeu a murit."

Din cartea "SCOALA RUGACIUNII" de Mitropolitul Antonie de Suroj

[costel]

"Fata de incercarile care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fara rugaciune si pocainta, nimeni n-a scapat de asuprire". (Cuviosul Marcu Ascetul)