Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

sursa: johnsanidopoulos.com



Să nu uităm că postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu.
Muntele Athos... un pământ cu bună-mireasmă umblat de sfinți și semănat de la un capăt la altul cu moaștele lor. Un loc de întâlnire a urmașilor lui Adam cu Creatorul pe care L-au uitat. Aici omul se luptă, se nevoiește iar Dumnezeu se oferă în mod constant. La fel și omul. Athos este un Sfânt Altar, un loc al sacrificiului. Urci și sufletul respiră. Fiecare întâlnire este o învățătură spirituală. Îți arunci plasele și pescuiești hrană spirituală din mările paradisului.

Binecuvintează părinte!
„Dumnezeu să te binecuvânteze, bucuria mea!”
Sunteți de mult timp în Sfântul Munte?
„Viețuiesc aici de șaizeci de ani, dar ce sunt șaizeci de ani în fața lui Dumnezeu; o respirație.”
Părinte, aș vrea să-mi spuneți câteva cuvinte despre post.
„Pentru a da un sfat trebuie ca mai întâi să-l experimentezi, trebuie să-l trăiești. Doar cineva care s-a născut lângă mare sau este un om al mării poate vorbi despre mare. Dar mă voi supune dorinței tale și îți voi împărtăși din învățăturile Părinților care erau prieteni ai postului.”
Părinte, este postul un scop în sine?
„Postul nu este un scop în sine, ci un mijloc spre scop. Spre exemplu, să vii la Muntele Athos a fost scopul tău, destinația ta. Ambarcațiunea care te-a adus aici a fost doar mijlocul prin care ți-ai îndeplinit scopul. La fel este și cu postul: este unul dintre mijloacele oferite nouă de dragostea lui Dumnezeu, mijloc care să ne facă să râvnim pe Dumnezeu. Dumnezeu este scopul și destinația noastră.”
Când a apărut postul?
„Postul este îngemănat cu umanitatea. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, postul a fost dat omului de către Dumnezeu în rai.”
Dar de ce a dat Dumnezeu porunca postului? Pentru a-l distruge pe om?
„Nu, ci pentru a-l mântui! Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om El l-a luat și l-a așezat în mâinile postului, care este o mamă afectuoasă și un învățător excelent. L-a încredințat postului pentru mântuirea lui. Deși postul este un învățător, acesta nu îl limitează ci îl zidește pe om.”
Părinte, este postul o necesitate?
„Sfântul Ioan vă va răspunde iarăși: «Dacă postul era necesar în Eden, este cu atât mai necesar în afara lui. Dacă înainte de a ne lovi aveam nevoie de medicament, cu atât mai mult vom avea nevoie după ce ne-am rănit. Înțelegi?»”
Ce?
„Porunca postului a fost dată în rai ca o precauție împotriva căderii. De la căderea omului este dat în scop terapeutic, de refacere.”
Atunci care este scopul postului?
„Postul ofilește dorințele păcătoase, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul; și Sfântul Simeon Noul Teolog spune că postul ne înmoaie inimile. Sfântul Grigorie Palama spune că prin post se împlinește și desăvârșește orice faptă bună. Acestea sunt motivele pentru care Sfântul Ioan Gură de Aur își mărturisește dragostea pentru post: «Iubesc postul pentru că este mama înțelepciunii și fântâna actelor filozofice.»”
Cum ar trebui să postim?
„Postul este un mijloc, o unealtă spirituală care nu este limitată la mâncare, ci omul ca întreg trebuie să participe la el în chip psihosomatic, adică trup și suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: «Postești? Dovedește-mi asta prin lucrările tale. Dacă vezi un om sărman, miluiește-l. Dacă vezi că un prieten este lăudat, nu-l invidia. Nu posti doar cu gura, ci și cu ochii și urechile și picioarele și mâinile și cu toate mădularele trupului tău. Postește cu mâinile, lepădându-te de lăcomie. Postește cu picioarele, încetând să mai alergi după păcate. Postește cu ochii, disciplinându-i pe aceștia să nu mai privească la ceea ce este păcătos. Postește cu urechea, ne mai ascultând vorbele deșarte și bârfele. Postește cu gura ne mai vorbind cuvinte netrebnice și critici nedrepte. Pentru că ce vom folosi dacă ne abținem de la păsări și pește, dar ne mușcăm și devorăm semenii?»”
Cum ne mușcăm și devorăm frații?
„Prin defăimări și critici, care vin din lipsa de dragoste pentru fratele nostru.”
Mulțumesc Părinte. Învățătura ta mi-este de mult folos duhovnicesc.
„Să mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a luminat sfinții. Mergi cu bine și Harul lui Dumnezeu să se pogoare peste tine, fie ca Maica Domnului să te ocrotească, și sfinții să te călăuzească. Și nu uita ca postul este mai întâi de toate să flămânzim după Dumnezeu!”

[cristiboss56]

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...ii-b1-p147.htm

Vedem printre semenii noştri oameni cuminţi, liniştiţi, care nu supără pe nimeni. Care salută pe tot omul si vorbeşte frumos, care nu creează probleme. Şi totuşi sunt pline canalele de ştiri cu întâmplări triste, chiar dramatice cu astfel de oameni cuminţi. Unul s-a omorât, altul si-a ucis nevasta..., iar vecinii se miră şi spun: cum se poate aşa ceva era un om atât de cuminte, niciodată nu l-am văzut să facă probleme. Deci care este explicaţia? cum aşa? se întreabă toti. Răspunsul ni-l dă Parintele Ştefan de la Schitul Lacu din Muntele Athos.


"O minte cuminte înseamnă a te păstra şi a nu ieşi din cadrele normalului etic. Se referă îndeosebi la relaţiile sociale între oameni. În viaţa duhovnicească este cu totul altceva.
Altceva este un om drept, un om corect în viaţa sociala faţă de un om duhovnicesc. E o mare diferenţă. Poate fii omul şi drept şi duhovnicesc însă poate fi şi cuminte si ateu. Această cuminţenie este prima fază, o temelie pe care se poate clădi uşor viaţa duhovnicească. Într-un om obraznic , un om care este certat cu normele sociale, în primul rând trebuie să pui rânduială, trebuie să se pună el însuşi la punct ca să poţi clădi în el casa aceasta sufletească, casa duhovnicească. Cu un om obraznic nu poţi clădi o casă duhovnicească. Nu se poate. Cuminţenia aceasta se referă la legăturile dintre oameni şi ea poate ajuta pe cineva să înainteze foarte repede dacă se angajează în viaţa duhovnicească. După părerea mea cuminţenia este temelia unei vieţi duhovniceşti adevărate, bineînţeles dacă după angajarea in viaţa duhovnicească se păstrează in această cuminţenie. Cuminţenia se înduhovniceşte , se spiritualizează, luând diferite forme. Ea ajută la isihie, la rugăciune, la concentrare, la ascultare. Se ajută pe sine dar şi pe ceilalţi. Zicea cineva: acest om îmi odihneşte sufletul. Omul duhovnicesc cuminte aduce linişte nu numai în relaţiile exterioare, ci şi în cele interioare. Deci cuminţenia este şi temelie şi culme în viaţa duhovnicească, dar e şi timona care ajută să ţii calea dreaptă întreaga viaţă.
La omul neduhovnicesc cuminţenia rămâne în anumite limite comportându-se cuminte până la sfârşit: nu jigneşte pe nimeni, se poartă frumos cu fiecare..."


La unii oameni neduhovniceşti, tocmai pentru că această cuminţenie este limitată, la clipe de mari încercări, nefiind duhovniceşti, se pierd cu firea şi reacţionează foarte antagonic. Cel cuminte si blând poate ieşi din tipare şi devine violent sau poate cădea brusc într-o deznădejde ucigătoare.
De aceea dacă nu se împleteşte cuminţenia cu credinţa şi aspiraţia la înduhovnicire este ca şi cum ai avea fundaţia casei dar casa nu e făcută deşi tu zici că ai casă, iar la primele ploi fundaţia se umple cu apă. Nu eşti apărat nici de viscol nici de ploaie.

[redemptor]

''Dragul meu, să ai frica lui Dumnezeu în toate, roagă-te mult şi te sileşte să faci acum cît mai multe fapte bune.Că să ştii, la batrîneţe nu mai poţi face aproape nimic, dacă nu te deprinzi din tinereţe.Acesta-i sfatul batrînului!''



sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[redemptor]

''Aşa, părinţilor, aici găsim toată înţelepciunea Duhului Sfînt. Că sfinţii au pus în practică Evanghelia lui Hristos. Eu de atunci citesc permanent în Vieţile Sfinţilor şi mult mă folosesc. Iaca le ţin colea la căpătîi şi cînd mai am puţin timp, mai citesc oleacă din ele. Apoi iar mă duc unde este nevoie.''



sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI+Arhim. Ioanichie Bălan

[redemptor]

''-Mai mare este zgomotul minţii decît zgomotul satului. De acela mai mult să te temi. Că mare război dă satana călugărului prin imaginaţie şi gînduri. Satana întotdeauna caută să-şi pună tronul în mintea şi inima omului. Iar noi trebuie să-l alungăm prin post şi rugăciune şi să aşezăm în noi tronul Etimasiei, al Mielului lui Dumnezeu şi al Sfîntului Duh.''



sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[cristiboss56]

Socoteste adesea ca o singura inaltare a mintii la Dumnezeu si o umilita metanie cu plecare de genunchi la pamant spre cinstirea lui Dumnezeu sunt mai scumpe decat toate comorile lumii.Si ca, totdeauna, cand vom lasa lenea si ne vom sili la lucruri sarguitoare, ingerii duc la Imparatia lui Dumnezeu o cununa de glorioasa biruinta.


Nu intarzia a-ti tese haina de mire cand trebuie sa mergi acolo impodobit ca sa intampini pe Mirele Hristos.

Adu-ti aminte in fiecare zi ca cea de azi este a ta, cea de maine este in mana lui Dumnezeu si ca Cel ce ti-a dat dimineata nu ti-a fagaduit ca-ti va da si seara.De aceea nu asculta de diavol care-ti cere sa dai lui ziua de azi, iar pe cea de maine s-o dai lui Dumnezeu.

Considera ticaloasa acea zi (desi ai facut multe lucruri), in care n-ai castigat multe biruinte impotriva placerilor si voilor tale rele si in care n-ai multumit lui Dumnezeu nu numai pentru binefacerile primite, ci pentru patima lui cea nemuritoare suferita pentru tine.

"Nevoieste-te totdeauna cu nevointa cea buna".(1 Tim.6, 12)

Cea mai mare trebuinta este a sti sa-ti carmuiesti limba cum se cuvine si s-o infranezi.Foarte adeseori multa vorbire vine din mandrie.

Iar despre altele cand vorbesc, glasul lor numai sa atinga auzul tau,dar mintea sa stea ridicata la Dumnezeu.

Se cuvine a-ti pazi cu mare bagare de seama ochii si nu-i lasa sa se intinda la fetele oamenilor, frumoase sau urate, ale barbatilor ori ale tinerilor si fara barba sau la goliciunea trupurilor straine ori a trupului tau.Pe langa acestea fereste-te a nu iscodi cu privirea la mancarurile si bauturile alese.Nu cauta cu dulceata la hainele frumoase, la bani, la argint ori la gloriile marete ale lumii.(Ps.119, 37).Pazeste-ti privirea de dansuri, jocuri, mese, banchete, discutii, lupte, alergari si tot felul de lucruri dezordonate si necuviincioase iubite de lumea nebuna si oprite de Legea lui Dumnezeu.

Se cuvine a-ti pazi auzul intai, sa n-auzi cuvinte urate si exotice, cantece si instrumente muzicale, de care se indulceste sufletul si inima se apropie de pofta trupeasca (Prov.17,, 1).Al doilea, evita sa auzi glumele si cuvintele de ras, cum sunt indeosebi basmele, fabulele si diferitele inchipuiri ale lumii, veselindu-te si delectandu-te intr-ansele (2 Tim.4, 3-4).Al treilea, sa nu asculti cu placere osardiile si clevetirile facute de unii aproapelui lor, ci, daca poti opreste-le, iar de nu, sa nu stai sa le auzi. Al patrulea, fereste-te a auzi cuvinte banale,desarte si barfiri, cu care se ocupa multa lume, fiindca e scris:"Nu primi marturie desarta"(Ies.23, 1), (Matei, 12, 36).Pazeste-te a auzi toate acele cuvinte care-ti pot vatama sufletul; mai ales momirile amagitorilor si laudele.(Isaia 3, 11).Sa-ti placa mai ales sa auzi necinstirile si insultele ce ti le fac altii.

Pazeste-ti mirosul de mirodenii si de orice aromate mirositoare.Sa nu le porti cu tine, sa nu te ungi cu ele si sa nu le mirosi cu pofta. Ele slabesc barbatia sufletului, pravalindu-l in patimi si pofte desfranate.(Isaia 3, 24), (Amos 6, 6).

Pazeste-ti gustul si pantecele sa nu cada rob bucatelor grase, delicioase si variate, nici bauturilor dulci aromate."Vai celor ce mananca iezi din turme si vitei sugatori din mijlocul cirezilor"(Amos 6.4).

Sa te feresti a pune mana nu numai pe trup strain, de barbat ori de femeie, batran sau tanar, dar nici pe trupul tau.Mai ales pe partile ascunse sa nu te atingi decat in caz de trebuinta. Caci pe cat de groasa este aceasta simtire a pipaitului, pe atat mai simtitoare si vie se aprind pasiunile carnii si-l duc pe om pana la savarsirea pacatului. La pipait duce impodobitul capului, trupului si picioarelor. De aceea pazeste-te a-ti impodobi trupul cu haine moi, multicolore. Poarta numai cele cuvioase, modeste si smerite dupa cum cere frigul iernii, caldura verii, pentru apararea corpului.

Imaginatia si memoria sunt o comuna perceptie interna care inchipuie si aminteste tot ceea ce cele cinci simturi ale noastre din afara au ajuns a le percepe.Intrucatva simtirea, adica si cele simtite se aseamana cu pecetea, iar imaginatia cu impregnarea pecetii.
Sursa :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...t-b1-p1930.htm

[redemptor]

''-Da unde mai sînt asemenea părinţi! Erau odată. Am apucat aici pe părintele Vichentie. Adevărat duhovnic. Plin de dragoste, milostiv şi nevoitor ca un sfînt. I-am fost ucenică. Îi duceam mîncare la chilie, iar sfinţia lui ne dădea sfaturi, ne învăţa din Sfînta Scriptură şi ne binecuvînta.''


sursa: CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[redemptor]

''-Biserica mi-a fost în toată viaţa cea mai mare mîngîiere, cuvioase părinte. Dau slavă lui Dumnezeu că m-a învrednicit de viaţa călugărească. Aici am avut o singură ocupaţie:grija pentru suflet. Şi sînt mulţumită părinte, că sînt aici aproape de biserică.''



sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[redemptor]

''Dacă avem dragoste pe toate le-am dobîndit. Să nu ţinem mînie, să nu ne răzbunăm şi să nu apună soarele întru mînia noastră. Dumnezeu să ne ajute să facem aceste lucruri şi cred că ne vom mîntui.''


sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[cristiboss56]

Nu-i nici o vinovatie sa mananci, Domnul fie slavit!...Ceea ce strica este pofta nesatioasa, imbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului pana la refuz. Tot asa cu vinul. A-l folosi cu masura, nu-i nici o greseala. Greseala e a te da betiei si a fi necumpatat, a-ti perverti folosirea mintii. Daca slabiciunea voastra trupeasca nu va ingaduie sa treceti ziua fara sa mancati, nici un ins intelept nu v-ar putea tine de rau. Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre. Daca ne cere sa ne infranam de la mancare si sa postim, aceasta nu-i fara temei si nu asa, numai ca sa stam fara sa mancam, ci pentru ca dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, sa ne incredintam celor ale sufletului in toata vremea care ne sta la indemana. Daca am duce viata intr-un duh cumpatat, daca toata vremea noastra sloboda ar fi harazita lucrurilor duhovnicesti, daca ne-om atinge de hrana numai pentru a ne indestula nevoile si vom folosi intreaga noastra viata in lucrari bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni l-ar da postul. Dar firea omeneasca trandava fiind, atrasa mai ales spre moleseala si bucurie, stapanul nostru, cel plin de bunatate, ca un duios parinte, a inchipuit pentru noi leacul postului, ca sa smulga moliciunea din inimile noastre si sa ne faca sa ne stramutam grija de la lucrurile lumii acesteia la cele duhovnicesti...

Postiti?Aratati-mi-o prin fapte. Prin care? Veti zice. De vedeti un sarac, aveti mila de el, un dusman, impacati-va cu el, un prieten inconjurat de bun nume , nu-l invidiati, o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura voastra sa posteasca, ci si ochiul, urechea, si picioarele, si mainile, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca, ramanand curate de hranire si de lacomie. Picioarele, nealergand la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine. Hrana ochilor este ceea ce ei vad. Daca-i o priveliste neingaduita si potrivnica Legii, postul sufera din pricina aceasta si mantuirea sufletului este vatamata intru totul; daca-i o priveliste ingaduita de Lege si fara greseala, postul se impodobeste cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca in vremea postului sa te tii chiar si de la hrana ingaduita, si sa te duci sa gusti privelistile oprite. Nu mancati carne ? Atunci opriti si ochii de a privi nerusinarea. Asemenea, urechea voastra se cade sa posteasca. A posti pentru ureche inseamna a o astupa pentru vorbirile de rau si pentru zavistii. "Nu aplecati urechea voastra la vorbirile desarte" - este scris. Gura, pe de alta parte, trebuie sa posteasca de sudalme sau alte vorbiri rusinoase. La ce bun sa te tii de la carne de pasare si de la peste, de-ti vei sfasia si ucide fratele tau?
Apoi, ceea ce trebuie sa cercetam, cu privire la post, este daca am capatat mai multa ravna, daca ne-am indreptat unele din nedesavarsirile noastre, daca ne-am spalat de greseli. E un obicei raspandit in vremea postului mare, de a ne intreba unii pe altii cate saptamani am postit.Si auzim pe unii: o saptamana, pe altii doua, pe unii toate. Dar unde-i prisosirea, daca savarsim postul cu mainile goale de fapte bune? Cand cineva iti va zice:"Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit, suduiam, si m-am lasat". Ceea ce foloseste negustorilor nu este atat sa strabata o mare departare de mare, ci de a aduce o buna incarcatura de marfuri din belsug. Nu prisosim nimic cu postul, daca numai il savarsim, fara sa gandim la nimic si cum o fi. Daca postul ne este abtinerea de la mancare, odata ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut si postul. Dar de ne vom abtine de la pacat, postul acesta nu va inceta dupa ce celalalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit - si inainte de imparatia cerurilor, ne va aduce aici, pe pamant, buna rasplatire.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p1792.htm