Pilde din PATERIC

[glykys]

În prealabil postat de Yasmina

Am inteles acum...
A doua pilda am invatat-o si eu de la mama mea,caci si ea daruieste lucrurile care plac altora(am zis ca am invatat,nu am zis ca si aplic invatatura,ba din contra inainte ma suparam ca dadea lucrurile ei altora...acum mi-am mai muiat inima.)

Cand a implinit mama 50 de ani,i-am daruit in semn de pretuire o bratara cu diamante...Peste cateva luni s-a dus in vizita la cineva,si i-a daruit bratara pt ca acelei persoane i-a placut bratara foarte tare!
M-am suparat pe moment,insa mi-am trecut,i-am trimis mamei alta in schimb.Rar ma mai supara mama cu ceva,o iubesc prea mult

Ma scuzati,ca sunt off topic cam de multisor...

Hihi, ma bucur pentru acest offtopic. Se dovedeste de aici ca sunt crestini care practica invataturile din Pateric. Din pacate, se vede ca unii care il citesc nu il inteleg. Bine ca il inteleg si il aplica unii care nici macar nu l-au citit!

[glykys]

Întotdeauna daţi slavă şi mulţumiţi lui Dumnezeu; nerecunoştinţa este cel mai mare păcat dintre toate şi cel mai mare păcătos este nerecunoscătorul.

http://www.pateric.ro/capitolul-xix-...andurile-bune/

[glykys]

Zis-a iarasi avva Pimen : a intrebat pe avva Paisie cineva odata, zicand : ce voi face sufletului meu, ca e nesimtitor si nu se teme de Dumnezeu ? Si i-a zis lui : du-te, lipeste-te de omul care se teme de Dumnezeu si apropiindu-te, te vei invata si tu a te teme de Dumnezeu.

[Ekaterina]

Un frate iarasi a intrebat pe parintele Pimen, zicand: "Parinte, am facut un pacat greu si voiesc ca trei ani sa petrec in pocainta". Staretul a raspuns: "Este mult!" Fratele a zis: "Atunci porunceste ca sa ma pocaiesc un an". Staretul iarasi a raspuns: "Este mult!" Auzind aceasta, ceilalti frati au zis: "Apoi pana la patruzeci de zile se cuvine a petrece in pocainta?" Iar staretul iarasi a raspuns: "Este mult!" Si a adaugat: "Eu socotesc ca de se va pocai omul din toata inima si de va pune gand tare, ca de acum sa nu se mai intoarca la pacat, apoi in trei zile ii primeste Dumnezeu pocainta lui! Toate cele peste masura sunt ale dracilor".

[antiecumenism]

"Un frate a fost napastuit in chinovie pentru desfranare si sculandu-se a mers catre avva Antonie. Si au venit fratii de la chinovie ca sa-l caute pe el si sa-l ia si au inceput sa-l mustre,ca asa a facut. Iar el se indrepta, ca nimic de acest fel nu a facut. Iar dupa intamplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, cel ce se numea Kefala si a spus o pilda ca aceasta : am vazut pe marginea raului un om bagat in noroi pana la genunchi si venind unii sa-i dea mana, l-au cufundat pe el pana la grumazi. Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: iata om adevarat, care poate sa vindece si sa mantuiasca suflete. Deci umilindu-se ei de cuvintele batranului, au pus metanie fratelui."

[glykys]

18) Intrebat-au unii pe avva Macarie, zicand : cum suntem datori sa ne rugam ? Le-a zis lor batranul : nu este trebuinta a vorbi multe, ci a intinde adeseori mainile si a zice : Doamne, precum vrei si precum stii, miluieste ! Iar de !li sta razboi upra, zi : Doamne, ajuta-mi ! Si El stie ce e de folos si face cu noi mila.

[glykys]

PENTRU AVVA XANTIE

1) Zis-a avva Xantie : talharul pe Cruce era si dintr-un cuvant s-a indreptat. Si Iuda cu apostolii era impreuna numarat si intr-o noapte a prapadit toata osteneala si s-a pogorat din ceruri in iad. Drept aceea, nimeni facand bine, sa nu se faleasca, caci toti cei ce s-au nadajduit in sinesi, au cazut.

2) S-au suit odata avva Xanie de la Schit la Terenut. Si unde a gazduit pentru osteneala nevointei, i-a adus lui putin vin. Si auzind unii, i-au adus lui un indracit si a inceput dracul sa il ocarasca pe batran : la bautorul de vin acesta m-ati adus ? Si batranul nu voia sa il scoata, dar pentru defaimare zicea : cred lui Hristos, ca nu voi ispravi paharul acesta pana ce nu vei ce nu vei iesi. Si daca a inceput batranul sa bea, a strigat dracul, zicand : ma arzi, ma arzi ! Si mai inainte de a ispravi, a iesit dracul, cu darul lui Hristos.

3) Acestasi a zis : cainele este mai bun decat mine, caci si dragoste are si la judecata nu vine.

Un batrân spunea:
– Câteodata spunem ca noi avem dragoste, dar ce fel de dragoste este aceasta? Vreau sa spun, ce fel de dragoste duhovniceasca, caci nu ma refer la dragostea lumeasca. Cum poate un om sa ajunga sa-i considere pe ceilalti oameni frati si surori? Poate unii din acesti oameni sunt atei sau martori ai lui Iehova. Dar, cu toate acestea, ei sunt frati trupesti, desi desigur nu în duh, asa cum sunt ortodocsii unul fata de altul. Dar ei sunt totusi frati de sânge. Ar trebui sa varsam lacrimi si pentru ei. Pe de alta parte, daca un ortodox ar fi sa devina martor a lui Iehova sau catolic, cum ar trebui sa plâng? Acum sunt milioane ca ei. Am plâns destul? Nu, si, prin urmare, sunt departe de a avea în mine dragoste adevarata.
***
Parintele meu mi-a spus:
– A fost odata, în Schitul Sfânta Ana, un om batrân, pe nume parintele Petru. Avea 95 de ani. Obisnuia sa stea în aer liber în fata schitului si cârpea ciorapi pentru unii din parintii de acolo. Era ascuns în ceea ce facea, având în minte cuvintele Sfintei Scripturi: «Tu însa, când faci
milostenie, sa nu stie stânga ta ce face dreapta» (Matei 6, 3).
***
Un bătrân aspus:
– Un om bun priveşte toate femeile ca fiind surorile lui. Chiar şi atunci când vede o femeie imorală, ar trebui să-şi spună: «Dacă femeia aceasta ar fi sora mea de sânge, aş fi foarte încurcat». Aşadar, nu ar trebui să profite de ea.
***
În viaţă curată şi în sărăcie trăiau în pădurile Sfântului Munte şapte călugări (sau 12, luându-ne după spusele unor pustnici) complet goi şi hrănindu-se ca păsările cerului, cu verdeţuri sălbatice, rădăcini, castane şi alune. Se spune că primeau Sfânta Împărtăşanie în peştera Sfântului
Petru de la părintele Daniel, renumitul isihast. Nu ştim dacă ei mai sunt încă în viaţă. Învăţatul călugăr, Spiridon Kambanaos, doctorul de la Marea Lavră, a scris despre aceşti «îngeri pământeşti şi oameni cereşti»: «Şi ce putem spune despre cei care locuiesc în zona Krya Nera, unde doar privirea lui Dumnezeu, Care vede toate, le poate ştii felul lor de viaţă?».
***

Un părinte a spus despre dragostea pentru adevărata credinţă:
– Mânia este necesară doar pentru apărarea credinţei noastre. Nu este folositoare pentru a ne apăra pe noi înşine. Dacă cineva vorbeşte de rău împotriva noastră, ar trebui să acceptăm. Însă când credinţa noastră este atacată, atunci mânia devine potrivită pentru a apăra Ortodoxia.
***
Deseori, părinţii de la Muntele Athos spun:
– Dacă ar trebui să rămânem tăcuţi, când credinţa noastră trebuie apărată împotriva ereziilor, care ar fi rostul şederii noastre pe aceste stânci atât de mulţi ani?
– Dogmele nu pot intra în Piaţa Comună, aşa cum intră bunurile materiale.
***
Odată, părintele B. s-a dus într-un sat cu treburi ale mănăstirii. De îndată ce a ajuns, sătenii au venit la el şi l-au rugat insistent să-i ajute să apere credinţa adevărată în faţa unui predicator evanghelic. Acesta, cu citate din Sfânta Scriptură, îi tulbura pe ei, defăimându-i pe sfinţi şi pe Maica Domnului. Călugărul era simplu şi aproape analfabet şi s-a simţit stânjenit, dar după ce s-a gândit puţin, amintindu-şi ceea ce a citit despre sfinţi şi vieţile lor, l-a invitat pe predicatorul protestant să se întâlnească cu el şi a propus aceasta:
–Lăsaţi-ne să aprindem un foc în mijlocul pieţii din sat. Fiecare va trece prin el şi Dumnezeu va dovedi astfel care dintre noi poartă cu el Adevărul.
În ziua următoare, dimineaţa devreme, sătenii au adunat lemne şi au clădit un rug în mijlocul pieţii. Părintele B. a sosit, dar predicatorul nu. El a fugit cu primul vapor din ziua aceea.
Întregul sat s-a bucurat pentru victoria glorioasă asupra predicatorului înşelător. Când părintele B. s-a întors la mănăstire, ceilalţi călugări l-au întrebat:
– Erai pregătit să treci prin foc?
– Eram neliniştit, dar nu m-am îndoit de credinţa noastră şi am gândit: Pe pământ eu nu merit nimic, decât să merg în iad. Ar fi mai bine să ard aici, pe pământ, decât să ard veşnic.
Astfel, acest smerit şi simplu călugăr a apărat credinţa aşa cum au apărat-o primii martiri şi părinţii duhovniceşti înaintea lui.

[glykys]

Un părinte cu discernământ şi îndrumător a spus:
Odată, o cunoştinţă a venit să mă vadă, fiind într-o stare mizerabilă. El îşi construia o casă într-un loc foarte liniştit din oraş. În curând, nişte oameni au deschis un garaj lângă casa lui. Apoi, mai în jos, a fost construită o autostradă. Vis-a-vis s-a deschis un club de noapte. În curând omul nu a mai putut să doarmă deloc.
– Ce pot să fac, părinte? m-a întrebat. Să-mi construiesc altă casă? Cum aş putea?
El avea cinci copii. Nu e uşor să construieşti altă casă.
– Ce să facem? Nu mai e odihnă pentru noi acolo.
Astfel era problema lor, încât toată familia lua calmante.
– Ascultă, binecuvântate, am spus eu. Tu nu te confrunţi duhovniceşte cu problema. Să presupunem că acolo a început un război şi eu ţi-am spus că, dacă stai în acea casă îţi voi garanta că nu ţi se va întâmpla nimic; dacă ai vrea să ieşi afară, nimeni nu te va deranja şi nici măcar o bombă nu va cădea pe casa ta. Ce-ai spune? Probabil că aceasta ar fi cea mai mare binecuvântare în asemenea situaţie. Şi ai spune: «Ce binecuvântare este aceasta, Domnul meu! Lumea întreagă este distrusă şi mie mi se garantează viaţa!». Cu siguranţă că ai considera aceasta ca o mare binecuvântare. Acum să ai alt gând bun, de această dată despre situaţia curentă şi să spui: «Mulţumesc lui Dumnezeu! Cel puţin nu sunt tancuri blindate care să meargă pe aici… vedem numai nişte maşini… nu convoaie blindate. Unii oameni merg ca să aibă grijă de afacerile lor. Nu este război! Ce binecuvântare! Mulţumesc lui Dumnezeu!». Să dai mereu mulţumire. Pentru că dacă nu gândim pozitiv şi nu avem pace înăuntru nostru, nu trebuie să ne păcălim că dacă mergem într-un loc liniştit, vom avea atunci pace. Chiar şi acolo ispitele se vor aduna în jurul nostru ca şacalii, ca să urle noaptea. De fapt, şacali adevăraţi ar putea să se adune. De ce? Pentru că întotdeauna vom avea ispite. În timpul zilei, de exemplu, dacă în locul nostru liniştit avem un copac, se vor aduna greierii. Atunci aceste ispite ne vor înşela ca să folosim un băţ, pentru a împrăştia insectele, sau pietre, pentru a îndepărta şacalii! Trebuie să înfruntăm întotdeauna orice situaţie cu gânduri bune!

***

Un părinte spunea:
Odată eram într-un autobuz. Ce situaţie! Cineva i-a cerut şoferului să dea mai încet radioul. «Avem un preot printre noi», a spus el, fiindcă mă observase. Şoferul l-a dat mai tare. Eu spuneam rugăciunea lui Iisus. Persoana care vorbise a vrut să mă ajute, dar i-am spus: «Nu mă deranjează», fiindcă mă gândeam: dacă, Doamne fereşte, ar fi fost un accident şi s-ar fi scos oamenii din autobuz – unul cu piciorul rupt, altul rănit la cap, altul plângând, şi poate chiar un copil mic rănit –, cum aş fi putut să îndur o asemenea imagine? «Mulţumesc lui Dumnezeu, mi-am spus, toţi de aici sunt bine şi pot chiar să cânte!».
Astfel zgomotul de acolo a devenit tonul de bază pentru rugăciunea mea. Ei se comportau cum doreau, iar eu mă simţeam bine.
Nu este o altă cale de a înfrunta toate situaţiile decât o atitudine pozitivă, încercând să te pui în locul celeilalte persoane. De altfel, noi încercăm adesea să avem felul nostru de a fi şi lumea devine o casă de nebuni.
Când o persoană se pune în locul alteia, lucrurile revin la ordine. Ia de exemplu o femeie bătrână şi nora sa. Cea mai tânără ar trebui să se pună în locul celei bătrâne şi să spună: «Cum aş vrea eu să fiu tratată? Când o să fiu bătrână, pisăloagă, aş vrea eu ca nepoţii mei să râdă de mine? Şi nora mea să mă certe? Mi-ar place aceasta? Deci cum ar trebui să mă comport cu soacră-mea?».
De asemenea, ar trebui să ştii că dacă cineva nu se comportă duhovniceşte, atunci legile duhovniceşti intră în vigoare şi acela va trebui să plătească pentru toate. Dumnezeu îngăduie aceasta datorită dragostei Lui, ca noi să plătim pentru toate în această viaţă!


http://www.pateric.ro/capitolul-xix-...andurile-bune/