Importanta RUGACIUNII

[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

Dacă omul face aceasta în sufletul lui, cu toată inima lui, fericit acesta! Aşa îmi pare.

Asa este , caci si la bine si la rau , trebuie sa-L slavim pe Dumnezeu, ca intr o relatie adevarata de prietenie , si El va face cu siguranta cum este mai bine pentru noi !
Adevarat ca rabdarea noastra de multe ori s-a imputinat , si dreapta socoteala , suntem grabiti , nelinistiti si de multe ori nemultumitori , dar aici nu-i nici un secret in indreptare , decat sa aplicam vorbele simple , pline de adevar si de blandete ale Parintelui Cleopa : rabdare , rabdare , rabdare si iar rabdare si adaug eu , sa dam Slava lui Dumnezeu , ori de cate ori avem ocazie , si raspunsul va veni cu siguranta ,
O saptamana linistita si binecuvantata tie si tuturor iubitorilor de Dumnezeu !

[cezar_ioan]

Cristian, de multe ori am vrut să întreb şi chiar intenţionam să propun un topic distinct privind următoarea întrebare: ce înţelegem prin răbdare?
Nu întreb să mă aflu în treabă, ci pentru că m-am surprins pe mine însumi confundînd uneori răbdarea cu pasivitatea. Să fie răbdarea o atitudine pasivă? O abţinere seacă? O aşteptare în plan temporal şi atâta tot?
Sau, oare, înţelesul ei e mult mai complex şi înseamnă o conduită duhovnicească cu totul activă? O alegere voluntară aparte...
Eşti bun să oferi câteva coordonate ca reper?
Mulţumesc frumos,
Doamne ajută!

[cristiboss56]

În prealabil postat de cezar_ioan

Cristian, de multe ori am vrut să întreb şi chiar intenţionam să propun un topic distinct privind următoarea întrebare: ce înţelegem prin răbdare?

Doamne ajută!

Prietenul meu Ovidiu , care momentan a renuntat la forum de aproape un an , a deschis un thread la Topicul Pocainta despre aceasta virtute :http://www.crestinortodox.ro/forum/s...light=rabdarea

[cristiboss56]

Nu te lăsa de rugăciune, chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit.




Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.

Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neînţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu. Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească.
Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară. Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Ed. Sophia, București, 2007, pp. 122-123)

[cristiboss56]

Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi este trebuinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea pretenţie pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.
Să vă rugaţi pentru situaţia generală cu totul ieşită din comun a întregii lumi, ca să se milostivească Hristos de făpturile Sale, pentru că merg spre catastrofă. Să intervină dumnezeieşte în epoca complicată în care trăim, pentru că lumea se îndreaptă spre zăpăceală, nebunie şi impas.
Dumnezeu ne-a chemat să facem rugăciune pentru lume, care are atâtea probleme. Unii sărmani nu apucă să-şi facă nici măcar o cruce. Dacă noi, monahii, nu facem rugăciune, cine va face? Militarul în vreme de război este în stare de alarmă, gata încălţat. In aceeaşi situaţie trebuie să fie şi monahul. Ah, Macabeu aş fi ajuns de aş fi făcut aşa! Aş fi fugit în munţi, ca să mă rog mereu pentru lume.
Trebuie să ajutăm toată lumea cu rugăciunea, ca să nu facă diavolul orice vrea. Diavolul a dobândit drepturi. Iar aceasta nu pentru că îl lasă Dumnezeu, ci pentru că El nu vrea să silească libertatea nimănui. De aceea noi să ajutăm cu rugăciunea. Când pe cineva îl doare pentru starea ce stăpâneşte azi în lume şi se roagă, atunci oamenii sunt ajutaţi fără să se fie silită libertatea voinţei lor. Dacă veţi mai spori încă puţin cu harul lui Dumnezeu, vom încerca să intrăm într-o rânduială nouă de rugăciune. Vreau să vă faceţi “radar”, pentru că lucrurile se precipită. Vom organiza un atelier de rugăciune. Să vă bateţi în război folosind şiragul de metanii. Rugăciunea să se facă cu durere. Ştiţi ce putere va avea atunci rugăciunea?
Mult mă rănesc când văd monahi care acţionează omeneşte, iar nu cu rugăciunea spre a mijloci la Dumnezeu în lucrurile greu de izbutit omeneşte. Dumnezeu le poate aranja pe toate. Când cineva face o lucrare duhovnicească în chip corect, atunci chiar numai şi cu rugăciunea poate zidi mănăstiri, le poate înzestra cu toate cele absolut necesare şi poate ajuta toată lumea, nu este trebuinţă nici să lucreze, ajunge numai să se roage. Monahul trebuie să încerce să nu aibă dureri de cap pentru cutare sau cutare greutate, fie a sa personală, fie a unui semen de al său, fie privind situaţia generală, ci să alerge la rugăciune şi să trimită multe puteri dumnezeieşti prin mijlocirea lui Dumnezeu. De altfel, aceasta este lucrarea monahului, iar dacă monahul n-a înţeles-o, viaţa lui nu are nici un sens. De aceea, să ştie că orice nelinişte a sa, care îl sileşte să caute cu chinuială şi durere de cap soluţii omeneşti la diferite probleme, este de la diavolul. Atunci când vedeţi că vă preocupă lucruri pentru care omeneşte nu există rezolvare şi nu le încredinţaţi lui Dumnezeu, să ştiţi că aceasta este o măiestrie a diavolului, ca să lăsaţi rugăciunea prin care Dumnezeu poate trimite nu numai, simplu, putere dumnezeiască, ci puteri dumnezeieşti. Iar atunci ajutorul nu va fi un simplu ajutor dumnezeiesc, ci o minune a lui Dumnezeu. Dar din clipa în care începem să ne neliniştim împiedicăm pe Dumnezeu să intervină. Punem logica înainte şi nu pe Dumnezeu şi voia Sa dumnezeiască prin care să fim îndreptăţiţi a primi ajutorul dumnezeiesc. Diavolul încearcă, furând cu măiestrie dragostea monahului, să-l ţină într-o dragoste lumească, într-o înfruntare lumească a lucrurilor şi într-o slujire lumească a semenului său. In timp ce el, ca monah, are posibilitatea să se mişte în spaţiul lui propriu, în specialitatea sa de transmisionist, pentru că aceasta este şi ascultarea ce i-a dat-o Dumnezeu. Toate celelalte, pe care le facem prin străduinţe omeneşti, sunt pe un plan inferior.
De asemenea, este mai bine ca monahul să ajute pe ceilalţi cu rugăciunea sa decât cu cuvintele sale. Dacă nu are puterea să oprească pe cineva care face rău, să-l ajute de departe cu rugăciunea, pentru că altfel se poate chiar vătăma. O rugăciune bună, din inimă, are mai multă putere decât mii de cuvinte, atunci când ceilalţi nu ascultă de cuvinte. Cu toate că unii spun că ajut lumea care vine şi mă află, eu văd însă că mai eficace slujesc lumea citind o oră şi jumătate la Psaltire. Cealaltă lucrare o văd ca o recreaţie, să-şi spună sărmanii durerea lor şi eu să le dau un sfat. Dar nu socot că-i ajut prea mult slujindu-i astfel. Rugăciunea este aceea care ajută. Dacă tot timpul meu l-aş fi dat rugăciunii, aş fi ajutat mai mult lumea. Să spunem că văd pe zi 200 de oameni. Oare numai 200 de necăjiţi există în lume? Dacă n-aş vedea pe nimeni şi m-aş ruga pentru toată lumea, atunci aş primi toată lumea. De aceea spun lumii: “Eu vreau să vorbesc lui Dumnezeu despre voi şi nu vouă despre Dumnezeu. Aceasta este mai bine pentru voi, dar nu mă înţelegeţi”.
Să-ţi faci ascultarea şi să spui: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi”, ca astfel să fie ajutaţi toţi oamenii. In “miluieşte-ne pe noi” sunt cuprinşi toţi.
Să nu neglijăm subiectul rugăciunii în aceşti ani grei. Rugăciunea este o asigurare, este comuniunea cu Dumnezeu. Aţi văzut ce spune Avva Isaac? “Dumnezeu nu ne va întreba pentru ce n-am făcut rugăciune, ci de ce n-am avut legătură cu Hristos şi ne-a chinuit diavolul“.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire Duhovniceasca



Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu,milueste-ne pe noi pacatosii.
Dumnezeu si Maica Domnului sa va ocroteasca.
Hristos a inviat!

[cristiboss56]

Dați-I mulţumire lui Dumnezeu, că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme... fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.

Dimineaţa moţăiţi, şi ca atare nu vă rugaţi, sau vă rugaţi la plesneală... Este foarte rău. Rugaţi-vă puţin, însă aşa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziaţi cu trei minute acolo unde vă grăbiţi să ajungeţi, nu este mare lucru! Aşadar, rugaţi-vă neapărat aceste trei minuțele dimineaţa, în atare caz, n-aveţi de ce vă apuca să citiţi rugăciuni după carte sau pe dinafară... rugaţi-vă cu propria gândire şi propriile cuvinte. Puneţi-vă în faţa lui Dumnezeu...
Dumnezeu este aproape şi de dumneavoastră, chiar dacă dumneavoastră puteţi fi departe de El cu gândul şi cu simţămintele: apropiaţi-vă de El atât cu unul, cât şi cu celelalte... Dați-I mulţumită că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme... fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.
Cereţi de la El binecuvântare pentru treburile zilei care începe, ca să vă arate pe cele bune şi să vă ferească de cele rele... Chemaţi-o pe Maica Domnului, chemaţi pe îngerul păzitor, pe sfânta a cărui nume îl purtaţi şi pe sfinţii toţi...
Rugaţi-vă pentru mama, fratele, rudele şi cunoscuţii voştri; pomeniţi-i şi pe cei adormiţi. După aceea, încredinţându-vă voii lui Dumnezeu, mergeţi la treburile pe care le aveţi, străduindu-vă în tot chipul să nu uitaţi că înaintea feţei lui Dumnezeu umblaţi...
Faceţi toate acestea cu minte adunată şi cu simţire nerăspândită: rugăciunea dumneavoastră va fi atunci adevărată, iar conştiinţa nu vă va reproşa nicicând că nu v-aţi rugat ori că v-aţi rugat rău. Îndeajuns va fi aceasta, mai ales dacă veţi păstra lipită de inimă aşezarea cea rugătoare.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2004, pp. 64-65)

[cristiboss56]

Orice pravilă de rugăciune lasă urma rugăciunii în suflet, continuarea ei neîntreruptă în aceeaşi ordine o înrădăcinează în suflet, iar răbdarea în această osteneală înrădăcinează şi duhul rugăciunii.
Când îţi termini pravila de rugăciune, nu trece imediat la vreo îndeletnicire, ci stai măcar puţin şi cugetă: la ceea ce ai făcut şi la ce te obligă acest lucru, păstrând după rugăciune mai ales ceea ce te-a impresionat puternic. Însuşirea rugăciunii este aceea că, dacă te rogi aşa cum trebuie, nu-ţi mai doreşti să te îngrijeşti îndată de treburi: cine gustă dulcele, nu-şi mai doreşte amarul; iar gustarea acestei dulceţi a rugăciunii este scopul pravilei de rugăciune şi prin această gustare a dulceţii rugăciunii în timpul pravilei de rugăciune se educă duhul rugăciunii.
Împlinind aceste reguli mici, îndată vei vedea roadele ostenelii rugăciunii. Orice pravilă de rugăciune lasă urma rugăciunii în suflet, continuarea ei neîntreruptă în aceeaşi ordine o înrădăcinează în suflet, iar răbdarea în această osteneală înrădăcinează şi duhul rugăciunii.
Iată cel dintâi de căpătâi mijloc pentru educarea duhului rugăciunii în noi! Este săvârşirea pravilei noastre, care corespunde cu menirea noastră, însă aceasta încă nu este totul; aici se pune numai începutul ştiinţei rugăciunii. Trebuie să mergi mai departe.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, 2008, p. 84)

[cristiboss56]

Când iei pâinea să o mănânci, înalţă mulţumiri către Cel ce ţi-a dat-o!

Când te aşezi la masă, roagă-te!
Când iei pâinea să o mănânci, înalţă mulţumiri către Cel ce ţi-a dat-o!
Când întăreşti cu vin slăbiciunea trupului, adu-ţi aminte de Cel ce ţi-a dat darul spre veselia inimii şi mângâierea bolilor.
Te-ai săturat ? Să nu uiţi de Binefăcător!
(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, omilia a V-a la Muceniţa Iulita, 113, în col. PSB, vol. 17, p. 389)

[cristiboss56]

Nimic nu te învaţă să te rogi decât însăşi rugăciunea, însuşi faptul de a te angaja în rugăciune.
Un punct de angajare în viaţa duhovnicească, este rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi de la vremea mesei. Nu poţi avea credinţă în Dumnezeu dacă nu te rogi lui Dumnezeu. Sunt unii oameni care se socotesc credincioşi, dar nu se roagă. Ceea ce nu ştiu ei, pentru că li se întunecă minţile, este aceea că renunţă la vorbirea minţii cu Dumnezeu. Un om credincios nu poate să nu-I spună lui Dumnezeu cele ce le poartă în suflet, nu poate să nu aducă preamărire lui Dumnezeu.
Sunt unii care se numesc credincioşi şi se mulţumesc doar să mediteze, doar să gândească la nişte lucruri care țin de credinţă, dar care nu adâncesc aceste lucruri în așa fel încât să izbucnească din sufletul lor şi în rugăciune. Să nu uităm de ce suntem în fața lui Dumnezeu: „Când îți vei aduce aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunile, pentru ca atunci când ÎI vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine“. Nu poţi să ai o viaţă evlavioasă, aşa cum nu poţi să-ti arăţi credinţa în Dumnezeu, fără să vorbeşti cu Dumnezeu, fără să începi ziua cu Dumnezeu şi să o sfârşeşti cu Dumnezeu, mai ales când ştii că rugăciunea e întâlnirea cu Dumnezeu. Cine nu se roagă dimineaţa şi seara, cine nu-şi face vreme de Dumnezeu, acela poate să ştie că nici n-are Dumnezeu. Dacă ai Dumnezeu, atunci nu poţi ocoli pe Dumnezeu. Trebuie găsită vreme anume pentru Dumnezeu (măcar 5-10 minute, dimineaţa şi seara). Trebuie să găseşti timp şi pentru Dumnezeu, aşa cum găseşti pentru atâtea lucruri pe care le faci. Să stai în faţa lui Dumnezeu cu atitudine de credinţă, în picioare, în genunchi, aşa ca să ştii că vorbeşti cu Dumnezeu, nu oricum. E adevărat că credinţa vine împlinind lucrurile lui Dumnezeu, de aceea noi pornim cu credinţa, cu câtă o avem şi înaintăm în credinţă, dar numai dacă facem lucrurile credinţei. Nimic nu te învaţă să te rogi decât însăşi rugăciunea, însuşi faptul de a te angaja în rugăciune. Nu te rogi, scazi în rugăciune; te rogi, înaintezi în rugăciune.
Cineva spunea: „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie”. Dacă nu te rogi, sau dacă te rogi prea puţin, dacă rugăciunea e atât de puţină în viaţa ta încât nu poţi să te cercetezi pe tine însuţi în rugăciune, înseamnă că nu ai folosit rugăciunea (pe care o faci şi în grabă, şi superficial). În orice caz, un program de rugăciune trebuie să ai. Oricum te-ai ruga, trebuie să te rogi şi dimineaţa, şi seara, şi la vremea mesei.
(Arhim. Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 188-189)

[cristiboss56]

<<Postul e vechi şi începe o dată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine. Postul şi rugăciunea sunt două mijloace prin care curăţim firea de patimi. Toţi oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu şi-au smerit sufletul cu rugăciune şi post. Şi Iisus a postit 40 de zile, punând postul
începătură a vestirii împărăţiei lui Dumnezeu, deşi Lui nu-I trebuia, fiind
nepătimaş. Temeiurile mai adânci ale postului şi rugăciunii le găsim tot la Botez. Adâncul fiinţei noastre se îmbracă în Hristos. În acest adânc al minţii sau în altarul inimii, după expresia Părinţilor, se sălăşluieşte Hristos, izgonind afară pe satana, care se retrage în simţiri. De aici puterile potrivnicului, patimile, se silesc să învăluie şi să prindă voinţa din nou în mrejele sale.
Cu trupul însă nu putem trata decât prin post. El nu ştie şi nu recunoaşte convingerile. De aceea el trebuie uscat, încet şi cu socoteală, fiindcă în mocirla uscată porcii patimilor nu mai vin să se scalde.
Ca să zădărnicim puterea potrivnică care lucrează prin simţuri patimile plăcerii, slăbim prin post aceste simţuri şi închinarea lor către plăcere. Un organism topit cu postul nu mai are putere să
schimbe convingerile conştiinţei. Dar mai bine de jumătate din numărul patimilor sunt ale minţii. Postul lucrează şi asupra acestora. E lucru de mirare, zice Sfântul Ioan Scărarul, că mintea fiind
netrupească, de la trup se spurcă şi se întunecă şi că, dimpotrivă, cea nematerialnică de la ţarină se subţiază şi se curăţă.
Ochii văd lucrurile, mintea vede gândurile. Postul curăţeşte ochiul, rugăciunea curăţeşte mintea. Aici nu vorbim de rugăciuni care cer lucruri materiale, nici de rugăciunea care dă drumul închipuirii, după cum nu vorbim nici de rugăciunea liturgică, ci numai de rugăciunea minţii. La
intrarea în călugărie, rugăciunea vameşului, completată poate chiar de Iisus, e numită deodată cu metaniile „Sabia Duhului Sfânt”. Rugăciunea minţii este:
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Cu numele lui Iisus spus întâi cu gura, apoi cu mintea, pătrundem din afară spre înlăuntrul nostru către Iisus,
Care la rugăciunea noastră bate război cu potrivnicul din gânduri şi ne izbăveşte de asupririle patimilor. Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de însuşi Iisus, că „fără Mine nu puteţi face nimic” în privinţa izbăvirii de patimi, deci în privinţa mântuirii.
Rugăciunea minţii are şi stări superioare, când izbăvindu-se patimile, se deapănă de la sine fără cuvinte, într-o nesfârşită dragoste de Dumnezeu, de oameni şi de toată făptura.>>


Un post binecuvantat !