In legatura cu avortul

[Parascheva16]

@Camy Nu ai prins aceasta fraza:

În prealabil postat de dobrin7m

este perfect normal, inteligent si acum e ditamai flacaul.
.

Deci e baiatul e mare acum, nu e mic :). Plus ca, Dumnezeu face mereu minuni, mai ales cand are o mama credincioasa care se roaga ptr. pruncii ei. Dumnezeu nu tine cont de calculele medicale.
*
Copilul ar trebui sa fie primit, nu dorit. Sunt doua chestiuni diferinte, poti fi dorit, dar sa nu te simti acceptat de ai tai.

[sophia]

În prealabil postat de kikyo_ea

Cunosc un caz in care copilul am inteles ca a fost conceput in ziua de Invire... Aceasta fetita este malformata total... e asemenea unei mumii... slaba, si foarte deformata. Nu se poate misca insa este total lucida. Tata ar fi venit beat in acea si zi... mama a ramas insarcinata. Acum fata are 20 de ani. De 20 de ani este in acest stadiu insa este ingrijita cu multa dragoste de mama ei. Incearca sa ii ofere ce e mai bun,.asemenea oricarui parinte... Aceasta este crucea acestei mame. Nu doreste moartea copilului ei, eesi se chinuieste foarte tare cu ea. Din contra vrea doar binele ei si sa ii fie alaturi cat mai mult timp. Ar trebui sa ne gadim de doua ori inainte de a decide daca e drept sau nu... Si cu un animalut de casa te straduiesti... sa.l ingrijesti sa ii oferi o bucata de paine. Cu atat mai mult cu un copil... oricum ar fi el trimis...

Uite cazuri din astea eu nu pot sa inteleg. De ce a stat femeia aia sa o batjocoreasca sotul. Si probabil ca n-a fost o situatie singulara?
De ce nu a plecat de acasa, la biserica undeva.
De tata nici nu mai vorbesc...
Copila asta acum ce vina are cu asa parinti?
De ce nu se gnadesc oamenii inainte sa procreeze?
Asta este primul pas totusi. Asemenea drame se pot evita.

Ma critica cineva mai sus ca lupta mea este intre biserica si ateism si cum pot sa gandesc in felul in care o fac.
Mie imi este mila de copiii acestia. Ma uit la ei si ma cutremur.

Si ba da, eu consider asta si handicap sufletesc. Ei nu pot fericiti ca ceilalti. Nu se pot juca normal, sufera prin spitale, operatii, sau mai stiu ce tratamente si chinuri. Nu pot iubi/fii iubiti sa formeze si ei o familie, sa faca si ei prunci, nu pot intelege frumusetile vietii, nu pot sa-si realizeze visuri.

Depinde boala/handicap.
Si mai apoi cand se duc parintii? Cine ii ingrijeste?
Multi sunt dati de mici in camine speciale si orfelinate.
Stiu un caz in care mama avea doi copii, iar cel mare cu mari handicapuri din cauza unei boli pe care a avut-o ea in timpul sarcinii. A devenit periculos pentru ea si fratele lui, n-a mai putut si la dat la un camin.

Un copil de violator va stii toata viata ce tata are si se va rusina. Macar de nu ar mosteni problemele lui.

Si nu stiu totusi cata iubire mai poate da o mama unui copil cu probleme si cum se poate imparti daca mai are si altim copii. Si aceia vor suferi, fiind neglijati sau implicati.

Sigur ca se invata cu timpul in situatia respectiva, dar este o trauma si pentru ei pentru toata viata.
Si ei vor avea frica sa faca la randul lor copii, sa nu se repete istoria.
De asta exista medici geneticieni...

Si ma intreb ceva:
Adineauri am citit pe alt fir cata mila au oamenii de animalutele lor de casa. Decat sa le vada suferind, chinuindu-se, le sacrifica.
Eutanasia la animale este permisa. De ce? De ce impuscam un cal numai pentru ca are o rana, sau o fractura?

De fapt ce este in sufletul vostru si pe cine iubiti?
Eu ii iubesc pe toti. N-as putea sa ucid pe nici unul.

Ma uit si vad cazuri de copii care sufera cu stoicism chinuri enorme, o viata.
Si mi-e atat de mila de ei!

Parintii au posibilitate sa evite aceste chinuri.
Ma gandeam la cazul lui Dobrin - poate ca era mai bine sa faca cezariana de la inceput. De ce a riscat? De ce s-a incumetat medicul la asa risc pentru copil?

Sigur nu putem judeca pe altii. Dar purtam o responsabilitate pentru viitorii copii. Noi le dam copiilor suferinta.

Nu putem totusi judeca pausal. Numai Dumnezeu stie raspunsul. El stie de ce da asa. Poate si preotii pot sfatui. Noi n-avem dreptul.

[DragosP]

Sophia, Sophia...
Să ştii că porţi inclusiv vina cuvintelor smintitoare pe care (vrând-nevrând) le scrii pe aici!

Apropos de prima din multele idei dezvoltate de tine în postarea de mai sus: ştii care-i singurul caz în care îşi poate lua unul din soţi lumea-n cap şi părăsi (creştineşte) casa?
Evident că nu, altfel n-ai fi scris ce ai scris. Te invit să-l cauţi şi să meditezi asupra lui!

În prealabil postat de sophia

Mie imi este mila de copiii acestia. Ma uit la ei si ma cutremur.

Sophia, nu ca să te critic te întreb, ci ca să ajungi singură la un răspuns clar: De când începe mila pentru ei? De când se află în pântec, sau numai după ce ies?

Eu înțeleg că te cutremuri în fața suferințelor care îi așteaptă. Dar suferința se duce cu Hristos, și cu El este mântuitoare. Iar a o curma prin moarte este cu totul necreștinește. Ar trebui să fim de acord și cu eutanasia sau sinuciderea, în cazul ăsta.

Mulți din cei născuți cu handicapuri sau care au dobândit boli chinuitoare au mulțumit lui Dumnezeu pentru că i-a adus la viață. Iar viața asta este, oricum, foarte trecătoare și doar pregătitoare pentru cea veșnică

[sophia]

În prealabil postat de DragosP

Sophia, Sophia...
Să ştii că porţi inclusiv vina cuvintelor smintitoare pe care (vrând-nevrând) le scrii pe aici!

De exemplu... Nu stiu la ce te referi. Eu m-am ferit sa dau sfaturi si am scris cu sufletul. Vorbele voastre mi se par mai rele.

Apropos de prima din multele idei dezvoltate de tine în postarea de mai sus: ştii care-i singurul caz în care îşi poate lua unul din soţi lumea-n cap şi părăsi (creştineşte) casa?

Daca te referi la cazul femeii violate de sot si care a dat nastere la fata handicapata, eu spuneam sa fi plecat in noaptea aia de acasa la slujba de Inveiere, sau in alta parte, decat sa stea s-o ia sotul in primire. Si daca el repeta aceste fapte, atunci cred ca si preotul ar sfatui-o sa divorteze.
Evident că nu, altfel n-ai fi scris ce ai scris. Te invit să-l cauţi şi să meditezi asupra lui!

Ti cum vezi problema? Ce ar trebui sa faca o femeie cu un astfel de sot?

[DragosP]

Să facă ceea ce ne învaţă Biserica şi duhovnicii noştri: să-şi ducă crucea şi să se roage pentru soţ. Valabil şi pentru soţul ce se roagă pentru soţie.
Nu să dea bir cu fugiţii.

[sophia]

În prealabil postat de N.Priceputu

Sophia, nu ca să te critic te întreb, ci ca să ajungi singură la un răspuns clar: De când începe mila pentru ei? De când se află în pântec, sau numai după ce ies?

Eu înțeleg că te cutremuri în fața suferințelor care îi așteaptă. Dar suferința se duce cu Hristos, și cu El este mântuitoare. Iar a o curma prin moarte este cu totul necreștinește. Ar trebui să fim de acord și cu eutanasia sau sinuciderea, în cazul ăsta.

Mulți din cei născuți cu handicapuri sau care au dobândit boli chinuitoare au mulțumit lui Dumnezeu pentru că i-a adus la viață. Iar viața asta este, oricum, foarte trecătoare și doar pregătitoare pentru cea veșnică.

Nu reusesc sa te inteleg. Cum adica suferinta se duce cu Hristos?
Si ultimul paragraf nu-l cred.
Or fi oameni cu credinta in Dumnezeu dusa la maximum. Altfel nu cred.

Of mai oameni buni, eu nu stiu cum scrieti voi ceea ce scrieti. Cata forta trebuie sa aveti ca sa scrieti asemenea lucruri!

Adica pentru voi viata asta de pe pamant este egal cu zero. Si daca e asa, de ne ce ne mai zbatem? Mai bine stam intr-o pestera si ne rugam cu totii si atat. Ce mai trebuie sa muncim, sa facem case, fabrici, ogoare etc.?
La ce ne mai trebuie stiinta, facultati, scoli, medicina, teatre, muzica, sport?

Daca viata de aici trebuie sa fie numai o suferinta.
Oare chiar asa vrea Dumnezeu? Sa ne batem joc de ea, fiindca suntem muritori?
Nu cred. EL ne da o viata de care trebuie sa avem grija si s-o ducem asa cum trebuie. Este talantul nostru din care trebuie sa facem ceva. Ce va fi in viata celalata nu e treaba nostra, ci a lui Dumnezeu. Noi nu stim.
Mantuirea nu o facem creindu-ne suferinte in plus, ci traind cuminte si fara pacat (pe cat posibil).
In ortodoxie nu exista autoflagelarea din cate stiu...

Eu am spus ca nu trebuie sa curmam vieti. Dar avem dreptul, voie sa le dam nastere asa? Sa ne batem joc de viitoarele fiinte?
Au parintii voie sa faca orice? Nu au nici o raspundere asupra copiilor. Doar sa-i toarne?

M-a miscat nu demult mesajul unei fetite la televizor, intr-o emisiune.
Era o tema ceva de genul: "Copii cu orice pret?"
Fetita asta a fost facuta de un tata foarte in varsta (cam pe la 60 ani). Mama nu stiu ce varsta avea, dar era mai tanara.
Fetita asta si-a iubit tatal mult, dar nu a avut copilarie. A trait mereu cu spaima ca acesta va muri, apoi s-a imbolnavit si dupa vremuri de ingrijit acasa, a fost dus la azil (un soi de dementa). Ea a plecat o vreme de acasa, pe la 15 ani, la o alta familie in strainatate, pentru ca nu mai putea.
Traia cu spaima, mama ocupata, doar ingrijeau pe tata, nu puatea invita prieteni, duce o copilarie normala.
Si a rugat oamenii din sufletul ei sa nu mai faca prunci de la o anumita varsta.
Ca nu este bine pentru copii.

Depinde mult de la caz la caz.
Un barbat a spus ca el este in putere si n-a avut curaj sa procreeze pana la varsta aceea (tot pe la 60 ani), din diverse motive si era fericit cu fetita lui.

Nu stiu, mi se pare ca parintii sunt mult prea egoisti. Uneori ma gandesc si la mine ca eu tare mi-am dorit copii si sufar ca nu-i am. Dar poate ca ma gandesc numai la mine. Poate ca este mai bine pentru ei ca nu i-am avut.

Nu stiu. Am spus, eu nu pot gandi asa clar si dur ca voi.
Si da, mi-e mila de copil si cand este in burta mamei.
Dar copilul nu are alternativa, pe cand mama si tata o au: sa nu se duca in pat. Sexul nu este numai o placere...ci si o raspundere.

Iar cu medicii care dau verdicte...si ei au rapsunderea si datoria de a o face, de a spune un adevar. Pe urma tot ei trebuie sa plateasca.

Eu sau tu sau altul n-o fi de caord, sau o fi de acord cu multe, dar oamenii in cauza tot isi iau deciziile.

Incearca tu, sau altcineva de aici si stati in fata unei mame, chiar si a unui tata caruia i se spune ca ii va muri copilul, sau se va chinui groaznic pe lume.
Spune-i ca asa este bine, spune-i ceea ce-mi spui mie. Va intelege? Va sari intr-un picior de bucurie? Si daca iti va spune ca nu paote sa-l creasca si-l duce la leagan? UIte-te in locul ei/al lui si spunei "Fa-l si i creste-l asa cum e, poti tu sa mori de suferinta si neputinta!" Ai puterea?

Ia tu decizia in locul lui/ei! Poti?
Cum ii putem ajuta pe acesti oameni? Ce facem cu acesti copii?

[DragosP]

În prealabil postat de sophia

Ce facem cu acesti copii?

Ne rugăm pentru ei.

L.E. Te rog să-mi spui dacă ai citit (obsesia mea!) şi înţeles catehismul ortodox. De pe net sau (de preferat) dintr-o carte tipărită cu binecuvântare arhierească.

[sophia]

În prealabil postat de DragosP

Să facă ceea ce ne învaţă Biserica şi duhovnicii noştri: să-şi ducă crucea şi să se roage pentru soţ. Valabil şi pentru soţul ce se roagă pentru soţie.
Nu să dea bir cu fugiţii.

NU este asa. Preotul meu mi-a spus altfel.
Mai citeste si scripturile. Sunt permise divorturi in anumite cazuri cand unul este foarte pacatos si il trage si pe celalalt dupa el.

Si cred ca tot n-ai inteles la ce m-am referit eu: femeia nu este datoare sa stea in pat odri de cate ori vrea sotul. Sexul nu este obligatoriu in casnicie. Ca se cheama atunci viol. Si nu se face sex in noaptea de inviere nici daca-ti cere sotul cu bata.

În prealabil postat de sophia

Nu reusesc sa te inteleg. Cum adica suferinta se duce cu Hristos?
Si ultimul paragraf nu-l cred.
Or fi oameni cu credinta in Dumnezeu dusa la maximum. Altfel nu cred.

Omul credincios duce suferința cu Hristos, căci știm că El S-a făcut om și a suferit mult ca om, învățându-ne și pe noi să ne ducem crucea și, mai ales, arătându-ne că nu ne lasă niciodată singuri în suferință și ne trimite mângâiere, chiar și bucurie. De aceea mulți au putut să spună că sunt mai fericiți și prețuiesc cu adevărat viața abia după ce au trecut printr-o mare și îndelungată suferință (cum ar fi N. Steinhardt).

Iar pentru ultimul paragraf am exemplul unui om care a trăit 30-40 de ani din câte îmi amintesc și care avea o boală rară și cumplită: nu avea piele, tot corpul său era o rană deschisă, iar mama îi schimba zilnic bandajele. Nu știu dacă ai văzut documentarul, însă omul acesta era senin și îi mulțumea pentru toate lui Dumnezeu.

Sunt de acord cu tine când spui ca oamenii să se gândească înainte de a face copiii. Dar momentul până la care se pot gândi este zămislirea. Atunci copilul e gata făcut. Chiar tu spuneai pe un topic despre momentul în care Dumnezeu dă viață unui om nou.
Deci dacă, așa cum în alte vremuri vedeai doar la nașterea copilului că are handicap, părinții erau puși în fața faptului împlinit, se confruntau cu o dramă pe care trebuiau să o ducă încredințându-se lui Dumnezeu și nu se gândeau să-l omoare, acum care e diferența? Doar că putem ști cât el este încă în pântec că e posibil să fie bolnav?

Iar uneori această boală/ handicap cu care se naște e din vina părinților, care nu se roagă înainte de a-l avea și pe timpul sarcinii, duc o viață despărțită de Dumnezeu.

P.S. Nu am vrut să dau de înțeles că viața asta nu contează pentru că este trecătoare. Contează foarte mult, pentru o veșnicie. Suferința, însă, este relativă, ea durează o vreme, are fără doar și poate un capăt. Nu trebuie nici s-o dorim, dar nici să facem compromisuri (a se citi păcate) evitând-o.

Și pentru că găsești că dacă suntem tranșanți suntem duri. E vorba de viață și de moarte aici, și trebuie să fie foarte clar. De fapt, nici tu nu negi că fătul are viață. Și atunci, cum să-i dai moartea evitând duritatea? E adevărat, oamenii încearcă să evite cuvintele clare, să nu numească avortul pruncucidere, ci întrerupere de sarcină, să evite cuvântul clar în favoarea unuia care ascunde, mincinos, o crimă. Nu ne este de folos să ne mințim. La Judecată adevărul nu va mai putea fi ascuns prin vorbe.