Ce inseamna zdrobirea de sine?

[rainrainbow]

@ovidiu;@cezar ioan
imi permit si eu sa comentez sa nu mai dau quote la atatea comentarii si o sa fiu concisa
totul e in regula in primele pagini pana la faza cu revistele pornografice :))ma mir cum "se poate ajunge" de la o inima zdrobita si de la o smerita cugetare la destrabalare si desfranare.

"Cate odata chiar ma intreb daca mai avem ce zdrobi , noi insine find zdrobiti de patimi si pacate"
-cu rabdare
"Supunerea cu inima împăcată"
-asta in societate nu se poate intampla,daca nu esti supravegheat de un invatator caruia sa i dai socoteala si la spovedanie e graba graba.preotii nu cer canoane grele pt a nu fugi omul de biserica si de pocainta,ne odihnim patimile si ne ducem de rapa.
"Ortodoxia este literatură şi filosofie! Fără o literatură şi o filosofie bună, practica nu poate fi decât proastă"
-este si si,dar ai uitat cea mai imp. dragostea,totul tine de continut,in esenta practica e mai imp.acum de exemplu nu poti sa acuzi un om sarac ca n a avut bani de o carte,nu toti sunt norocosi ca noi si n plus Domnul a spus ca un filozof de cele lumesti cu greu se poate intoarce la pocainta el fiind mandru din fire si plin de slava desarta.cei smeriti si blanzi vor fi mostenitori,iar mai smerit e cel care se naste sarac si smerit prin definitie decat cel care prin nevointa nu atinge aceeasi masura de smerenie ca cel care e inzestrat de la nastere cu ea,sau poate ca da.la intrebarea unui om cum sa faca milostenie Domnul i a raspuns asa "fi tu unul dintre ei"(sarac si implicit smerit) practica se bazeaza pe sentimente nu pe teorii,teoriile sunt puncte de reper care te echilibreaza sa nu cazi in ispita,pacat si inselare.numai prin revasarea duhului care ne calauzeste pe toti,numai prin unire cu Hristos,numai prin primirea lui in inimile noastre de bunavoie se poate face adevarata practica,prin credinta si nadejde si prin putin efort Dumnezeu te poarta pe brate,te lumineaza si te calauzeste spre dragostea peste fire,mama virtutilor.daca dragoste nu e,nimic nu e.se poate smeri si un pagan si un filozof si un crestin cu numele.de exemplu printr o minune.sutasul Longhin al romanilor,cand l a strapuns pe Iisus in coasta,sangele i a intrat in ochi si s a luminat de adevar,avea o boala de ochi,s a vindecat si a crezut in Mantuitorul.a devenit propovaduitor si mucenic.exceptii si exceptii.Pr Cleopa,om fara scoala "cu facultatea la oi" este luminat si inteleptit prin putere divina.acum de unde ar fi putut ca un om la varsta lui si netrecut prin scoala sa aiba o minte atat de sclipitoare?uite de ex.un video care te pune pe ganduri.acesti 3 sfinti nu stiau nici'tatal nostru'si s au desavarsit cum nu se poate mai bine: http://www.youtube.com/watch?v=_ZbkLBV6XLc (puterea rugaciunii).
"Biblia este o carte: literatură şi filosofie."
-cum am mai spus nu se rezuma la atat,e prea superficial spus.biblia e de fapt viata Mantuitorului.prin ea Domnul ne vorbeste ni se adreseaza direct( "fiule,asculta...).e si viata noastra(proorociile lui Ioan) si planul de mantuire,mostenirea.Adevarul Calea si Viata intr un cuvant.pot sa indraznesc sa spun ca e chipul Domnului.
"filozofia se face discutand si reflectand"
-asta tine strict de intelepciunea lumeasca si limitata.pt cele lumesti e bine,dar cand e vb de biblie sau de carti patristice aici intervine intelepciunea dumnezeiasca total diferita,care se face prin traire si depasirea limitelor.daca stai sa teologhisesti in psalmi de exemplu,rugaciunea isi pierde valoarea,incepi sa judeci,asta e capcana ispititorului sa descosi cu intelegerea lumeasca si neputincioasa,sa te smintesti,sa te amagesti si sa cazi in mandrie crezand ca detii adevarul.(cate pacate la un loc!dintr o simpla neintelegere)lasa pe Domnul sa te lumineze in timp.eu ce nu inteleg nu incerc sa deconspir,astept ajutor divin si daca trebuie sa vina e bine,daca nu e Voia lui-asa ca sa nu cadem in marire de sine.bineinteles caut si eu in carti.
" Sugerezi oare, că avalanşa maculaturii de pe piaţa informaţională rămâne fără impact asupra oamenilor ortodocşi? Şi că nu e nevoie să avem o alternativă la aceste bombardamente permanente cu subcultură şi păgînism?......"
-impact?depinde de discernamant.e nevoie de hrana duhovniceasca pe care tu o consideri subcultura si paganism
"Pustnicul este o raritate în masa credincioşilor ortodocşi. Nu condiţia lui e durerea lumii acesteia, ci condiţia celor 99% dintre oamenii creştini.
Dar dacă pentru tine e mai relevantă condiţia pustnicului şi nu îţi pasă de literatura şi filosofia celor 99% dintre semeni, deh... acum înţeleg..."
-nu e o raritate,sunt multi pusnici dar noi nu i vedem.conditia lui este sa planga si sa se roage pt durerea lumii care nu intelege ca trebuie sa treaca prin necazuri sa se smereasca si sa se izbaveasca de necazurile viitoare.
"Crezul ortodox este literatură."
-crezul este o marturisire a credintei: cred intr unul..
"omul creştin îl citeşte, îl aude, îl memorează...o comoara personala..practicand credinta"
-il memoreaza ca un papagal :)) nu ca nu ar fi bine,dar multi raman la stadiul de papagali si nu se smeresc,nu spun din inima si nu se gandesc in momentul cand il spun ca vor venii vremuri de mucenicie cand trebuie sa l spuna din nou.ia sa vedem cati dintre noi mai avem curajul sa l spunem atunci?
"Tu ce înţelegi, de fapt, prin literatură? ... Dar prin filosofie?"
-chestii lumesti care nu sunt neaparat necesare in dezvoltarea credintei.eu sunt total de acord cu studiul atata timp cat nu inlocuieste rugaciunea si nu devine motiv de mandrie,fatarnicie si ridiculizare a sinelui insusi.
"Ce consideri că a făcut Părintele Arsenie Boca? Nu ŞI literatură?"
-a facut literatura si filozofie bazata pe intelepciune dumnezeiasca-care se descopera prin carti sau prin momente de smerenie,daca nu smerenie totala.cine se nevoieste strict dupa carti,cade in inselare pt ca acele carti au asteptari mari si pun in discutie omul sfant si desavarsit,nu un om oarecare.si uite asa pica omu in deznadejde si se mai si sminteste.
"Nu prea este normal ca ortodoxia să o descoperi din cărți într-o țară ortodoxă. Normal ar fi să o descoperi în viața ta de zi cu zi"
-n ai ce sa descoperi in societatea asta infestata de duhul lumesc si preintampinatoare a antihristului.lumea asta geme de fata nevazuta a antihristului.lucram individual in societate.rautatea si nesimtirea nu mai are limite.incerci sa ajuti si ti o iei fiind considerat nebun scapat de la nr 9. :)) preotul spune ca lumea te poate vatama,noi vrand dreptate devenim victime. scapa cine poate.
"Să minimalizezi aspectul literar şi filosofic al Ortodoxiei înseamnă să negi realitatea Bisericii: mare parte din viaţa Bisericii este literatură, filosofie, muzică, pictură etc."
-sa minimalizezi conceptia lumeasca despre ortodoxie inseamna inceputul trairii duhovnicesti si trairea in adevar.mare parte din viata bisericii este trairea,simtirea si comuniunea cu Dumnezeu.
" (scriitori şi poeţi):
David, Solomon, Isaia, Iezechiel, Moise.."
-deja sunt pe jos de ras =)) ei nu au fost scriitori,poeti tra la la ei au fost prooroci,propovaduitori,alcatuitori de table duhovnicesti,oameni alesi de Dumnezeu sa ne scoata din minciuna,patimitori,asemanarea cu Dumnezeu ca chip suntem toti,preafericiti care s au invrednicit de slava cereasca.pilde bune de urmat.daca ii intelegem atunci trebuie sa le calcam pe urme.nu sa avem pretentii,dar sa culegem din invataturile lor datatoare de hrana spirituala.
"A sublinia practica astfel încât a părea că e minoră literatura şi filosofia creştină e un lucru la fel de arbitrar şi păgubos ca acţiunea inversă. "
-ti ai si dat raspuns:" În realitate, viaţa creştinului, viaţa Bisericii este un organism viu cu o întrepătrundere permanentă între componentele sale.",deci trebuie sa imbini practica cu teoria,ambele sunt la fel de imp.
"Numai că dacă nu citim ce trebe, ci literatură pornografică"
-se pare ca asta e filozofia ta de baza si daca descosi credinta fara sa o practici,macar incepand cu rugaciunea nu descoperi niciodata adevarul,mai mult de atat,o sa vezi toate "filozofiile" cu susu in jos.

[rainrainbow]

si cat despre zdrobirea inimii nu prea pot sa dau o definitie ca inca n am trecut prin ea,sau poate ca da,dar pt cele lumesti si superficiale.pt Dumnezeu este smerenia in sine,umilinta,calcarea orgoliului inutil si atingerea fericirii absolute-dragostea pura si dumnezeiasca de divin si de aproapele.presupun ca zdrobirea in sine e foarte dureroasa,mai dureroasa decat cea din lume...

[dobrin7m]

În prealabil postat de rainrainbow

si cat despre zdrobirea inimii nu prea pot sa dau o definitie ca inca n am trecut prin ea,sau poate ca da,dar pt cele lumesti si superficiale.pt Dumnezeu este smerenia in sine,umilinta,calcarea orgoliului inutil si atingerea fericirii absolute-dragostea pura si dumnezeiasca de divin si de aproapele.presupun ca zdrobirea in sine e foarte dureroasa,mai dureroasa decat cea din lume...

Zdrobirea de sine inseamna spargerea eului, spargerea chipului fals, spargerea zidului de pacat ce inlantuie inima, coborarea in iad.
inseamna sa acceptam ca suntem pacatosi si nu numai sa acceptam ci si sa ne asumam, sa recunoastem deschis tuturor ca asta suntem.
Acolo in starea de iad cand suferinta ajunge la pragul cel mai de sus al suportarii, vine strigatul deznadajduit de ajutor catre Dumnezeu. Umilit si infrant, te uiti catre Dumnezeu. Iar Dumnezeu Bunul, te scoate, te aseaza si te linisteste.
Zdrobirea de sine inseamna umilirea si infrangerea inimii trufase, incovierea ei , spre a fi mangaiata de Dumnezeu.
Zdrobirea de sine inseamna sa fi trecut prin foc si sa iesi doar suflet umilit si infrant.
Zdrobirea de sine inseamna sa intelegi si sa simti ca nu iti mai trebuie nimic din aceasta lume decat pe Dumnezeu. Sa nu astepti sa fi laudat, slavit, bucurat si iubit de oameni. Sa iti fie de ajuns iubirea lui Dumnezeu pentru tine. Si cum nu ar fi? cand El e singurul care te iubeste curat!

"59.Ai ajuns la deznadajduire în viata ta din pricina durerilor inimii înfrânte? Ti s-a descoperit una din tainele ascunse ale lui Dumnezeu.

60. Ai încercat supararea si amaraciunea durerii inimii tale zdrobite? Sufletul tau a gustat cu adevarat de la Domnul Atotiitorul dulceata preadulce a împaratiei Sale.

71. Ai pierdut zdrobirea inimii tale? S-a ridicat trupul împotriva sufletului. Ai zdrobit din nou inima ta cu rugaciunea? S-a ridicat sufletul împotriva trupului." - Vedere duhovniceasca

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cezar_ioan

http://books.jesuslifetogether.com/D...ATEA-ZDROBIRII

Observaţi că Biblia împarte omul în două părţi:
”Căci după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu”(Rom.7.22). Omul din lăuntru îşi găseşte plăcerea în Legea lui Dumnezeu. ”Să vă întăriţi în putere prin Duhul Lui, în omul din lăuntru”(Efes.3.16) Şi Pavel ne mai spune:”Căci dacă omul din afară se trece, totuşi omul din lăuntru se înnoieşte zi de zi” (II.Cor.4.16). Cînd vine Dumnezeu să locuiască în noi prin Duhul Său, prin viaţa Sa şi prin puterea Sa, atunci vine în duhul nostru, în ceea ce noi numim omul din lăuntru.

În afara acestui om lăuntric se găseşte sufletul, unde funcţionează gîndurile, sentimentele şi voinţa noastră. Omul nostru cu totul exterior este trupul fizic.
Nu trebuie să uităm că omul nostru din lăuntru este duhul omenesc unde locuieşte Dumnezeu, unde Duhul se amestecă cu al nostru.
De asemenea nu trebuie să uităm că sîntem îmbrăcaţi cu veşminte astfel: omul nostru lăuntric este îmbrăcat cu omul din afară, duhul poartă sufletul.
Evident că, în general, avem mai mult conştiinţa omului din afară (sufletul) precum şi a omului cu totul din afară (trupul fizic). Oamenii abia dacă observă existenţa duhului lor, cu atît mai puţin sînt în stare să-l înţeleagă.

Trebuie să ştim că nimeni nu poate lucra pentru Dumnezeu, dacă omul din lăuntru nu este pus în stare de funcţionare.
Greutatea fundamentală a slujitorului lui Dumnezeu, stă în neputinţa omului din lăuntru de a-şi deschide drumul către omul din afară. De aceea trebuie să recunoaştem înaintea lui Dumnezeu că cea dintîi greutate nu vine din partea altora ci este în noi înşine.
Dacă n-am învăţat cum să eliberăm omul din lăuntru prin zdrobirea sau spargerea omului din afară, sîntem incapabili de slujire.
Nimic nu ne poate pune piedici ca omul acesta din afară.
Lucrarea noastră va fi roditoare sau sterilă, după cum omul din afară a suferit o spărtură din partea Domnului sau nu, astfel ca omul din lăuntru să poată trece prin spărtura aceasta şi să se poată manifesta. Aceasta este problema fundamentală.

Domnul caută să zdrobească omul nostru din afară pentru ca omul din lăuntru să aibă ieşire. Odată ce omul din afară a fost zdrobit, atît cei necredincioşi cît şi cei credincioşi vor fi binecuvîntaţi.

P.S. Iar eu ştiu că omul lăuntric este deseori un copil, adăpostit după o perdea. La primul contact cu el, care poate fi aievea sau în vis, după mărturiile celor care au trăit experienţa, acest copil şade. Şi pare mort. Groaza sufletului când întâlneşte această privelişte este de nedescris.
Perdeaua, pusă de Dumnezeu în adâncul tainei, se înfăţişează privitorului ca reală. Este extrem de fină, transparentă şi totodată imposibil de clintit, dacă o forţă anume nu o dă la o parte, pentru a oferi sufletului privilegiat imaginea de nedescris a bogăţiei lăuntrice (copilul) rămasă în stare inactivă. Din acest moment, sufletul are de ales: continuă să trăiască mai departe ca şi până atunci, ca şi când nu ar fi cunoscut acest om lăuntric, sau alege experienţa pocăinţei.

[cezar_ioan]

Biblia ne vorbeşte de parfumul de nard curat. Intenţionat a folosit Dumnezeu cuvîntul “curat”, ca să arate că este vorba de un lucru spiritual. Dar dacă vasul de alabastru nu este spart, nimeni nu va simţi mirosul mirului; este ciudat dar multe persoane stăruiesc în a preţui vasul lor de alabastru ca şi cum ar avea o valoare mai mare decît mirul din lăuntru.

Mulţi creştini îşi închipuie că omul lor din afară este cu mult mai de preţ decît omul
din lăuntru. Această răsturnare a lucrurilor este o adevărată problemă azi în Biserică.
Unul face mare caz de inteligenţă, socotindu-se un personaj important; inima şi emoţiile proprii vor fi pentru altul o comoară, socotind şi el că este cineva. Alţii se ţin pe ei înşişi în mare stimă, simţind că sînt mai buni decît alţi oameni, că elocvenţa lor întrece pe a celorlalţi fraţi, că graba cu care acţionează sau exactitatea raţionamentului îi face superiori.

Vasul nostru de alabastru!
Nu, noi nu colecţionăm antichităţi, nu sîntem pasionaţi după ceramică; sîntem oameni care nu dorim decît un singur lucru: să gustăm dulceaţa parfumului. Dacă nu vom sparge exteriorul, nimeni nu va putea să aprecieze interiorul.

Nu numai că noi înşine nu valorăm nimic individual, dar însăşi calea vie a Bisericii este închisă. Deci ce motive avem să păstrăm despre noi o părere atît de măgulitoare dacă omul nostru din afară ţine mireasma închisă, în loc să-i dea drumul?...

Duhul Sfînt nu şi-a întrerupt activitatea. In viaţă avem un eveniment după altul şi surpriză după surpriză. Măsurile disciplinare pe care Duhul lui Dumnezeu le ia împotriva noastră, nu au decît un singur scop: să facă o spărtură în omul nostru din afară, ca să poată trece omul din lăuntru.
Dar tocmai aici este greutatea: ne suparăm pentru lucruri de nimic, murmurăm împotriva unei greşeli cît de mici. Domnul caută să ne pregătească o cale pentru a-I sluji, dar abia ne-a atins şi iată-ne nenorociţi şi gata să-I cerem socoteală lui Dumnezeu şi să ne imobilizăm într-o atitudine negativă.

În prealabil postat de cezar_ioan

Ce minunăţie, Cristiane!
iată, oameni buni, duhovnicii de care cred c-avem nevoie parcă mai mult ca de aer şi de pâine!

Sunt și două cărți de părintele Tadei: http://www.librariasophia.ro/carti-C...ii-so-765.html
http://www.librariasophia.ro/carti-P...a-so-4863.html

Dacă nu le-ai citit, ți le recomand cu căldură.

[cezar_ioan]

Care este cauza pentru care, de un timp considerabil, unele persoane au rămas aceleaşi? Există inşi care au o voinţă puternică, alţii au emoţii puternice, iar alţii au o viaţă intelectuală foarte pronunţată.

Stim că Domnul este în stare să distrugă aceste facultăţi. Cum se face că după atîţia ani aceste persoane au rămas neschimbate?

Mai întîi, multe din aceste persoane sînt în întuneric şi nu văd mîna lui Dumnezeu. In zadar lucrarea lui Dumnezeu, în zadar distrugere, aceste persoane nu observă că tot ce li se întîmplă vine de la El. Nu au lumină; în ceea ce li se opune, ei nu văd decît pe oameni. Işi închipuie că anturajul lor este teribil de greu, se lovesc de împrejurări. Işi urmează drumul în obscuritate şi deznădejde.

Domnul să ne lumineze ochii, ca să putem distinge ce este din mîna Lui, ca să-I putem spune în genunchi: “Tu ştii Doamne şi dacă eşti Tu, primesc totul!” Ceea ce ne trebuie în toate împrejurările, este să recunoaştem a cui este mîna care ne loveşte: nu este o mînă de om, nu este mîna familiei, nici a fraţilor şi a surorilor din adunare, ci a lui Dumnezeu. Trebuie să cădem în genunchi: să sărutăm şi să iubim mîna aceasta care se ocupă de noi, de treburile noastre. Trebuie să avem măsura aceasta, minimul de discernămînt: să avem grijă să primim tot ce face domnul Si să primim prin credinţă.

Domnul nu ne face nedreptate niciodată.

In al doilea rînd, în lucrarea de distrugere a omului din afară, o mare piedică este iubirea de sine. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să smulgă din rădăcini această complezenţă vinovată. Dacă drept răspuns la rugăciunile noastre, El are aerul de a maltrata, datoria noastră este de a-L adora şi a-I spune: “Doamne, mîna Ta este acum asupra mea, dă-mi harul să primesc totul fără cîrtire!” Să nu uităm că la baza oricărei neînţelegeri, a oricărui moment de nervozitate, a oricărui moment de nemulţumire se află o singură cauză: o iubire de sine ascunsă. Ce bine ştim să combinăm lucrurile ca să nu murim! Foarte adesea, problemele care se ridică nu au altă cauză decît căutarea unei portiţe de scăpare—să scăpăm de Cruce. Cel care s-a urcat pe această Cruce şi refuză să bea oţetul amestecat cu fiere…

Mulţi se urcă pe Cruce în silă, cu gîndul de a bea oţetul amestecat cu fiere ca să-şi aline suferinţa.

[cezar_ioan]

Nu există mai mare frumuseţe decît o persoană zdrobită.

La cel care a fost zdrobit, iubirea de sine şi încăpăţînarea fac loc frumuseţii.

Gîndiţi-vă la Iacov din Vechiul Testament, care lupta împotriva fratelui său Esau, chiar din pîntecele mamei sale. Era viclean, şiret, înşelător. Viaţa i-a fost plină de necazuri. Fuge de acasă de tînăr. Douăzeci de ani a fost exploatat de Laban. Femeia pe care o iubea a murit înainte de vreme, fiul pe care-l iubea a fost vîndut. După ani de zile Simeon a fost oprit în Egipt. Dintr-o lovitură în alta, din nefericire în nefericire, mîna Domnului apăsa asupra lui. A fost lovit de Dumnezeu de mai multe ori. In realitate istoria lui, luată în ansamblu, ar putea să fie intitulată: “Istoria loviturilor date de Dumnezeu unui om”. In sfîrşit, după ce a suferit atîtea, Iacov s-a schimbat. In ultimii ani a fost cu totul transparent. Ce demn a fost răspunsul dat lui Faraon.

Ce frumos i-a fost sfîrşitul cînd s-a închinat rezemîndu-se pe vîrful toiagului!
Ce limpezi au fost binecuvîntările pe care le-a dat urmaşilor!
După ce am citit ultima pagină a istoriei sale, simţim dorinţa să ne plecăm şi să-L adorăm pe Dumnezeu. Iată un om ajuns la maturitate, care îl cunoaşte pe Dumnezeu. Anii de disciplină aspră au reuşit să-i distrugă omul din afară. Tabloul ultimelor zile este foarte frumos!

Toţi avem o mare măsură din temperamentul lui Iacov. Singura noastră nădejde este că Dumnezeu va face să strălucească înaintea noastră o ieşire, distrugînd omul nostru din afară, aşa încît omul nostru din lăuntru să poată ieşi ca să fie văzut. Aceasta este o ieşire scumpă şi este calea celor care slujesc Domnului. Numai astfel Ii putem sluji, numai astfel Ii putem duce pe oameni la Domnul. Toate celelalte au puţină valoare. Invăţătura şi teologia noastră sînt de puţin folos. La ce ar folosi simpla cunoştinţă intelectuală a Bisericii, Bibliei, dacă omul din afară nu este lichidat? Numai acela poate să fie de folos, prin care se poate arăta Dumnezeu.

Odată ce omul nostru din afară a fost lovit, tratat cum se cuvine şi trecut prin diferite încercări, sîntem răniţi, iar rănile pe care le avem Ii îngăduie Duhului să se arate. Ne e teamă atunci să întîlnim fraţi şi surori a căror fiinţă a rămas neatinsă, pentru că n-au fost niciodată trataţi şi schimbaţi. Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne facă să vedem bine metoda aceasta, descoperindu-ne că acesta este singurul drum. El să ne facă să vedem, de asemenea, că în schimbarea aceasta apare scopul căilor Lui faţă de noi în ultimii ani, să zicem în aceşti zece sau douăzeci de ani. Astfel că, nimeni să nu trateze cu uşurinţă aceste lovituri. El să ne descopere ce înseamnă distrugerea aceasta a omului din afară. Dacă omul din afară ar rămîne neatins, ar trebui să tragem concluzia că nu vom aduce nici un rod cu toată intelingenţa noastră.

Să aşteptăm ca Domnul să ne trateze temeinic.

[cezar_ioan]

"Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat." (Ps. 22, 5)

"... seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa, bucuria." (Ps. 29, 5)

"Multe sunt bătăile păcătosului..." (Ps. 31, 11)

"Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea." (Ps. 31, 4)

"Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea." (Ps. 37, 17)


"De tăria mâinii Tale, eu m-am sfârşit. Cu mustrări pentru fărădelege ai pedepsit pe om.
Şi ai subţiat ca pânza de păianjen sufletul său; dar în deşert se tulbură tot pământeanul." (Ps. 38, 14-15)

[dobrin7m]

Cu mentiunea,(la prima postare) ca invatatura ortodoxa ne spune ca omul este dihotomic, iata cuvantul Par. Ioannis Romanidis:

"Dumnezeu este nezidit, necreat, cata vreme lumea si omul sunt create. Adam si Eva inainte de cadere aveau suflet, trup, dar aveau si harul lui Dumnezeu. Aveau o comuniune personala cu Dumnezeu. Vorbeau cu Dumnezeu, ceea ce inseamna ca aveau partasie, comunicare si relatii cu Dumnezeu, traiau in lumina lui Dumnezeu. Acesta este omul firesc, adevarat. Adica este omul care are suflet, trup si harul Duhului Sfant. Omul nu este trihotomic, este dihotomic, pentru ca are suflet si trup, dar are harul Duhului Sfant in suflet si in trup. Acesta este omul autentic creat de Dumnezeu, care traieste in Lumina. Parintele Ioannis Romanidis spunea ca Parintii, prin trairea si experienta pe care o aveau, erau in stare sa talcuiasca cum traiau Adam si Eva in Rai. Intr-adevar, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca acest cuplu, in Paradis, traia ca ingerii.

Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Romani, scrie ca toti pacatosii s-au lipsit de slava lui Dumnezeu. Prin urmare, caderea este pierderea harului lui Dumnezeu. Aceasta este moartea duhovniceasca. Dupa pacat, omul a ramas cu trup si suflet, dar L-a pierdut pe Duhul Sfant. Acesta in esenta este pacatul stramosesc. Mai intai moartea duhovniceasca, dupa care a urmat si moartea pamanteasca. Mostenirea pacatului stramosesc nu sunt vinovatiile de care vorbeste Fericitul Augustin, ci faptul ca prin cadere a intrat in om stricaciunea si aceasta se transmite din generatie in generatie la nasterea fiecarui copil.

Omul firesc avea in suflet doua lucrari, doua energii: una era logica, ratiunea; si cealalta era nous-ul, mintea, adica lucrarea rationala si lucrarea noetica/ intelegatoare a mintii. Prin lucrarea noetica vedeau slava lui Dumnezeu, iar prin lucrarea rationala descriau aceasta traire a slavei lui Dumnezeu. Prin cadere s-a intunecat aceasta lucrare noetica, lucrarea mintii, nu insa lucrarea rationala, si au pierdut comuniunea cu Dumnezeu, pentru ca nous-ul, acesti ochi ai mintii s-au intunecat.

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...t-prima-parte/ )

Asadar zdrobirea de sine are mai multe trepte:
1. spargerea imaginii exterioare construite in urma caruia ramane omul din afara la fel ca omul dinauntru insa necuratat si astfel apare asa cum este el. Numai cand iti asumi curajul acesta de a inlatura definitiv imaginea exterioara cu atata truda construita, ai facut loc lui Dumnezeu sa curete prin Duhul Sfant omul dinlauntru .
2. silirea catre zdrobire - infranare, ascultare, taierea voii, rugaciune, plans, infrangerea inimii trufase.

Omul acela dinlauntru de care spuneai, ascuns, cel mai dinlauntru este tot parte din suflet, nu este ceva separat ca o a treia parte. Omul nu este trihotomic.