|
#31
|
|||
|
|||
Când Domnul a predat această taină ucenicilor Său, nu a dat-o ca un sfat, ca adică să mănânce Trupul Meu cine vrea și să bea Sângele Meu cine vrea, așa cum a zis că “cine vrea să vină după Mine” și “dacă vrei să fii desăvârșit”, ci a zis poruncitor: “Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu și Beți dintru acesta Toți, acesta este Sângele Meu”; adică neapărat trebue să mâncați Trupul Meu și neapărat trebue să beți Sângele Meu. Si iarăși zice: “Acosta să o face întru pomenirea Mea” (Luca 22,19). Adică, această taină pe care Ei v-o predau, să o săvârșiți nu numai odată, de două sau de trei ori (precum tâlcuește Sf. Ioan Gură de Aur) ci zilnic, întru pomenirea patimilor mele. A morții și a întregei Mele rânduieli.
Iată deci să și aceste cuvinte ale Domnului recomandă limpede cele două lucruri necesare Sfintei Impărtășiri: neapărata ei săvârșire și săvârșirea adeseori. Adică nu numai să ne împărtășim, ci să ne împărtășim și des. De unde înțelegem că drept credinciosul, în orice stare socială s-ar afla, este îndatorat și trebue negreșit să primească și să păzească aceste porunci stăpânești. |
#32
|
|||
|
|||
Daca nu puteti saptamanal sa va impartasiti,macar sa nu limitati impartasania doar pentru posturi.Sa va indemnati sa nu treaca mai mult de o luna,sau maxim 40 de zile fara sa fiti impartasiti.Si daca o sa va apropiati astfel,veti dori din ce in ce mai mult sa micsorati timpul intre doua Impartasanii.
|
#33
|
|||
|
|||
Recomand si spovedirea inainte de fiecare impartasanie,deci la o impartasanie saptamanala sa corespunda si o spovedanie saptamanala.
|
#34
|
|||
|
|||
Vorbiti de Sfanta Impartasanie de parca ati da-o voi ! La mine in parohie (una foarte mare) daca se impartasesc 4-5 copii si cam atat ! Nu stiu pe ce lume traiti voi ! In rest nimeni ! Nici un adult ! Si mai sunt babele care pot merge in fiecare zi la biserica si se pot impartasi des in timpul saptamanii. Iata ca nici macar unuia care frecventeaza des biserica, unui practicant, nu ii este posibil sa se impartaseasca. Voi sunteti darnici oarecum dar preotii sunt foarte zgarciti cand e vorba de cele sfinte ! Pe ce lume traiti voi ?! Asta este realitatea nu idealurile voastre !
A, si am uitat, se mai impartasesc probabil cei apropiati, ai casei, care cunosc toate randuielile si traiesc doar pentru Sfanta Biserica (si asta nu o poate face oricine) ! Tot ei iti rad in nas oridecateori au prilejul si sunt plini de aere depaaaarte de smerenie si tot ei vorbesc in timpul slujbei ca nici nu stii la ce sa fi atent mai-intai (la marile lor personalitati sau la cuvintele frumoase pe care le spun zambind) ? Macar de n-ar fi asa ! Last edited by Florin Liviu; 01.07.2010 at 14:54:59. |
#35
|
|||
|
|||
Realitatea o putem schimba,daca fiecare dintre noi s-ar duce mai des la spovedanie si ar vorbi cu duhovnicul in acest sens.
|
#36
|
||||
|
||||
Citat:
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#37
|
|||
|
|||
Datoria mamaei este sa se impartaseasca odata cu copilul!
Datoria mamei este sa se impartaseasca odata cu copilul!
Care este datoria duhovnicească a mamei înainte de împărtășirea copilului? De câte ori trebuie împărtășit copilul până la 7 ani? Datoria mamei e să se împărtășească împreună cu copilul! Eu sunt contrariat când vin la împărtășit mamele cu copii în brațe și împărtășesc doar copiii, când are mai multă nevoie de Împărtășanie mama decât copilul! Dar mamei îi e frică să se apropie… Deci să se împărtășească împreună și atunci poate să se împărtășească cât de mult, de câte ori are nevoie. Noi la fiecare Sfântă Liturghie suntem chemați să ne împărtășim. Sf. Vasile cel Mare răspunde într-o scrisoare la întrebarea cât de des sau cât de rar să se împărtășească creștinul: „Noi ne împărtășim de patru ori pe săptămână: miercurea, vinerea, sâmbăta și duminica.” Adică de câte ori se făcea Sf. Liturghie, și spune: „iar când sunt sărbători și mai des.” Aceasta este rânduiala Sfintei Împărtășanii, pe care oamenii de azi au pierdut-o. Și au pierdut-o pentru că nu mai sunt curați, să se poată împărtăși. Sa fii curat, pune capăt necurăției; vrei să mergi cu ea până la moarte și să mori tot necurat? Pune capăt necurăției, fii curat și împărtășește-te! Sigur că nu te împărtășești cu vrednicie, nu poți spune că meriți Sfânta Împărtășanie. Împărtășania este un dar, pentru noi, cei păcătoși. Dar cât ne stă în putere să ne curățim viața, simțirile și fiind „ca pruncii”, cum ne vrea Mântuitorul, ne vom putea împărtăși împreună cu pruncii. Ce folos că împărtășești copilul până la 7 ani și după aceea o ia copilul razna, înjură Sfintele Taine și înjură Biserica, de exemplu? E bine că mamele și tații duc copiii la împărtășit, dar mi se pare că cei care ei înșiși nu se împărtășesc iau asta ca pe ceva magic. Să îi dea copilului ceva așa, care lucrează magic în viața lui. Și asta este foarte greșit! Noi împărtășindu-ne nu facem o practică magică, ci îl primim pe Hristos în viața noastră și e Hristos cu crucea Lui! Ne hrănim cu darul Crucii și al Învierii Lui și ne facem noi înșine purtători de cruce. Așa trebuie să vină mama cu copilul la împărtășit, și atunci sigur că este minunat că vin mama și tata și copilul și copiii, toți împreună, și se împărtășesc! Pr. prof. Vasile Mihoc, în conferința „Copiii, dar al lui Dumnezeu sursa http://apostolatintarafagarasului.bl...rtaseasca.html Last edited by eduardd; 03.07.2010 at 22:52:43. |
#38
|
||||
|
||||
Citat:
Ma bucur sa descopar ,in ultima vreme,ca chiar preoti care pina mai dauna-zi erau un pic mai "zgirciti" in a permite ucenicilor lor IMPARTASIREA,pt diverse motive,sint acum ,oarecum mai permisivi.Chiar duminica trecuta,la CUVINTUL de FOLOS,tinut la sfirsitul Sf Liturghii,un preot pe care il stiam a fi oarecum "rigid",in a permite IMPARTASIREA deasa,a povatuit credinciosii sa faca ACEASTA cit mai des si chiar la fiecare SF LITURGHIE...Personal n-am avut prea mari probleme caci m-a binecuvintat Dumnezeu cu duhovnic cu inima larga,insa ma durea sufletul sa vad amici de-ai mei,cunostinte ,care abia daca se impartaseau de Paste si /sau de Craciun.Unii erau extrem de bolnavi,si nu se impartaseau,ca vezi Doamne,n-a venit inca Pastele.Adica faci 3 dialize pe saptamina,sau faci Insulina,sau mai stiu-eu-ce necaz ai ,incerci ,te straduiesti ,sa faci si tu fapte de crestin,dupa putere,mergi la Sf Liturghie,Domnul Hristos te invita la CINA (caci ti-a pregatit BUCATE ALESE)si tu refuzi sa CINEZI? Pai cum se simte GAZDA,daca tu nu maninci,cind tocmai ti-a pregatit cea mai DELICIOSA PRAJITURA?...am scris asa ,nu din lipsa de respect pt Sfinta Impartasanie,ci doar ca un aspect,cam cum gindesc eu.Preotul zice asa :"cu FRICA de Dumnezeu,cu CREDINTA si cu Dragoste,sa va apropiati! Iar eu cred ca dac te impartasesti cu oarecare nevrednicie azi,miine te vei impartasi cu mai putina si poimiine si cu mai putina ,si uite-asa ,pina la urma izbindim,si vine ziua cind o vom face si noi :CU VREDNICIE! |
#39
|
||||
|
||||
Citat:
....asa ca ,daca duci lipsa de intelegere,la capitolul despre care vorbim,contact me!(Si nu numai tu,oricine) Stiu si iti recomand(nu numai tie,oricui doreste) un preot,dar si o Biserica ,care te(va) va astepta cu bratele deschise ,si te(va) asigur ca nimeni nu-si va da coate ca te impartasesti(chiar si la fiecare sf Liturghie),si nimeni nu-ti va ride in fata ca s-a impartasit si tu nu.Apoi nu e lume multa deloc.Daca sint ,in cea mai "buna" zi,circa 30 persoane,iar Biserica este "ABSOLUT" SUPERBA,si mai e si cam in buricul Capitalei,poti ajunge repede din orice cartier.N-ai treaba cu nimeni,daca ai chef socializezi cu careva ,daca nu ,nu.Te poti spovedi chiar si duminica ,inainte de IMPARTASANIE,daca n-ai facut-o de simbata(din lipsa de timp).Parintele nu refuza pe nimeni pt spovedanie.Il anuntam la Altar si isi face timp pt oricine doreste sa se spovedeasca in scopul Impartasirii.Dumnezeu sa-ti ajute si tie,dar si altora care doresc sa se impartaseasca,sa descoperiti preoti cu larghete sufleteasca,spre a va IMPARTASI! Ti-am scris ca sa stii ca nu toti preotii sint rigizi,sau ,ma rog "zgirciti".Stiu ca 98%,si mai stiu ca ai dreptate si ai motive sa fii cinic,dar gindeste-te ca poti profita de acel 2%,doar pt ca eu am intrat asta seara pe net,caci nu o fac prea des. Cu drag! |
#40
|
||||
|
||||
Citat:
Personal ,am facut,cu ceva vreme in urma, o fapta rea,impotriva convingerilor mele.Evident ca nefacind asta din convingere,mi-a parut rau,si am mers la spovedit,urgent.Duhovnicul meu suparat imi zice: 6 ani te opresc de la IMPARTASANIE! De cea-i facut asta? ...si a disparut in SFINTUL ALTAR,zicindu-mi sa plec. N-am plecat,insa.Am cugetat un pic la atitudinea parintelui,si la fapta mea,dupa care i-am batut in usa si am incercat o clarificare,niste motivatii"intemeiate".L-am mai "inmuiat" apoi am trecut la "negocieri".Desigur ca-mi parea rau pt ceea ce facusem,dar mi s-a parut nedrept sa ma lipsesc de SF IMPARTASANIE atita amar de vreme.Cu toate ca nu prea realizam eu ,la acea vreme,cam ce PUTERE are IMPARTASANIA.Puteam pur si simplu sa plec,insa mi s-a parut sub demnitatea mea -de om-sa fiu expediata fara menajamente,pt un lucru de a carui gravitate,din punct de vedere spiritual, nu eram constienta.Apoi eu tocmai pt ca-l regretam m-am dus la spovedit.Asa ca nadajduiam sa fiu certata ,insa...cu blindete,nu cu OPRIRE DE LA IMPARTASANIE!Si..am obtinut iertarea,si micsorarea perioadei de penitenta,de la 6 ani la ...6 zile.Slava Domnului! _M-ai faci? ,m-a intrebat parintele,peste 6 zile.Nu stiu ,parinte!,nadajduiesc sa nu. |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sa ne impartasim des sau rar? | Va_iubesc | Impartasania (Taina Euharistiei) | 978 | 17.05.2017 02:29:00 |
Cum sa ne impartasim? | Adriana-Simona | Impartasania (Taina Euharistiei) | 21 | 09.01.2014 14:17:16 |
|