Sfintenia cununiei religioase

Cred că obișnuim să căutăm și să oferim soluții pentru toate, încercând să dobândim pricepere. Însă poate uităm prea adesea că harul se revarsă și peste cei nepricepuți dacă sunt smeriți. La întrebările de mai sus eu nu găsesc răspunsuri/soluții. Știu doar că trebuie să ne smerim, golindu-ne de sine, să ne rugăm și să nădăjduim în mila Domnului.
Căsătoria o înțeleg ca taină și în sensul că este un permanent mister, niciodată pe deplin dezlegat, care-ți dă de lucru până la sfârșit. Cel mai important îmi pare ca amândoi cei care o alcătuiesc să fie hotărâți cu adevărat să o ducă până la capăt orice s-ar întâmpla; și să n-o lase să moară.

În prealabil postat de cezar_ioan

Unii, totuşi, au descoperit soluţia: autonomie şi decentrare. La care aş adăuga: cooperare.
Şi scopuri comune, supra-individuale.

Cum ne ajută Biserica în acest travaliu de dezvoltare personală şi familială? (întreb pentru îmbogăţirea imaginii cu soluţii, pentru aducerea din nou la cunoştinţă, iar nu pentru a pune la îndoială)
Cum ne dezvoltăm în Biserică, împreună şi individual, mai bine spus (ca să nu pară că noi suntem una - Biserica e alta, iar noi aşteptăm pică pară mălăiaţă de la un fel de Big Brother) în sensul acesta?

Drumul e lung, de o viață. Iar unirea cred că este tot mai strânsă pe măsură ce timpul trece, sufletele celor doi se întrepătrund tot mai strâns, ajungând uneori și să se confunde, să nu mai știi, spre exemplu, dacă un anume lucru ți-a plăcut dintotdeauna sau îți place pentru că ei îi place.
Dar devenirea în Biserică este mai mult decât o armonizare prin renunțare, grijă de celălalt, completare ș.cl.; să nu uităm că este în primul rând o devenire întru Hristos. Mă tem că de multe ori tocmai pe Cel care ne unește Îl lăsăm deoparte, căutându-ne doar pe Noi.
Lepădarea de sine pe care ne-o propune Hristos este pentru a-I trăi lui, însă îi este favorabilă și celui dimpreună cu noi, pentru că abia atunci vom începe să-l iubim cu adevărat.
Și dacă avem duhovnic bun, el ne va asista de câte ori i-o vom cere, distingând cu pricepere piedicile lăuntrice care nu ne lasă să iubim desăvârșit.
Când ești singur ai mai puține de spovedit decât atunci când ești căsătorit, pentru că îți lipsește „de-iubitul”, cel față de care îți vei constata insuficiențele, defectele, păcatele, că vrei sau nu.

[adam000]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cred că obișnuim să căutăm și să oferim soluții pentru toate, încercând să dobândim pricepere. Însă poate uităm prea adesea că harul se revarsă și peste cei nepricepuți dacă sunt smeriți. La întrebările de mai sus eu nu găsesc răspunsuri/soluții. Știu doar că trebuie să ne smerim, golindu-ne de sine, să ne rugăm și să nădăjduim în mila Domnului.
Căsătoria o înțeleg ca taină și în sensul că este un permanent mister, niciodată pe deplin dezlegat, care-ți dă de lucru până la sfârșit. Cel mai important îmi pare ca amândoi cei care o alcătuiesc să fie hotărâți cu adevărat să o ducă până la capăt orice s-ar întâmpla; și să n-o lase să moară.

Frumos spus!
in intelesul crestin.

in intelesul deformat crestin, de atatea ori oamenii se pacalesc pe ei si fie isi asuma mai mult decat pot duce, pentru ca se simt obligati de vocea unei constiinte deformate, care ii biciuie, fie in partea cealalta, cu cinismul unei hotarari lipsite de dragoste reala isi duc casnicia indiferent ce s-ar intimpla (in sensul de cate victime nevinovate lasa in urma), fie cu inconstienta lasa greutatea pe umerii celuilalt pe care vrut nevrut il "hotarasc" sa o duca. Daca nu exista simultan si constientizarea tainei in Hristos (cu dragostea reala, reciproca si in Hristos) si constientizare de sine cat mai detaliata si subtila, din partea amandurora, moare oricum

[adam000]

În prealabil postat de N.Priceputu

Lepădarea de sine pe care ne-o propune Hristos este pentru a-I trăi lui, însă îi este favorabilă și celui dimpreună cu noi, pentru că abia atunci vom începe să-l iubim cu adevărat.
Și dacă avem duhovnic bun, el ne va asista de câte ori i-o vom cere, distingând cu pricepere piedicile lăuntrice care nu ne lasă să iubim desăvârșit.
Când ești singur ai mai puține de spovedit decât atunci când ești căsătorit, pentru că îți lipsește „de-iubitul”, cel față de care îți vei constata insuficiențele, defectele, păcatele, că vrei sau nu.

Lepadarea de sine, ca stradanie a omului, in mod real nu poate exista (ca schimbare) / progresa, decat in masura in care ne vedem pe noi, ne constientizam.
Adeseori oamenii ii vad pe ceilalti, dar nu se vad/constientizeaza pe sine.
Sau ii vad pe ceilalti prin prisma filtrelor/sabloanelor/etichetelor proprii.
Insa din pacate marea majoritate a timpului/interactiunilor cu cei din jur oamenii sint pe "pilot automat" (gesturi pe care nici nu constientizam ca le facem, nici nu ne-ar da prin cap ca ar putea fi percepute de catre ceilalti altfel decat le percepem noi / sau poate ca uneori nici noi nu le mai stim intelesul originar... , pt ca sint moduri f bine exersate, obisnuinte ale noastre, facute automat, la orb) si nu constientizam ce facem/ce nu facem/consecinte/implicatii, etc. Atat de des ranim pe cei din jur asa! Ca niste orbi.
Intradevar Dumnezeu (prin rugaciunea duhovnicului) poate lumina intelegerea, iar duhovnicul sa ghideze, dar doar a celui care o cauta si care este atent la sine si dornic de intelegere. Este Harul Lui ce transfigureaza mintea omului si ii da intelegerea corecta.

[cezar_ioan]

Uneori acest "noi" funcţionează ca un slogan. Nu e nici priceput, nici practicat. E numai aplicat la repezeală, de dragul modului cum sună, mai întâi.
Fapt e că sunt, mereu, două feluri de "noi": "noi" al meu şi "noi" al tău. Fiecare cu "noi"-ul lui...

Or, vindecarea de această încă mai periculoasă nebunie, este Hristos.
Nu suntem "noi", cu-adevărat, decât în El şi prin El.
Orice alt fel de "noi" e tot al "eu"-lui. Al eului meu, al eului tău...
Dar noi zicem pas când Domnul zice "Noi". Nu "Noi", ci "noi", răspunde când soţul, când soţia. Acest nenorocit "noi" al meu, al tău, al orişicui...

[adam000]

Adica nu este doar un slogan, ci este "noi-ul" umanitatii noastre cazute

În prealabil postat de Kanedel

Am si eu o intrebare: Barbatul(sau femeia) nu este sigur/a daca omul ales este inr-adevar cel potrivit pentru comuniunea in doi,insa isi da seama la ceva timp dupa ce au facut cununia religioasa...ce este de facut in cazul acesta?...

La Cluj,in curtea unei foste manastiri,a fost recent descoperit un mormant,din perioada dintre 1450 si 1550,in care sunt inmormantati doi tineri,in jurul varstei de 30 de ani.Barbatul si femeia se tin de mana si au fost porecliti in presa internationala ,,Romeo si Julieta"cu precizarea ca,spre diferenta de cei doi eroi celebrii,tinerii de la Cluj nu s-au sinucis pt ca altfel nu ar fi fost inmormantati acolo.Grecii de la Archaeology&Arts sustin ca asemenea cazuri de inhumare in perioada medievala respectiva sunt rare.Barbatul are o leziune severa,osul sternului este distrus,fie intr-un accident fie intr-un conflict.Cercetatorii sunt de parere ca femeia ar fi putut muri de durere la aflarea vestii.Huffington Post a scris despre cei doi indragostiti,sot si sotie cel mai probabil,faptul ca ,,barbatul si femeia au fost ingropati tinandu-se de mana,fiind parca legati de o imbratisare vesnica a dragostei".

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Adica nu este doar un slogan, ci este "noi-ul" umanitatii noastre cazute

Când "noi" al meu se ţine de mână cu "noi" al tău,
sunt toate şansele ca nu doar în secoli, cum frumos postă Pelerinul, să rămânem uniţi, ci încă mult mai mult. Practic, în vecii vecilor.

Umanitatea mea căzută îşi dă mâna cu umanitatea căzută a celuilalt, iar Hristos consfinţeşte acest gest ascensional aşezîndu-l ca pe un luminător în cerul nou al veşniciei.
E doar un semn văzut, acela din mormânt, ce bate secolii prin Cluj...

[alexandraa]

Buna ziua am si eu o intrebare ... as dori sa stiu daca se mai fac logodne sau slujbe de sfintire a verighetelor?????
Va rog frumos sa imi raspunda cineva, eu am trimis mail la Patriarhie insa nu am primit nici un raspuns.
As vrea sa fac acum logodna sau cum so numi ea si la anu sa fac cealalta jumatate de slujba sau ma rog ce so mai face.
Va multumesc frumos si as dori un raspuns cat se poarate de repede.
Am mai incercat si pe la Biserici insa am intalnit doar Preoti care au spus ca ei nu fac,sau daca cineva stie vrun preot sau o biserica unde as putea sa merg sa o fac.
Va multumesc inca odata!!!!!!!!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de alexandraa

As vrea sa fac acum logodna sau cum so numi ea si la anu sa fac cealalta jumatate de slujba sau ma rog ce so mai face.

Vrei cumva să te apropii de curăţie şi fericire sau, mă rog, cum i-o mai zice?....
Şi să faci cele plăcute Domnului, după rânduiala Sfintei Biserici sau, mă rog, cum s-o mai face?...
Atunci renunţă te rog, mai întâi, la acest mod de a gândi, simţi, vorbi şi scrie despre Sfintele Taine ale Bisericii lui Hristos.
Apoi mai discutăm, te rog frumos...