|
#31
|
|||
|
|||
UNDE ERA SI CE FACEA DUMNEZEU IN 1962 ??
" Agenda personala a lui Dumnezeu nu e cunoscuta de muritori. Nu putem sti ce program de lucru are intr-o zi, cu cine se intalneste, ce locuri inspecteaza Sfantul Sau Duh... Cu toate acestea, putem spune sigur unde a fost la o ora a diminetii in ziua de 30 ianuarie 1962. Ei bine, Dumnezeu a fost vazut la acea data pe o balta a Bratului Chilia. In acea zona 86 de detinuti politici au fost supusi une actiuni de exterminare cu scop de amuzament. Ca sa se dstreze, gardienii -au obligat sa intre in apa inghetata si sa taie stuf. In mod normal, dupa trei minute de stat in apa sloi, ar fi trebuit ca sangele sa le inghete in vene. Detinutii au rezistat fara probleme cateva ore. Caci a aparut Dumnezeu pe balta si a dat caldura mai tare, nu de la centrala, ci direct de la Soare. Dimineata era ger-bocna, iar la pranz emperatura a crescut brusc, in ianuarie, la peste 25 de grade. Parintele Iustin, care vietuieste la Manastirea Petru-Voda, este unul dintre detinutii care au taiat fara probleme stuf in mijlocul baltii inhetate cu ajutorul Celui-de-Sus. Poate spune cu mana pe inima ca Dumnezeu era acolo, cu detinutii, in ianuarie 1962, pe Bratul Chilia. Caci <Dumnezeu era izgonit in inchisoare de o societate care voia sa ajunga, instiutional fara Dumnezeu>. Daca vreti sa aflati si alte momente interesane in care Domnul s-a aratat contemporanilor nostri, incercati sa-l cunoasteti pe Parintele Iustin. Sau, macar, cititi-i cartile. Parintele l-a vazut de multe ori. In nici un caz revistele de paparazzi nu vor reusi sa-l surprinda pe Dumnezeu, fie stand la taifas cu oamenii, fie ajuandu-i la lucru, fie obljindu-le ranile, asa cum o face Parintele Justin. Dumnezeu nu se lasa surprins de blitz-ul aparatului foto, ci de strafulgerarile inerioare." un articol de Alexandra Cautis de la " Catavencu" in Nr 39 din 3-9 oct 2007 |
#32
|
||||
|
||||
multumesc ovidiu0 pt informatia privind cartea scoasa de constantinescu gratia, cred ca am sa o contactez.am auzit multe despre pr IUSTIN, o prietena de a mea se duce mereu cu sotul ei acolo.si mi-a povestit ca este un preot batran cu barba alba foarte simpatic, cu fata blanda, mereu zambitor, si care stie sa dea sfaturi f bune.
|
#33
|
|||
|
|||
Printre putinele fotografii unde l-am prins pe parintele zambind...:)
|
#34
|
|||
|
|||
Citat:
|
#35
|
|||
|
|||
De ce va mirati de acestea? Si eu am patit astfel dar la parintele Arsenie. Nu a taiat de pe lista dar mi-a spus sa nu-i mai trec. Pomeneam pe cineva pe care nu il/o cunosteam personal ci de pe net. Nu stim noi judecatile Lui Dumnezeu. Cat despre viata sfanta a acestor mai duhovnici, nu trebuie pusa nici la indoiala dar nici exacerbata.:) Adesea ei (parintii) fac anumite gesturi, spun anumite lucruri pentru trezirea noastra NU pentru "autentificarea" darurilor.
|
#36
|
|||
|
|||
Nu ne miram..unii poate nu au inteles de ce..face asta Parintele
PS:Sper ca nu eram eu persoana de pe net..despre care ti s-a recomandat sa nu mai fie trecuta in pomelnic................................ |
#37
|
|||
|
|||
PELERINAJ LA MANASTIREA PETRU - VODA (7-8-9 februarie)
PELERINAJ LA MANASTIREA PETRU - VODA
Sambata 07.02.2009, ora 7.30 plecare de la Unirea (Bucuresti). Oprire la man. Neamt, apoi se continua drumul spre Petru Voda. 07 - 09.02.2009Man. Petru Voda - participare la slujbele religioase 09.02.2009 intoarcerea în București Cost 110 ron Relatii la tel. 0745.124.083, 021.324.26.61 Pe 10 februarie este ziua de nastere a par. Iustin Parvu [COLOR=#ff0000]Este vremea muceniciei![/COLOR] [COLOR=#ff0000]Luptați până la capăt! Nu vă temeți![/COLOR] Iubiți fii ortodocși ai acestui neam Cu multă durere și îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în fața lui Dumnezeu și conștiința și inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar și pe cei aleși, de este cu putință. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoștință aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care ați rămas credincioși cuvântului Evangheliei lui Hristos, ați așteptat și mi-ați cerut cuvântul în privința acestor realități dureroase în care ne aflăm.De aceea, fiii mei, vin și vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd și eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele și fărădelegile pe care le-am săvârșit. Și văd cum bieții oameni nu sunt pregătiți să facă față acestor capcane ale vrăjmașului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toți am citit Apocalipsa și înfricoșătoarea profeție - scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Și ea(fiara) îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17). [COLOR=#000080]Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeții. Prin lege, prin ordonanță de guvern, românii sunt obligați să se încadreze într-un plan de urmărire și supraveghere la nivel național și mondial, proiect care le răpește de fapt oamenilor libertatea[/COLOR]. Românilor li se cere să-și pună pe pașapoartele și permisele auto acest cip biometric ce conține amprenta digitală și imaginea facială. Poate pentru mulți dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare și stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îți vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al ființei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinții Părinți, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credință. Să nu credeți că putem sluji și lui Dumnezeu și lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiți acest însemn diavolesc care vă răpește ceea ce vă aparține prin moștenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate și originalitate, al fiecărei ființe umane! Trebuie să vă apărați acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiți cu prețul vieții voastre. În zadar câștigați cele ale lumii, dacă vă pierdeți sufletele voastre și ale copiilor voștri, pentru că Sfinții Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”. De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viață, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar și mai lipsit de vlagă și de reacție. Se știe foarte bine cât de curajos au reacționat grecii dar și sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri și a sistemului însemnării și controlului total al identității. Tinerii lor au fost formați de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât și în școlile lor - ei au noțiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiție patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanți slugi altora, uitând de curajul și demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-și impună cumva neatârnarea - și au reușit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime și decimări în lagăre și deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situația este destul de anevoioasă deoarece credincioșii nu sunt destul de informați cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. [COLOR=#000080]La noi, bietul român, dacă îl măgulești un pic, nu mai ține cont de nici o normă evanghelică.[/COLOR] El este vinovat numai prin neștiință deoarece dacă el n-are câtuși de puține cunoștințe de la biserică, de la școală, din familie, din societate - ignoranța e cuceritoare. [COLOR=#000080]Pentru că el are un text în capul lui: „supuneți-vă mai marilor voștri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în pușcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, așa cum fac și sectarii?- „Voi ați fost încăpățânați măi, voi ați fost răzvrătiți, n-ați ascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creștini mai sunteți voi? Voi vă pierdeți viața zadarnic”. Așa încercau să ne reeduce comuniștii roșii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniștii de azi îmbrăcați cu haine albe.[/COLOR] Se vrea și se încearcă o desființare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credință prin ecumenism, se vrea înregimentarea și uniformizarea pe model ateist a copiilor noștri. Dacă îi spui acum unui cetățean care are cinci copii în casă - „Măi, nu mai lua buletinul sau pașaportul” - păi el nu înțelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Și-l pui în fața acestei situații grele. Suntem noi dispuși ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinți din copiii noștri? Nu suntem pregătiți. Și atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în fața altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul și să-i prevenim la ceea ce-i așteaptă pe mâine? [COLOR=#000080]Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, ești respins, ești catalogat naiv și depășit - ba chiar mai face și glume pe seama ta.[/COLOR] Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viață? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educația și formarea acestui popor - de la învățători, profesori până la preoți și miniștri. Vă cer, așadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), [COLOR=#ff0000]să cereți autorităților române să abroge legile care permit îndosarierea și urmărirea electronică a creștinilor, renunțarea la libertatea cu care ne-am născut.[/COLOR] Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Și-a vărsat sângele o dată pentru tine. [COLOR=#000080]Ei bine, poporul acesta, prin fruntașii săi, s-a ticăloșit până la culme, prin trădarea tradițiilor și credinței strămoșești.[/COLOR] Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenți din fruntea micii oștiri a Adevărului. Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim și să ne punem cenușă în cap, ca să ne dea Domnul harul și puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortărețe, mici cetățui de supraviețuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep și își amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, școala noastră - în care să ne creștem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele și moașele noastre. Copiii încă de la naștere trebuie protejați - pentru că, după cum vedeți, vor să implanteze acest cip pruncului la naștere. Fiecare este dator să-și mântuiască sufletul. [COLOR=#000080]Fiecare să se intereseze și să vadă că ne aflăm în fața unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ți pierzi sufletul sau să-ți salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle și să se dumirească.[/COLOR] Acum e timpul jertfei, prin vorbărie și prin conferințe nu mai facem nimic. |
#38
|
||||
|
||||
suntem ortodocsi, adica oameni cu nadejde si cu asezare sufleteasca..
Nu putini sunt parintii si crestinii care se alarmeaza, asemenea celor fara de nadejde in Dumnezeu, atunci cand se gandesc la sfarsitul acestei lumi, la noile buletine si la Apocalipsa. Aceste probleme nu trebuie sa ne alarmeze, cum fac stirile de la TV. Domnul nu trece nimic cu vederea, trebuie doar ca noi sa dobandim harul, singurul care duce la discernamant.
Parintele Arsenie Muscalu - Dreapta raportare la Sfarsitul Lumii Cele 10 minute sunt ganduri rostite cu adevarat in duh ortodox, spre luminare in dreapta credinta. Nu credeti ca acesta este cu adevarat duhul parintilor, al zidirii proprii si nu al exteriorizarii unei credinte de lapte ? Sa-mi fie cu iertare, insa am tot citit despre secte in ultima vreme, si nu putine sunt asemanarile intre "sectele milenariste" (cele care tot predica vremurile apocaliptice) si unele mesaje care circula intre "crestini". Iertare. Zi cu pace, cu bucurie si cu dragoste atotcuprinzatoare. |
#39
|
||||
|
||||
Citat:
[COLOR=black]trebuie sa ne gindim si la aproapele si la noi ,caci asa au facut PATRIARHIA SI EPISCOPIILE DIN GRECIA ,AU RECTIONAT PRIN PETII ,CAM ACUMA 12 ANI SI PRIN MEMORII LA GUVERN ,CACI LIBERTATEA INDIVIDUALA DE CARE SE FACE ATITA CAZ ESTE PUSA IN MARE PERICOL.Mai mult ei au explicat oamenilor ,credinciosior ,in biserici ,la predici ,prin articole in ziare si carti editate in scopul lamuriii crestinilor ce inseamna aceasta!!Au aparut si la noi 3 carti traduse,atunci.[/COLOR] |
#40
|
|||
|
|||
Citat:
Adica imi este frica de sfirsitul " lumii " si nu-mi este frica ca am 148 de ani,plin de boli si nepocait cum trebuie,cu ultima spovedanie si impartasanie ha-hat in urma,ca nici nu-mi mai aduc aminte ? sau nici de moarte sa nu mai scriem ? Sfintii Parinti ne spun ca daca nu ne gindim la moarte in fiecare zi,aproape ca nici nu avem sanse de mintuire...de aici ne vine taria,nejudecarea aproapelui,lasarea lumii si luarea crucii,rabdarea,smerenia...in nici un caz frica si deznadejdea cum ar gindi unii. F bine spune parintele Iustin,bine spune si parintele Muscalu...adica ca sa marturisesti,sa te jertfesti ( cum spune parintele Iustin ) trebuie sa "aduni" Duh Sfint,sa te sfintesti( cum spune parintele Muscalu ...sau mai bine zis parintele Serafim de Sarov) Pai sectele acelea zic asa ca sa faca prozeliti,e precum teoria conspiratiei lansata de ...conspiratori,sau hotul care striga Prinde-ti hotul...nu-i prost dracul. PS.dar tu nu vezi ce vremuri traim ?...ia fa un exercitiu de imaginatie si spune-mi ce vezi peste 30 de ani numai. Zi cu pace!
__________________
Singura dragoste adevarata este cea care încredinteaza aproapelui viata vesnica! Sfintul Iustin Popovici |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Parintele Iustin Parvu operat | Adriana Cluj | Stiri, actualitati, anunturi | 11 | 17.06.2013 00:29:15 |
parintele iustin parvu | dana-v | Diverse Sarbatori | 0 | 04.04.2010 23:00:15 |
Iustin Parvu | spinum | Intrebari utilizatori | 3 | 10.03.2010 17:09:06 |
PR. IUSTIN PARVU SI ARSENIE PAPACIOC | orthodoxis | Stiri, actualitati, anunturi | 14 | 05.06.2008 18:11:07 |
|