Ce loc ocupa Hristos in inima ta?

[laurastifter]

În prealabil postat de costel

Titlul acestui topic ar trebui sa fie intrebarea noastra zilnica. Cu Hristos nu trebuie sa te unesti din cand in cand, ci zilnic.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

[gdf-fdc]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Dragi fraţi întru Hristos,
M-am gândit că ar fi deosebit de interesant şi folositor duhovniceşte să medităm împreună la această întrebare: cine este Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi? Altfel spus: toţi cei credincioşi ştim că El este Dumnezeu-Omul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, dar întrebarea mea este cum ne raportăm la Persoana Sa? Ce loc ocupă El în vieţile noastre? Credinţa în El este pentru noi doar o convingere intelectuală, o idee abstractă, sau o trăim ca pe o relaţie de comuniune cu El? În ce măsură conştientizăm faptul că El este Mântuitorul întregii lumi şi, la fel de adevărat şi de concret, Mântuitorul fiecăruia dintre noi şi - îndrăznesc să spun - Cel mai iubit Prieten al nostru? Ne umple de bucurie ideea că El este "Calea, Adevărul şi Viaţa"? Acceptăm adevărurile de credinţă despre Persoana Mântuitorului doar în mod raţional, sau ni le asumăm şi afectiv? Ce putem spune despre relaţia noastră personală cu Cel pe Care teologul Paul Evdokimov Îl numea "Cel mai intim cunoscut"? :)
Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit"). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nici scăparea de Iad, nici bucuria cerescului locaş, nimic nu poate întrece bucuria care le covârşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos". Oare noi Îl căutăm pe Hristos pentru El Însuşi, sau pentru minunile Sale? Iubirea noastră faţă de El este total necondiţionată?
M-aş bucura să discutăm, în această rubrică, despre relaţia noastră cu Mântuitorul Hristos.

O seară binecuvântată!
Cu respect,
Laura Stifter

Fiecare din noi cunoste si simte ce loc ocupa DOMNUL IISUS in vietile noastre.Tare as vrea sa stiu ce loc ocupam noi in inima DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

[laurastifter]

În prealabil postat de gdf-fdc

Fiecare din noi cunoste si simte ce loc ocupa DOMNUL IISUS in vietile noastre.Tare as vrea sa stiu ce loc ocupam noi in inima DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Doamne ajută!
Ne răspunde chiar Domnul Iisus: "Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi întru iubirea Mea." (Ioan14, 9);
"Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa sa să şi-o pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai numesc slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.";
"Că şi Fiul Omului a venit nu ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi."
:)
Iată ce loc ocupăm noi în inima Domnului nostru Iisus Hristos. Iubirea lui Hristos "cea mai presus de cunoştinţă" faţă de noi este infinită... mai puternică decât moartea şi decât întunericul cel veşnic al Iadului, de vreme ce Mântuitorul, întrupându-Se pentru mântuirea noastră, a devenit Om asemenea nouă, S-a sacrificat pentru noi şi a coborât în Iad pentru a elibera sufletele noastre de robia păcatului şi a pierderii comuniunii cu Dumnezeu.

Slavă lui Hristos, Dumnezeul nostru, pentru dragostea Sa faţă de noi, pentru binefacerile pe care cu nemărginită iubire le-a revărsat asupra noastră!

[laurastifter]

Ioan 15, 9-17:9.Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. 10.Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. 11.Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. 12.Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. 13.Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. 14.Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. 15.De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. 16.Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu. 17.Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.

[laurastifter]

Romani 8, 28-39:
28.Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui; 29.Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi. 30.Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit. 31.Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră? 32.El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? 33.Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează; 34.Cine este Cel ce osândeşte? Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte pentru noi! 35.Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? 36.Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere". 37.Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. 38.Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, 39.Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.


Doamne ajută!

Am citit recent cateva materiale,plus cateva ganduri personale pe acesta tema, in legatura stransa cu tema topicului.Voi parafraza asa ca cine doreste ii dau si sursele.As dori ca acesta postare a mea sa fie pentru un suflet mare,de aici de pe forum,care eu cred ca traieste in dragostea Lui si care pe mine m-a ajutat mult,fara sa ii cer asta si fara sa ceara ceva in schimb.Ii multumesc din suflet.

Pavel nu a rostit niciodata o prelegere.El a predicat.Toata cultura vasta a acestui om al lui Dumnezeu,intreaga lui cunostiinta adanca,toate au fost abandonate pentru o singura cauza,un singur lucru despre cu care sa stea in fata oricui: ,,In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine, si eu fata de lume!"(Galateni 6:14).

Mereu a predicat despre asta,nu a dorit niciodata sa isi duca auditoriul spre culmile cunoasterii intelectuale ci spre mantuire.Si insista cu acest lucru,pe care l-a pus mereu in centrul invataturii sale apostolice fara putiinta de tagada: ,,Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos, si pe El rastignit"(I Corinteni 2:2).Propovaduirea Crucii de catre Apostolul Pavel.Motivatia apostolului a fost clara:cei care ascultau trebuiau sa inteleaga ca acesta propovaduire a Crucii se facea intr-un scop precis: ,,Cine seamana in firea lui pamanteasca va secera din firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul va secera din Duhul viata vesnica"(Galateni 6:8).

Un comentator spunea ca in momentele cand multimea urla,solicitand ca Hristos sa fie rastignit, motivatia acestei uri inexplicabile era cea descrisa in Luca 19:10 ,,Pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut.".Suna inexplicabil,nu-i asa?Sa-l urasti pe cel venit sa te salveze.Insa acesta este nebunia Crucii propovaduita de Pavel.Paradoxul este ca acel scop al Mantuitorului era cea mai mare jignire pentru omul firesc,pacatos si orb.Nimeni nu vrea sa accepte ca este pierdut,mandria sarpelui curge inca fierbinte prin noi.Si nu pierduti oricum ci pierduti in asa mod incat sa aiba nevoie de a fi salvati.Prezenta Fiului lui Dumnezeu in acesta lume a fost o condamnare a noastra,a fiecaruia.Daca nu ar fi existat pacat nici EL nu ar fi trebuit sa vina.Dar,cum spune Pavel,nu este nimeni fara de pacat si EL trebuia sa vina si tocmai prezenta Lui demonstreaza si dragostea Celui de Sus dar si condamnarea in care ne gaseam.

Cand Hristos era rastignit Pavel nu era converit.Hristos insa il iubise si pe el,ca si pe noi,din vesnicie.Nu a asteptat ca Pavel sa se converteasca,s-a dus pe Cruce stiind ca unul precum Pavel va fi mai intai un prigonitor.Dar l-a iubit si pe el si s-a dus,nu si-a conditionat sacrificiul.L-a facut inainte sa-i cerem noi asta sau macar sa realizam ca este un miracol neinchipuit,cum spunea un poet ,,Nemuritorul moare".Asta s-a intimplat,acesta nebunie la adresa ratiunii.Efectul acestor aspecte,a lui Hristos rastignit,il explica Pavel grandios,cutremurator: ,,Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege - despre ea marturisesc Legea si Prorocii - si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nicio deosebire. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus."(Romani 3:21-23).

Ce crestin,cand citeste aceste lucruri,ce om,nu isi ridica capul din disperare privind la Cel de pe Cruce?Cineva,in trecut spunea ,,Incredibila dragoste.Cum este posibil ca Tu,Dumnezeu meu,sa mori pentru mine?".Noi nu facem coroane din spini,dar sa le mai si purtam.Consideram ca notiunea de coroana este incompatibila cu spinul.Dar nu este, in acesta propovaduire a Crucii de catre Pavel.

Pe Cruce vezi pe cineva care nu a pacatuit niciodata,care a ascultat fara a gresi de Tatal ceresc,care nu a facut nici un rau,care este neprihanit si curat.Fara de pacat.Singurul neprihanit absolut care este pedepsit.Acest om preacurat moare pentru ticalosi si pierduti.EL,care din vesnicie a privit la fata Tatalui,Fiul din eternitate,care aici,printre noi,l-a ascultat purtand pacatele noastre,EL care s-a rugat si a suferit,care a salvat,este pe cruce.Acolo l-a dus drumul Sau si desi stia asta a mers pana la capat.
Acest Fiu al Slavei moare precum un om,singur,in durere,in timp ce altii ii strigau: "Pe altii i-a mantuit, iar pe Sine nu Se poate mantui!"(Matei 27:42).In timp ce EL murea pentru noi,in timp ce pacatele noastre il strapungeau,ei spuneau ca nu se poate mantui pe sine.Ce nebunie a Crucii.EL tocmai pentru ei murea si ei credeau ca nu se poate salva pe EL.
Dar nu pe EL doare sa se salveze ci pe noi.Cel ce putea vindeca boala si invia mortii nu s-a coborat de pe Cruce.Cel care era viata murea.Prin sangele Lui am fost curatiti.Si aici Pavel se ridica in fata noastra,precum intr-un areopag etern si spune clar,plin de adevarata bucurie crestina,de speranta noastra,acele cuvinte pe care zi de zi ar trebui sa le citim si sa ne bucuram,indiferent ce ni-se intimpla:

,,Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu. Caci, daca atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui. Si nu numai atat, dar ne si bucuram in Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am capatat impacarea." (Epistola catre Romani 5:8-11).

Apostolul Pavel a fost invinuit tocmai de acesta propovaduire,a nebunie Crucii.Unii o considerau o nebunie,altii un prilej de poticnire dar,dupa cum spune Apostolul ,,Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii".Motivatia lui Pavel a fost simpla,din momentul in care a crezut.A inteles ca marea dragostea este sa renunti la tine pentru EL.Sa-l lasi pe EL sa traiasca in tine.Exemplul si invatatura lui Pavel transmisa catre noi.

Mantuitorul a spus: "Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.". Apostolul Pavel a raspuns: ,,Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine".

[laurastifter]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Am citit recent cateva materiale,plus cateva ganduri personale pe acesta tema, in legatura stransa cu tema topicului.Voi parafraza asa ca cine doreste ii dau si sursele.As dori ca acesta postare a mea sa fie pentru un suflet mare,de aici de pe forum,care eu cred ca traieste in dragostea Lui si care pe mine m-a ajutat mult,fara sa ii cer asta si fara sa ceara ceva in schimb.Ii multumesc din suflet.

Pavel nu a rostit niciodata o prelegere.El a predicat.Toata cultura vasta a acestui om al lui Dumnezeu,intreaga lui cunostiinta adanca,toate au fost abandonate pentru o singura cauza,un singur lucru despre cu care sa stea in fata oricui: ,,In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine, si eu fata de lume!"(Galateni 6:14).

Mereu a predicat despre asta,nu a dorit niciodata sa isi duca auditoriul spre culmile cunoasterii intelectuale ci spre mantuire.Si insista cu acest lucru,pe care l-a pus mereu in centrul invataturii sale apostolice fara putiinta de tagada: ,,Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos, si pe El rastignit"(I Corinteni 2:2).Propovaduirea Crucii de catre Apostolul Pavel.Motivatia apostolului a fost clara:cei care ascultau trebuiau sa inteleaga ca acesta propovaduire a Crucii se facea intr-un scop precis: ,,Cine seamana in firea lui pamanteasca va secera din firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul va secera din Duhul viata vesnica"(Galateni 6:8).

Un comentator spunea ca in momentele cand multimea urla,solicitand ca Hristos sa fie rastignit, motivatia acestei uri inexplicabile era cea descrisa in Luca 19:10 ,,Pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut.".Suna inexplicabil,nu-i asa?Sa-l urasti pe cel venit sa te salveze.Insa acesta este nebunia Crucii propovaduita de Pavel.Paradoxul este ca acel scop al Mantuitorului era cea mai mare jignire pentru omul firesc,pacatos si orb.Nimeni nu vrea sa accepte ca este pierdut,mandria sarpelui curge inca fierbinte prin noi.Si nu pierduti oricum ci pierduti in asa mod incat sa aiba nevoie de a fi salvati.Prezenta Fiului lui Dumnezeu in acesta lume a fost o condamnare a noastra,a fiecaruia.Daca nu ar fi existat pacat nici EL nu ar fi trebuit sa vina.Dar,cum spune Pavel,nu este nimeni fara de pacat si EL trebuia sa vina si tocmai prezenta Lui demonstreaza si dragostea Celui de Sus dar si condamnarea in care ne gaseam.

Cand Hristos era rastignit Pavel nu era converit.Hristos insa il iubise si pe el,ca si pe noi,din vesnicie.Nu a asteptat ca Pavel sa se converteasca,s-a dus pe Cruce stiind ca unul precum Pavel va fi mai intai un prigonitor.Dar l-a iubit si pe el si s-a dus,nu si-a conditionat sacrificiul.L-a facut inainte sa-i cerem noi asta sau macar sa realizam ca este un miracol neinchipuit,cum spunea un poet ,,Nemuritorul moare".Asta s-a intimplat,acesta nebunie la adresa ratiunii.Efectul acestor aspecte,a lui Hristos rastignit,il explica Pavel grandios,cutremurator: ,,Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege - despre ea marturisesc Legea si Prorocii - si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nicio deosebire. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus."(Romani 3:21-23).

Ce crestin,cand citeste aceste lucruri,ce om,nu isi ridica capul din disperare privind la Cel de pe Cruce?Cineva,in trecut spunea ,,Incredibila dragoste.Cum este posibil ca Tu,Dumnezeu meu,sa mori pentru mine?".Noi nu facem coroane din spini,dar sa le mai si purtam.Consideram ca notiunea de coroana este incompatibila cu spinul.Dar nu este, in acesta propovaduire a Crucii de catre Pavel.

Pe Cruce vezi pe cineva care nu a pacatuit niciodata,care a ascultat fara a gresi de Tatal ceresc,care nu a facut nici un rau,care este neprihanit si curat.Fara de pacat.Singurul neprihanit absolut care este pedepsit.Acest om preacurat moare pentru ticalosi si pierduti.EL,care din vesnicie a privit la fata Tatalui,Fiul din eternitate,care aici,printre noi,l-a ascultat purtand pacatele noastre,EL care s-a rugat si a suferit,care a salvat,este pe cruce.Acolo l-a dus drumul Sau si desi stia asta a mers pana la capat.
Acest Fiu al Slavei moare precum un om,singur,in durere,in timp ce altii ii strigau: "Pe altii i-a mantuit, iar pe Sine nu Se poate mantui!"(Matei 27:42).In timp ce EL murea pentru noi,in timp ce pacatele noastre il strapungeau,ei spuneau ca nu se poate mantui pe sine.Ce nebunie a Crucii.EL tocmai pentru ei murea si ei credeau ca nu se poate salva pe EL.
Dar nu pe EL doare sa se salveze ci pe noi.Cel ce putea vindeca boala si invia mortii nu s-a coborat de pe Cruce.Cel care era viata murea.Prin sangele Lui am fost curatiti.Si aici Pavel se ridica in fata noastra,precum intr-un areopag etern si spune clar,plin de adevarata bucurie crestina,de speranta noastra,acele cuvinte pe care zi de zi ar trebui sa le citim si sa ne bucuram,indiferent ce ni-se intimpla:

,,Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu. Caci, daca atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui. Si nu numai atat, dar ne si bucuram in Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am capatat impacarea." (Epistola catre Romani 5:8-11).

Apostolul Pavel a fost invinuit tocmai de acesta propovaduire,a nebunie Crucii.Unii o considerau o nebunie,altii un prilej de poticnire dar,dupa cum spune Apostolul ,,Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii".Motivatia lui Pavel a fost simpla,din momentul in care a crezut.A inteles ca marea dragostea este sa renunti la tine pentru EL.Sa-l lasi pe EL sa traiasca in tine.Exemplul si invatatura lui Pavel transmisa catre noi.

Mantuitorul a spus: "Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.". Apostolul Pavel a raspuns: ,,Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine".

Foarte frumos... şi impresionant! ") Nu ştiu pentru cine ai publicat acest text, dar cu siguranţă această postare ne va fi tuturor de folos. :)

Dumnezeu să fie cu tine!
Cu respect,
Laura Stifter

[adam000]

Scotland The Brave, este ATAT de adevarata postarea ta! Atat de adevarata! Nu pot sa-ti spun decat ca iti multumesc ca ai oferit aceste cuvinte tuturor, postand.

Cand Culianul vorbea despre smerenie, imi venea sa-i scriu ca smerenia e cu mult mai mult de atat, e atunci cand te dai tu la o parte si il lasi pe Dumnezeu in locul tau. Dar nu stiam sa exprim in cuvinte, atat de bine, asa cum ai exprimat tu:

În prealabil postat de Scotland The Brave

A inteles ca marea dragostea este sa renunti la tine pentru EL.Sa-l lasi pe EL sa traiasca in tine.

Aceasta este adevarata smerenie.

---------

La fel, cand Florin dadea exemplul celor scrise de Sfintii Parinti despre iad, ma gandeam cu uimire, oare de ce nu ne dam noi seama ca iubind pacatul, cumva traim starea de iad, traim in iad, inca de pe acum, din timpul vietii din aceasta lume si ca numai Hristos, dragostea Lui Hristos (in masura in care o dorim si acceptam, o primim, nu alegem noi sa ne departam de ea prin pacat/iubirea pacatului), ne poate ridica din aceasta stare si sa traim in dragostea Lui, tot inca din aceasta viata.
Dar iarasi ai spus-o mai bine decat as fi putut-o exprima eu:

În prealabil postat de Scotland The Brave

Paradoxul este ca acel scop al Mantuitorului era cea mai mare jignire pentru omul firesc,pacatos si orb.Nimeni nu vrea sa accepte ca este pierdut,mandria sarpelui curge inca fierbinte prin noi.
--------------
Dar,cum spune Pavel,nu este nimeni fara de pacat si EL trebuia sa vina si tocmai prezenta Lui demonstreaza si dragostea Celui de Sus dar si condamnarea in care ne gaseam.

Nu pot decat sa-ti multumesc.

Spune-mi te rog de unde ai gasit ceea ce ai scris (care sint sursele despre care vorbesti)?


Of, pe noi cei pacatosi, numai mila Lui Dumnezeu ne mai scapa. Sa i-o cerem, sa i-o cersim, rugandu-ne.

[laurastifter]

Dragi fraţi creştini,
Am bucuria să public aici un text minunat al Sfântului Ioan Gură de Aur, care... nu mai are nevoie de niciun comentariu din partea mea. :)
Să dea Domnul să vă fie de folos şi să vă întărească în dragostea faţă de Mântuitorul nostru!
Textul este un fragment din Omilia V a Sf. Ioan Gură d e Aur la Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel, iar online poate fi găsit pe site-ul www.ioanguradeaur.ro

"
Dacă am iubi pe Hristos, precum ar trebui să-L iubim, am şti că este mai rău decât gheena de a supăra pe Cel iubit, şi fiindcă nu-L iubim, de aceea nici nu ştim mărimea pedepsei. Aceasta este cauza pentru care eu plâng şi jelesc, căci [COLOR=#0000ff]ce nu a făcut Dumnezeu ca să fie iubit de noi?[/COLOR] Ce mijloc n-a întrebuinţat? Ce n-a trecut cu vederea? L-am batjocorit fără ca El să ne nedreptăţească cu ceva, ci din contră, bine facându-ne şi încărcându-ne cu mii de bunătăţi; am fugit de El, îndemnându-ne şi ispitindu-ne în toate părţile, şi nici aşa încă nu ne-a pedepsit, ci [COLOR=#0000ff]a alergat însuşi El, şi ne-a prins fugind, dar noi ne-am smucit din braţele Sale şi am trecut în acelea ale diavolului;[/COLOR] şi nici aşa El nu S-a depărtat cu totul de noi, ci a trimis ca să ne roage mulţime de prooroci, de îngeri şi de patriarhi, dar noi nu numai că nu am primit solia, dar am şi batjocorit pe trimişi.
Dar El nici pentru aceasta nu ne-a urât, ci ca pe nişte iubiţi dispreţuitori, pe toţi ne-a ocolit, stând de vorbă cu Ieremia şi Miheia, în cer şi pe pământ, nu ca să ne aducă vreo supărare, ci pentru ca să arate motivul celor făcute de El, şi [COLOR=#000000]împreună cu proorocii [/COLOR][COLOR=#ff0000]chiar El să Se apropie de cei ce-L dispreţuiau, gata de a le da lor răspuns, şi cerând de a sta pe-ndelete de vorbă cu toţi şi cu fiecare în parte, ca să poată atrage la El, prin vorbă, chiar şi pe cei surzi.[/COLOR]
„Poporul Meu! Ce ţi-am făcut şi cu ce te-am împovărat? Răspunde-Mi!” (Miheia 6, 3) – şi după toate acestea, vai nouă, am ucis pe prooroci, i-am bătut cu pietre şi am făcut alte şi alte nenumărate rele! Dar ce face El şi după toate acestea? N-a mai trimis nici prooroci, nici îngeri, nici patriarhi, ci ni L-a trimis pe Însuşi Fiul Său!
Venind Fiul Său, a fost şi El omorât; dar nici aşa nu I s-a stins dragostea de noi, ci încă mai mult I s-a aprins, căci stăruie necontenit a-i chema pe toţi la El, şi se roagă, şi face totul, chiar şi după uciderea Fiului Său, numai ca să-i apropie de El. Pavel strigă, zicând: „În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. [COLOR=#ff0000]Vă rugăm, în numele lui Iisus Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”[/COLOR] (II Corinteni 5, 6), dar nimic din acestea nu ne-au împăcat.
Lucru minunat că nici aşa nu ne-a părăsit, ci stăruie mereu ameninţându-ne chiar cu gheena, dar şi fagăduindu-ne împărăţia cerurilor, ca măcar cu acest mod să poată atrage la El, şi noi încă suntem nepăsători. [COLOR=#ff0000]Dar ce poate fi mai rău decât această sălbăticie? Dacă ar face un om ceea ce face Dumnezeu, oare nu am fi devenit demult robii lui? Şi pe Dumnezeu, Care face aşa, Îl dispreţuim?![/COLOR][COLOR=#ff0000][/COLOR][COLOR=#ff0000]O, ce trândăvie! O, ce nerecunoştinţă! Noi care veşnic trăim în viclenii şi păcate, chiar de am face vreodată un bine cât de mic, apoi ca şi slugile cele nerecunoscătoare examinăm cu cea mai mare atenţie, şi cernem fapta săvârşită ca să vedem dacă are vreo plată. [/COLOR]Şi cu toate acestea plata este mare, dacă nu o săvârşeşti cu speranţa de plată, ci ca o slugă ce nu caută recunoştinţă. Noi trebuie să facem totul pentru Hristos, nu pentru plată, ci pentru El, căci de aceea ne-a ameninţat cu gheena, de aceea ne-a şi făgăduit împărăţia cerurilor, ca El să fie iubit de către noi.
De aceea, iubiţilor, [COLOR=#0000ff]să-L iubim după cum se cuvine a-L iubi[/COLOR][COLOR=#0000ff],[/COLOR] căci [COLOR=#ff0000]aceasta este plata cea mare, aceasta este împărăţia şi plăcerea, aceasta mulţumirea, slava şi cinstea, aceasta lumina, aceasta fericirea cea mare,[/COLOR] pe care cuvântul nu o poate exprima, pe care mintea nu o poate pricepe îndeajuns. Nu ştiu cum am ajuns să vă ţin acest discurs vrând să-i conving pe oamenii care nu dispreţuiesc nici puterea nici renumele de a nu preţui, din dragoste pentru Hristos, împărăţia pământească.
Este adevărat că au existat bărbaţi generoşi şi mari care au ajuns şi la această măsură a dragostei. Ascultă pe Petru cum se înflăcărase de dragostea Lui, şi cum Îl punea mai presus de suflet, de viaţă, şi mai presus de orice, iar când s-a Lepădat de El nu se jelea atât de pedeapsă, pe cât că s-a lepădat de Cel iubit, ceea ce era pentru el mai amar ca orice pedeapsă.
Şi toate acestea le arăta mai înainte de venirea Sfântului Duh, şi necontenit îi sta în cale şi îi zicea: „Unde Te duci?” (Ioan 13, 36); şi iarăşi: „Doamne, la cine ne vom duce?”(Ioan 6, 68), sau: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă, şi la moarte” (Luca 22, 33). Astfel, [COLOR=#ff0000]pentru ei Hristos era totul,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]şi înaintea iubitului lor nu ar fi preferat ei nici cerul, nici împărăţia cerurilor[/COLOR]. Zic ei [COLOR=#ff0000]„Tu îmi eşti îndeajuns în locul tuturor acelora”[/COLOR]. Şi de ce te minunezi că Petru astfel se găsea faţă de Hristos? Ascultă şi pe profetul care spune: „Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ?” (Psalmii 72, 24), adică „nu doresc nimic din cele de sus, nici din cele de jos, decât numai pe Tine”.
Aceasta este dragostea cea adevărată, aceasta iubire înflăcărată se numeşte. [COLOR=#ff0000]Dacă noi am iubi în acest mod, apoi nu numai cele prezente, dar chiar şi cele viitoare nu le vom băga de seamă faţă de această dragoste, şi dezmierdându-ne cu ea, vom scoate de aici împărăţia cerurilor. Şi cum va fi aceasta[/COLOR]? Să ne gândim mai întâi de câte ori Îl batjocorim chiar după miile de bunătăţi, şi cum El încă ne mângâie, de câte ori fugim de El, şi totuşi nu ne trece cu vederea, ci ne apucă şi ne atrage la El. Dacă toate acestea le gândim, vom putea desigur să aprindem în noi acea poftă şi acea dragoste către El. Dacă un om de rând ar iubi astfel pe împărat, oare acesta nu s-ar îmblânzi şi umili de măreţia dragostei? Eu cred că da, şi încă foarte mult.
Cân[COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000][/COLOR][/COLOR]d însă aici se petrece din contră, căci frumuseţea, slava şi bogăţia celui iubit es[COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000][/COLOR][/COLOR]te nemăsurată şi neştiută, iar din partea noastră îi dăm numai dispreţ, cum nu vom fi vredn[COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000][/COLOR][/COLOR]ici de cea mai grea pedeapsă, de vreme ce fiind atât de înjositori şi netrebnici, şi totuşi iubiţi de marele şi minunatul Mântuitor, noi dispreţuim iubirea Lui? El nu are nevoie de dragostea noastră, şi totuşi nici aşa nu încetează de a ne iubi; în schimb [COLOR=#ff0000]noi avem mare nevoie de dragostea Lui,[/COLOR] dar cu toate astea preferăm banii, prietenia oamenilor, liniştea trupească, slava şi stăpânirea[COLOR=#ff0000],[/COLOR] [COLOR=#ff0000]în locul Lui, care nimic n-a preferat în locul nostru.[/COLOR] Un singur Fiu a avut, pe Unul-Născ[COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000][/COLOR][/COLOR]ut al Său, şi nici pe Acesta nu L-a cruţat pentru noi, iar noi multe preferăm înaintea Lui. Apoi nu pe drept cuvânt ne ameninţă cu gheena şi cu osânda, chiar de ar fi aceasta de două, de trei sau de o mie de ori mai mare decât este?
[COLOR=#ff0000]Ce am putea sp[/COLOR][COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000][/COLOR][/COLOR][COLOR=#ff0000]une, când noi preferăm poruncile lui Satana înaintea poruncilor lui Hristos, înaintea legilor Lui, şi ne batem joc de mântuirea noastră, căci preferăm lucrurile cele rele înaintea Celui ce a pătimit toate pentru noi? [COLOR=#ff0000]De ce iertare sunt oare vrednice toate acestea? De nici una. [/COLOR][/COLOR]
[COLOR=#ff0000]Deci să ne oprim de a ne mai arunca singuri în prăpastie; să ne trezim şi, gândindu-ne la toate acestea, să-I înălţăm slavă Lui prin fapte, căci nu-i de ajuns numai prin vorbe,[/COLOR] ca astfel să ne bucurăm şi noi de slava şi puterea Lui, căreia fie cu toţii a ne învrednici, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care se cuvine slavă Tatălui şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin."

Pace şi bucurie tuturor!

Cu respect,
A voastră soră întru Hristos,
Laura Stifter

[cristiboss56]

În prealabil postat de vintage

Adesea uit ca nimic nu sunt, nimic nu pot fara Domnul Hristos. Si ma zbat in neputinte obositoare increzandu-ma cu mandrie in puterile mele, imi fac planuri si construiesc palate de nisip.

Nu stiu , dar am devenit dependent rau de El , si pe zi ce trece , constat ca El e tot echilibrul meu , caci fara El de mult ma prabuseam si fizic si psihic ! E groaznic sa vezi si sa constati cat timp am irosit in trecut fara El . E un sentiment ce greu poate fi redat in cuvinte ! ! !