Ratiune si Credinta

[tara tara vrem ostas]

e lumina mare chiar orbitoare, e lumina dar nu e caldura... "parca" asta e in neregula cu ele... la fel si la un Dumnezeu impersonal, dar iarasi un Dumnezeu personal parca e putin ilogic.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de tara tara vrem ostas

e lumina mare chiar orbitoare, e lumina dar nu e caldura... "parca" asta e in neregula cu ele... la fel si la un Dumnezeu impersonal, dar iarasi un Dumnezeu personal parca e putin ilogic.

Ai pus punctul pe i.

Daca ascultam cantare bisericeasca de calitate si suntem atenti la cuvintele slujbei
sau citim acatiste, atunci ne impartasim de niste parfumuri duhovnicesti unice.

Doar cititul arid al unor invataturi straine nu pot sa ne incante sufletul astfel.

De aceea, nu putem ajunge la aceasta traire duioasa, adanca, specifica ortodoxiei.

Ea este ca o apropiere calda, duioasa, profund personala, in care respiram bunatatea Lui Dumnezeu pe care-L simtim prezent in noi si in jurul nostru.

Odata "ranit" astfel, proband calitatea altor invataturi acestea par sa sune dezacordat si strain.

Nu poti simti aceasta citind teorii budiste sau taoiste.

Chiar daca logic se prezinta bine, parca au o “lumina rece”.

Aceasta se intampla pentru ca noi nu am trait si nu am crescut in acea religie.

De exemplu, nu ai auzit nicio cantare budista la care sa-i patrunzi sensurile si sa fii patruns de iubire.

Dumnezeu este Iubire, indiferent cum L-am numi noi.
Daca-I spunem Isus si nu simtim iubire, ce folos?
Daca-i spunem Buda si nu simtim iubire, unde-i intelepciunea?
… si lista poate continua.

Cel ce iubeste nu vorbeste pe altii de rau,
Cel ce iubeste poate purta nedreptati fara sa fie ranit, fara sa protesteze vehement,
pentru ca Dumnezeu este in toata vremea cu el.

Si atunci de ce este bine sa studiem si alte religii?
Nicio religie autentica nu te invata sa furi, sa minti, sa inseli…

Daca patrundem logica morala din alte religii, mintea prinde o forta speciala, o credinta solida generata de diversificarea rationamentelor si exemplelor, care finalmente toate converg catre bunatatea Lui Dumnezeu.

Insa intradevar, modul in care se prezinta diferite materiale despre acestea poate fi foarte usor inteles gresit.

Acatistele budiste, de exemplu, au savoarea lor inconfundabila pentru ca opereaza cu simboluri diferite de alte religii, dar care in esenta sunt tot expresii ale valorilor spirituale fundamentale.

Urcusul spiritual in budismul mahayana este motivat de dorinta de alina suferintele tuturor fiintelor si a le ajuta sa gaseasca fericirea nealterabila.

Un astfel de nevoitor percepe orice fiinta samsarica ca pe propria sa mama iubitoare, pe care o vede in suferinta. Astfel ajunge sa iubeasca ca pe sine insusi orice fiinta.

Unde este ratacirea in aceasta invatatura, daca vibratia ei este in acord cu invatatura crestina, si chiar mult mai mult? Pentru ca in crestinism ne limitam dogmatic la oameni si mai putin la celelalte vietuitoare.

Unde este raceala?

Deci daca nu este iubire, nu este Dumnezeu.
Daca nu este iubire, nu este “lumina calda”.

Insa budismul are si o componenta rationala foarte puternica menita sa
intareasca toate virtutile sufletului, in special credinta admirativa (evlavia).

De asemenea, invata cum poti sa te rogi Lui Dumnezeu doar privind o floare, savurand o bere sau plimbandu-te in parc...etc. Orice miscare a trupului si mintii devin rugaciuni puternice.

Aceste lucrari ascunse nu le-am aflat studiind dogmatica crestina.

Un calugar crestin are nevoie de chilie.
Daca iese in lume isi trage culionul pe fata, ca sa nu se risipeasca caldura lucrarii din inima.

Noi, insa trebuie sa-L vedem pe Dumnezeu prin perdeaua zgomotelor lumii si sa ajungem la nepatimire in iadul distractiilor de tot felul.

Daca asteptam conditii favorabile, viata va trece pe langa noi, iar moartea ne va afla nelucratori si neroditori.