Ispita sinuciderii

[Yasmina]

În prealabil postat de ioan cezar

Masochismul, daca vorbim cumva despre aceeasi tulburare, este pe scurt (si cu riscul de a ma exprima simplist) adictia la placerea obtinuta prin suferinta, de obicei o suferinta fizica. Lucru important, de obicei face parte din tulburarea sado-masochista. Si presupune un partener dispus sa chinuiasca, unul care obtine el insusi placere din actul chinuirii.
Vedeti asadar cata diferenta intre crestinul slavitor al lui Dumnezeu si un doritor de masochism... E clar ca masochistul nu si-a gasit ..."omu". Dar poate sa incerce! Eu chiar i-as recomanda!
Cat despre resemnare... Nu-mi pare din categoria optiunilor crestinesti.

Subiectul, insa, suna bine ca titlu, adica imi pare corect formulat, inteligibil pentru un crestin. Sunt ispite si ispite.... Incercari si incercari... Momeli si momeli... Propuneri si propuneri... Cumpene si rascruci....
Una din ele este gandul si dorinta, uneori compulsiva, asadar irezistibila, de necontrolat, catre sinucidere.

Poate ar fi mai bine ca unele subiecte sa fie abordate dupa o informare prealabila.
Desi chestiunile sufletesti nu se pot cunoaste cu adevarat din rezumate de pe internet. Nici din dictionare. Nici macar din tratatele universitare. Acolo sunt doar schitate teoretic, se dau niste repere conceptuale.

Tocmai,spuneam ca nu inteleg titlul theadului deoarece la crestini nu am intalnit "ispita sinuciderii"!Sunt alte ispite cu duiumul,dar nu aceasta!
Cei care sunt pasibili de aceasta dorinta sunt persoanele non-religioase- nici celelalte confesiuni nu propaga solutia sinuciderii sau acceptarea ei-deci indiferent de religie,este un act inacceptabil.

In rest,trebuie sa admit ca nu inteleg multe,asa ca am speranta ca toti fratii si surorile sa aibe oarece rabdare cu mine

Ispita sinuciderii este din ce in ce mai des intalnita. Mai ales la tineri si chiar si la copii. Ma intreb ce pregatire teologica si ce credinta pot avea copiii de 12-13 ani care se sinucid.
Si eu am avut ganduri de sinucidere in clasa a7-a. Chiar eram destul de convinsa ca viata mea n-are nici un sens. N-am facut nimic in fapta, insa gandurile erau de ajuns. Daca nu se intervenea, cred ca as fi pus in practica ce aveam si in gand. Insa, Dumnezeu e mare si in Mila Sa nu m-a lasat. In perioada cand aveam eu gandurile negre, s-a vorbit la ora de religie despre sinucidere. Si am aflat ca ajungi in iad si ca e pacat f.grav, fapt care m-a facut sa tresar si sa imi revin. E o ispita care te urmareste odata ce ai lasat-o sa intre in gandurile tale si in inima, desi tu nu mai vrei sa ai treaba cu ea. Sunt multe de spus si de inteles foarte greu, mai ales din afara. In sfarsit.

Doamne, ajuta!

Eu am lucrat multi ani cu oameni care au traversat una sau mai multe din instantele suicidului (de la firimituri de ideatie pana la pulsiune incontrolabila si tentativa).
Elementul comun al acestor oameni, dincolo de diversele forme de diagnostic al dereglarii psihismului, dupa constatarea si intelegerea mea, este ca traiesc intre oameni care nu sunt capabili de elementare forme de afectiune. Monstrii absentei daruirii de sine, monstrii reci care voiesc caldura dar nu ofera cu nici un chip, sunt autorii reali ai sinuciderii altora, aceasta survenind uneori ca reactie relativ rapida, alteori dupa lupte si conflicte de ani de zile.

Un om inconjurat de oameni care il iubesc asa cum este el, adica neconditionat, nu intra sub ispita sinuciderii. S-a spus ca sinucigasul este bolnav de mandrie. Dar boala celor intre care a trait sinucigasul care este? Ce nume poarta ea? Sinucigasul nu traieste in neant ci in relatii sociale concrete cu oameni vii in carne si oase. Cum sunt acesti oameni? Curati si nevinovati? Creada cine voieste.

Sinuciderea este o balarie care creste hranita de balegarul nesimtirii egoiste a semenilor.
Similar si in cazul abuzului de substante. Un dependent este o oglinda pusa in fata noastra, ca sa vedem cat de impietriti si salbatici suntem si cat de dispusi sa ucidem in orice clipa pe aproapele, daca nu cu barda, macar cu vorba, cu nepasarea, cu lipsa de elementara afectiune. Cu "e treaba ta" sau "nu e treaba mea" etc.

Dar despre aceste aspecte ale vietii (si sinuciderii) dintr-o tara considerata crestina, nu vorbim prea des. Straniu...

Sinuciderea este problema ingrozitoare a lumii care suntem noi toti si fiecare dintre noi.
Pentru fiecare om care se sinucide in lume, fie si in Kuala Lumpur, eu ma consider imediat si adinc vinovat. Fiecare e responsabil de mersul lumii intregi. Bataia unei aripi de fluture poate declansa un taifun la mii de kilometri distanta. Cu atat mai mult miscarea unui suflet de om pacatos.

Lacul straveziu si tainic al duhului duce vibratia cea mai mica a unui suflet corupt si viclean pe drumuri nesfarsite, fara "amortizor" - afara de rugaciunea fierbinte a altuia pentru lume, in duh de iubire.

[Yasmina]

În prealabil postat de ioan cezar

Eu am lucrat multi ani cu oameni care au traversat una sau mai multe din instantele suicidului (de la firimituri de ideatie pana la pulsiune incontrolabila si tentativa).
Elementul comun al acestor oameni, dincolo de diversele forme de diagnostic al dereglarii psihismului, dupa constatarea si intelegerea mea, este ca traiesc intre oameni care nu sunt capabili de elementare forme de afectiune. Monstrii absentei daruirii de sine, monstrii reci care voiesc caldura dar nu ofera cu nici un chip, sunt autorii reali ai sinuciderii altora, aceasta survenind uneori ca reactie relativ rapida, alteori dupa lupte si conflicte de ani de zile.

Un om inconjurat de oameni care il iubesc asa cum este el, adica neconditionat, nu intra sub ispita sinuciderii. S-a spus ca sinucigasul este bolnav de mandrie. Dar boala celor intre care a trait sinucigasul care este? Ce nume poarta ea? Sinucigasul nu traieste in neant ci in relatii sociale concrete cu oameni vii in carne si oase. Cum sunt acesti oameni? Curati si nevinovati? Creada cine voieste.

Sinuciderea este o balarie care creste hranita de balegarul nesimtirii egoiste a semenilor.
Similar si in cazul abuzului de substante. Un dependent este o oglinda pusa in fata noastra, ca sa vedem cat de impietriti si salbatici suntem si cat de dispusi sa ucidem in orice clipa pe aproapele, daca nu cu barda, macar cu vorba, cu nepasarea, cu lipsa de elementara afectiune. Cu "e treaba ta" sau "nu e treaba mea" etc.

Dar despre aceste aspecte ale vietii (si sinuciderii) dintr-o tara considerata crestina, nu vorbim prea des. Straniu...

Sinuciderea este problema ingrozitoare a lumii care suntem noi toti si fiecare dintre noi.
Pentru fiecare om care se sinucide in lume, fie si in Kuala Lumpur, eu ma consider imediat si adinc vinovat. Fiecare e responsabil de mersul lumii intregi. Bataia unei aripi de fluture poate declansa un taifun la mii de kilometri distanta. Cu atat mai mult miscarea unui suflet de om pacatos.

Lacul straveziu si tainic al duhului duce vibratia cea mai mica a unui suflet corupt si viclean pe drumuri nesfarsite, fara "amortizor" - afara de rugaciunea fierbinte a altuia pentru lume, in duh de iubire.

Sunt intru totul de acord!
Foarte bine sintetizat.

[Profetul de carton]

În prealabil postat de Laura19

Ispita sinuciderii este din ce in ce mai des intalnita. !

nu stiu daca sinuciderea poate fi incadrata la capitolul "ispite", deoarece este ceva neplacut...ori ispitele intotdeauna sunt placute! sinuciderea este ca urmare a unei dereglari psihice sau ca urmare a activitatii demonice, daca persoana nu este ancorata in credinta, va ceda.

În prealabil postat de Profetul de carton

nu stiu daca sinuciderea poate fi incadrata la capitolul "ispite", deoarece este ceva neplacut...ori ispitele intotdeauna sunt placute! sinuciderea este ca urmare a unei dereglari psihice sau ca urmare a activitatii demonice, daca persoana nu este ancorata in credinta, va ceda.

Din pacate, lucrurile stau taman invers: nimic nu e mai ademenitor decat "solutia" sinuciderii.
Cand omul simte nonsensul ca o ghiara care ii sfarteca fiinta, atunci doreste sa scape cu orice pret: ce e mai dulce decat... sa se termine odata chinul?
Si totusi, ce am scris e invalidat de multe ori in practica. De ce? Pentru ca, dominat de puterea nonsensului, omul simte ca ... nici sinuciderea nu ar folosi, deoarece ... e un non-sens! Ce frumos a intins Domnul ultima sansa, ultimul tramvai (mereu incapator)!!!
Si atunci, cand se sinucid oamenii?
Cand au inceput sa iasa un pic din iadul depresiei, cand lucrurile incep sa prinda un oarecare sens. Si, ingroziti ca nu cumva chinul din care tocmai au iesit sa se repete... se sinucid. Asta, din pacate, chiar capata un sens in mintea hartuita a unui om sfarsit...
Asa stau lucrurile in practica. O stiu prea bine, va asigur.
De unde reiese, ca aplicatie pentru noi, cat e de important ca dupa ce a iesit din iadul deznadejdii, omul insingurat sa gaseasca pe cineva, un bun samarinean care sa il imbratiseze si care sa ii spuna: de acum nu se va mai intampla. De acum esti cu mine. Bine ai venit! Orice ai face, oricum esti tu, eu te primesc din tot sufletul, frate, si sunt dispus sa pun totul la bataie ca tu sa ajungi sa te afli in siguranta deplina. Ba chiar, in extremis, uite cum sta treaba: mor eu ca tu sa traiesti. Intrucat eu imi primesc astfel Viata, iar tu sansa de a fi partas cu mine la Viata.
Acest bun samarinean este, desigur, Domnul nostru Multindurat si Puternic, Prietenul Gentleman Care nu isi retrage niciodata promisiunea.
Sau un om de-al Lui.
Om care putem fi oricare dintre noi, daca am voi sa pazim a doua porunca, asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu! AMIN+

În prealabil postat de ioan cezar

Eu am lucrat multi ani cu oameni care au traversat una sau mai multe din instantele suicidului (de la firimituri de ideatie pana la pulsiune incontrolabila si tentativa).
Elementul comun al acestor oameni, dincolo de diversele forme de diagnostic al dereglarii psihismului, dupa constatarea si intelegerea mea, este ca traiesc intre oameni care nu sunt capabili de elementare forme de afectiune. Monstrii absentei daruirii de sine, monstrii reci care voiesc caldura dar nu ofera cu nici un chip, sunt autorii reali ai sinuciderii altora, aceasta survenind uneori ca reactie relativ rapida, alteori dupa lupte si conflicte de ani de zile.

Un om inconjurat de oameni care il iubesc asa cum este el, adica neconditionat, nu intra sub ispita sinuciderii. S-a spus ca sinucigasul este bolnav de mandrie. Dar boala celor intre care a trait sinucigasul care este? Ce nume poarta ea? Sinucigasul nu traieste in neant ci in relatii sociale concrete cu oameni vii in carne si oase. Cum sunt acesti oameni? Curati si nevinovati? Creada cine voieste.

Sinuciderea este o balarie care creste hranita de balegarul nesimtirii egoiste a semenilor.
Similar si in cazul abuzului de substante. Un dependent este o oglinda pusa in fata noastra, ca sa vedem cat de impietriti si salbatici suntem si cat de dispusi sa ucidem in orice clipa pe aproapele, daca nu cu barda, macar cu vorba, cu nepasarea, cu lipsa de elementara afectiune. Cu "e treaba ta" sau "nu e treaba mea" etc.

Dar despre aceste aspecte ale vietii (si sinuciderii) dintr-o tara considerata crestina, nu vorbim prea des. Straniu...

Sinuciderea este problema ingrozitoare a lumii care suntem noi toti si fiecare dintre noi.
Pentru fiecare om care se sinucide in lume, fie si in Kuala Lumpur, eu ma consider imediat si adinc vinovat. Fiecare e responsabil de mersul lumii intregi. Bataia unei aripi de fluture poate declansa un taifun la mii de kilometri distanta. Cu atat mai mult miscarea unui suflet de om pacatos.

Lacul straveziu si tainic al duhului duce vibratia cea mai mica a unui suflet corupt si viclean pe drumuri nesfarsite, fara "amortizor" - afara de rugaciunea fierbinte a altuia pentru lume, in duh de iubire.

Trist dar adevarat :-(
Cu toate acestea, relatiile cu semenii (in special cu acestia reci si egoisti) pot duce la sinucidere cand esti dependent de ei. O persoana majora ar trebui sa invete sa fie independenta si sa se fereasca de astfel de monstri.

[myself00]

din punctul meu de vedere...! faptul că cineva dorește să se sinucidă este pură hazardare (eufemistic vorbind)...! nu ești mulțumit de ceea ce ești...? vrășmașul dănțuie de fericire așteptând cu nerăbdare să-i intri în cetate..! (pietul Îngeraș)
nu am de gând să exhaustivesc subiectul, însă fapta aceasta este peste puterea mea de gândire, intr-un simplu cuvânt (inefabil)
dacă acea persoană care cugetă la această faptă să se gândească ce va spune în fața Nemitarnicului Judecător Ceresc ,
să încerece să-și restaurească sufletul!
sunt indeajuns de multe moduri de aplanare în astfel de situați...!

Domnul iartă orice...! bineînțeles dacă te pocăiești(dacă faci redresare spirituală)

să aveți o seară cât mai pașnică...! pacea fie cu voi...!

Doamne ajută

[fallen]

În prealabil postat de Annyta

Trist dar adevarat :-(
Cu toate acestea, relatiile cu semenii (in special cu acestia reci si egoisti) pot duce la sinucidere cand esti dependent de ei. O persoana majora ar trebui sa invete sa fie independenta si sa se fereasca de astfel de monstri.

Nu e de ajuns sa fiii doar "major", trebuie sa ai si o experienta de viata (sau mai multe) ca sa inveti sa nu mai fii dependent de oameni.
Intr-adevar Dumnezeu ne trimite mereu oameni care sa ne ajute, dar noi nu in oameni trebuie sa ne punem increderea ci in El.
Poate ar trebui sa ne mai amintim de cate ori or fi incercat unii si altii sa ne ajute si noi i-am respins, sau viceversa. Poate ca la un moment dat si Dumnezeu se "satura" sa ne mai trimita astfel de ajutoare si ne lasa cel putin o vreme sa ne descurcam singuri si sa ne recapatam increderea in noi. Cateodata, si respingerea are rolul ei.
Poate cateodata functioneaza si psihologia inversa : te calc in picioare, te umilesc, tocmai ca tu sa te inversunezi sa-mi demonstrezi ca nu-i asa (chiar si psihologii mai fac asta cateodata). Probabil e o drama cand incerci metoda asta si nu functioneaza, eu una n-as indrazni sa o aplic niciodata, cel putin nu in mod intentionat.
Poate de la unii oameni inveti ceva chiar daca ei de fapt nu intentioneaza asta.

Ce te mai poate ispiti? Cand realizezi ca doar pentru a supravietui trebuie sa faci o multime de compromisuri, de lucruri care nu-ti plac si nu te reprezinta, si nu folosesc nimanui decat pentru umplerea buzunarelor si a burtihanelor unora? Sa stiu ca pentru a manca eu si copiii mei o paine amara, unii trebuie sa saraceasca si altii sa se imbogateasca?

Ce te mai poate insa impiedica ? Teama ca poate osanda vesnica este ceva mai rau decat oricat de rau ti-ar fi acum in viata?

[laurastifter]

În prealabil postat de Ofelia Porumb

Saptamana trecuta mi sau intamplat niste evenimente care ma fac sa cred pentru prima dat cu adevarat ca exista un rau si un bine in lume. Am intalnit niste persoane care miau deschis ochii la viata falsa pe care o aveam si miau sugerat sa ma omor ca nu mai am suflet. Da nu puteau pronunta cuvantul moarte...imi ziceau. dami un motiv pt care traiesti iar eu nu il stiam, dar stiam ca de murit nu vreau sa mor si nu am facuto. Intradevar de multi ani, nu am facut lucrurile ca asa miam dorit, leam facut ca asa leau dorit societatea, prietenii, parintii sau alti oameni. Cand eram mica am avut Leucemie. Doctorii mi-au dat un an de trait. Parintii mei mau iubit mult si mau plimat pe la toate manastirile, pe la toate vrajitoarele si la o tiganca. Mau vandut acestei tiganci. Imi amintesc ca ne-a zis ca asupra familiei noastre exista un mare blestem, si ca sa scap de boala, trebuie sa nu mai fac parte din familia noastra. Atunci ia ia dat niste bani mamei si tatalui meu si mia zis ca sunt copila ei. Atunci mam suit in masina cu ai mei si am plecat. nu am fost niciodata copila ei, nici pentru o zi. dar ea a platit ceva bani pt mine si a zis ceva vrajitorii acolo. vreau sa stiu....mi-au vandut parintii mei sufletul?? cum aflu? stiu care e diferenta intre bine si rau dar nu mereu. ma duc in pacat des, dar imi pare rau. Vreau sa stiu. Zilele trecute...m-am impacat cu maicamea cu care mam urat 23 de ani cu ea. Mia venit o parere de rau foarte mare si miam cerut iertare pt tot ce iam facut, iar ea ma privit cu alti ochi. Acum ne intelegem bine. Asta demonstreaza ca mai am suflet cat de cat. Dar actionez cu sufletul din ce in ce mai rar. Trebuie sa il dezmortesc. Trebuie sa nu mai aleg calea ispitei. Vreau sa stiu, daca eu nu eram constienta, au voie parintii mei sa imi vanda sufletul fara acordul meu?? M-am facut bine dupa intalnirea cu vrajitoarea....au trecut 7 ani de atunci..

Bună seara!
Staţi liniştită, dumneavoastră nu sunteţi responsabilă pentru ceea ce au făcut părinţii dvs, mai ales dacă acele întâmplări au avut loc atunci când dvs eraţi copil, aşadar nu aveaţi discernământul necesar de a alege între bine şi rău.
Acum, dacă veţi crede în Dumnezeu, dacă veţi merge la biserică şi nu veţi apela niciodată la vrăjitoare, veţi fi în siguranţă sufleteşte.
Cu siguranţă aveţi suflet, pentru că Dumnezeu ne-a făcut cu suflet nemuritor. Chiar şi după ce trupul moare şi este înmormântat, sufletul continuă să trăiască într-o altă lume.
Dacă niciodată nu veţi practica vrăjitoria orice-ar fi şi dacă veţi merge pe calea credinţei noastre ortodoxe, sufletul dumneavoastră va fi al lui Dumnezeu!
Din tot sufletul vă recomand să vă găsiţi un părinte duhovnic, să mergeţi la biserică şi să-L rugaţi pe Domnul Dumnezeul nostru să-i ierte pe părinţii dvs pentru păcatul grav pe care l-au făcut mergând la vrăjitoare.
Dvs să nu mergeţi niciodată la vrăjitori şi ghicitori, nici la preoţii hoţi care ghicesc în cărţile sfinte, fiindcă toate aceste fapte sunt păcate grave, sunt forme de trădare a credinţei.
N-aveţi nicio vină pentru ceea ce au făcut părinţii dvs, dar să nu mergeţi dumneavoastră la vrăjitoare, ca să nu vă puneţi sufletul în pericol.
Ştiţi, au existat şi Sfinţi care, înainte de a crede în Dumnezeu, au fost vrăjitori. Aceştia, când şi-au dat seama că vrăjitoria este un păcat atât de grav, s-au întors la Dumnezeu din toată inima lor, iar El i-a iertat.
Dacă puteţi, încercaţi să-i convingeţi şi pe părinţi să se spovedească, pentru ca Dumnezeu să le ierte acel păcat.
Şi repet: dacă nu veţi mai apela niciodată la vrăjitorie, nu sunteţi vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat când eraţi copil. Dumnezeu v-a făcut bine şi atunci, NU vrăjitoarea aceea!
Doar Dumnezeu are putere să ne dăruiască sănătatea. Atunci când v-aţi vindecat de leucemie, tot Dumnezeu v-a tămăduit, pentru că El ştia că dumneavoastră n-aţi fost conştientă de greşeala părinţilor care, deznădăjduiţi fiind, au alergat la vrăjitoare.
Acum, orice necaz sau încercare aţi avea, să-I cereţi ajutor doar lui Dumnezeu, să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi, să mergeţi la biserică şi vrăjile acelea nu vor mai avea nici o putere asupra sufletului dvs.

Sper că v-am lămurit cât de cât.

Dumnezeu să vă întărească în credinţă! El este totdeauna cu noi şi vrea să ne punem toată încrederea în El!