![]() |
![]() |
|
#31
|
|||
|
|||
![]()
Sfantul Grigorie Palama
Parintele Grigorie a fost de mic aproape de Dumnezeu si a simtit chemarea Sa. Rugandu-se mereu la Fecioara Maria, A REUSIT SA UIMEASCA PE CEI DIN JUR PRIN STIINTA DOBANDITA SI PRIN INTELEPCIUNEA SA, astfel incat imparatul Andronic al II-lea Paleologul, cunoscand si pe tatal sau, pe care-l facuse sfesnic, avea mari planuri pentru dansul. In ciuda dorintei imparatului, parintele Grigorie nu se gandea decat la Imparatul ceresc. Purta o imbracaminte saracacioasa, postea, se ruga si, ca dovada a dragostei cu care facea toate acestea, in ciuda vorbelor celor care il credeau nebun, a ajuns sa traiasca numai cu paine si apa. Atat de mult simtea ca locul lui este departe de lume, in pustietate, incat la varsta de 20 de ani a plecat la Sfantul Munte. Nemarginita sa credinta a facut ca, intr-una din zile, la aproape 2 ani de cand venise acolo, sa I se arate Sfantul Ioan Teologul intrebandu-l, pentru ca l-a trimis Preasfanta Imparateasa, de ce striga mereu catre Dumnezeu: lumineaza-mi intunericul! Dar Sfantul Grigorie a raspuns: Ce altceva trebuie sa cer eu, cel patimas si plin de pacate, decat numai sa fiu miluit si luminat, spre a afla si a face voia Lui cea sfanta? Atunci Evanghelistul i-a spus ca Nascatoarea de Dumnezeu voieste sa-i fie lui ajutatoare atat in viata de acum, cat si in cea viitoare, dupa care s-a facut nevazut. Avand numai 30 de ani, parintele a inceput sa duca o viata mai aspra simtind in el puterea trupeasca si cunoscand lumina adevarata. Pe atunci, a venit din Calabria ticalosul Varlaam care, prin minciuni si viclenie, incerca sa-i indeparteze de la credinta pe oameni. Sfantul Grigorie a aparat adevarul ortodox, scriind despre credinta si slavirea cea adevarata, iar Varlaam, neputand sa i se impotriveasca, a fugit din Tesalonic la Constantinopol. Nu dupa mult timp, prin lucrarea lui Dumnezeu, Sfantul Grigorie este hirotonit episcop al Tesalonicului. Virtutile lui au vindecat pe multi oameni, dar fiindca si el era om, s-a imbolnavit si a cazut la pat. Sfantul a spus cand va fi sfarsitul sau si anume, dupa praznicul Sfantului Ioan Gura de Aur, pe 14 noiembrie, dupa cum il instiintase in vedenie acest sfant. Astfel, dumnezeiescul Grigorie, si-a dat ultima suflare spunand cele ceresti, la cele ceresti. Ca dovada a sfinteniei sale, chilia s-a umplut de multa lumina, descoperind stralucirea launtrica a sufletului sau. Pomenirea Sfantului Grigorie Palama se savarseste in Duminica a II-a din Postul Mare si pe 14 noiembrie. |
#32
|
|||
|
|||
![]()
http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_Palama
"INZESTRAT CU ABILITATI INTELECTUALE SI AMBITIE, GRIGORE A STAPANIT TOATE SUBIECTELE DE STUDIU CARE FACEAU PARTE LA VREMEA ACEEA DIN CURSUL COMPLET DE EDUCATIE SUPERIOARA MEDIEVALA" |
#33
|
|||
|
|||
![]()
poate ca unii atei n-au inteles fericirea "fericiti cei saraci cu duhul ca acelora este imparatia cerurilor"acei saraci cu duhul sunt aceia modesti fara mandrie sau ingamfare
|
#34
|
|||
|
|||
![]()
Poporul roman nu s-a caracterizat printr-o cultura prea mare la nivelul poporului care a dus credinta. Stiinta, desteptaciunea, inteligenta, acestea au fost al unei alte categorii de mase din tara noastra. Putini au fost cei care au combinat filozofia, arta, chiar stiinta cu ortodoxia. De aceea eu as spune altfel:
Credinta-rod al intelepciunii. |
#35
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Auzisem ca despre el lucruri frumoase:) |
#36
|
|||
|
|||
![]()
Eu nu cred ca poate fi credinta un rod al inculturii,ci dimpotriva din cate stiu eu unii dintre cei mai destepti si culti oameni au avut mare credinta in Dumnezeu.Personal pot spune ca samburele de credinta l-am cunoscut de la bunica mea,dar citind si descoperind noi idei din toate domeniile si din religie(teologie)nu mi-a scazut,ci mi s-a intarit credinta
|
#37
|
|||
|
|||
![]()
:cool:de multe ori m-i s-a intamplat sa cunosc oameni cu carte mai putina,dar cu o intelepciune si o agerime a mintii,o evlavie de asemenea autentice nu mimate si care veneau doar din credinta,primitivi in felul lor , simpli,onesti si buni,ori noi aici suntem deficitari,stim de toate; sa folosim calc.,cele mai noi descoperiri ale tehnicii,ne complicam ,ne vin tot felul de ganduri;,oamenii cu adevarat crdinciosi, practicanti, sunt luminati la minte...de multe ori m-i se intampla sa constat ca unde e carte multa e si multa prostie ,care vine din infumurare,infatuare, din dorinta de a dovedi mereu cate ceva,de a demonstra superioritatea..credinta nu este rodul inculturii..... parerea mea,....hac!
|
#38
|
|||
|
|||
![]()
"m-i" se pare ca prea multa carte nu e... :) inseamna probabil ca e intelepciune multa
|
#39
|
|||
|
|||
![]()
scuze,de multe ori ma grabesc,de cateva ori s-a intamplat sa nici nu gandesc prea mult raspunsurile,nu am timp sa stau cu cartea pe genunchi sa-i citez pe Sf.Parinti...am multe pe cap sper ca nu deranjeaza pe nimeni agramatismele mele involuntare....ideea era importanta,doar nu suntem la un curs de caligrafie..
|
#40
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Credinta | ioana_ema | Generalitati | 32 | 27.06.2013 15:14:27 |
Credinta | Guru inc. | Generalitati | 32 | 30.06.2011 01:13:22 |
credinta | daniel7 | Resurse ortodoxe on-line | 6 | 26.06.2008 23:52:09 |
credinta | erzbet | Generalitati | 35 | 13.03.2007 18:33:23 |
|