Everghetinosul

[OvidiuO]

Au fost odata doi frati dupa trup care traiau in acelasi loc. Diavolul a incercat sa-i separe unul de celalalt. Intr-o zi, cand cel mai tanar aprindea lampa, demonul s-a pus pe lucru si i-a rasturnat suportul lampii, aruncand jos lampa.
Atunci, fratele mai mare l-a batut de suparare.
In loc sa se supere, fratele mai tanar a facut o plecaciune si i-a zis: "Iarta-mi, frate, o voi aprinde din nou".
Datorita unei stfel de smerenii din partea fratelui mai mic, puterea lui Dumnezeu s-a aratat si a distrus intreaga putere a demonului, iar el s-a dus la mai marele sau, care se salasluia intr-un templu pagan si i-a povestit aceasta intamplare.
Un sacerdot pagan l-a auzit pe demon istorisind aceasta, si-a recunoscut greseala sa, s-a botezat si a devenit calugar. De la inceputul vietii sale monahale el a pastrat smerenia zicand: "Smerenia distruge toata puterea vrajmasului, dupa cum eu insumi au auzit de la diavol, care a afirmat: "Ori de cate ori starnesc vrajmasie intre monahi si unul dintre ei se retrage si face plecaciune pentru a cauta iertare, intreaga putere imi este nimicita pe loc".

Odata niste oameni au mers la Tebaida la un Batran, luan cu ei un barbat indracit pentru a-l vindeca. Batranul a refuzat, deoarece nu s-a considerat vrednic, dar dupa ce acestia l-au implorat de mai multe ori, el i-a zis demonului:
- Iesi afara din faptura lui Dumnezeu.
Demonul i-a raspuns:
- Ies, insa te intreb doar un singur lucru: cine sunt caprele si cine sunt oile ?
- Eu sunt caprele, a raspuns Batranul, cat despre oi, Dumnezeu stie cine sunt ele.
De indata ce demonul a auzit acest raspuns, a strigat cu glas tare:
- Ies acum datorita smereniei tale, si in acea clipa a iesit din barbatul indracit.

Un Batran zicea ca daca cineva se smereste si zice: "Iarta-ma", atunci ii mistuie pe demoni.

Daca taranul nu acopera ochii animalului sau, atunci el se va intoarce si va devora roadele muncii sale. Acelasi lucru se intampla cu noi. Prin milostivirea lui Dumnezeu, dobandim acoperamant pentru ochii nostri, ca nu cumva sa vedem faptele cele bune pe care le facem si sa ne numim binecuvantati si in consecinta sa ne pierdem rasplata. De aceea din cand in cand, Dumnezeu ne permite sa avem ganduri necurate si sa le vedem doar pe acestea, pentru a ne putea stapani. Aceste necuratii launtrice ne ajuta sa acoperim bunatatea sarmana pe care o avem, pentru ca atunci cand un om se mustra pe sine, sa nu-si piarda rasplata.

Un Batran a fost intrebat:
- Ce este smerenia ?
El a raspuns:
- Smerenia este o lucrare mare, dumnezeiasca; cararea care duce la smerenie este truda trupeasca si a te considera un pacatos mai prejos decat toti ceilalti.
Fratele care i-a pus intrebarea, l-a intrebat din nou:
- Ce inseamna sa fii mai prejos decat ceilalti ?
Batranul a raspuns:
- Inseamna sa nu fii preocupat de pacatele altora, ci numai de ale tale proprii si sa te rogi neincetat lui Dumnezeu.

[OvidiuO]

A fost odata un frate care traia in chiliile sihastrilor si care a dobandit o smerenie atat de mare incat intotdeauna se ruga lui Dumnezeu: "Doamne, trimite asupra mea fulgerul Tau, caci atunci cand sunt sanatos, nu ma supun Tie".

Un calugar, atunci cand a fost jignit de o anume persoana, s-a aplecat inaintea celui care l-a jignit.

Intr-un asezamant cenobitic traia un monah care isi luase asupra sa toate poverile fratilor si care a ajuns punctul la care s-a acuzat pe sine chiar si de preacurvie, zicand: "Am savarsit acest pacat".
Cativa dintre calugari, care nu cunosteau virtutea lui, au inceput sa carteasca impotriva lui si sa zica: "Vedeti cat de multe lucruri rele savarseste si nu face nimic bun".
Staretul, care cunostea indeaproape faptele acestui calugar, le-a zis celor care il acuzau:
- Prefer o rogojina impletita de el cu smerenie decat toate ale voastre impletite cu mandrie. Iar daca doriti, va dau dovada de la Dumnezeu.
A poruncit apoi sa se aprinda un foc si a cerut fiecarui calugar sa-si aduca rogojinile de trestie pe care le-au tesut, iar calugarului acuzat sa aduca una dintre ale lui. Atunci a poruncit ca aceste rogojini sa fie aruncate in foc. de indata ce au fost aruncate in foc, toate cele facute de acuzatori au ars, pe cand cea facuta de fratele acuzat nu a ars.
Cand fostii sai acuzatori au vazut aceasta minune, s-au inspaimantat si s-au plecat in fata celui pe care il acuzasera, cinstindu-l apoi ca pe un Parinte.

Avva Loghin (sec V) a fost intrebat:
- Care este cea mai mare dintre toate virtutile ?
El a raspuns:
- Cred ca asa cum mandria este cea mai mare dintre patimi, deoarece a fost in stare sa alunge diferite fapturi din ceruri, tot asa smerenia este cea mai mare dintre toate virtutile. Caci ea are puterea de a-l ridica pe om din strafundurile intunecate, chiar daca este pacatos ca diavolul. Din aceasta pricina, Domnul i-a numit pe cei saraci cu duhul, adica, pe cei smeriti, fericiti mai presus decat toti ceilalti.

Doamne ajuta ! - am gatat cu povestioarele Despre Smerenie. O sa postez in continuare Despre Ascultare, dar si Despre Iubire (asa incet-incet)
Sa ne fie de folos la toti.

[OvidiuO]

Hai sa continuam cu Despre Iubire

Aceste prime paragrafe se refera la iubirea sub forma ei de manifestare ca Philia, sau acel gen de iubire care este asociat cu prietenia. Expresia particulara a acestei iubiri, in istorisirile citate, este indreptata spre straini sau vizitatori. O sa urmeze despre iubirea ca Agape si iubirea ca Eros.

Atunci cand esti vizitat de vreun frate, sterge de pe fata ta orice mahnire, invata unul dintre Batrani, si ascunde-o in inima ta pana cand fratele pleaca. Dupa aceea, pune-o din nou pe fata ta, caci cand te vor vedea cu o astfel de infatisare, demonii se vor teme sa se aspropie de tine.

Un alt Batran dadea urmatorul sfat: Atunci cand vezi ca iti vin vizitatori, inainte ca ei sa bata la usa ta, roaga-te cu aceste cuvinte lui Dumnezeu:
O, Doamne, fereste-ne pe toti de judecata si de limba cea rea, pentru ca fratii mei sa poata parasi acest loc in pace si multumire.

Odata Parintii dintr-un schit au poruncit ca toti fratii sa tina post timp de o saptamana, adica sa nu puna mai nimic in gura, nici cel putin apa. Cu toate acestea, s-a intamplat ca in acele zile niste calugari din Egipt au venit sa-l cerceteze pe Avva Moise Egipteanul. Pentru a-i hrani, Avva a gatit niste linte.
Vazand ca iese fum din coliba lui, cativa frati nu prea virtuosi l-au parat la Batrani: Moise a incalcat cuvintele voastre si gateste mancare.
Duminica, atunci cand tot schitul s-a adunat in biserica, preotul, care cunostea marea virtute a Sfantului, i-a zis - cand s-a apropiat sa primeasca anafora- cu glas tare ca sa fie auzit de toti: Bine ai facut, Avva Moise, ca nu ai dat ascultare poruncii omenesti, ci mai vartos poruncii lui Dumnezeu.

Un calugar fara experienta s-a dus sa caute sfat la Avva Pimen. Era pe la mijlocul Postului Mare. Dupa ce si-a marturisit gandurile iar sufletul sau a dobandit odihna, tanarul calugar i-a zis Sfantului: Eram pe punctul de a nu mai veni astazi, si a s fi pierdut un lucru atat de ziditor.
De ce, fiul meu ? l-a intrebat Sfantul.
M-am gandit ca probabil nu ma vei primi, Avva, fiindca este Postul Mare.
Aici, fiul mei, i-a zis Avva, nu suntem obisnuiti sa inchidem usa aceea mica de lemn din afara, ci doar pe aceasta...si si-a pus degetul pe buze.

[OvidiuO]

Doi straini - calugari - au mers sa-l cerceteze pe un anume Batran in zi de post. El i-a primit cu dragoste si, respectand regulile ospitalitatii, a mancat cu ei la masa. Dupa aceea, el le-a explicat ca postul nu isi are doar o singura rasplata, dar ca atunci cand cineva intrerupe postul din pricina celor care il viziteaza primeste o rasplata dubla. Mai intai pentru ca isi infraneaza vointa, si in al doilea rand, pentru ca aspatandu-si fratii, el pazeste porunca iubirii.

Doi frati de la schit l-au invitat pe sfantul Macarie sa ia loc la masa lor. Pentru a nu-i dezamagi, el si-a impus totusi o conditie: pentru fiecare pahar de vin pe care ei i-l vor da sa bea, sa nu puna apa in gura lui o zi intreaga. Fratii nu au stiut nimic de hotararea lui si, pentru a-i face placere, i-au turnat mereu vin. El a a baut fara a-si face griji ca mai tarziu avea sa sufere ingrozitor.
Totusi, ucenicul sau, stiind cat se nevoia de mult, le-a spus celorlalti calugari: Pentru numele lui Hristos, fratilor, nu-i mai dati vin sa bea, caci a doua zi el se va pedepsi cu mari nevointe.

S-a intamplat ca Avva Siluan sa faca o vizita la o manastire chinoviala impreuna cu ucenicul sau Zaharia. Dimineata, cand se pregateau sa plece, calugarii de la manastire au insistat sa manance, desi era zi de post.
Sfantul si ucenicul sau, pentru a nu-i supara pe calugari, au acceptat.
Mai tarziu, in timp ce mergeau pe drum, au vazut un izvor mic. Zaharia, care era insetat, a cerut voie Batranului sa bea apa.
Azi e zi de post, i-a amintit Batranul.
Dar, Avva, nu cu mult timp in urma am mancat.
Aceea a fost o masa de ospitalitate, i-a explicat Sfantul. Totusi acum nimic nu ne impiedica sa ne continuam postul.

Un episcop, care ii aprecia foarte mult pe cei care duceau viata monahala, avea obiceiul ca o data pe an sa viziteze si manastirile din eparhia sa. In timpul unei astfel de vizite, obosit de calatoria lunga pe care o facuse, a cerut sa se odihneasca in chilia unui sihastru.
Fratele, dupa ce a spalat picioarele Episcopului, a asezat masa pentru a-l ospata. Cu toate acestea, el nu avea altceva sa-i ofere Episcopului decat painea si sarea din care el obisnuia sa se infrupte.
Prea Sfintia Ta, te rog sa ma ierti, a zis fratele, cerandu-si scuze pentru masa saracacioasa.
Impresionat de nevointa calugarilor, Episcopul i-a zis fratelui: Fie ca atunci cand ma voi reintoarce sa nu gasesc nici sare !

[OvidiuO]

Intr-o zi insemnata de sarbatoare, cand calugarii din schit stateau impreuna la masa si mancau, unul dintre frati i-a zis bucatarului: Eu nu mananc niciodata mancare gatita, doar paine si sare.
Atunci bucatarul i-a strigat cu glas tare ajutorului sau, ca sa auda: Acest frate nu mananca mancare gatita. Adu-i sarea !
Unul dintre marii Batrani, i-a zis atunci cu asprime fratelui: Ar fi fost mai bine sa mananci carne in chilia ta decat sa faci parada inaintea tuturor fratilor.

Un calugar fara experienta, care si-a impus ca nevointa sa nu manance paine, a mers intr-o buna zi sa viziteze pe un Batran vestit. In chilia Batranului el a gasit alti vizitatori. Batranul a pregatit ceva de mancare pentru vizitatorii sai. Cand s-au asezat la masa, calugarul fara experienta si-a scos boabele de naut inmuiate pe care le adusese cu sine si le-a mancat.
Batranul, care il privea, l-a luat pe tanar de o parte dupa masa si l-a sfatuit. Atunci cand mananci impreuna cu alti frati, fiul meu, evita pe cat posibil sa-ti arati infranarea, caci slava desarta te pandeste pentru a te lipsi de rasplata.
Cu toate acestea, daca esti hotarat sa nu-ti usurezi nevointele ascetice, ramai in chilia ta si evita sa-i mai vizitezi pe ceilalti.

Din cuvintele de invatatura ale unui Parinte intelept:
Atunci cand te afli in tovarasia altora, sa nu cazi in ispita de a-ti arata implinirile in ale schimniciei. De ex. sa nu lasi sa se afle ca nu mananci ulei, peste sau mancare gatita. Fereste-te doar sa bei vin, ca infranare pentru trup. Iar daca vei intalni vreo persoana necugetata care te invinuieste pentru un astfel de lucru, sa nu cumva sa te pleci in fata unei astfel de invinuiri.

Un frate l-a intrebat pe un anume Batran: Daca ma voi afla vreodata la masa impreuna cu Parintii, ce trebuie sa fac ?
In loc sa postesti, purcede a te ruga in sinea ta.
E posibil sa te rogi in timp ce altii vorbesc intre ei ?
Nevointa spirituala asumata, insotitorul nedespartit al calugarului, face posibil orice lucru, i-a raspuns Batranul. Cat despre cel ce se rupe de ea, nu mai sunt sigur ca va izbuti sa ramana calugar.

[OvidiuO]

In continuare o sa scriu despre iubirea ca Agape - iubirea in contextul unirii intre ele a fiintelor umane, a aducerii lor intr-o relatie de comuniune.
Aceasta iubire Agape, este iubirea suprema care ii uneste pe crestini.
Aceasta iubire este si ea creata pe o temelie - aceea a iubirii fata de aproapele. Iubirea de aproapele, grija fata de altii, este punctul de pornire pentru cel ce doreste sa cultive o forma de iubire superioara care uneste cu adevarat la un loc doua sau mai multe fiinte umane. Doamne ajuta !

Sfantul Antonie cel Mare obisnuia sa spuna: Sa nu jinduiesti sa dobandesti ceea ce este folositor fratelui tau.

Atunci cand Avva Teodor era inca incepator, Batranul sau il trimitea la schit sa-si coaca painea. Acolo el a intalnit pe un altul care dorea sa-si faca propria lui paine, insa nu putuse gasi pe cineva care sa-l ajute. Tanarul Teodor si-a dat jos sacul de pe umeri si si-a ajutat fratele. Indata ce a terminat, a venit un altul. Din nou Teodor a cedat randul si s-a oferit sa-l ajute. Au venit apoi altii si altii, al treilea, al patrulea si in cele din urma, al saselea. Teodor i-a ajutat pe toti fratii si, in sfarsit, dupa ce toti si-au copt painea, si-a copt si el paine. Pana cand a ajuns la Batran, soarele disparuse cu totul la orizont. el i-a explicat batranului ce facuse de a intarziat atat de mult, fara a se gandi o singura clipa ca a facut un lucru de lauda.

Avva Agathon a fost intrebat cat de sincera sa se arate iubirea fata de semen, iar acest om binecuvantat, care a dobandit pe regina virtutilor in mod desavarsit, a raspuns: Iubirea este sa gasesti un lepros, sa ii iei trupul si cu draga inima sa i-l dai pe al tau.

Despre Avva Agathon si despre iubirea pe care el o purta in inima fata de semenii sai se povestesc multe intamplari.
Odata, el s-a dus in cetate pentru a vinde cosurile pe care le impletise, si s-a intamplat sa dea peste un nefericit pe marginea drumului, bolnav si parasit, pe care, pana in acea clipa, nici un singur trecator nu se gandise macar sa-l ajute.
Sfantul l-a ridicat, l-a ingrijit si, cu banii care ii primise pentru cosuri, a naimit o camera si l-a adapostit in ea. Se spune ca el a ramas langa acel sarman, ingrijindu-se de el, in timp ce lucra pentru a castiga bani de cheltuiala. Mai tarziu, cand strainul s-a insa natosit si a fost in stare sa se intoarca in tara lui, Avva s-a intors si el la tacerea care ii placea nespus de mult.

[OvidiuO]

Altadata, cand acelasi Parinte se ducea in cetate ca sa-si vanda cosurile si sa faca rost de paine, el a intalnit un batran sarman, schilod, langa piata.
Pentru numele lui dumnezeu, Avva, a inceput sa-l implore schilodul vazandu-l pe Sfant, nu-l lasa si tu pe un biet prapadit fara ajutor. Ia-ma aproape de tine.
Avva Agathon l-a ridicat pe mosneag si l-a asezat in piata, la locul unde isi vindea el cosurile.
Cati bani ai facut, Avva ? il intreba schilodul de fiecare data cand Batranul vindea un cos.
Atat si atat, ii raspundea Batranul.
E destul, i-a spus in cele din urma schilodul. Nu vrei sa-mi cumperi o bucata de placinta, Avva ? Ar fi frumos din partea ta, caci nu am pus nimic in gura de aseara.
Cu placere, i-a raspuns Batranul, indeplinind de indata cererea schilodului.
La putina vreme dupa aceasta, schilodul i-a cerut fructe, iar apoi ceva dulce. Si tot asa, pentru fiecare cos pe care l-a vandut, Sfantul a cheltuit ceea ce a castigat, astfel incat, dupa ce toate cosurile au fost vandute, datorita marinimiei lui, Sfantului nu i-au mai ramas nici cel putin doi banuti pentru sine. Dar ceea ce a fost mai important, el a facut totul cu mare bucurie, chiar daca stia ca urma sa ramana timp de doua saptamani fara nici o bucata de paine.
Astfel, intrucat vanduse si ultimul cos, Sfantul s-a pregatit sa paraseasca piata.
Deci acum pleci, l-a intrebat schilodul.
Da, am incheiat tot ceea ce am avut de facut.
Nu vrei sa-mi faci hatarul sa ma duci pana la raspantie, iar de acolo poti pleca in desert, i-a zis ciudatul batran, implorandu-l din nou.
Bunul Agathon l-a luat pe schilod in spate si l-a dus pana la locul unde voia sa mearga, desi cu mare greutate, pentru ca era istovit de munca de peste zi.
Indata ce au ajuns la raspantie si a inceput sa lase jos povara vie, el a auzit o voce placuta, care i-a zis:
Sa fii binecuvantat, Agathoane, atat pe pamant cat si in ceruri. Sfantul si-a ridicat ochii sa vada cine i se adresase. Cel ce fusese batran neputincios diparuse cu desavarsire, caci nu era altul decat Ingerul trimis de Dumnezeu pentru a pune la incercare dragostea Sfantului.

[OvidiuO]

Cineva spunea ca Avva Agathon traia si muncea numai pentru a face bine aproapelui sau. Cand se intampla sa treaca raul impreuna cu alti frati, el era cel dintai care punea mana pe vaslele barcii. Iar cand oaspetii veneau sa-l cerceteze, cu o mana ii saluta, iar cu cealalta se grabea sa puna masa pentru a-i ospata.
Odata cineva i-a dat un harlet ca sa-i fie de ajutor la sapatul gradinii.
Intr-o zi s-a intamplat ca un frate sa-l vada in mainile lui si i-a zis Sfantului : Ce harlet frumos !
Avva Agathon nu a voit in ruptul capului sa-l lase pe acesta sa plece fara a lua harletul care i-a placut atat de mult.

La fel, spuneau ca Avva Apollo isi iubea semenii atat de mult, incat niciodata in viata lui nu a refuzat sa ajute pe cineva, fie ca era vorba de un serviciu mic sau unul mare.
Ori de cate ori fratii ii cereau ajutor, el se oferea de indata, zicand intotdeauna cu zambetul pe buze : Astazi voi trudi impreuna cu Domnul pentru binele sufletului meu.

Urmatoarele ne sunt povestite de Episcopul Paladiu de Helenopolis.
Avva Serapion a fost un nevoitor egiptean, la toata fapta buna iscusandu-se desavarsit, cu neagoniseala mai pe toti intrecand. Adeseori putea fi vazut ratacind intr-un cearceaf invelit in jurul trupului gol, deoarece isi dadea hainele drept milostenie. Din aceasta pricina, el a mai fost poreclit « Sindonie » (de la grecescul sindon, sindone – cearsaf)

[OvidiuO]

Un frate l-a intrebat pe un batran: De ce, Avva, calugarii din zilele noastre, desi se trudesc si ei, nu mai primesc de la Dumnezeu darurile duhovnicesti pe care le primeau Parintii din vechime ?
In vechime, fiul meu, i-a raspuns Batranul nevoitor, calugarii se iubeau mult intre ei, si fiecare dorea sa-si ajute fratele sa urce din ce in ce mai sus pe treptele lucrurilor cele inalte. Astazi, iubirea s-a ratacit, iar calugarii se atrag unul pe altul spre lucrurile cele de jos, iar din aceasta pricina, Dumnezeu ni ii inzestreaza cu daruri duhovnicesti.

In vechime, i-a zis Avva Ioan unui calugar tanar care venise sa-i ceara sfat, truda de seama a calugarului era nevointa duhovniceasca, pe cand munca mainilor era o indeletnicire obisnuita. Astazi, aceste intaietati s-au schimbat: nevointa sufletului este considerata o indeletnicire obisnuita, iar munca mainilor o ocupatie. Dar ce este nevointa sufletului ? l-a intrebat fratele.
Ceea ce faci potrivit poruncii lui Dumnezeu, i-a explicat Batranul.
Sa zicem, de exemplu, ca afli ca sunt bolnav, iar constiinta ta iti spune ca ar trebui sa ma cercetezi. Cu toate acestea, tu stai si te gandesti: Daca ma duc, raman in urma cu lucrul, deoarece pierd timp. Astfel nu vii si incalci porunca iubirii. Sau, sa zicem, cineva te roaga sa il ajuti la lucru. Tu iti zici: Sa las lucrul meu pe jumatate facut si sa ma duc sa ajut pe altcineva ? Tu treci cu vederea porunca lui Dumnezeu, care este nevointa sufletului si te concentrezi asupra lucrurilor mainilor, care este de mai mica importanta.

Odata Sfantul Macarie s-a dus sa tina tovarasie unui Batran bolnav. Aruncand o privire in jurul chiliei Batranului, Sfantul a vazut ca nu era nici cea mai mica urma de mancare.
Ce ai dori sa mananci, frate ? l-a intrebat Macarie.
Bolnavul a sovait sa raspunda. De fapt, ce putea el cere, cand in chilia lui nu se gasea nimic ? In cele din urma, pentru ca Sfantul staruia cu intrebarea, el i-a zis ca ar fi dorit niste supa de faina. Dar unde sa gaseasca faina ?
Atunci, pentru a-l mangaia pe fratele sau, Sfantul Macarie s-a dus la Alexandria, la departare de cincizeci de mile pe jos, pentru a gasi faina.

[OvidiuO]

Sfantul Pimen traia in nevointe schimnicesti, impreuna cu cei patru frati ai sai in desertul egiptean. Paisie, fratele cel mai tanar, nu isi indreptase multe din neajunsurile sale si ii supara adeseori pe ceilalti prin purtarea lui nestapanita.
Intr-o zi, Avva Pimen i-a zis cu neliniste fratelui sau mai in varsta: Tanarul asta nu ne lasa in pace.
Vino, sa plecam din acest loc, pentru ca mintea noastra sa afle liniste. Astfel, ei au pornit la drum si au incercat sa gaseasca un loc potrivit unde sa se aseze. Totusi, Paisie a observat ca fratii lui l-au parasit si au plecat, si a pornit in cautarea lor.
Avva Pimen l-a vazut venind in departare si i-a zis lui Avva Anuv, fratele mai in varsta: Sa-l asteptam si pe fratele nostru, care incearca sa ne ajunga din urma.
In sfarsit fratele mai tanar i-a ajuns si li s-a plans: Unde mergeti, de ce m-ati lasat singur ?
Mergem pentru a putea sa gasim liniste. Tu ne tulburi mereu cu purtarea ta nesabuita, i-a zis Avva Pimen.
Da, da, mergeti unde vreti, le-a zis tanarul fara nici o prefacatorie.
Vazand neprihanirea fratelui, Avva Pimen i-a zis fratelui mai in varsta: Haide sa ne intoarcem, Anuv, cred ca tanarul asta nu se poarta inadins necumpanit, sau Dumnezeu ii ingaduie purtarile pentru a vedea rabdarea noastra.
Astfel, ei s-au intors la chilia lor si cu totii au trait impreuna pana la sfarsitul zilelor.

Ucenicul unui Batran oarecare locuia intr-o coliba la zece mile departare de schit. Intr-o zi Batranul s-a hotarat sa-l cheme sa aduca niste paine. Totusi, Batranul s-a gandit o vreme si si-a zis: Pentru putina paine trebuie oare sa-l fac pe frate sa mearga zece mile ?
Lasa! Ma voi duce eu singur. Si-a pus desaga pe umar si a pornit la drum. Mergand pe drum, el s-a impiedicat de o piatra si s-a lovit atat de rau, incat nu era cu putinta sa opreasca sangerarea. Din pricina durerii pe care o simtea, a inceput sa planga.
De ce plangi, Avva ? auzi el o voce placuta in spatele lui.
Intorcandu-si capul, a vazut un Inger frumos. Totusi, nu s-a inspaimantat si i-a aratat rana cu degetul.
Nu mai plange pentru un lucru atat de mic, i-a poruncit Ingerul. Pasii pe care i-ai facut din dragoste fata de fratele tau au fost numarati si vei primi rasplata de la Dumnezeu.
Batranul a prins curaj si cu bucurie si-a urmat drumul. Din aceea clipa, el a fost intotdeauna gata sa-si slujeasca fratii.
Intr-o zi, a luat din nou paine si a pornit sa i-o duca unui alt eremit care traia la mare departare. S-a intamplat insa ca si eremitul pornise spre Batran cu acelasi gand in minte. Cei doi s-au intalnit pe drum.
Frate, i-a zis Batranul mai intai, cu truda ma nevoiesc sa-mi fauresc o comoara mica, iar tu ai izbutit sa o iei de la mine.
Au, oare, calea cea stramta este numai pentru tine, Avva ? Lasa-mi si mie un loc ingust, sa trec si eu, i-a raspuns fratele.
In timp ce ei schimbau aceste cuvinte, un Inger s-a aratat din nou si le-a zis: Certurile ca acestea sunt asemenea unei tamai binemirositoare ce se ridica la Ceruri !